Jocul pasiunii de Sarah MacLean, Seria Bastarzii bătăuși, Editura Litera/Alma
Jocul pasiunii
(Daring and the Duke – 2020)
Sarah MacLean
Editura Litera/Alma
Colecția Iubiri de Poveste
Traducere: Mădălina Moțatu
Seria Bastarzii bătăuși (Bareknuckle Bastard):
- Capcană pentru duce – Editura Litera (Wicked and the Wallflower – 2018) – prezentare
- Dorințe periculoase – Editura Litera (Brazen and the Beast – 2019) – prezentare
Jocul pasiunii – Editura Litera (Daring and the Duke – 2020)
Ultimul volum al seriei „Bastarzii bătăuși” (Bareknuckle Bastard), după CAPCANĂ PENTRU DUCE (2019), respectiv DORINȚE PERICULOASE, apărut în luna februarie.
Ewan, bărbatul pe care l-a iubit odată și care a trădat-o pe Grace se întoarce la ea după un deceniu, iar acum se străduiește să o recâștige și să o facă ducesă. Grace vrea să se răzbune, deși pare că nu-i poate rezista și îi va dărui inima pe care a jurat că nu i-o va mai fura nimeni niciodată.
Grace Condry și-a petrecut toată viața fugind de trecut. Trădată încă din adolescență de singura ei iubire și crescută pe străzi, acum se ferește de lumea bună și este regina neîncoronată a celor mai întunecate colțuri din Londra. Grace are nu doar o minte ascuțită, ci și o forță care face să nu existe adversar pe care să nu-l fi pus la respect – până când bărbatul pe care l-a iubit cândva se întoarce în viața ei.
Hotărât și nemilos, Ewan, duce de Marwick, o caută de un deceniu pe femeia pe care nu a încetat niciodată să o iubească. O întrecere petrecută cu mult timp în urmă a avut ca rezultat pierderea ei poate pentru totdeauna, dar Ewan va face orice ca să o recucerească… și să o facă ducesa lui.
Reconcilierea este ultimul lucru pe care Grace și-l dorește. Neputând să ierte trecutul, ea jură să se răzbune. Dar asta înseamnă să îl țină pe Ewan prin preajmă, și curând vede că dușmanul ei pare să fie un alt om decât își amintea ea – unul căruia nu poate să-i reziste, chiar dacă el reprezintă o amenințare pentru lumea pe care ea și-a clădit-o și pentru viața pe care a revendicat-o… dar mai presus de toate, pentru inima pe care a jurat că nu i-o va mai dărui niciodată.
Citate:
„Întotdeauna îi visa degetele pe chipul lui, mângâindu-i sprâncenele și urmărindu-i formele obrajilor și ale bărbiei.Întotdeauna visa buzele ei pe fruntea lui. Pe obrazul lui. La colțul gurii lui.Întotdeauna îi visa mâna într-a lui, degetele lor întrepătrunse și palma ei caldă lipită de-a lui.Și visarea transforma totul în coșmar – conștientizarea dureroasă a faptului că doar își imaginase. Că ea nu era. Că nu era reală. Că nu putea să răspundă atingerii ei. Sărutului ei.“
„Nu dorise niciodată nimic așa cum dorea asta – plăcere și durere, dorință și risc. Un sărut care era deodată și trecutul, și prezentul – chiar dacă nu avea să fie nicicând viitorul.Și un singur gând, sfărâmându-se în ființa ei: „Al meu“.Nu era loc pentru asta, desigur. El nu era al ei. Nu avea să fie niciodată. Iar ea nu putea face față ideii că se putea ca el să fie încă parte din ea. Asta era totul. O seară. O fantezie. Așa cum fusese promis.Fără ca el să afle vreodată.“
„Ea îl sărutase pe el.Și geamătul profund de plăcere din gâtlejul lui trimisese o vibrație egală prin trupul ei, hrănind o flacără ce ardea deja. Bandajându-l, deveni nesăbuită, vibrând cu totul de dorință, mai ales că îi simțise mușchii tremurând și încordându-se sub atingerea ei și respirația accelerată – ca și cum era un animal de pradă, gata să sară. Dar el nu o făcuse.Se abținuse. Pentru ea.O așteptase. Pe ea.O dorise.Și, de îndată ce ea îl sărutase, el fusese descătușat.“
Veți putea citi întreaga poveste în romanul JOCUL PASIUNII de Sarah MacLean, al treilea volum al seriei „Bastrazii bătăuși“. De luni, 28 decembrie, la toate punctele de difuzare a presei.
Sursa: Cărți Romantice