Justițiarul de Sergiu Someșan, Editura Vremea – recenzie

Justitiarul

Sergiu Someșan

Editura Vremea

158 pagini

Intrigată de recenzia lui Oli la ”Comisarul și cei șapte pitici”, pe care intenționez de asemenea să o citesc în curând, m-am hotărât să descopăr despre ce este vorba și în ”Justițiarul”, o carte ce va avea în curând lansarea la Bookfest.

Pot spune că am avut o surpriză foarte plăcută. Nu mai citisem de mult o carte polițistă, deși într-o perioadă din adolescență au fost preferatele mele ca gen, așa că schimbarea de registru a fost binevenită. Cartea se citește foarte ușor și te ține în priză de la început până la sfârșit. Deși intrarea în domeniul politic e puțin riscantă, autorul nu încearcă să nască polemici, înțepând cu un umor picant întreaga clasă politică, fără părtinire, iar despre autorul atentatelor ni se spune că dezvoltase o formă atipică de psihopatie.

La începutul cărții facem cunoștință cu un personaj misterios, un bărbat înalt, între două vârste și părul puțin grizonant, care se întoarce în țară după o lungă perioadă în străinătate și care își alesese, dintr-un capriciu, numele fals de George Pruteanu. Ne lămurim curând despre scopul reîntoarcerii sale. Bunul lui prieten, Ian Peterson, în vârstă de șaptezeci de ani, bolnav de cancer, i-a adresat o rugăminte neobișnuită. Singura lui nepoată, în vârstă de optsprezece ani, fusese ucisă într-un cartier din București, Ferentari, pe când încerca să-i educe pe copiii abandonați de acolo și să facă curățenie pe străzi. După ce Pruteanu i-a promis solemn că o va răzbuna, Peterson s-a sinucis, lăsându-i acestuia moștenire o avere imensă. Pruteanu și-a îndeplinit destul de repede scopul propus. Mai întâi a intrat în posesia unui stilet pe care, în mod miraculos, l-a găsit în vechiul anticariat de arme medievale unde îl admirase în urmă cu treizeci de ani. Atunci, având doar cincisprezece ani, simțise un fior aproape mistic când îl atinsese și își promisese că va face orice pentru a intra cândva în posesia lui. Coincidență sau nu, vechiul stilet nu se vânduse între timp și îl va ajuta pe Pruteanu în îndeplinirea misiunii sale. Cu o tehnică desăvârșită, învățată de la un vechi maestru, Pruteanu le va aplica o lovitură mortală, care nu lăsa însă mult sânge, tuturor celor ce au avut o legătură cu uciderea nepoatei lui Peterson. După terminarea misiunii, Pruteanu nu se grăbește să plece, mai ales că nu prea mai avea unde să se ducă, așa că mai rămâne prin București, curios să descopere ce se mai petrecea prin țară. Cele aflate îl întristează profund.

”Deși deturnările de fonduri și spălările de bani erau la ordinea zilei, iar arestările curgeau una după alta, hoțiile continuau nestingherite.

”Legile sunt strâmbe” se gândi el. Marii corupți fură liniștiți, știind că după un an, doi de pușcărie în condiții de lux, pot beneficia apoi de rodul furtișagurilor lor.

”Eh, dacă n-ar fi fost eliminată pedeapsa cu moartea, poate că ar mai fi avut puțină frică și respect” gândi el și gândul, mai mult o umbră de gând, îi dădu mereu zilele următoare târcoale.”

Încetul cu încetul, o idee nebunească i se strecură în cap. Dacă sistemul e corupt și legile sunt strâmbe, de ce n-ar face el singur dreptate? Bani avea, timp avea, așa că a trecut la treabă. Mai întâi, l-a executat pe un înalt demnitar, care scăpase fără nici o consecință legală și fără să-l apese vreo mustrare de conștiință după ce omorâse o tânără studentă pe trecerea de pietoni, aplicându-i acestuia o lovitură secretă, fulgerătoare, ce nu lăsa urme și provoca un atac de cord instantaneu. După care a trecut la un plan mult mai amplu și cu un impact fără precedent.

Prin urmare, la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă pe un monitor apare un text cu titlul ”UN COMUNICAT IMPORTANT PENTRU ȚARĂ”, iar specialistul de la departamentul tehnic constată că era imposibil de stabilit locația de unde fusese trimis. În esență, în comunicat se transmitea că autorul acestuia, dezgustat de clasa politică, s-a hotărât de unul singur să forțeze Parlamentul să se transforme într-unul unicameral, așa cum fusese rezultatul referendumului din urmă cu șase ani. Iar ca bonus că se întârziase atât cu aducerea la îndeplinire a acestui deziderat, fiecare parlamentar va trebui să își limiteze indemnizația la nivelul unui salariu mediu pe economie. Dacă peste o lună cererea lui nu avea să fie îndeplinită, va extrage dintr-o urnă numele unui parlamentar și va pune o recompensă de un milion de dolari pe numele lui.

Echipa formată din colonelul Rădulescu, căpitanul Enescu – care făcuse cândva parte din Legiunea Străină, Sile – specialistul tehnic și Cristina, o roșcată superbă cu ochi verzi – consultant extern la Compartimentul Psihologic, încearcă să adune indicii pentru a da de urma misteriosului autor al comunicatului. Comisia de Apărare din Senat n-a acordat însă prea multă atenție problemei, toți fiind convinși că este o glumă proastă, întrucât extragerea era anunțată pe 1 aprilie.

Însă, pe 1 aprilie, chiar la ora anunțată – 12.00, pe monitor, în locul textului a apărut imaginea unei camere cu două teancuri mari de bani. Misteriosul autor al atentatului a apărut în cadru mascat, cu vocea deformată electronic, și a anunțat că va extrage două nume, întrucât nici una din cerințele lui nu fusese îndeplinită. Cele două nume scoase din urnă au fost Flendurici Vasile și Țurțuroi Ion, ambii senatori, bărbatul mascat neputându-se abține să nu facă mai multe ironii pe parcursul extragerii.

”Văleu, ce față patibulară are… cred că la el s-a referit Patapievici când a spus că românii au fețe patibulare…”

”Așa sunt senatorii, mai norocoși de felul lor…”

De data aceasta, senatorii nu mai erau la fel de relaxați, mai ales cei doi extrași din urnă. Senatorul Flendurici a solicitat imediat pază 24 din 24 de ore, dar de data aceasta birocrația era în defavoarea lui. Fiind sâmbătă, până luni nu avea cine să semneze cererea privind solicitarea de pază. Autorul nu a ratat ocazia să mai strecoare o mică ironie.

”Vru să iasă, dar secretarul mai avea o nelămurire:

– Tot am vrut să-ntreb încă de când am văzut înregistrarea: ce-nseamnă patibular?

– De unde dracu’ să știu eu prostiile astea? răbufni senatorul și ieși trântind ușa.

Secretarul ridică din umeri și, după ce ecourile ușii trântite se stinseră, căută pe google după cuvântul ”patibular” și din câteva clickuri ajunse pe pagina dicționarului explicativ, unde află cu uimire că ”patibular” înseamnă ”care este demn de a fi spânzurat”.

– La naiba! se miră el. Și eu, care-aș fi jurat că-i vorba de ceva care seamănă cu un pitbull!”

În continuare, se va dovedi că autorul comunicatului era cât se poate de serios, la fiecare intervenție ridicând mereu miza. De asemenea, era un adevărat maestru al disimulării, indiciile fiind de multe ori false, menite să-i inducă în eroare. Cristina va constata cu surprindere după un timp, surprinzând mici scăpări ale bărbatului misterios în fața camerei, că primele ei impresii fusese complet false, pornite de la premise greșite. De-a lungul anchetei, ne delectăm și cu o idilă între căpitanul Enescu și Cristina, autorul strecurând câteva note de umor și în întâlnirile și dialogurile dintre ei. La un moment dat suntem trimiși pe o pistă falsă, lucrurile se precipită și este interesant de urmărit comportamentul persoanelor aflate în condiții de stres și presiune psihică, unele dintre ele nedându-se în lături nici de la crimă pentru a se autoproteja, mai ales că fapta se putea pune în cârca atentatorului misterios.

Vă invit să descoperiți în carte desfășurarea evenimentelor și deznodământul, care lasă clar loc la o continuare, care eu sper să apară cât mai curând.

Cartea este interesantă, bine scrisă, cu atenție la detalii, are un ritm alert, suspans, un umor fin, ironie subtilă, puțin mister și chiar o mică idilă.

Mi-a plăcut stilul autorului și îmi doresc să descopăr și alte cărți ale sale.

Cărțile autorului Sergiu Someșan pot fi comandate pe libris.ro,librariadelfin.ro, carturesti.ro, librarie.net, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Sergiu Someșan

Recenzii și prezentări cărți autori români