
Iubire ca la carte de Emily Henry, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie
Iubire ca la carte
(Book Lovers – 2022)
Emily Henry
Editura Litera
Colecția Blue Moon
Traducere: Monica Grecu
Nr. de pagini: 384
Data apariție: 2023
Emily Henry este scriitoare cu normă întreagă, corector și o adevărată cunoscătoare când vine vorba de gogoși. A studiat scriere creativă la Hope College și la The New York Center for Art & Media Studies.
De aceeași autoare, la Editura Litera au mai apărut cartea Două cărți și o vacanță, Întâlniri în vacanță, Colțul de rai și Poveste amuzantă.
O vară. Doi rivali.
O răsturnare de situație pe care nu au prevăzut-o...
Nora este o agentă literară dură, aflată pe val. Pentru ea, cărțile înseamnă totul. Charlie este un director editorial cu un har special în crearea de bestsellere. În plus, este coșmarul profesional al Norei. Nora a trecut prin suficiente despărțiri încât să știe că ea este aceea cu care bărbații se întâlnesc înainte de a-și găsi adevărata fericire. Ca să prevină încă o întâlnire fără rost, sora Norei o convinge să-și lase biroul din oraș pentru o lună de vacanță în Sunshine Falls.
Este un orășel desprins parcă dintr-un roman de dragoste, însă, în loc să cunoască tăietori de lemne sexy, doctori arătoși sau barmani drăguți, Nora dă mereu peste... Charlie. Ea nu este o eroină. El nu este un erou. Ar putea ei să-și scrie propria pagină dintr-o carte complet diferită?
Debordând de umor subtil și ironie, cu personaje de care nu poți să nu te îndrăgostești, Iubire ca la carte este cel mai bun roman de până acum al lui Emily Henry.
„Magic, încântător și complet unic, scrisul lui Emily Henry este un dar pentru lume. Mi-au plăcut enorm toate cărțile ei, fiecare mai mult decât precedenta, până acolo încât abia aștept să văd ce efect va avea asupra mea următorul ei titlu.” – Ali Hazelwood, autoarea bestsellerului Ipoteza iubirii
„Când citesc un roman de Emily Henry, simt de fiecare dată un fel de invidie rușinoasă pentru că mi-aș dori să-l fi scris eu. Iubire ca la carte nu diferă: mi-a plăcut la nebunie fiecare pagină, fiecare rând. Este atât de inteligent, atât de amuzant și atât de sexy! Între Nora și Charlie este o atracție cu scântei; chiar și din controverse fac un joc al seducției. Cititorii se vor îndrăgosti până peste cap de aceste două personaje.” – Beth O’Leary, autoarea bestsellerului Dragoste în contratimp
Iubire ca la carte este o carte caldă și romantică despre relații complicate de familie, iubire, prietenie, altruism, responsabilitate, puterea destinului și speranță.
Emily Henry desființează practic un clișeu des utilizat în filmele de pe Hallmark unde eroina, care la început trăia contracronometru într-un mare oraș, descoperă farmecul unui mic orășel, unde își găsește și sufletul pereche, reconsiderându-și întregul sistem de valori și mutându-se în final acolo.
Nu este însă cazul lui Nora, o agentă literară dură, îndrăgostită de meseria ei și de ritmul trepidant din New York. De altfel, una dintre scriitoarele reprezentate de ea a ales-o ca sursă de inspirație pentru personajul principal din următorul ei roman, prezentând-o ca pe un rechin însetat de sânge.
Nimic mai departe de adevăr! În spatele scutului pe care și-l crease, Nora era corectă, sensibilă, altruistă și foarte devotată surorii ei Libby, pentru care era dispusă să facă orice sacrificiu.
Nora își asumase responsabilitatea pentru sora ei mai mică încă din copilărie, crescând fără tatăl care le părăsise, alături de o mamă iresponsabilă, ahtiată după bărbați și disperată să obțină succes ca actriță. Lipsa banilor fusese o constantă în toată copilăria lor, dând naștere la tot felul de situații umilitoare. Moartea mamei lor le lăsase într-un dezastru financiar, cu rate neachitate și fără perspective. Astfel, pentru a-i asigura o stabilitate financiară surorii ei, Nora fusese nevoită să renunțase la visurile ei de a ajunge editor de carte, alegând în schimb meseria de agent literar, pe care, pentru a se impune, o practica cu multă agresivitate.
Ca personalitate, Libby era diametral opusă lui Nora. O fire romantică și visătoare, se căsătorise de tânără, în ciuda faptului că nici ea, nici viitorul soț nu aveau perspective prea bune financiare. În prezent, cu doi copii mici și unul pe drum, Libby și soțul ei trăiau foarte modest, Nora găsind mereu subterfugii pentru a-i ajuta fără să dea impresia că face acest lucru.
Felul lui Nora de a fi îi îndepărtase, rând pe rând, pe toți iubiții pe care-i avusese, care aleseseră să o părăsească imediat ce întâlniseră o fată dulce și simplă, întocmai ca în filmele siropoase de dragoste.
Când și cel de-al patrulea iubit ”i-a dat papucii” lui Nora, Libby a decis că se impuneau măsuri drastice, convingându-și sora să meargă într-o vacanță de o lună în Sunshine Falls, un orășel fermecător descris într-unul din romanele promovate de ea. În plus, Libby a întocmit și o listă de activități de bifat acolo, inclusiv o aventură romantică.
Din păcate pentru Nora, dacă restul sarcinilor reușește încetul cu încetul să le bifeze, idila romantică mai are de așteptat. Asta și pentru că, în loc să întâlnească un localnic arătos și sexy, Nora își tot încrucișa drumurile cu Charlie, un bărbat complicat și orășean get-beget, întocmai ca ea.
Nora îi păstra resentimente lui Charlie de când acesta refuzase să promoveze o carte a clientei ei favorite.
Povestea fiind scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Nora, ajungem să o cunoaștem destul de repede, aflându-i gândurile, trăirile și sentimentele. Dar, pe măsură ce acțiunea avansează, îl descoperim, alături de Nora, din ce în ce mai mult și pe Charlie.
Departe de a fi bărbatul rece și arțăgos cum îl considerase Nora la început, Charlie se dovedește a fi deosebit de onest, simpatic și chiar dulce în unele momente. Fără să o judece în vreun fel sau să încerce să-i îngrădească libertatea de mișcare, Charlie devine prietenul cel mai bun al lui Nora, făcând-o să se privească în oglinda corectă, să-și dea seama cum era ea de fapt și să-și clarifice dorințele.
Povestea romantică este cu ardere lentă, relația dintre cei doi protagoniști se construiește încetul cu încetul, fiecare descoperă secretele din trecutul celuilalt, ajutându-se reciproc să depășească traumele trecutului.
Mi-a plăcut și galeria personajelor secundare, cu caractere bine conturate, fiecare cu o poveste interesantă de viață.
Finalul, scris într-o notă de umor, este unul fericit și emoționant, lăsându-ne cu o stare de bine. Vă recomand cu drag cartea!
Cărțile din colecția Blue Moon pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro
Listă cărți apărute în colecția Blue Moon ordonate după autor si serii
Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon


6 Comments
Ana Sylvi
Foarte frumoasa recenzia! Ma face sa doresc sa citesc aceasta carte. Din cand inc and, acest fel de carti sunt mai mult decat binevenite, sunt de-a dreptul necesare!
Tyna
Mulțumesc! ❤️ Așa este!
Oli
Multumesc pentru recomandarea plina de caldura! Minunata recenzia! ❤
Tyna
Mulțumesc! Cu mult drag! ❤️
Mirela Barbălată
Caldă recenzia! Invită la lectură .
Uneori, avem nevoie de lecturi care să ne aducă zâmbetul pe buze și să ne facă să visăm cu ochii deschiși.
Mulțumesc pentru recomandare!
Tyna
Mulțumesc! Cu multă plăcere! ❤️