Iti amintesti de mine? de Sophie Kinsella, Editura Polirom – recenzie

19

Îţi aminteşti de mine? 

Sophie Kinsella

Titlul original : Remember me?

An apariţie 2008

Editura Polirom

Traducere Vali Florescu

446 pagini

Îți amintești de mine este o carte scrisă cu mult umor, dar care tratează un subiect serios, amnezia, provocându-te să-ți pui propriile tale întrebări.
Cum ar fi oare dacă ultimii trei ani ți s-ar șterge din memorie și ai descoperi că, aparent, ai obținut tot ce ai visat cândva? Deși pare perfect la prima vedere, prin compromisurile pe care le-ai făcut ai pierdut multe alte lucruri, cărora abia acum le înțelegi adevărata valoare…
Paradoxal, deși trăiești într-o lume ce pare perfectă,  nu ești fericit, asta deoarece ți-ai negat propria personalitate și nu mai ai libertatea propriilor alegeri. Soluţia este să te reinventezi și să descoperi ceea ce contează cu adevărat.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Lexi Smart, iureșul gândurilor ei amuzându-te de multe ori, iar alteori înduioșându-te.
La începutul cărții, Lexi, o tânăra de 25 ani, aștepta cu nerăbdare un taxi în fața unui bar, după ce avusese una dintre cele mai cumplite nopţi din viaţa ei.
Cu multă amărăciune, Lexi își rememorează ultimele întâmplări din viața ei.
Prietenul ei, poreclit Dave Ratatul, îi trăsese clapa, neapărând la întâlnire. La serviciu, unde tocmai se încheiase anul financiar 2003-2004, ce avusese vânzări neaşteptat de bune, fiecare angajat primise o primă substanţială, cu excepția ei, în ciuda faptului că muncise din greu şi îşi îndeplinise toate obiectivele, dar, din păcate condiția pentru a o primă era să fi lucrat la compania respectivă vreme de un an, iar ei îi lipsea doar o săptămână. I se părea nedrept și meschin dar, din păcate, nimeni nu ii cerea părerea unui Associate Junior, Director de Vânzari (Pardoseli), așa cum se numea slujba ei. Se părea că, cu cât e mai lung titlul, cu atât era mai nașpa slujba…
În timp ce ea își îneca amarul în niște cocteiluri groaznice cu banane, prietenele ei Fi, Debs si Carolyn erau fericite și entuziasmate și îşi făceau tot felul de planuri cum să îşi cheltuie prima, iar ea încerca din răsputeri să nu îşi arate dezamăgirea, pentru a nu le strica distracţia. Pantofii, fără toc, aşa cum îi purta tot timpul, o strângeau, întrucât îi luase de la reduceri şi îi găsise cu jumătate de număr mai mici, dar sperase să se lase.  Iar a doua zi urma să aibă loc înmormântarea tatălui ei, un om pe care îl cunoştea prea puţin, întrucât fusese mai mult absent din viaţa ei.
În plus și vremea era groaznică, ploua cu găleata, iar Lexi era deja udă până la piele şi tot ce îşi dorea era să ajungă acasă şi să facă o baie fierbinte. În momentul în care apăruse un taxi, disperată să îl prindă, alergase spre el şi, alunecând pe tălpile lucioase ale încălţămintei, căzuse pe spate şi se lovise la cap.
Lexi se trezeşte cu o durere de cap cumplită, gura uscată ca iasca şi o mahmureală cumplită, iar prin cap îi treceau tot felul de amintiri disparate, din diverse perioade ale vieţii, fiind convinsă că numai cocteilurile cu banane sunt de vină.
Uitându-se în jur, Lexi constată că se afla într-o camera de spital, luxoasă.
Confuză, prima ei grijă e să îşi aducă aminte ce lenjerie purta în seara precedentă, sperând că nu era  vreuna ponosită, care să o facă de râs. Își aduce aminte brusc şi de înmormântarea tatălui ei și apasă disperată pe unul din butoanele de la capul patului, apărând imediat o asistenţă care încearcă să o liniștească. Tulburată și supărată, Lexi  i se confesează, spunându-i că are o viață de rahat, din toate punctele de vedere, uluind-o pe asistentă, care se uita șocată la ea.
”- Așa-zisa mea carieră nu duce nicăieri, iubitul meu m-a lăsat cu ochii în soare azi-noapte și n-am nici o lețcaie. Din chiuveta mea curge o apă împuțită, maronie, care se prelinge în apartamentul de dedesubt, adaug, amintindu-mi, și mă cutremur de scârbă. Probabil c-or să mă dea în judecată vecinii. Și tocmai a murit tata.”
În curând, Lexi are parte de șoc după șoc, în valuri din ce în ce mai mari. E amuzant să urmărești șirul gândurilor lui Lexi, încercând să se lămurească.
Mai întâi descoperă că are o manichiură perfectă, cu unghii false, întrebându-se  când avusese timp noaptea trecută să și le facă. Apoi asistenta îi aduce geanta ei Louis Vuitton, cu mânere din piele de viţel şi cu un luciu care arată că era extrem de scumpă, Lexi considerând că sigur făcuseră o confuzie, întrucât de unde și-ar fi putut permite ea o asemenea geantă?
Când apare mama ei, i se pare, dintr-odată, îmbătrânita şi mai slăbită ba, mai mult, și confuză, întrucât i se pare că îi spune vorbe în dodii, îngrijorând-o pe Lexi, care se teme că mama ei s-a scrântit, propunându-și să vorbească cu unul dintre medici despre asta. Mai mult, la plecare, mama ei îi spune că o să revină curând cu Amy, sora ei, şi cu Eric. Lexi încerca din răsputeri să-și dea seama cine era Eric, presupunând că era unul dintre câini, întrucât mama ei făcuse o adevărată manie pentru câini, luând mereu câte unul nou. Un nou motiv de îngrijorare ia naștere în mintea lui Lexi. Dacă mama ei într-adevăr s-a scrântit şi va trebui să o interneze într-un azil, ce o să facă cu câinii?
Gândurile îi sunt întrerupte de intrarea unui medic rezident neurolog, însoţit de asistentă şi doi medici stagiari. După ce răspunde prompt la câteva întrebări de bază, cum o cheamă, în ce an s-a născut, Lexi rămâne cu gura căscată în momentul în care doctorul îi spune că a avut mare noroc că nu s-a lovit mai rău la accidentul de maşină, ci doar s-a lovit cu capul de parbriz şi i s-a umflat puţin creierul. Lexi precizează că ea nu a făcut nici un accident de maşină, întrucât ea nici nu are carnet de conducere.
Și totuși… Conform precizărilor din fișa ei, ea conducea un Mercedes decapotabil când a fost implicată într-un accident de circulaţie.
Confuzia se risipește în curând, în momentul în care medicul o întreabă, calm, în ce an crede ea că se află. Lexi răspunde prompt că pe 20 februarie 2004. De fapt, era în data de 6 mai 2007. Lexi acceptă cu greu evidența, mai întâi crezând că a ajuns în viitor, apoi convingându-se că, de fapt, i-au dispărut complet din memorie ultimii trei ani, în care se părea că avuseseră lor evenimente importante.
Fără să știe cum, se părea că era bogată, având numai articole de firmă, extrem de scumpe, un card Platinum cu numele ei pe el, ba mai mult, se părea că avansase uluitor în carieră, având câteva cărţi de vizită pe care scrie Lexi Smart, Director Pardoseli. Când cercetează punguţa cu bijuteriile pe care le purta în momentul accidentului, constată că erau extrem de scumpe, având încă un șoc găsind printre ele şi o verighetă.
Uitându-se în oglindă, Lexi constată că și arăta complet diferit față de cum își amintea ea, adică, păr ondulat vâlvoi, castaniu închis, ochi albaştri, un pic mai dolofană decât ar fi trebuit, dermatograf negru, ruj roz aprins și dinți strâmbi, întrucât nu avusese niciodată suficienţi bani să îi îndrepte.
Acum vede un păr castaniu viu, drept şi mătăsos, fără nici o şuviţă rebelă, sprâncene subţiri şi îngrijite, buze mai pline, dinți albi şi îndreptaţi, unghiile de la picioare roz şi frumos lăcuite, picioare cu o nuanţă superbă de bronz auriu, mai subţiri decât înainte și cu muşchi frumos conturaţi.

Mama ei, superficială că întotdeauna, nu este prea afectată când Lexi o anunţă că are amnezie. La întrebările lui Lexi, îi răspunde plictisită, de parcă ar fi trebuit să ştie răspunsul şi singură. Lexi află cu stupoare că era căsătorită cu Eric, care lucra în domeniul imobiliar, şi că s-au mutat într-o casă nouă, iar apartamentul ei l-au vândut.
Este amuzant și înduioșător să constați că Lexi, în loc să se centreze pe știrea că locuia într-o casă, suferea că apartamentul ei micuţ şi cochet, pe care îl iubea atâta, a fost vândut. Își aduce aminte că abia îl cumpărase, îi vopsise singură ferestrele în albastru şi îl decorase chiar ea, cu o canapea moale de catifea, şi tone de perne colorate peste tot şi luminiţe vesele la oglindă. Fi şi Carolyn, prietenele ei, o ajutaseră să se mute şi vopsiseră împreună uşa de la baie cu spray argintiu.
În curând își face apariția şi Amy, sora lui Lexi mai mică cu doisprezece ani. Lexi și-o amintea cu drag pe sora ei mai mică, în miţoasa ei roz şi blugii brodaţi cu flori, şi adidășeii ei haioşi, care se aprindeau când dansa, imagine complet diferită de tânăra de şaisprezece ani, înalta şi slabă, cu jeanşi cu talie joasă, care cad de pe ea, inel în buric, păr ţepos cu şuviţe albastre şi vreo şase straturi de fard.
În loc să se îngrijoreze, Amy, o adolescentă rebelă și cu personalitate, se amuză copios de pierderea memoriei lui Lexi, mai întâi mințind-o că îi datorează şaptezeci de lire, pe care Lexi îi restituie prompt, iar apoi fâcând-o să creadă că este mama unui copil de un an, cu figura asiatică, pe care l-a adoptat din Vietnam în urmă cu şase luni, după ce l-a furat într-un rucsac şi era cât pe ce să fie arestată. Lexi, deși simte o gheară în stomac, nefiind pregătită să fie mamă, încearcă să-și asume totuși rolul, luând copilul în brațe, moment în care pe Amy o pufneşte râsul și ia copilul şi îl duce înapoi, la părinţii care îl căutau disperaţi.
A fost momentul în care Lexi, necăjită, și-a dat seama că poate fi manipulată cu uşurinţă, întrucât oricine îi putea spune informații false, iar ea nu putea să distingă adevărul.
Apare şi Eric, soţul ei, cel mai superb bărbat pe care îl întâlnise vreodată, cu ochi albaştri, umeri laţi, bărbia lată, ras impecabil şi îmbrăcat într-un costum impecabil. Lexi e absolut uluită cum de a reuşit să pună mâna pe un asemenea exemplar.
Complet uluită, Lexi află că l-a cunoscut pe Eric la un reality-show televizat, “Ambiţie”, unde participau cei care doreau să ajungă în vârful ierarhiei profesionale. El era unul dintre judecători şi ea era concurentă. Atunci îşi aranjase părul şi dantura, să arate cât mai bine la televizor. Nu câştigase concursul, dar în schimb îl câştigase pe Eric. Ulterior, după ce şeful ei demisionase, aplicase pentru postul lui, iar conducerea firmei, impresionată de calităţile pe care le arătase la televizor, îi oferise imediat postul. Lui Lexi toate aceste informații i se par incredibile, întrucât ea nu fusese niciodată genul ambiţios.
Nici o licărire de memorie nu apare însă când Lexi vizionează pozele și caseta de la nuntă. O nuntă de vis, locații superbe, concedii spectaculoase, iar ea nu își amintea nimic. Din păcate însă, tot felul de amintiri oribile şi penibile îi revin în minte. Ca de exemplu, cum la cincisprezece ani, avea un costum de baie alb şi, când a ieşit din bazin, a văzut că e transparent şi toţi băieţii au râs.
”Îmi amintesc acea senzație de umilință, de parc-ar fi fost ieri.
Dar nu-mi aduc aminte, oricât aș vrea, de o plajă cu nisip superb, din Mauritius. Nu-mi amintesc cum am dansat cu soțul meu la nu știu ce mare bal. Hei, creierule, ești acasă? Chiar nu-ți dai seama care-ți sunt prioritățile?”
Curajoasă, Lexi este hotărâtă să-și recapete amintirile, iar pentru aceasta decide să se întoarcă acasă, rugându-l pe soțul ei să o ajute, povestindu-i cât mai detaliat amănunte din viața lor.
Ajunsă acasă, Lexi are încă un şoc, descoperind că locuia într-un penthouse superb, mare cât un teren de fotbal, uriaş, luminos, cu vedere spre fluviu, cu o canapea crem imensă în formă de L şi cel mai demenţial bar de cocteil, din granit negru, la care se și visa dând megapetreceri cu prietenele ei, Fi, Carolyn şi Debs, întrecându-se care să bea mai multe pahare de tequila.
 Însă, conform spuselor lui Eric, cea mai bună prietenă a ei era acum Rosalie. Aceasta vine în vizită a doua zi, dându-i mai multe informaţii, toate uluitoare. Se părea că Lexi ţinea o dietă strictă, fără carbohidraţi, mergea regulat la sală, unde îi reuşeau cele mai grele exerciţii, avea o stilistă personală, iar toată garderoba ei este în nuanţe de crem. Nu bea niciodată cocteiluri, ea şi Eric fiind adepţii vinului.
Deși lui Lexi nu-i venea să creadă ceea ce auzea, corpul ei avea propria lui memorie. Astfel, deşi Lexi nu-și amintea să fi purtat în viaţa ei pantofi cu toc, reuşeşte să meargă fără efort pe tocuri de zece centimetri, iar la sală execută cu ușurință exerciţii extrem de complicate.
Încurajată de succesele obţinute, Lexi consideră că tot la fel va fi şi cu condusul maşinii. Se va urca la volan și corpul ei va prelua controlul. Din păcate însă, după ce porneşte maşina, îşi dă seama că nu știe ce să facă, iar corpul ei nu o ajuta cu nimic. Tocmai când credea că va provoca un accident, îndreptându-se spre o maşină sport, apare un tip brunet, îmbrăcat în blugi și tricou, care o strigă pe nume și aleargă disperat spre ea, ghidând-o ce să facă până reuşeşte să oprească maşină.
Simțindu-se penibil, Lexi se scuză faţă de bărbatul necunoscut, observând că acesta avea un chip aparte, pomeţi înalţi, ochi întunecaţi, sprâncene arcuite, par şaten închis. Părea puţin mai în vârstă decât ea, treizeci şi un pic. Lexi simte nevoia să se justifice că a avut amnezie, astfel că nu îşi recunoaşte nici măcar propriul soţ, un soţ ideal de altfel, foarte atent, care o ajută foarte mult cu toate informaţiile pe care le-a uitat. Bărbatul se uită şocat şi îndurerat la ea.

Ducându-se la serviciu, Lexi constată că avea un birou impozant, uriaş și o secretară personală. Însuşi directorul general al companiei vine să o întâmpine, numai cu cuvinte de laudă şi încurajări.
Totul pare perfect. O înfățișare fără cusur, corp tonifiat, haine de firmă, stilistă personală, un soţ superb, bogat, atent, un penthouse imens în care locuieşte, Mercedes decapotabil, vacanţe în locuri exotice, bani la discreţie, carieră în plină ascensiune.
Și totuși… Mici crăpături în viața ei de vis nu întârzie să apară.
Surioara ei, Amy, o adolescentă rebelă, greu de strunit, se ocupa de mici excrocherii.
Fostele ei cele mai bune prietene se poartă cu răceală cu ea. Nici vorbă de vreo petrecere împreună. Când încearcă să se apropie din nou de ele, Fi îi spune răspicat că între ele nu mai poate fi vorba de prietenie, întrucât ea e o scorpie, genul de şefă diabolică. Deși îi respectă toate sarcinile de serviciu pe care i le trasează, este exclus să mai ia masa împreună. Lexi află îndurerată că la serviciu era poreclită ”Cobra”.
Mai mult, în cadrul companiei exista un plan de restructurare majoră, iar departamentul ei, Pardoseli, urma să fie desfiinţat. Deși ea urma să primească un alt post în managementul superior,  prietenele ei urmau să îşi piardă locul de muncă. Lexi este complet bulversată. Se întreabă dacă ea chiar fusese de acord cu acel plan. Chiar într-atât de mult să se fi schimbat, să calce peste orice și oricine doar să-i fie ei bine? Nu îi vine să creadă.
Ultimul și cel mai mare șoc Lexi îl primește la un dineu organizat la ei acasă. Acolo apare bărbatul care o ajutase în parcare, pe care Eric i-l prezintă ca fiind Jon Blythe, arhitectul lui, geniul creator din spatele afacerii lor imobiliare.
Jon pândește un moment când ea e singură în bucătărie şi vine şi îi aruncă o adevărată bombă, spunându-i că ei doi sunt iubiţi de opt luni, iar ea intenţiona să îl părăsească pe Eric pentru el, exact înainte de a avea accidentul.
Lexi respinge categoric ideea, întrucât ea nu a înşelat niciodată vreun bărbat cu care a fost împreună. Jon îi şopteşte, înainte de plecare, că nu ştie de fapt nimic despre viaţa ei.
Ce e adevăr și ce e minciună? Toate informațiile contradictorii se bulucesc în mintea lui Lexi, care încearcă cu disperare să le pună în ordine.
”De fiecare dată când revăd în minte evenimentele zilei de ieri, mă apucă amețeala.  Credeam că încep să-mi înțeleg cât de cât noua viață. Însă acum, totul pare să alunece, să fugă, să-mi scape printre degete. Fi zice că sunt o șefă-diabolică-oafă-absolută. Un tip susține că e iubitul meu secret. Ce mai urmează? Să descopăr că sunt agent FBI?”
Nu poate fi adevărat. Punct. Ce motiv aș avea să-l înșel pe Eric? Arată bine, e tandru și multimilionar și știe să conducă o barcă cu motor. În vreme ce Jon e ursuz. Și oarecum… scorțos.
Cât despre replica lui ”Nu știi absolut nimic despre viața ta”. Ce tupeu, auzi. Știu o tonă de lucruri despre viața mea, mulțumesc.
Lexi va descoperi însă în curând că Jon ştia mai multe despre ea decât oricine altcineva din jur. În ciuda fațadei afișate, Jon știa că ei îi plăceau de fapt lucrurile colorate, ciocolata și mâncărurile bogate în carbohidraţi. Din mai multe indicii despre Eric, pe care i le oferă Jon, Lexi realizează că nici soțul ei nu era, de fapt, așa cum îl percepuse ea la prima vedere, ci era un tip ambițios, incapabil de sentimente profunde, lipsit de scrupule și dornic de înavuțire cu orice preț, iar căsnicia ei fusese departe de a fi fericită.
Mai mult, Jon îi dezvăluie faptul că, înainte de accident, ea regretase anumite decizii neinspirate din viața ei și încropise un plan de salvare a departamentului ei, redându-i speranța că, de fapt, niciodată nu fusese o adevărată scorpie ci, în adâncul sufletului ei, își păstrase bunătatea și principiile.
Aflată într-o luptă contracronometru, Lexi va trebui să desluşească în timp record păienjenişul de informaţii contradictorii din viaţă ei, să descopere unde ascunsese planul de salvare și să își dea seama de direcția pe care dorea să o apuce noua ei viață.
Până la final, eroina nu îşi va recăpăta memoria pierdută dar, după multe frământări și peripeții, ajunge cumva la aceleaşi sentimente și concluzii ca înainte de a-şi pierde memoria.
Mi-a plăcut de Lexi. Bună, sinceră și amuzantă, încearcă să facă față cu mult curaj provocărilor din viața ei. Deși aparent avea o viață perfectă, realizând că ceea ce pierduse între timp era mult mai important, Lexi a renunțat la o falsă fericire pentru a recăpăta ceea ce conta cu adevărat.
Jon este un personaj remarcabil. Inteligent, puternic și cu principii solide, suferă cumplit când persoana pe care o iubea cel mai mult pe lume nu-l recunoaște în nici un fel.  Este decis să lupte pentru a o recuceri, lăsându-i în același timp suficient timp și spațiu pentru a se lămuri singură de sentimentele ei și de ceea ce își dorea cu adevărat.
Este impresionantă ideea că, indiferent de faptul că circumstanțele se modifică dramatic, îți recunoaști până la urmă sufletul pereche…
”Nu mai pot rezista. Trebuie neapărat să-i trag fața spre mine ca să-l sărut. Va fi un sărut pe care nu-l voi uita niciodată; sărutul acesta am să-l țin minte toată viața.”

About Author

19 comentarii

  1. Vai, m-ai pus pe jar cu recenzia asta! Vreau neapărat sa citesc cartea! Nu o am, din păcate, sper sa reușesc sa o găsesc. ..
    Felicitări, minunată recenzie!

  2. Bine ai revenit Tyna! Si cu ce tentație! ❤ O recenzie foarte frumoasa, ce mă ispitește sa citesc si eu cartea. Felicitări!

  3. Ce recenzie tentantă! Nici eu nu am citit cartea, dar îmi place cum scrie autoarea si cu siguranță voi cauta carte a. Felicitări pentru recenzie!

  4. Barbalata Mirela on

    Wow!! Tyna, cand am citit Sophie Kinsella am crezut ca voi citit o recenzie spumoasa si plina de umor. Dar se pare ca este o carte cu un subiect aparte iar stilul scriitoarei este diferit aici. Cel putin asta cred. Oricum m-ai tentat si cum am sa pot imi voi lua cartea. Clar este o poveste cu ceva dramatism Multumesc de recomandare 🙂 .

Lasă un răspuns