Jurnalul unei iubiri imposibile de Kaya de Vos, Editura Humanitas Fiction – recenzie

12

Jurnalul unei iubiri imposibile

Kaya de Vos

Editura Humanitas Fiction

Nr. pagini: 160

An apariție: 2019

KAYA DE VOS predă arhitectura la o universitate din Europa. A publicat pâna acum câteva cărţi, o serie de eseuri şi articole de specialitate. Are un birou de arhitectură unde proiectează dacă are comenzi şi dacă ceea ce i se cere i se pare provocator. A scrie romance-uri este un cadou pe care şi-l face din când în când sieşi, pentru că astfel îşi poate lăsa imaginaţia să se desfăşoare în voie, fără cenzura bugetelor imposibile, fără presiunea termenelor inacceptabile, fără hărţuiala beneficiarilor cu exigenţe prost înţelese. Iar dacă ceea ce scrie poate să bucure, dacă nu câteva sute, măcar câteva zeci de oameni, se declară extrem de mulţumită.
„Din teama de a nu-și risipi minunea neîncepută a ființei, Carina refuză să intre în felurile de viața neautentică ale celorlați: refuză distracțiile, întâlnirile, curtea băieților… Frumusețea fetei vine din faptul că știe să rămână, cu firesc și grație, în inima propriei așteptări.
Nu cumva trebuie să întâlnești excepția în altul pentru a o actualiza pe a ta? Și atunci? Ce lucru extraordinar poate să se întâmple în viața unei fete care se rezumă la a merge prin oraș și a picta obsesiv podul de pe Arno?
La capătul așteptării Carinei, trebuie să se întâmple ceva «ieșit din comun». Dar există oare ceva mai ieșit din comun decât îndrăgostirea? Când două ființe «cad în dragoste», ele evadează într-un «altundeva» care recurge doar întâmplător la semnele acestei lumi. Cum va arăta iubirea Carinei dacă ea nu e comensurabilă cu nimic din viața obișnuită?
Am citit fermecat povestea «imposibilei iubiri» a Kayei de Vos, cu gândul la trecătoarele noastre întâlniri pământene cu absolutul. Nu e minunat să simți zvonul unei lumi căreia, deși n-ai vizitat-o niciodată, îi păstrezi amintirea?“ – Gabriel Liiceanu
Trei poveşti de dragoste, trei vârste ale iubirii şi un singur oraş, personaj cuceritor la rândul lui, Florenţa.
O studentă se îndrăgostește de un bărbat fără trecut, misterios și fascinant, apărut de niciunde în viața ei; o tânără de o frumusețe neobișnuită dispare fără veste după o noapte de dragoste, lăsând în urmă întrebări fără răspuns; o femeie la vârsta maturității își urmează soțul în spațiul straniu al unei alte dimensiuni — trei povești de dragoste, trei destine pendulând între real și fantastic și un oraș care le împletește surprinzător: Florența. În acest loc al tuturor promisiunilor, iluziilor și speranțelor, viața se scurge în ritmul inimii, vegheată de bătrânul Ponte Vecchio, martorul mut al atâtor istorii emoționante.
O carte frumoasă ca o pictură florentină despre puterea iubirii de a spulbera tabuuri și prejudecăți, de a arunca în aer barierele spațiului și timpului și de a așterne punți între lumile văzute și cele nevăzute.

Trăim într-o societate din ce în ce mai îndreptată înspre concret, unde succesul se măsoară adesea cu o scară nu tocmai viabilă a valorilor și unde aparențele au ajuns mai importante decât esența. Pentru mine este așadar o surpriză plăcută să descopăr scrieri care pun mare preț pe frumos, pe o anumită valoare estetică și pe situații care prezintă fațete aflate dincolo de acest concret, palpabil, în același timp văzut drept realitate dar și amăgire.
Kaya de Vos a pregătit câteva asemenea surprize în volumul „Jurnalul unei iubiri imposibile„. Autoarea însăși este o prezență misterioasă, nu am reușit să aflu foarte multe despre ea în afară de faptul că activează în arhitectură, fapt care se reflectă cu prisosință, într-un mod foarte plăcut, în scrierile sale.
Volumul de față cuprinde o nuvelă și două povestiri, toate trei având drept numitor comun spațiul de desfășurare, frumosul oraș toscan Florența, precum și o întrepătrundere a lumilor, a planurilor existențiale, specifică literaturii fantastice. Altfel zis, poveștile sunt ancorate în prezent, în cotidian, însă intervine un moment de desprindere din acesta, de pătrundere într-o lume mult mai profundă, esoterică, o lume unde posibilitățile sunt numeroase.
Nuvela care dă numele volumului, „Jurnalul unei iubiri imposibile”, este foarte atent construită de către autoare. Aceasta aduce o notă de autenticitate prin introducerea pe care o face, menită să plaseze într-un cadru concis caietul cu scoarțe galbene și personajele care îl populează. Ne întrebăm care parte este bazată pe un fapt real și care este ficțiune, unde începe imaginația autoarei și până unde ne transportă.
Totul începe cu o tânără care se recuperează după un accident, în urma căruia a suferit o amnezie parțială. Anumite semne din jur îi dau senzația că ceva îi lipsește, ceva foarte important, o parte a vieții ei care i-a fost cumva smulsă, deși un fragment din această vibrație a rămas și va rămâne mereu în jurul ei, ca o aură.
Explicația nu întârzie să apară, în paginile jurnalului tinerei Maria-Vittoria, numită de cei apropiați Carina, o tânără până în 20 de ani care tocmai a intrat la Academia de Artă, iubitoare de pictură și de frumos. Din jurnal putem să ne facem o impresie în legătură cu ea, o fată care se străduiește să își exprime emoțiile, trăirile, prin intermediul unui limbaj oarecum adolescentin, dar plin de umor, în spatele căruia încearcă să-și mascheze atât nesiguranța, cât și inocența, prospețimea unui nou început în viață. Ea se mută din casa părintească în casa Nonnei Bia, tot în Florența, din dorința de a avea un spațiu personal, intimitate, în căutarea acelei identități urmărite de toți tinerii. Un loc unde să poată să se desfășoare, să își găsească un stil propriu, să își urmeze aripile creației.
Carina provine dintr-o familie armonioasă și bine situată. Nu a cunoscut încă dragostea adevărată, fiind implicată într-o relație platonică de durată cu un tânăr pe nume Paolo, prieten din copilărie. Aflată într-o excursie la o cabană, este salvată dintr-un incendiu izbucnit la acea locație de un tânăr necunoscut, pe care îl va revedea ulterior în Florența. Acest tânăr, numit sugestiv Michelangelo, devine ușor-ușor pilonul existenței sale. Relația lor este conturată cu multă tandrețe și duioșie, o iubire dincolo de limite în condițiile în care Michelangelo rămâne o taină pentru Carina, ca și cum nu ar aparține acestei lumi. Veți descoperi care este misterul din spatele tânărului și unde duce relația lor, cu un final bine executat, din punctul meu de vedere. În loc de epilog, așa cum a început încă din introducere, autoarea continuă exercițiul de autenticitate prezentându-ne un schimb epistolar având la bază exact povestea prezentată mai sus.
Următoarea povestire, „Peregrinările principelui Baldinarri” aduce o notă de fantastic și mai pronunțată, cu atât mai frapantă cu cât este plasată chiar în lumea arhitecților, o lume pe care se vede că autoarea o cunoaște foarte bine și ale cărei elemente le-a integrat foarte frumos în scris pe parcursul întregului volum. O arhitectă de o frumusețe deosebită dispare, aparent fără a lăsa vreo urmă, după ce a întâlnit un bărbat chipeș. Imaginile lor se găsesc imortalizate într-un tablou. Cu toate acestea, aparent Jadviga nu a dispărut. Ce s-a petrecut însă cu ea? Apele trecutului și ale prezentului se învolburează și se întrepătrund, la fel ca și apele fluviului Arno.
În a treia povestire, „Nunta de argint”, iubirea depășește granițele morții. Aceasta este o temă întâlnită de-a lungul lecturii acestui volum, modul în care iubirea este un numitor comun al tuturor lumilor posibile, din trecut, din viitor sau din alte planuri ale existenței, având ca spațiu de desfășurare cadrul romantic al Florenței, minunat schițat de către autoare. De fapt, povestirea este punctată, din loc în loc, de imagini relevante ale locurilor amintite.
Descrierile reușite au dat un mare plus lecturii, autoarea creând cu ajutorul lor o atmosferă în același timp modernă și atemporală, necesară desfășurării acestui tip de interacțiune cu alte sfere.
Recomand volumul în primul rând iubitorilor prozei scurte fantastice, dar și celor care își doresc o ieșire din cotidian, o incursiune într-o zonă mitică, frumos plasată într-un decor cu adevărat arhitectural.
„Florența, luminată roșu de un apus fulminant, arăta ca un covor fantastic, incandescent și sfumato, așternut la picioarele noastre. Era ca-n filme. Iar Arno părea un curent de lavă care împărțea universul în două: tot ce era dincolo de el avea aerul că face parte dintr-un alt tărâm care, în lungul albiei râului, se rupe și se depărtează de lumea noastră cu fiecare clipă. Apoi, pe măsură ce orașul se adâncea în noapte, rămâneau la vedere, aurii și mărețe, dar parcă ieșind dintr-un mare nor, doar turnul Signoriei, Campanila lui Giotto, cu cele șapte clopote ale ei, și, puțin mai la dreapta, inconfundabila cupolă a lui Brunelleschi.
Fiind tocmai ora crepusculului, peisajul era dincolo de orice închipuire.”

Cartea Jurnalul unei iubiri imposibile de Kaya de Vos poate fi comandată pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Felicitări, Ana! Recenzia ta este ispititoare . Recunosc, încă, că eu nu agreez acest gen . Dar nu resping ideea unei astfel de lecturi.

  2. Superba recenzie! Si uite așa mai trec un titlu pe lista mea! Mă faci curioasa in privința acestei cărți. Felicitări, Ana!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: