Delicatese Literare
Prezentari carti

Iubiri si matasuri de Penny Jordan, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste

Iubiri și mătăsuri (Silk

Penny Jordan

Editura Litera / Alma

Colecția Iubiri de poveste

  1. 1. Iubiri și mătăsuri (Silk – 2010) 
  2. 2. Iubiri și păcate (Sins – 2009) – prezentare carte
  3. 3. Scandals  – 2010
Amber Vrontsky, moștenitoarea bogatei dinastii Pickford, condusă cu mână de fier de formidabila Blanche, își dorește o căsnicie sinceră și plină de iubire, ca a părinților săi.
Dar, obsedată de ascensiunea socială, Blanche are ambiția ca nepoata ei să se mărite cu un bărbat de viță nobilă.
Amber este un spirit liber și este hotărâtă să-și urmeze cariera artistică, totuși acceptă să-și facă debutul în înalta societate londoneză – intrând într-o lume a aventurilor ilicite, a depravării și a căsătoriilor de fațadă.
Iar când soarta i-l scoate în cale pe Lord Robert, Amber consideră că a găsit calea perfectă de a o mulțumi pe bunica ei, alături de un om pe care îl place cu adevărat.
Dar în timpul unei vacanțe în sudul Franței, Amber se îndrăgostește fulgerător de Jean-Phillippe, un pictor pe care îl consideră sufletul-pereche; aventura lor ilicită ia însă sfârșit când Lord Robert îi dezvăluie adevărul despre Jean-Phillippe.
Însărcinată și disperată, Amber este de acord să se mărite cu Lord Robert, un bărbat care o respectă, dar care nu va putea niciodată să o iubească. Însă acesta este doar începutul…
„Oare asta însemna să te maturizezi? Să înveţi să nu ai încredere în oameni, să nu te bizui pe ei, să nu te iei după aparenţe? Să înveţi să accepţi că acolo unde-i dragoste, e și durere? Putea ea să îndure toate acestea?
Cu inima grea, Amber hotărî că trebuie să îndure. De-acum înainte nu-și va mai pune niciodată inima pe tavă, se jură ea. Vechea Amber nu mai exista.”
„– Vezi ce-ai făcut din mine? Cum mă torturezi cu vraja pe care ai aruncat-o asupra mea? Ești cea mai frumoasă făptură pe care am văzut-o vreodată, o fecioară și o seducătoare care mi-a furat inima și mi-a răpit voinţa. Ai fost totul pentru mine din clipa în care te-am văzut. Îmi bântui nopţile și zilele. Nu pot să trăiesc fără tine. Ești carnea pe care o mănânc și apa pe care o beau, ești viaţa mea. Nu vezi cum m-ai prefăcut, dintr-un artist, într-un simplu bărbat?”
„Iubirea pentru el o copleșea. Îi umplea fiecare locșor din fiinţa ei,
fiecare celulă sau terminaţie nervoasă, așa că tot trupul îi era alcătuit din dragoste și pulsa în ritmul acesteia.”
Veți citi întreaga poveste în romanul IUBIRI ȘI MĂTĂSURI de Penny Jordan – apariție sâmbătă 24.12.2016 la chioșcuri împreună cu ziarul libertatea. O nouă autoare de top și primul roman al unei serii noi – Mătase!
Sursa: Cărți Romantice

7 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *