Jurnalul Reniei. Viața unei tinere în umbra Holocaustului de Renia Spiegel, Editura Litera – recenzie

14

Jurnalul Reniei

(The Renia’s Diary – 2019)

Renia Spiegel

Editura Litera

Colectia: Clasici moderni Litera

Traducere: Anca Irina Ionescu

An aparitie: 2019

Nr.pagini: 477

15 iulie 1942, miercuri
Ține minte ziua aceasta; ține‑o bine minte. O să le povestești generațiilor care vin. De astăzi, de la ora 8, am fost închiși în ghetou. Acum locuiesc aici. Lumea este despărțită de mine și eu sunt despărțită de lume.
Renia este o tânără care visează să devină poetă. Dar e 1939, iar Renia este evreică și trăiește în Polonia. Când Rusia și Germania îi invadează țara, lumea Reniei se năruie. Separată de mama sa, se adăpostește la bunici, de unde fuge apoi pentru a scăpa de raidurile aeriene nocturne, observă dispariția altor familii de evrei și, în final, este martoră la crearea ghetoului.
Însă alături de teroarea războiului, există și frumusețe. Renia își găsește vocea de scriitoare și se îndrăgostește. Ea și Zygmunt se sărută pentru prima dată cu câteva ore înainte ca naziștii să ajungă în orașul ei natal. Și tot Zygmunt va scrie ultima însemnare în jurnalul Reniei.
Redescoperit recent, după șaptezeci de ani, Jurnalul Reniei este deja considerat o lucrare clasică a literaturii Holocaustului. Scris cu o claritate și o măiestrie care amintesc de Anne Frank, Jurnalul Reniei este o mărturie extraordinară atât pentru ororile războiului, cât și pentru viața care poate exista chiar și în cele mai întunecate vremuri.
„Renia Spiegel, o tânără cu atâta poftă de viață și cu un deosebit talent de a descrie în proză și în versuri frumusețea lumii din jur, a fost lipsită printr-­un glonț de ceea ce-­și dorea cel mai mult: un viitor… Cei care au păstrat jurnalul și cei care l-au tipărit au «salvat-o». Nu au putut s-­o smulgă din mâinile destinului ei crud. Și nici nu au putut să-­i dea viitorul pe care și-l dorea atât de mult. Dar au salvat-o de durerea suplimentară de fi uitată.“  – Deborah E. Lipstadt
Uimitor… O nouă contribuție inestimabilă la literatura Holocaustului.“ – Smithsonian Magazine
Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului” de Renia Spiegel este o carte care te solicită psihic, o poveste ce te doboară emoțional. Nu este o carte istorică, dar fundalul este unul istoric – teroarea provocată de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și ororile Hocaustului – . Dar, mai mult de atât, este o lecție de viață! 
Renia Spiegel este o adolescentă evreică din Polonia plină de viață, îndrăgostită de frumusețe și artă, cu harul scrisului, cu poftă de viață și un viitor luminos în față. Din păcate însă, uneori, viața, este atât de nedreaptă! Renia este o altă „victimă ” a destinului crunt și nemilos. Firul vieții ei avea să se rupă brusc și tragic la o vârstă fragedă, dar mai ales atunci când cunoștea cel mai minunat sentiment : iubirea. 
Din primele pagini ale cărții cunoaștem deznodământul tragic al Reniei. Totuși, cartea merită citită tocmai pentru a cunoaște evenimentele care au dus la acest final dar mai ales pentru emoția „palpabilă” ce răzbate de la început și până la sfârșit. 
„Noi, cei care-i citim acum însemnările, dispunem de un element care ei îi lipsea : știm care va fi deznodământul. Chiar la începutul jurnalului, își mărturisește disperarea că a fost forțată să se mute la bunici și, deci, nu are „un cămin adevărat”. Este atât de tristă, că îi vine să plângă. Dar faptul că nu are o casă a ei va păli în comparație cu ceea ce urmează să vină. Dacă și-ar fi scris memoriile, ar fi știut asta și poate că ar fi atenuat dramatismul momentului.” 
Cât adevăr!! Dacă am ști cu toții ce ne rezervă viitorul, câte lucruri nu am face în mod diferit?! Diferența dintre noi și Renia, este aceea că ea nu a avut nicio șansă în fața vieții, nu a avut putere de alegere. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, viața Reniei se năruie. 
Renia – Renata, numele ei real – și sora sa mai mică, Elizabeth, au fost despărțite de părinții lor și lăsate la bunici odată cu izbucnirea războiului, cu speranța că în viitorul apropiat familia se va întregi. Din păcate, separarea copilelor de părinți a fost mult mai lungă, cu atât mai mult cu cât și relația acestora ajunsese într-un impas, fapt ce a dus ulterior la separarea lor. De altfel, în nota de la final, sora Reniei, Elizabeth, ne mărturisește că tatăl lor a fost mai mult o figură absentă în viața lor, relația părinților fiind una rece din ce își aduce aminte. 
În ciuda relației reci dintre părinți, cele două surori nu au dus lipsă de iubire. Au fost crescute într-o atmosferă caldă și educate în spiritul iubirii și al frumosului. Un rol important l-au jucat chiar bunicii lor care au luptat până în ultima clipă să le ocrotească, să le insufle curaj și putere.  Cu toate acestea, cei doi bunici, oameni calzi și sufletiști, nu au putut să înlocuiască în sufletul nepoatelor, mai ales al Reniei, golul lăsat de absența părinților, dar mai ales al mamei.
Sincer m-au emoționat până la lacrimi gândurile Reniei, suferința și singurătatea ei. Sunt om în toată firea, dar încă mai resimt cu durere profundă lipsa părinților, mai ales a mamei. De aceea m-a durut să citesc aceste rânduri. Deși am încercat, nu am putut să îmi imaginez toată durerea ei, tot tumultul ei sufletesc. Fiecare cuvânt al Reniei este un strigăt disperat de mâhnire, tristețe, amărăciune. Emoția este atât de veridică!!! Dar nu eu am trăit acele momente, ci doar un copil, pentru că Renia era doar un copil inocent. Clar, conjunctura este complet diferită. Ca adult percepi haosul din jurul tău altfel, dar copil fiind situația se schimbă. Iar când viața ta este în mâinile altora, sentimentul de durere, neputință este cu atât mai înfricoșător. Strigătul de durere al Reniei m-a făcut să mă simt invalidă ☹️. Mult prea crunt totul!!! 
„Sunt singură aici, fără mama și fără tata, fără o casă, lumea mă arată cu degetul și râde de mine. O, Doamne, de ce am avut parte de o zi de naștere atât de oribilă? Nu ar fi mai bine să mor? Mă uit în jos de la înălțimea celor șaisprezece ani ai mei și mă întreb dacă am să apuc sfârșitul.” 
Copleșitoare gânduri! 
Gândurile Reniei vor face înconjurul lumii dar vor cunoaște lumina zilei după zeci de ani. De ce? Pentru că pentru o mamă este mult prea crunt, groaznic să citească gândurile copilului pe care nu a reușit să îl salveze dinaintea morții; pentru că pentru o soră, vinovăția este un sentiment prea mare și terifiant , știind că ea a avut un viitor dar iubita soră nu. 
„Jurnalul Reniei” este o carte intimă, reflectă căldură, emoție, durere, dar și bucurie, speranță, dar mai ales iubire. Iubirea Reniei pentru familie, pentru prieteni, pentru Zygmunt – cel care i-a „furat” inima dar care i-a încălzit și sufletul în momentele triste -, dar mai ales iubirea Reniei pentru viață. Fiecare filă din „Jurnalul Reniei” este un portret al istoriei noastre, este o readucere aminte a unor evenimente pline de ură, violență, teroare, moarte. Dar cu toate acestea, la suprafață răzbate speranța. 
„Trecutul nu a trecut de mult; este prezent în inimile noastre, în acțiunile noastre, în lecțiile pe care le predăm copiilor noștri. Pentru Renia și Zygmunt, trecutul a însemnat iubire, iar eu ii voi mulțumi lui Zygmunt până în ziua morții mele nu numai pentru că mi-a salvat viața, ci și pentru că a redeschis acest capitol din viața mea. Poate fi dureros să te gândești la ceea ce a fost, dar singura cale de a trăi acum este să învățăm din aceasta. 
Sper ca jurnalul surorii mele să vă învețe și pe voi să faceți aceasta.”
Emoționante cuvinte!! Sunt ale surorii Reniei, Elizabeth, cea care a fost salvată din ghearele morții chiar de Zygmunt și care la bătrânețe, datorită fiicei sale, a prins putere să o” împartă” cu noi pe sora sa. 
Spiritul Reniei este viu și va dăinui mult timp de acum încolo. Pentru Renia și alți copii asemeni ei, noi cititorii suntem datori să luptăm, să trăim, să visăm, să nu ne pierdem speranța. Dar mai ales să iubim!!! Renia a iubit și a fost iubită. Iubirea dintre ea și Zygmunt nu a avut nicio șansă să ajungă la „maturitate”. Și totuși, a traversat mări și țări, a stat tăcută și tainică ani de zile și a dat speranță, încredere, putere. Dacă veți citi cartea, veți înțelege ce am vrut să spun.
Jurnalul Reniei este o carte dură, tristă dar merită citită. Uneori avem nevoie de un duș cu apă rece pentru a ne înviora, pentru a ne trezi la viață. VIAȚĂ! Un cuvânt simplu dar totuși imens. 
Jurnalul Reniei nu este un simplu roman, este și un portret al copilăriei, al inocenței. 
Ca și format cartea este construită din : „Cuvânt înainte”, „Prefață”, „Jurnalul Reniei – 31 ianuarie 1939 – 27 iulie 1942 -” , ” Însemnările lui Zygmunt – 27 iulie 1942 – 31 iulie 1942 „, „Postfață. Note. Mulțumiri de Elizabeth Bellak”. „Vocile” acestei cărți sunt ale Reniei, surorii sale, Elizabeth, și ale lui Zygmunt, tânărul care a jucat un rol important în timpul vieții Reniei dar și după moartea sa. Cu siguranță unii dintre voi nu sunteți atrași de acest gen – nici eu nu citesc de regulă astfel de cărți – dar nu se știe niciodată. S-ar putea să vă impresioneze. 🙂. 
Am evitat să dau detalii pentru că o astfel de carte nu se povestește. Nu ar mai avea aceeași importanță sau profunzime. Se citește!!! Fiecare filă, fiecare gând așternut pe hârtie, toate transmit atâta neliniște, tulburare, oroare. Dacă veți citi cartea veți afla chiar de la Renia ceea ce trebuie știut. Ea vă va face părtași la zbuciumul ei sufletesc și, în același timp, veți fi martorii unei iubiri frumoase dar cu un final trist: două suflete inocente, chinuite de soartă, condamnate încă de la început la pierire. 
Dar, sufletul nicicând nu uită, iubirea trăiește veșnic în inima omului. Noi suntem cei care putem să o transmitem mai departe. Așa cum a făcut-o Zygmunt! 
„Trei împușcături! Trei vieți curmate! S-a întâmplat noaptea trecută la ora 10.30. Destinul a decis să-mi ia ființele cele mai dragi. Viața mea s-a terminat. Nu aud decât împușcături… împușcături. Draga mea Renusia, ultimul capitol al jurnalului tău s-a încheiat.”

Cartea „Jurnalul Reniei. Viata unei tinere in umbra Holocaustului” de Renia Spiegel poate fi achiziționată de pe litera.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net

About Author

14 comentarii

  1. Carolina Bianca Moroianu on

    Clar nu este genul meu aceasta carte. Cred ca te consuma mult psihic. Ai transmis foarte bine ideea cărții. Felicitări!

  2. familiasimionescuyahooro on

    Superb, Mirela! Minunata recezia!❤ Ai transmis perfect emotia , sentimentele si trairile personajului principal! Felicitari si multumesc pentru recomandare!❤

  3. Plina de emotie si intensitate este recenzia, evident ca un tumult sufletesc inspirat din aceasta lectura are un asemenea rezultat splendid exprimat. Felicitari!

  4. Feicitari, Mirela, o recenzie atat de frumoasa, sensibila si emotionanta, care m-a impresionat. Nu am citit cartea inca, cred ca iti trebuie o anumita dispozitie sufleteasca sa poti „sa-i faci fata”.

Spune-ți părerea!