La soarele neîmblânzit, de Michel Bussi, Editura Polirom – recenzie

La soarele neîmblânzit

(Au soleil redouté – 2020)

Michel Bussi

Editura Polirom

Colecția Biblioteca Polirom

Data apariției: iunie 2022

Număr pagini: 440

Traducere din limba franceză și note de Cristina Jinga

Michel Bussi s-a născut în 1965 la Louviers (Haute Normandie, Franţa) şi este scriitor, politolog şi profesor de geografie la Universitatea din Rouen. A început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingând repede cifra-record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha Crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009, 2018), Nymphéas noirs (2011; Nuferi negri, Polirom, 2018), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următoarea reuşită, Un avion sans elle (2012; Fetiţa cu ochi albaştri, Polirom, 2015), tradus în 25 de ţări, l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute chiar în anul apariţiei: Prix Maison de la Presse, Prix du Roman Populaire, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon.

Michel Bussi se bucură de un succes răsunător la nivelul internațional, cu zeci de mii de exemplare vândute din fiecare carte. Felul în care scrie si conturează personajele reprezintă principalele atuuri ale Michel Bussi. Fiecare carte scrisă de Michel Bussi este citită cu drag de mii de oameni.

În Insulele Marchize, cel mai izolat arhipelag din lume, cu un dureros trecut colonial, cinci cititoare pasionate și scriitoare aspirante au fost selectate de o editura pariziană să participe la un atelier de scriere creativă sub coordonarea unui romancier faimos. Un sejur de o săptămâna la capătul lumii și un singur scop: producerea unui bestseller cu totul original. Care ar fi însă cel mai bun început de roman? Pe țărmul negru scăldat de apele turcoaz ale Pacificului, cele cinci femei sunt pe cale să afle pe propria piele când o dispariție misterioasă și un simbol rău prevestitor transformă un exercițiu literar într-un joc criminal. Împânzită de turiști veniți pe urmele lui Paul Gauguin și ale lui Jacques Brel în căutarea paradisului pierdut și a stravechii culturi polineziene, insula Hiva Oa devine treptat scenă bănuielilor și a manipulărilor, unde oricine poate să mintă și... să moară. Fiindcă în inima pădurii tropicale, sub ochii neliniștitori ai straniilor tiki întruchipând ființe pe jumătate oameni, pe jumătate zei, cineva a ucis. Și va ucide din nou. Un roman polifonic despre rănile adânci ale istoriei și puterea literaturii, unde așteptările sunt înșelate la fiecare pas, iar glasul fermecător al Maimei, adolescenta care investighează, împreună cu polițistul Yann, morțile misterioase de pe insulă, va face deliciul cititorilor, strecurând în această atmosfera de coșmar o notă de prospețime și un umor savuros.

«La soarele neîmblânzit» ne poartă într-un colț de lume care merită să fie cunoscut dincolo de cântecele lui Brel, tablourile lui Gauguin, operele lui Melville și ale lui Stevenson. Istorie milenară, credințe adânci și tărâmul de origine al tatuajului. – ActuaLitte

„Un roman palpitant, plin de răsturnări de situaţie.” – Gala

Căutând după noutăți pe Cartepedia, am găsit La soarele neîmblânzit, de Michel Bussi, având plăcuta surpriză să descopăr un autor care m-a cucerit prin stilul său, și ale cărui cărți le voi urmări și pe viitor. Am trecut deja pe lista mea de lecturi ”Nuferi negri”, ”Legături de sânge” și ”Fetița cu ochi albaștri”, apărute de asemenea la Editura Polirom.

Cartea de față mi-a atras atenția prin titlu, coperta minunată și sinopsisul atrăgător, iar așteptările mi-au fost satisfăcute. Am descoperit în paginile sale o poveste captivantă, misterioasă și plină de suspans. Cadrul acțiunii – o insulă izolată din Pacific – m-a făcut să visez cu ochii deschiși la ținuturi îndepărtate și exotice și a făcut ca La soarele neîmblânzit să fie o lectură ideală de vacanță.

În inima insulelor Marchize – situate în nord-estul Polineziei Franceze, cele mai apropiate de Hawaii -, unul din cele mai izolate arhipelaguri din lume, pe insula Hiva Oa, cinci pasionate de lectură și scriitoare aspirante participă la un atelier de scriere condus de autorul lor preferat, Pierre Yves François, un celebru autor de best-sellere. Cele cinci norocoase sunt cocheta Marie-Ambre – însoțită de fiica ei vitregă, Maïma -, idealista Clémence, cunoscuta bloggeriță Martine, timida Eloïse și îndrăzneața polițistă Faryène, însoțită de soțul ei Yann, de asemenea polițist. Toți vor fi cazați la pensiunea La soarele neîmblânzit, condusă de băștinașa Tanaé și fiicele ei.

Visul vieții lor e astfel pe cale să se împlinească, dar… adânc în pădurea tropicală, statui ciudate – misterioșii tiki, întruchipând ființe pe jumătate oameni, pe jumătate zei – veghează, iar umbra unui artist tatuator criminal pândește…

 

De insula Hiva Oa sunt legate două nume celebre: în cimitirul de lângă Atuona, sunt înmormântați pictorul francez Paul Gauguin și cântărețul belgian Jacques Brel, la care se și face, de altfel, referire în carte.

În decorul de vis, sub soarele fierbinte ce se reflectă în apele albastre ale Pacificului, o dispariție enigmatică, urmată de evenimente tragice, transformă mult-așteptatul sejur într-un joc criminal. Paradisul tropical se transformă astfel în decorul unei povești de groază. Hiva Oa devine teatrul secretelor, al suspiciunilor și manipulărilor, unde oricine poate minți… și muri.

 

Încă din prima seară, scriitorul vedetă face apel la sinceritate, invitându-și fanele, ce-i sorb cu nesaț cuvintele, să-și scrie în caiete cele mai adânci dorințe, ca pe un mesaj într-o sticlă: ”înainte de a muri, aș vrea… ”

Dar dimineața devreme, bărbatul a dispărut! Spiritele se încing, imaginându-și punerea în scenă intenționat, pentru a condimenta șederea și a inspira ideea romanului, autorul creând o intrigă gen «Zece negri mititei» varianta polineziană! De altfel, se și face referire la misterul din cărțile Agathei Christie, odată ce atmosfera idilică se transformă într-un adevărat coșmar. Pe măsură ce ne adâncim în poveste, un scenariu captivant prinde viață, iar suspansul, misterul și dramatismul ating cote înalte. 

”Ridic ochii, incapabilă să mă concentrez la exercițiul propus de Pierre-Yves. «Începeți cu o dispariție. Scrieți continuarea…»”

Yann, un polițist destul de superficial, și Maïma, o adolescentă curioasă și inteligentă, încearcă să afle dacă și care dintre oaspeții pensiunii La soarele neîmblânzit e implicat în șirul de crime. Dar oare vor reuși? 

Apar indicii, care mai de care mai înșelătoare, și fiecare personaj pare a avea ceva de ascuns…

Pe lângă povestea captivantă și stilul fluid și plăcut al cărții, m-a încântat decorul exotic ce constituie cadrul acțiunii, informațiile despre cultura și populația insulei Hiva Oa, despre sculpturile tiki și mana acestora, despre care nu știam nimic, ca și trimiterile la Gauguin, ca și la Jacques Brel, în interpretarea căruia vă las mai jos unul din frumoasele sale cântece.

Dintre personaje, preferata mea este isteața Maïma, a cărei prezență, prin felul ei de a fi, dă un plus de savoare poveștii. Galeria de personaje e foarte pitorească și colorată. Fiecare personaj aduce ceva unic acestei povești și ne determină să ne punem la îndoială constant certitudinile. 

Ca structură, cartea, scrisă la persoana întâi din perspectiva diferitelor personaje, alternează capitolele din jurnalul Maimei, în care e trecută ancheta făcută de aceasta, pas cu pas, completată de gândurile căpitanului de poliție Yann, cu mesajele într-o sticlă ale celor cinci scriitoare aspirante, unul după altul, dar într-o anumită ordine, astfel încât împreună formează povestea de față, ca un puzzle, bucată cu bucată.

Cât despre final, recunosc că m-a luat prin surprindere, după câteva întorsături de situație pe parcurs.

O care care mi-a plăcut, un autor care m-a convins că merită citit și pe care mă bucur că l-am descoperit.

Fragment:

”Privesc sfidătoare ultimul tiki. Statuia nu tresare. Ochișorii ei de reptilă rămân încrețiți, reci și vicleni, iar cele douăzeci de degete sugrumă în continuare pasărea prizonieră pe vecie.

Crede că mă impresionează? Văluri subțiri de ceață coboară dinspre piscuri spre pădure, am senzația că vorbele mele se vor pierde în negura care începe să se lase. Ridic tonul.

– Ești mândru de tine? O Să-mi răspunzi ce? Că asta e, că asta-i mana ta, moartea, că și ea trebuie să se transmită, că există violență în noi toți, la fel cum există și iubire? Că tu nu ești responsabil de nimic? (…)

Tiki nu răspunde nimic. Tehnică de mumie!

Mă uit la el în continuare, s-o creadă el că mă hipnotizează cu ochii lui de șarpe! Din precauție, mă dau un pas înapoi.

– Și să nu-ți închipui c-o să-ți meargă și cu mine! În primul rând că eu n-am venit aici pentru tine.(…)

Jur că i-am văzut ochii sclipind. O simplă reflecție de cuarț în roca vulcanică?”

La soarele neîmblânzit, de Michel Bussi poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister