La rascruce de vanturi de Emily Bronte, Editura Litera, Colectia Cele mai frumoase romane de dragoste – recenzie

48

La răscruce de vânturi, de Emily Brontë (Wuthering Heights)

Editura Litera wuthering
Colectia Cele mai frumoase romane de dragoste
Traducere: Henriette Yvonne Stahl
363 pagini
Emily Brontë s-a născut în 1818, fiind al cincilea din cei șase copii ai soților Maria și Patrick Brontë. Sora ei Charlotte s-a născut în 1816, iar cealălaltă soră, Anne, s-a născut în 1820.
Pe Emily Brontë a zugrăvit-o fratele ei, Branwell, într-un portret ce se află la Galeria Națională din Londra. Branwell a reușit să surprindă însăși esența personalității ei – într-o atitudine de încordată tensiune, cu ochi mari, cenușii-albaștri, scrutând zări necunoscute, concentrată asupra unei viziuni, așteptând ceva nedefinit.

Emily_Brontë_cropped

Slăbuți la trup, tăcuți și cuminți, copiii Brontë erau de o precocitate surprinzatoare. Citeau cu pasiune istorie și literatură, mai ales pe Shakespeare, Bunyan, Johnson, Walter Scott și Byron; dar citeau cu aviditate și ziarele vremii, fiind astfel la curent cu toate problemele de politică internă și externă, pe care le discutau cu aprindere și seriozitatea unor oameni maturi.
Trăind la răscruce de veacuri, într-un ținut aflat ”la răscruce de vânturi”, Emily nu se simțea în largul său decât în natură, hoinărind în lungi plimbări cotidiene de dealurile din Yorkshire, în prezența bunului său prieten, buldogul Keeper. Monotonia aparentă a vieții se compensează însă prin intensitatea gândurilor. Observarea și meditația asupra vieții dau roade: în anul 1847 Emily Brontë trimite spre publicare manuscrisul romanului La răscruce de vânturi, semnat cu pseudonimul Ellis Bell. Editura îl acceptă. Structura inovatoare a romanului îi nedumerește pe critici. Violența și pasiunea care răzbat din paginile sale face publicul victorian să creadă că romanul e scris de un bărbat. Potrivit istoricului Juliet Gardiner, ”pasiunea sexuală vie și puterea limbajului și imagisticii cărții i-a impresionat, i-a uimit și i-a șocat pe critici.”
În anul 1848 Emily moare de tuberculoză, tăcută și stoică, așa cum trăise.
În anul 1850 apare o nouă ediție a romanului La răscruce de vânturi, de astă dată cu numele real al autoarei, cuprinzând și o selecție de poezii scrise de Emily, precum și o prefață semnată de Charlotte.
La răscruce de vânturi este un roman uluitor, fascinant, o adevărată capodoperă a literaturii universale. Acțiunea romanului se desfășoară pe durata a douăzeci de ani, marcați de dragoste și ură, ambele ajungând la extrem, tensiune, ambiție și răzbunare. Toate evenimentele se desfășoară pe fondul unei spectaculoase simfonii a naturii, în concordanță cu evenimentele ce se petrec. Astfel, fiecare dramă e punctată de o dezlănțuire a naturii, furtuna devine uragan, vânturile suflă cu putere, cad ploi interminabile, zăpezile rup orice cale de comunicare cu exteriorul, iar granița cu fantasticul este firavă. Spre sfârșit însă, freamătul sălbatic și chinuit al romanului se potolește, apare speranța, veselia și, în rezonanță cu noile întâmplări fericite, natura se înseninează.
În anul 1801, domnul Lockwood, un gentleman liniștit și politicos, vine în provincia Yorkshire pentru a închiria o proprietate, Thrushcross Grange, un loc la adăpost de orice frământare omenească.
Pentru a-și cunoaște mai bine proprietarul – domnul Heathcliff, Lockwood se duce la reședința acestuia, Wuthering Heights (care înseamnă La răscruce de vânturi). Are parte de o primire cel puțin bizară. Locuitorii de acolo par sălbăticiți, ostili între ei și îl privesc cu dușmănie. Heathcliff se poartă necioplit, nora lui văduvă – Cathy, o tânără fermecătoare, îl privește cu indiferență, având pe chip o expresie de deznădejde, Hareton, un tânăr al cărui loc în familie nu l-a înțeles prea bine, îl tratează cu bădăranie, iar servitorul Joseph se poartă cel puțin ciudat. O furtună izbucnită pe neașteptate îl împiedică să plece și este nevoit să rămână peste noapte. Este găzduit într-o cameră unde polița era mâzgălită în mai multe locuri cu un nume, Catherine, lângă care era adăugat fie Earnshaw, fie Heathcliff, fie Linton. Găsind un jurnal al lui Catherine, Lockwood nu s-a putut abține să nu îl citească, rămânând tulburat de descrierea torturii religioase la care era supusă tânăra, obligată să citească ore în șir, împreună cu prietenul ei Heathcliff, cărțile de rugăciuni. După această lectură, somnul lui Lockwood a fost extrem de agitat, având vedenii înfricoșătoare. La fereastră apărea o față de copil ce plângea și îl ruga să o lase să intre, spunându-i că e Catherine Linton și de douăzeci de ani nu își găsește locul. Îngrozit, Lockwood a început să urle, alertându-l pe Heathcliff, care a venit să vadă ce se întâmplă. După ce i-a povestit ce a visat, Lockwood a avut un șoc văzând reacția acestuia. Izbucnind în plâns, Heathcliff a smucit fereastra și a început să implore.
”- Intră! Vino, Cathy, oh, vino, Cathy… numai o dată! Oh! Iubita inimii mele! Ascultă-mă de data asta, Catherine, măcar acum!”
Din cale afară de stupefiat, bolnav și îngrozit, Lockwood s-a întors la Thrushcross Grange. Nelly Dean, îngrijitoarea de acolo, cedează curiozității lui și îi spune povestea familiei de la Wuthering Heights. Prin vocea lui Nelly, o naratoare înnăscută, suntem imediat captivați de evenimentele petrecute în urmă cu mai bine de douăzeci de ani.
Domnul Earnshaw, un nobil ce deținea Wuthering Heights, într-o noapte brăzdată de fulgere, vine acasă aducând cu el un copil aproape sălbăticit, pe care-l găsise hoinărind pe străzile orașului și care nu știa nici câți ani are, nici de unde provine. Cedând unui impuls, domnul Earnshaw hotărâse să-l crească împreună cu copiii lui, Hindley și Catherine. Întrucât nu avea un nume, copiii l-au botezat simbolic Heathcliff – colț de plai înalt. În timp ce Catherine îl simpatizează spontan și definitiv, Hindley îl antipatizează imediat, simțindu-l ca pe un rival la afecțiunea tatălui. După moartea părinților, Hindley, care fusese trimis la studii și se căsătorise între timp, se întoarce ca stăpân. Are acum ocazia să se răzbune împotriva lui Heathcliff, pe care îl alungă în rândul servitorilor, dându-i muncă de rândaș. Cu cât Hindley îl tiraniza mai tare, cu atât creștea afecțiunea lui Catherine pentru Heathcliff, care îi arăta acestuia tot ce învăța ea și muncea și se juca adesea cu el pe câmp.
12834696_1037113579691943_34660639_n
În peregrinările lor, cei doi ajung la Thrushcross Grange, unde trăiau cei doi veri ai lui Catherine, Edgar și Isabella Linton, fragili, bălani și bine crescuți. Un accident o silește pe Catherine să rămână mai mult timp acolo. Confortul, civilizația și bunele maniere o fascinează pe Catherine, care se întoarce complet schimbată. Anii trec, iar Catherine oscilează pe doua planuri. Pe de o parte, se simte legată spiritual de Heathcliff, cu care este compatibilă prin firea ei pătimașă, iar pe de altă parte vanitatea și nevoia de confort o împing către Edgar Linton, care o iubea nespus și o ceruse în căsătorie. Îi împărtășește dilema ei lui Nelly.
”- Dacă aș fi în cer, Nelly, aș fi din cale afară de nenorocită. Odată am visat că eram acolo.
– Ți-am spus că nu vreau să ascult visele dumitale, domnișoară Catherine. Mă duc să mă culc, o întrerupsei din nou.
Ea râse, reținându-mă, căci făcusem o mișcare pentru a mă ridica de pe scaun.
– Asta nu-i nimic! strigă ea. Voiam numai să-ți spun că cerul nu mi s-a părut un sălaș potrivit pentru mine și mi se rupea inima de plâns. Doream să mă întorc din nou în pământ, iar îngerii s-au mâniat pe mine și m-au azvârlit în mijlocul bălăriilor din vârful lui Wuthering Heights, unde m-am trezit plângând în hohote de fericire. Acest vis poate explica taina mea. Îmi place tot atât de puțin să mă mărit cu Edgar Linton, cât să fiu în cer, și dacă păcătosul din odaia aceea nu l-ar fi adus pe Heathcliff în starea în care se află, nici prin gând nu mi-ar fi trecut să o fac. Acum însă, dacă m-aș mărita cu Heathcliff, m-aș simți degradată, așa că el nu va ști niciodată cât îl iubesc, nu pentru că nu-i frumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu însămi decât sunt eu – eu însămi. Nu știu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar știu că al lui și al meu sunt la fel, iar între al lui Linton și al meu e o deosebire ca între o rază de lună și un fulger, sau între gheață și foc.”
Din păcate, ce nu știa Catherine era că Heathcliff era în odaie, iar în momentul în care a auzit-o zicând că s-ar simți degradată să se mărite cu el a ieșit, nemaiauzind restul conversației.
”În această lume, marile mele suferințe au fost suferințele lui Heathcliff: le-am văzut și le-am simțit pe toate de la început. Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar rămâne decât el, eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru Linton seamănă cu frunzele pădurii, timpul o va schimba, îmi dau bine seama, așa cum iarna schimbă pomii. Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru  mine însămi, ci ca propria mea ființă.”
Durerea lui Catherine e imensă descoperind că Heathcliff a plecat. Ajunsă la capătul disperării, face o criză puternică, e doborâtă de febră și e la un pas de moarte, După ce își revine cu greu din convalescență, apatică și indiferentă, Catherine se trădează pe ea și pe Heathcliff și se căsătorește cu Edgar Linton. Existența ei e monotonă și pare împăcată, când explozia se produce. Heathcliff se întoarce, îmbogățit din surse obscure. Bucuria ei e imensă și îi cere imperios lui Linton să-l primească și să-l accepte pe Heathcliff. Reacția ei arată clar de partea cui se situează. Când Linton întreabă dacă dorește să îl primească în salon, Catherine ia imediat poziție, arătându-și poziția fără echivoc.
”Așterne aici două mese, Ellen: una pentru stăpânul dumitale și domnișoara Isabella, care sunt nobili, și alta pentru Heathcliff și pentru mine, care suntem oameni din popor. Așa ești mulțumit, scumpule? Sau trebuie să-mi fac focul în altă parte? Dacă da, dă dispoziții.”
Heathcliff se întorsese însă animat de sentimente de ură, hotărât să le distrugă viața celor ce îi răpiseră șansa la fericire – Hindley și Linton.
Văzând că Isabella, sora lui Linton, se îndrăgostise nebunește de el, se căsătorește cu ea, având grijă apoi să-i facă viața un iad. Pe Hindley îl ruinează încetul cu încetul, ajutat și de degradarea acestuia, care o ținea numai într-o beție de când îi murise soția, și îl influențează complet și pe fiul acestuia, Hareton, care îl privea ca pe un idol.
Moartea lui Catherine, în aceeași noapte în care a născut o fetiță, Cathy, îl îndârjește și mai tare, aruncându-l într-un abis fără sfârșit.
”Eu n-am decât o singură rugăciune… și-am s-o repet până-mi va înțepeni limba… Catherine Earnshaw, să n-ai liniște câtă vreme sunt eu în viață! Ai spus că eu te-am ucis… atunci vino și mă urmărește! Cei uciși își urmăresc ucigașii, cred. Rămâi cu mine întotdeauna… fă-mă sa înnebunesc, numai nu mă părăsi în abisul acesta unde nu te pot găsi. O, Doamne! Nu găsesc cuvinte! Nu pot trăi fără viața mea! Nu pot trăi fără sufletul meu!”
Înrăit complet, Heathcliff își continuă răzbunarea, revărsându-și ura asupra copiilor celor două familii, învrăjbindu-i complet. Cathy și Hareton reușesc însă într-un final să se înțeleagă și să se iubească, întorcându-se împotriva lui Heathcliff întocmai cum se răzvrătise și el cu Catherine împotriva lui Hindley. Este copleșit de revelația avută și, dintr-odată, ura lui pare fără sens. Obosit, cu nervii zdruncinați, având vedenii cu Catherine, Heathcliff își găsește eliberarea prin moarte. După moartea lui, mai mulți săteni au afirmat însă că l-au văzut umblând, iar câțiva s-au jurat chiar că l-au zărit pe dealuri împreună cu o femeie. Sfârșitul romanului ne face să credem că, în sfârșit, sufletul chinuit al lui Heathcliff și-a găsit liniștea după moarte, regăsindu-se cumva şi cu Catherine…
”Am căutat și-am descoperit ușor cele trei pietre funerare pe povârnișul de lângă mlaștină. Cea din mijloc era cenușie și năpădită de buruieni, a lui Edgar Linton acoperită de iarbă și mușchi, iar a lui Heathcliff, încă goală.
Am zăbovit lângă ele, sub cerul acela binevoitor, dulce senin; am urmărit fluturii ce zburau printre ierburi și clopoței, am ascultat vântul suav ce adia prin iarbă, și m-am întrebat cum a putut crede cineva vreodată că cei ce odihnesc în pacea pământului ar putea avea un somn tulburat?!”
Romanul se încheie într-o notă de speranță și optimism, natura se îmblânzește, ieșind din peisajul acela deprimant, care parcă însoțea dramele oamenilor, asprimea unora și nevoia de dragoste și de căldură a altora.
Cathy și Hareton sunt veseli și încrezători, complet îndrăgostiți unul de altul, părând capabili să înfrunte orice obstacol ce ar fi stat în calea fericirii lor.
”În acel moment, poarta grădinii se deschise; hoinarii se întorseseră.
– Ăstora nu le e frică de nimic, am zis eu, urmărindu-i pe fereastră cum se apropiau. Împreună l-ar înfrunta și pe satana cu toate oștile lui!”
O ecranizare foarte frumoasă a cărții La răscruce de vânturi a fost realizată în 2009, având distribuția: Tom Hardy – Heathcliff, Rebecca Night – Catherine, Andrew Lincoln – Edgar Linton, Burn Gorman – Hindley, Charlotte Riley – Cathy, Tom Payne – Linton, Andrew Hawley – Hareton.

la rascruce

Cartea am inclus-o în Top 8 cărți clasice care ne-au încântat, scrise de femei – partea a II-a 

About Author

48 de comentarii

  1. Superba recenzie la o carte care m-a impresionat profund! Si filmul este foarte bun, reuseste sa redea atmosfera cartii.

  2. Daniela Cusa on

    Ce frumos ai prezentat cartea! M-am emotionat f tare citind recenzia. Cartea am citit-o in urma cu multi ani, insa intotdeaua imi aduc aminte de aceasta poveste cu nostalgie. Unul din romanele mele clasice favorite.

  3. A fost si ramane cea mai buna carte citita. „Incomparabil mai departe si mai presus” de orice alt roman.

  4. După Pe aripile vântului, asta e cartea care urmează în topul meu, E o carte pe care am descoperit-o destul de târziu și pe care am citit-o acum o lună. Mi-a plăcut atât de mult, încât am citit-o și în engleză încercâd să retrăiesc aceleași sentimente. Genială carte! Frumoasă recenzie!

  5. Tudusciuc Cornelia Elena on

    Felicitări de recenzie! Mie mi-a plăcut foarte mult, e una din cele mai memorabile carti despre iubire, cu toate ca am citit undeva ca „La răscruce de vânturi ” nu ar fi o poveste de dragoste si mai mult una despre bani, fantome si ură eu tot o consider una de dragoste.

    • Este o dragoste coplesitor de intensa ce trece dincolo de moarte…

      Mie mi se pare ca finalul e chiar optimist, pe langa cuplul Cathy si Hareton care sunt foarte fericiti impreuna, ni se sugereaza ideea ca si Heathcliff si Catherine s-au regasit in sfarsit in alta lume…

      • Tudusciuc Cornelia Elena on

        Asa mi s-a părut si mie! La final nu am avut acel gust amar, pe care il am când moare cineva intr-o carte, ci am fost bucuroasă ca in sfarsit s-au regăsit.

  6. Barbalata Mirela on

    Eu am citit cartea cu multi ani in urma. Ar trebui sa o recitesc ca sa imi aduc aminte exact povestea. Oricum este o carte ce trebuie citita 🙂

    • Așa e!

      E o carte de referință a literaturii, este pomenită în mai multe cărți. De curând am găsit-o pomenită de mai multe ori în seria After de Anna Todd, fiind cartea preferată a lui Hardin.

      Citate din ”După ce ne-am întâlnit”:

      ”Biblioteca asta, oricine i-ar fi proprietarul, este impresionantă, sunt mulți clasici, multe tipuri de cărți, inclusiv favoritele mele. Ochesc La răscruce de vânturi și o scot din raft. E într-o stare proastă, coperta dând-o de gol că a fost deschisă de multe ori până acum.”

      ”La răscruce de vânturi nu este acolo unde am lăsat-o pe raft, dar o găsesc pe noptieră, lângă Mândrie și prejudecată. Îmi revin în minte comentariile lui Hardin despre roman. Cu siguranță l-a citit și înainte – și l-a înțeles – ceea ce e rar întâlnit la vârsta noastră, mai ales la un băiat. Poate că a fost nevoit să-l citească pentru curs, de-aia. Dar de ce e acolo La răscruce de vânturi?”

  7. Nu stiu daca afirmand ca ” La rascruce de vanturi” imi place, „promoveaza” idea de rau, razbunare, ura.
    Cartea ma duce cu gandul ca absolut tot ce am citit pana acum, nu este decat maculatura; iar prin asta, vreau sa spun ca este cel mai complex si bulversant roman citit vreodata!
    Am ramas cu parerea de rau ca nu s-a clarificat de unde provine cu adevarat Headcliff , iar personajul cel mai important din lectura imi pare Ellen Dean, fara-de-care povestea nu ar fi fost rostita.

    Intr-adevar, mi-am dorit cartea asta , citind inainte Anna Todd ( sper sa ma incante la fel de mult si „Mandrie si prejudecata” – tot de acolo starnindu-mi interesul).
    Felicitari pentru recenzie!

Lasă un răspuns