Jane Eyre de Charlotte Bronte – recenzie

Jane Eyre

(Jane Eyre)

Charlotte Brontë

Editura Litera

Ediţia 2017: Colecţia Cele mai frumoase romane de dragoste

Ediţia 2018: Colecţia Carte pentru toți

Charlotte Brontë  (1816 – 1855) a fost o romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care scria sub pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

Charlotte s-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul ”Jane Eyre”. În 1831 Brontë a fost trimisă la școala din Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici constituie sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școală ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de editorul căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Charlotte a plecat împreună cu sora sa Emily la Bruxelles ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri. În 1847 lui Charlotte i-a fost refuzat romanul „The Professor”, dar editorii s-au declarat dispuși să-i accepte un alt roman, „Jane Eyre” (1847),  care a cunoscut un mare succes. În anul triumfului literar al lui Charlotte, fratele ei, Branwell, a murit, iar la înmormântare Emily a răcit și ulterior s-a îmbolnăvit de tuberculoză, murind la sfârșitul anului. În primăvara anului 1849, Anne Brontë s-a stins și ea din viață, lăsând-o pe Charlotte singură. Aceasta a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, iar în 1855 s-a căsătorit cu vicarul tatălui său. A mai trăit încă un an și a murit de tuberculoză, în timp ce era însărcinată. (sursa Wikipedia)

Autoarea a avut o copilărie și o viață grea, plină de lipsuri și suferință, iar experiențele trăite vor fi evocate în scrierile sale, care nu au fost un prilej de evadare din realitate, ci tocmai o confesiune în care înfățișa realitatea așa cum o trăia ea. Năzuința spre libertate, spre o viață mai bună, spre dezvoltarea personalității sale, e cea care îi motivează acțiunile.

După o copilărie dificilă, marcată de sărăcie și lipsuri, tânăra Jane Eyre devine guvernantă la Thornfield Hall, castelul unui gentleman bogat, Edward Rochester.
Cu timpul, cei doi încep să se apropie, discută, se înfruntă, învață să se respecte reciproc și, în cele din urmă, se îndrăgostesc unul de altul. Jane întrevede posibilitatea unei vieți liniștite, însă un adevăr cumplit iese la lumină. Rochester pare să ascundă un secret teribil: o prezență amenințătoare bântuie castelul său întunecat.
Roman al unei iubiri pătimașe, Jane Eyre continuă să-și impresioneze și astăzi cititorii prin abordarea profundă a unor teme cum ar fi diferențele de clasă, sexualitatea și religia în Anglia victoriană de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura engleză.

”Degeaba se crede că oamenii ar trebui să fie fericiți atunci când au liniște: lor le trebuie acțiune și dacă n-o au și-o creează. Milioane de ființe sunt condamnate la o viață mai monotonă decât a mea și milioane se răzvrătesc împotriva soartei. Nimeni nu-și închipuie câte revolte, afară de cele politice, dospesc în masa ființelor vii care populează pământul. Ne închipuim că femeile sunt totdeauna foarte potolite, dar femeile sunt ca și bărbații: au nevoie să-și folosească puterile ca și frații lor, le trebuie un câmp pe care să-și desfășoare strădaniile, întocmai ca și bărbații lor. Ele suferă din pricina constrângerii prea strașnice și a nemișcării prea absolute, exact așa cum ar suferi și bărbații. Frații lor mai fericiți dau dovadă de orbire când spun că ele trebuie să se mărginească la a face budinci, la a împleti ciorapi, a cânta la pian și a broda săculețe.”

În acest citat semnificativ se poate regăsi idea de bază a acestui roman, foarte inovatoare pentru vremea sa.

În ”Jane Eyre” eroina care își destăinuiește, frământările, umilințele, constrângerile și speranțele este însăși autoarea. Atmosfera cărții – descrierile locurilor, cu satele izolate și sărăcăcioase, casele bântuite, oameni cu secrete ascunse ce fac atâta rău prin nedezvăluirea lor, ținutul mlăștinos și umed, bântuit de molime –  scoate și mai bine în evidență dragostea de viață, curajul și demnitatea eroilor cărții, în frunte cu Jane Eyre, iar caracterul lor puternic și mesajul transmis este demn de a fi un exemplu și pentru cititorii de acum, la mai bine de un secol de la apariția cărții.

Am recitit de curând cartea cu foarte mult drag, nostalgie și emoție, și m-a încântat și acum, ca de de fiecare când m-am pierdut în paginile ei. Este una din cele mai impresionante și emoționante povești de viață și de iubire pe care le-am citit. Romanul dezvăluie atâtea stări sufletești, are atâtea planuri pe care își desfășoară acțiunea, fiecare în parte reprezentând o etapă din viața eroinei, povestită cu detalii semnificative, într-o succesiune cursivă. Este o lectură captivantă,  sensibilă și plină de profunzime, iar povestea de dragoste din paginile ei e copleșitoare. În prima parte a cărții o cunoaștem pe micuța Jane, în vârstă de 10 ani, o făptură nefericită, rămasă orfană și crescută în casa mătușii ei după ce unchiul său, fratele mamei, murise.  Era ținută din ”milă”, și i se aducea des aminte acest lucru, deși numai milos nu se purta nimeni cu ea, nici matușa, nici verișoarele ei, să nu mai pomenim de crudul ei văr, care o chinuia și umilea cu fiece prilej.

Soarta i se schimbă când este trimisă la o școală internat, ținută la rândul ei din mila publică, motiv pentru care elevelor de acolo li se spunea ”copii ai milei”. A stat acolo 8 ani, 6 ani ca elevă, și doi ca profesoară, până când, într-o bună zi – strivită de rutina zilnică –  a avut revelația că vrea mai mult, că viața trebuie să fie și să-i ofere mai mult de atât!

”Doream libertatea, după libertate tânjeam, pentru libertate înălțam ruga-mi cea mai fierbinte, dar se părea că vântul care adia ușor lua cu el și-mprăștia toate vorbele mele… Atunci, pe jumătate deznădăjduită, strigai: ”Hărăzește-mi, Doamne, cel puțin o nouă robie!”

Ruga îi este ascultată, și, în urma unui anunț dat la ziar, primește o cerere de angajare ca guvernantă din partea unei doamne Fairfax (care se va dovedi o femeie foarte cumsecade). Astfel, ajunge la Thornfield, și începe o nouă etapă a vieții sale. M-a impresionat atitudinea ei demnă, în care, conștientă că nu este o persoană atrăgătoare, încearcă printr-o ținută cât se poate de îngrijită, să facă o impresie bună:

”Nu aveam obiceiul să disprețuiesc aparențele și să nu mă, gândesc la impresia pe care aș putea-o face asupra celorlalți, dimpotrivă, dorisem totdeauna să par cât mai bine și să plac, atât cât putea îngădui lipsa mea de frumusețe…Simțeam că era trist să fii așa de mică, de palidă, să ai trăsături neregulate și așa de accentuate.”

Îl va cunoaște pe domnul Rochester, stăpânul domeniului, pe a cărui pupilă – Alice, în vârstă de opt ani – trebui să o învețe carte. Edward Rochester era un bărbat de aproape 40 de ani, foarte sigur pe el, ce deborda de masculinitate. Nu era un bărbat frumos, din contră, dar Jane s-a simțit atrasă de el din primul moment, atracție împărtășită, după cum se va vedea, în ciuda atitudinii arogante a acestuia. Discuțiile dintre ei sunt pline de miez, iar limba ascuțită a lui Jane îl încânta pe bărbat.

 „Nu cred ,domnule, că aveți dreptul să-mi porunciți numai pentru că sunteți mai bătrân sau pentru că ați cunoscut lumea mai bine decât mine. Dreptul de a vă aroga aceasta superioritate depinde de felul cum v-ați folosit timpul și experiența.”

În scurt timp, devine confidenta lui și între cei doi se leagă o relație de prietenie.

”Gelozia şi dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme şi aşteaptă pe cel menit s-o trezească. Îţi închipui că toată viaţa vei pluti pe valuri tot atât de liniştite ca şi acelea pe care a alunecat acum tinereţea dumitale. Te laşi legănată de unde, cu ochii închişi şi urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalţă din valuri şi nici vâltorile ce le spumegă la picioare… Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase şi acolo întregul curent al vieţii ţi se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă şi vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată şi prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniştite.”

Această parte a cărții are pronunțate accente gotice, un râs straniu și înfricoșător se auzea uneori pe culoare, urlete ce păreau neomenești răsunau în noapte, iar o făptură ce părea demonică se apleca asupra somnului lui Jane, înspăimântând-o. Explicațiile pe care le primea erau neverosimile, fiind evident că i se ascunde ceva…

Un episod aparte al cărții e cel în care este chemată la mătușa ei, care avea să-i destăinuie ceva pe patul de moarte: un unchi al ei, celălalt frate al mamei ei,  se interesase între timp de ea, dorind să o înfieze, dar mătușa, dovedind o ticăloșie nemaipomenită, îi răspunsese că Jane murise! Acum dorea să-și izbăvească sufletul, conștientă de răul produs. Jane va trimite o scrisoare avocatului unchiului, neștiind dacă acum mai avea vreo relevanță…

Revenind la Thornfield, după câteva scene de gelozie la care o supune domnul Rochester, care invitase câțiva nobili împreună cu soțiile și fiicele lor bune de măritat,  acesta o cere în cele din urmă de soție, realizând că se potrivesc foarte bine și ca spirit, și ca sentimente ce îi leagă. Jane acceptă, dar vai!!!… în ziua nunții ceremonia este întreruptă de un nou-sosit ale cărui afirmații cad ca un trăsnet asupra celor din biserică: Edward era însurat, iar soția lui trăia, nefiind alta decât nebuna închisă în mansarda conacului, prezența demonică ce tulbura viața tuturor! Edward știa acest lucru și nu din josnicie încercase să-l ascundă, ci pentru că nu găsise altă cale să o aibă alături de el pe ființa iubită, dar realizează că a greșit cumplit. Suferința celor doi este de neimaginat.

Jane, ființă pasională, dar lucidă, duce cu sine o luptă crâncenă între sentiment și datorie, între iubire și demnitate, între realitate și aspirații.

„Dragă cititorule, sper să nu simţiţi niciodată ce simţeam eu atunci. Ochii voştri să nu verse vreodată lacrimi atât de tumultoase şi fierbinţi ca cele vărsate de mine. Să nu înălţaţi către cer rugăciuni pline de disperare şi agonie ca cele rostite de buzele mele. Să nu vă temeţi niciodată, ca mine, că sunteţi pricina nefericirii persoanei pe care o iubiţi din toată inima.”

Părăsește distrusă Thornfield-ul și pe bărbatul iubit și fuge în puterea nopții încotro vede cu ochii. Singură, fără nici un ban, ajunge să cerșească o bucată de pâine și să fie izgonită din ușă-n ușă! Ce degradare și ce chin e nevoită să îndure! Într-un final, ajunge la ușa pastorului Saint-John Rivers  și al surorilor sale, de care o va lega o afecțiune profundă, iar în cele din urmă se va dovedi că, printr-un capriciu binevoitor al sorții, erau chiar veri din partea mamei ei. Astfel, ea a câștigat o familie, dar a răsplătit bunătatea sorții împărțind în mod egal între ei patru moștenirea pe care o primește din partea unchiului de care am amintit mai înainte. Era acum o femeie liberă, independentă financiar. Liniștea ei sufletească redobândită cu greu este iar zdruncinată când vărul ei, pastorul St. John, un tânăr frumos de douăzeci și nouă de ani, hotărând să plece în India ca misionar, îi cere să îl însoțească, în calitate de…soție! Și asta nu din dragoste, căci era îndrăgostit de altcineva, ci dintr-un calcul făcut la rece: observase că e o tânără destoinică, hotărâtă și rezistentă și dorea să îl ajute în misiunea pe care și-o propusese, lucru pe care i-l spune în față.  Jane ezită în fața cererii făcute în aceste condiții. Simțea față de St. John sentimente frățești, îl admira și respecta, dar nu mai mult de atât. Cere un răgaz de gândire, iar în acest timp, se întâmplă ceva cu totul neobișnuit. Un strop de supranatural este strecurat în acțiune când, într-o seară, adusă de vânt, aude o voce care o striga disperată, ca de la mari depărtări: vocea lui Edward al ei, pe care nu-l uitase nici o clipă în lunile care trecuseră de la fuga ei. Atât de clar aude vocea, încât îi răspunde:

”Vin, așteaptă-mă! Oh, am să vin!”

A doua zi a plecat spre Thornton. Nu mai suporta despărțirea și incertitudinea, trebuia să afle ce s-a întâmplat cu omul iubit! Dar ceea ce a aflat…

Thornfield-ul arsese din temelii, nebuna reușise să-l distrugă în cele din urmă, găsindu-și ea însăși odihna în moarte. Iar domnul Rochester?

”A fost scos viu de sub dărâmături, dar era foarte greu rănit”.  Se retrăsese la un domeniu izolat pe care-l avea în apropiere, singur… și orb!!

Credeți că Jane s-a descurajat, sau că iubirea ei a șovăit vreo clipă? Din contră, a izbucnit cu și mai mare forță.

Ultima parte a cărții e minunată și emoționantă, iar despre reîntâlnirea celor doi am citit cu lacrimi în ochi. E ca și cum un puzzle împrăștiat se reîntregește sub ochii noștri.

Mi-a plăcut că Jane a rămas credincioasă iubirii ei pentru Rochester, fără să fie în vreun fel atrasă de mult mai tânărul și frumosul St. John, mi s-a părut o dovadă de maturitate a ei și a sentimentelor sale. Cât despre Rochester, l-am simțit mai umanizat prin suferință, un personaj tragic și greu încercat alături de care Jane se va simți împlinită, iar amândoi își vor găsi fericirea în descătușarea dragostei lor, care în sfârșit putea fi liberă și demnă.

”- Ei bine, domnule, alege-o pe aceea care te iubește cel mai mult.

– Am s-o aleg pe aceea pe care o iubesc cel mai mult. Jane, vrei să fii soția mea?

– Da, domnule. (…)

– Oh, iubita mea! Dumnezeu să te binecuvânteze și să te răsplătească!

– Domnule Rochester, dacă am făcut vreo faptă bună, dacă am avut vreodată un gând bun, dacă am rostit vreodată o rugăciune sinceră și curată, dacă vreodată am avut o dorință nobilă, sunt răsplătită acum. A fi soția dumneavoastră înseamnă pentru mine a avea toată fericirea la care poate năzui cineva pe pământ.

– Fiindcă e te jertfi înseamnă pentru tine suprema fericire.

– A mă jertfi? Ce să jertfesc? Foamea pentru hrană, așteptarea pentru împlinire. Oare jertfă-i a avea dreptul să-l îmbrățișez pe cel care-l respect, să sărut buzele pe care le iubesc, să mă sprijin de cel în care am încredere? Dacă e așa, negreșit că în jertfă stă suprema mea fericire.”

Cărțile autoarei Charlotte Brontë se pot comanda pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți clasice