Jocul îngerilor de Karen Kingsbury, Editura Act și Politon – recenzie

12

Jocul îngerilor

(Angels Walking – 2014)

Karen Kingsbury

Editura Act și Politon

Colecția Corola

Nr. pagini: 383

An apariție: 2017

1. Jocul îngerilor – Angels Walking – 2014
2. Chasing Sunsets – 2015
3. Brush of Wings – 2016
Autoarea Karen Kingsbury a absolvit jurnalismul la Cal State University, Northridge, SUA, și a profesat imediat după absolvire ca jurnalist sportiv pentru Los Angeles Times. În momentul de față este povestitoarea inspiratoare favorită a Americii, cu peste douăzeci și cinci de milioane de exemplare vândute, din volumele sale premiate. Ultimele sale douăsprezece cărți au fost situate în topul listelor de bestselleruri și multe dintre romanele scrise de ea au fost ecranizate, sau se află în atenția Hallmark Films și a altor case de producție a filmelor.
În drumul său către celebritate, jucătorul de baseball Tyler Ames a pierdut toți oamenii dragi din jurul său. Dar când suferă o accidentare ce-i pune capăt carierei, el nu se poate gândi decât la a-și recăpăta viața simplă și frumoasă de altădată.
O serie de mici miracole îl conduc pe Tyler către un post de îngrijitor la un azil de bătrâni unde leagă o prietenie cu Virginia Hutcheson, o femeie în vârstă care suferă de Alzheimer, dar care în mod ciudat s-ar putea să aibă răspunsurile pe care Tyler le caută cu disperare.
„Mulțumesc, Karen Kingsbury! Cartea este extraordinară! Nu am putut să o las din mâini. Voiam să închid ușa lumii si să o citesc până la final. Apoi, când am terminat de citit, nu îmi doream să se termine. Toate personajele sunt oameni pe care îi regăsim în realitate. Nu suntem străini de modul în care ei reacționează la situațiile din poveste.” – Karen Kay Salsbury
„Cu toate că sunt creștin de 35 de ani, nu m-am gândit niciodată atât de mult la îngeri. Cu siguranță că o voi face de acum înainte!” – Ginny
„Am citit majoritatea cărților scrise de Karen Kingsbury, dar aceasta este cea mai bună. Am fost prinsă de poveste încă de la prima pagină. Am citit-o pe toată în 6 ore. Am plâns în multe momente ale poveștii și am fost impresionată de mesajul puternic  – Nu trebuie să fim perfecți pentru că aceasta este treaba lui Dumnezeu.” – Britany Just

Jocul îngerilor de Karen Kingsbury este o carte emoționantă, plină de idei generoase, care te îndeamnă să nu-ți pierzi niciodată speranța, întrucât chiar și când totul pare definitiv pierdut ți se poate ivi șansa miraculoasă a unui nou început.
În carte se simte din plin influența convingerilor religioase profunde ale autoarei, credința acesteia în puterea magică a rugăciunilor în momentele de cumpănă, precum și în ajutorul miraculos al îngerilor păzitori care se amestecă subtil printre muritori. Indiferent cât de mult mi-ar plăcea această idee, eu nu pot crede că există îngeri trimiși pe pământ pentru a îndeplini diverse misiuni de salvare a sufletelor rătăcite. În schimb, subscriu ideii că miracolele se săvârșesc prin oameni și că fiecare dintre noi poate juca, la un moment dat, rolul de înger pentru altcineva. De altfel, chiar și în această carte, influența celor doi îngeri este minimă, ei jucând doar rolul de catalizator, declanșând o reacție în lanț de mici miracole, produse însă de oameni, care în final îl vor salva pe Tyler Ames din iadul în care se prăbușise, ajutându-l să se regăsească pe sine și un nou scop în viață.
La începutul cărții, asistăm la o reuniune a îngerilor, la care aflăm că misiunile acestora de salvare se desfășoară în echipe de câte doi, condiția esențială fiind aceea ca ei să-și îndeplinească subtil sarcinile, astfel încât muritorii să nu-și dea seama de existența lor.
O nouă echipă era gata de drum, Beck și Ember primind misiunea de a-i salva sufletul și inima lui Tyler Ames, un tânăr chinuit de remușcări, aflat într-un moment de cumpănă al vieții lui.
Tyler Ames fusese cândva o mare speranță a baseball-ului. Pe când avea doisprezece ani, Tyler fusese vedeta de la World Series a Ligii Mici din 2002. Mai apoi, în liceu, fusese numit Mr. Baseball pe California, se remarcase ca un pitcher formidabil și primise incredibila oportunitate a unei burse UCLA. Samantha Dawson, iubita lui din liceu, aplicase și ea tot la UCLA, pentru a putea studia împreună.
Însă, chiar înainte de absolvire, Tyler fusese recrutat de o echipă profesionistă, oferindu-i-se o primă de instalare de peste 100.000 de dolari și un salariu lunar de 24.000 de dolari. Mirajul îmbogățirii peste noapte acționase ca un magnet asupra lui Tyler, care refuzase bursa și șansa de a o obține o calificare universitară, totul pentru a-și face cât mai repede o carieră în baseball. Degeaba încercaseră părinții să-l facă să se răzgândească, spunându-i că putea obține același lucru ceva mai târziu, după terminarea studiilor. Din păcate, metoda de a-l convinge nu fusese cea mai inspirat aleasă, tatăl încercând să-i impună decizia lui, provocându-l și stârnindu-i spiritul de contradicție, în loc să poarte o discuție liberă, cu argumente pro și contra. Șase ani mai târziu, când totul avea să se năruie ca un fum, un urma unui lung șir de greșeli, decizii prost inspirate și ghinioane, Tyler nu se putea abține să nu reflecteze, cu multă amărăciune, că viața lui ar fi putut arăta cu totul altfel dacă acea discuție s-ar fi desfășurat în alt fel…
„După atâția ani, Tyler nu putea să nu se întrebe ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl său i-ar fi dat de ales. Dacă ar fi studiat împreună opțiunile și l-ar fi felicitat pentru toate ofertele primite? Ar fi putut ieși la un burger să sărbătorească avantajele și dezavantajele fiecărei alegeri, iar apoi tatăl lui l-ar fi bătut pe umăr și i-ar fi spus: „Indiferent ce faci, sunt mândru de tine fiule. Te susțin, orice ai alege!”
Din păcate, timpul nu se mai putea întoarce, iar Tyler Ames trebuia să suporte acum consecințele faptelor sale: ruperea legăturii cu părinții săi, despărțirea de Samantha, răcirea față de Marcus – cel mai bun prieten al lui din copilărie, acuzațiile de beție în public, distracțiile cu fetele, toate căile greșite pe care a luat-o când a dat puțin de gustul faimei. Teribilismul și dependența de adrenalină l-au împins să-și asume riscuri tot mai nebunești cu motocicleta, alegându-se cu o rană la spate, în urma căreia clubul i-a dat un ultimatum: fie semna un act adițional în care renunța la asigurarea de sănătate în caz de accident, fie i se desfăcea contractul. Neavând altă opțiune, Tyler a semnat, ceea ce va avea grave repercusiuni în viitor, după cum vom vedea. Încetul cu încetul, Tyler și-a pierdut pe rând fanii și pe toți cei pe care i-a iubit vreodată, ajungând totodată să fie ridiculizat în presa de specialitate.
Când și-a dat seama că viața lui o luase complet la vale, Tyler a încercat din răsputeri să se redreseze, renunțând complet la alcool, la motocicletă, la distracțiile cu fete și dedicându-se total antrenamentelor. Tocmai când norocul părea să-i surâdă din nou, obținând din nou performanțe, fiind elogiat de presă și remarcat de recrutori, soarta i-a dat o nouă lovitură, Tyler accidentându-se grav la un meci, rupându-și mâna din umăr. Este concediat fără prea multe menajamente pe patul de spital iar, întrucât semnase în urmă cu doi ani acea clauză de neacoperire a prejudiciului, însemna  că trebuia să își plătească singur atât operația cât și spitalizarea. Întrucât, datorită exceselor din trecut, își risipise întreaga avere, viitorul întrezărit nu putea fi altfel decât sumbru.
„Nu avea mai nimic al lui. Câteva haine, câteva cutii cu trofee și poze cu echipa.”
Toți banii lui Tyler adunați nu însumau mai mult de 500 de dolari, care erau insuficienți chiar și pentru plata chiriei, iar de operație la umăr nici nu putea fi vorba.
Ajuns în stradă, fără mijloace minime de subzistență, cu umărul făcut praf și cu dureri cumplite, chinuit de regrete pentru erorile săvârșite în trecut, Tyler părea să fi ajuns pe fundul unei prăpastii din care părea imposibil să mai poți ieși vreodată la liman.
Nu am putut să nu mă revolt împotriva sistemului de asigurare de sănătate din America, despre care am mai citit și în alte cărți și am văzut și câteva documentare. Dacă nu ai o asigurare beton de sănătate și pățești un accident ce implică o intervenție chirurgicală, riști să-ți pierzi întreaga avere sau să mori cu zile, fără ca nimeni să nu miște un deget.  Mi-au confirmat acest lucru câțiva prieteni ai mei, care trăiesc acolo.
În acest moment a început ”jocul îngerilor”. Mergând la o biserică ce oferea mâncare gratis, Tyler îl întânește acolo pe Beck, infiltrat pe post de voluntar. Acesta îi oferă numărul de telefon al lui Harrison Myers, directorul  lui Merrill Place, un centru de îngrijire pentru bătrâni, știind că acesta avea disponibil un post de om de serviciu. Deși directorul centrului este sceptic la început că Tyler, pe care îl recunoscuse că este fosta mare vedetă a baseball-ului, va putea să execute sarcinile postului cu o singură mână, acesta, disperat să obțină o șansă, își pledează cauza, promițând că va munci cu o mână mai mult decât ar face-o oricine cu două mâini. Impresionat și inimos, directorul acceptă să îi ofere postul, întrucât, după cum subliniază el, fiecare vis trebuie să înceapă de undeva…
„De când plecă de la muncă în acea zi se simți euforic de la ceva mai mult decât de la Oxicodonă. Era euforic de la speranță.”
Este emoționant modul în care Tyler se dedică noii lui slujbe, strângând din dinți, fără a-și plânge de milă, având doar o speranță firavă că va reuși în timp să-și strângă bani pentru a-și repara umărul și a putea reveni pe teren.
„Trebuia să muncească cum n-a mai făcut-o niciodată să-și corecteze greșelile, să se întoarcă pe teren. Să aibă din nou o șansă la Liga Mare.”
La centru, Tyler o cunoaște pe Virginia Hutcheson, o bătrână de 91 de ani care suferea de Alzheimer și care l-a confundat pe Tyler cu fiul ei decedat Ben, ce fusese pasionat de baseball. Vrând să-i aducă o mică alinare bătrânei, Tyler acceptă să intre în joc, prefăcându-se că era Ben. Efectele terapeutice nu întârzie să apară, Virginia devenind euforică de fericire, găsindu-și plăcerea de a trăi, începând să-și mai recapete o parte din amintiri și recunoscându-și din nou fiica, Cheryl. Însă nu doar Tyler era un înger pentru Virginia, aceasta, la rândul ei, prin iubirea necondiționată arătată fiului ei, l-a făcut pe Tyler să tânjească după o reconciliere cu părinții lui, să-și reconsidere trecutul  și să spere că încă mai putea repara ceva.
„Tyler nu-și putea aminti ultima dată când părinții lui îi spuseseră că-l iubesc”.
„În timp ce cânta, Tyler se gândi la felul în care se dusese de râpă viața lui, la anii petrecuți în Liga Mică. Alergând după cai verzi pe pereți dintr-un oraș în altul, așteptând ocazia să fie perfect. La sfârșitul călătoriei – când avea să stea așa cum stau și rezidenții de la Merill Place – voia să se fi ales cu mai mult din ea decât cu un umăr bușit și cu un sac de visuri frânte”. 
Mi-a plăcut ideea că ajutând pe cineva, de fapt te ajuți pe tine, iar conștiința faptului că ai un scop îți poate da aripi pentru a-ți îndeplini propriile vise.
În lumina ultimelor revelații, Tyler simte nevoia să ia legătura cu Samantha, singura și marea lui iubire, față de care nu încetase să aibă sentimente profunde: „Bună Sami. Sunt Tyler. N-am mai vorbit de mult”.
Samantha își terminase între timp studiile și lucra la o prestigioasă firmă de marketing, fiind logodită cu Arnie, un avocat ambițios, dornic să facă o carieră în politică. Însă, deși viața ei părea împlinită și strălucitoare, Samantha nu era fericită. Rămasă orfană de mică, Samantha fusese crescută de bunicii ei, niște oameni bogați și rigizi, care-i impuseseră perfecțiunea ca un mod de viață, iar Samantha le îndeplinise cu succes așteptările, făcând de fiecare dată doar ce se cuvenea, fără a încerca vreodată să se răzvrătească sau să li se opună în vreun fel. În momentul în care Samantha a văzut un articol în ziar despre accidentul suferit de Tyler, toate amintirile legate de el i-au revenit năvalnic în minte, realizând că singura perioadă din viață în care fusese cu adevărat fericită fusese în liceu, în perioada în care fusese iubita lui Tyler. Revelația produsă a condus la o alta, Samantha realizând că nu-l iubea pe Arnie și că nici acesta nu o iubea, la rândul lui, ci o privea doar ca pe un accesoriu necesar pentru a-și urma cariera politică.
Totuși, părea prea puțin probabil să mai poată fi posibilă o relație între eleganta Samantha, o specialistă în marketing foarte apreciată, și un biet om de serviciu, fără nicio altă calificare. Sau nu?
Misterioase sunt căile Domnului, iar cartea de față ne-o demonstrează din plin. Miracolele încep să se producă în ritm accelerat, iar tânărul ce păruse să fie părăsit de noroc și de toți cei dragi începe să vadă cum, încetul cu încetul, șansele încep să fie de partea lui, având parte totodată și de toată iubirea după care tânjea. Se spune că atunci când Dumnezeu îți închide o ușă, îți deschide o fereastră, iar Tyler va avea parte de toată magia unui nou început, dar întru totul alt fel decât își imaginase el.
Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte cum se vor desfășura evenimentele și care va fi deznodământul.
„Până la urmă Beck avusese dreptate. Accidentul său nu însemnase sfârșitul. Ci începutul.”

Cartea Jocul îngerilor de Karen Kingsbury poate fi comandată pe cartepedia.ro

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Wow! Deși pare o poveste simplă, totuși are un mesaj important la final. Depinde de noi cum interpretăm cartea . M-ai făcut curioasă, Tyna!
    Felicitări! Recenzia invită la lectură și introspecție .

  2. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O carte cu un mesaj clar pt tineri: aveti grija ce va doriti! O recenzie minunata Tyna, felicitari!

  3. Foarte interesanta carte. Indiferent de modul in care percepem lucrurile si credintele proprii, actiunea si reactiunea exista, in toate aspectele acestui univers. Multumesc pentru frumoasa recomandare!

  4. Îmi place subiectul, iar recenzia ta e minunată și tentantă, felicitări și mulțumesc pentru recomandare!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: