Istoria Insulei de Evgheni Vodolazkin, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

O insulă care nu există pe hartă, dar a cărei existență nu e umbrită de nici o urmă de îndoială. N-o găsim în manualele de istorie, dar istoria ei e dureros de cunoscută. În acest roman cu accente de mister, Evul Mediu se împletește cu prezentul, destinele popoarelor cu cele personale, tragicul cu grotescul și ironia blândă.  Prinți drepți și luminoși conviețuiesc în mod firesc cu președinți, cronicari și proroci, cu un stăpân al albinelor și un motan vorbitor. Conform unei prorociri străvechi, Insula e amenințată de mari încercări. Va reuși oare să supraviețuiască, atunci când pământul va începe să se cutremure sub picioarele locuitorilor ei?

„În timp ce lucram la romanul Laur, am fost vraci, «om al lui Dumnezeu», pelerin și călugăr. Acum, un deceniu mai târziu, m-am încumetat să devin cronicar – și am simțit cât de mare e povara celor care consemnează faptele trecătoare. Istoria e unul dintre numele experienței. În cele din urmă, din viață rămâne numai istoria. Romanul e dedicat, firește, doar unei bucăți de uscat, dar, asemenea unei picături de apă, oglindește mult mai mult.“ — EVGHENI VODOLAZKIN

„Romanul e o meditaţie adâncă despre timp şi despre sensul istoriei. Despre faptul că nu întotdeauna cuvântul scris are forţă şi sens. Despre cum timpurile influenţează soarta omului. Despre cum imperiile se nasc și pier, dar dragostea adevărată nu e nicidecum vremelnică. Despre faptul că relațiile dintre oameni au rămas și astăzi exact la fel cum erau cu secole în urmă.“ — labirint.ru

Cu stilul autorului Evgheni Vodolazkin am făcut cunoștință acum o vreme, citind romanul „Brisbane”. De data aceasta, scriitorul rus m-a surprins cu o vastă parabolă a istoriei, în acest roman cu multiple valențe, „Istoria Insulei”.

În paginile sale, este evocată imaginea unui ținut, un stat numit Insula, precum și însemnările cronicarilor, de la primii conducători numiți în izvoarele scrise și până la o prezumtivă contemporaneitate. Însemnările de care vă spuneam încep cu relatările medievale, mai exact de la creștinarea Insulei, întrucât acestea au fost consemnate de către monahi. Înainte erau vremurile istoriei orale, cea transmisă prin viu grai de la o generație la alta. Fiecare capitol poartă numele câte unui conducător, dintre toți cei care s-au perindat în fruntea acestei țări începând cu primul domnitor, Feodor.

Un numitor comun al acestor secole îl constituie perechea sfântă a țării, Parfeni și Ksenia, cei meniți să unească Nordul și Sudul, precum și liniile genealogice conducătoare, dar și să trăiască o viață neobișnuit de lungă, de peste 350 de ani, martori ai istoriei și, pe alocuri, intervenind în ea.

Fiecare epocă este prezentată cu specificul său, cu bune și adeseori, cu rele, cu un ton satiric pe alocuri, nu lipsit de umor, așa cum și cei doi seculari prinți ai Insulei străbat drumurile întortocheate și tumultuoase ale unei istorii care caracterizează, până la urmă, întreaga omenire, căci ce e de fapt Insula? Putem spune că reprezintă o parabolă a istoriei Rusiei, dar cititorii români ar putea spune, fără a se înșela, că îi reprezintă și pe ei, și probabil pe mulți alții, în special din spațiul european. Din punctul meu de vedere, Insula aceasta ar putea fi un simbol al întregii omeniri, trecută prin epocile descrise, înfruntând aceleași provocări și făcând nenumărate greșeli, din care s-a învățat foarte puțin spre deloc.

Un alt aspect al romanului este cel spiritual, unul important pentru autor. El încearcă să aducă în discuție diversele concepții care s-au perindat de-a lungul anilor, privitoare inclusiv la actul religios, idealizat pe alocuri de Vodolazkin, dar fără doar și poate de mare însemnătate pentru omenire, căci spiritualitatea este (sau poate fi) acel factor-cheie pentru om, ca individ și chiar ca specie, în ansamblul său, spre a găsi căi mai bune de evoluție.

Cartea transmite mai multe mesaje, iar unul dintre ele este legat de faptul că nu orice așa-numit progres semnifică automat o evoluție, că drumurile pe care o poate lua puterea sunt cel mai adesea coruptibile și că, fără această latură puternică, spirituală, orice conducere e condamnată eșecului, indiferent de bunele intenții care o pot anima, la un moment dat. Tocmai de aceea Parfeni și Ksenia sunt prezentați ca un fel de confidenti ai istoriei, martori, spectatori câteodată, implicați numai în momentele în care pur și simplu era nevoie de ei, fără a se agăța de spectrul puterii. Altfel zis, doi oameni meniți să reprezinte unitatea unui popor, dar fără ca acest lucru să le garanteze, de fapt, o putere oficială în sine. Puterea lor nu vine doar din descendență, vine din lumina interioară, reprezentată prin multe alegorii și chiar și în mod direct, prin viața lor neobișnuit de lungă, dedicată în orice moment justelor valori.

La un moment dat, lumea reală se interpune în existențele prinților străvechi, atunci când prietenul lor, regizorul francez Jean-Marie Leclerc vrea să facă un film despre ei.

Veți găsi în paginile cărții numeroase trimiteri la evenimente istorice familiare, specifice mai ales spațiului european, tratate cu amestecul de seriozitate și umor de tip satiră fină caracteristic pentru acest roman, ceea ce creează cititorului o senzație de dulce-amar, tocmai prin faptul că sunt aplicabile pe o scară atât de mare. De la intrigile și confruntările sângeroase pentru putere specifice Evului Mediu și până la aceleași încleștări, nu mai puțin violente, ale epocilor modernă și contemporană, aceeași întrebare se desprinde: de ce este nevoie pentru a rupe acest lanț, pentru a permite unui popor (sau omenirii în sine) să își atingă adevăratul potențial?

Finalul cărții poate oferi o variantă de răspuns, cea propusă de Vodolazkin, stând sub semnul simbolurilor ascensiunii și importanței unor conducători luminați, asemenea celor descriși în acest roman și atât de puțin caracteristici pentru istoria pe care o cunoaștem cu toții.

Un roman plin de încărcătură, de mesaje, bineînțeles sub semnul ideilor și convingerilor autorului, care descrie bine, din punctul meu de vedere, aspectele istoriei la care este clar de lucrat pentru un viitor care s-a dorit adesea a fi unul „luminos”, promis și cântat de unii sau de alții, dar care a terminat sub aceleași auspicii de dezbinare și haos.

Îl recomand tuturor iubitorilor istoriei și celor care vor să mediteze la felul cum trece gloria lumii.