Delicatese Literare
Recenzii

La un pas de moarte de Holly Jackson, Editura Leda Edge – recenzie

La un pas de moarte

(As Good As Dead – 2021)

Holly Jackson

Editura Leda Edge

Traducere: Daniel-Silviu Bivol

Nr. de pagini: 512

An apariție: 2022

HOLLY JACKSON a început să inventeze povești la o vârsta fragedă și a scris primul său roman la doar 15 ani. Adoră cărțile, jocurile pe calculator și documentarele polițiste care îi permit să își pună la încercare calitățile de detectiv particular. Locuiește în capitala Marii Britanii, iar distracția ei preferată este depistarea greșelilor de ortografie de pe indicatoarele rutiere.

1. Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți – A Good Girl’s Guide to Murder – 2019 – recenzie

2. Fată cuminte, răzbunare cruntă – Good Girl, Bad Blood – 2020 – recenzie

3. La un pas de moarte – As Good As Dead – 2021

Pip se pregătește să meargă la facultate, dar este încă bântuită de felul în care s-a încheiat ultima sa investigație. Deși s-a obișnuit deja să primească amenințări cu moartea în urma podcastului ei despre crime adevărate, adolescenta nu poate să nu remarce un mesaj anonim care revine cu insistență: „Cine o să te caute când tu vei fi cea dispărută?”

Curând, amenințările se înmulțesc, iar Pip își dă seama că cineva o hărțuiește și îi vrea răul. Când începe să găsească legături între urmăritorul ei și un criminal în serie prins în urmă cu șase ani și aflat încă în pușcărie, în mintea adolescentei își face loc o întrebare neliniștitoare: „Nu cumva în spatele gratiilor a ajuns un nevinovat?”

Poliția refuză să acționeze, așa că Pip nu are de ales: ori îl găsește ea însăși pe vinovat, ori o să ajungă pe lista victimelor. Pe măsură ce diabolicul joc de-a șoarecele și pisica avansează, Pip descoperă că toate informațiile se învârt în jurul acelorași persoane și evenimente, iar dacă nu găsește mai repede răspunsurile corecte, va avea o soartă cumplită.

„Un roman plin de răsturnări de situație neprevăzute, surprinzător și incredibil de captivant de la prima pagină! Chiar nu există o modalitate mai bună de a încheia seria.” – B&N Reads

„La un pas de moarte este un thriller YA fenomenal, care merită pe deplin să fie recunoscut drept una dintre cărțile anului. În plus, oferă un final sclipitor unei serii năucitoare.” – The Nerd Daily

„O intrigă greu de descâlcit, care îți va face inima să bată mai repede.” – Kirkus Reviews

„Unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am citit vreodată! […] Un roman cu un ritm amețitor, o intrigă înfricoșătoare, inteligentă, întunecată, dar, cumva, presărată și cu accente comice. De mult nu am mai fost atât de captivat de o poveste și cu siguranță voi citi absolut tot ce va publica Holly Jackson de acum înainte.” – rarelyinreality.com

„Povestea m-a atras atât de tare, încât am uitat tot ce se întâmpla în jurul meu, simțind nevoia imperioasă de a rezolva cazul alături de Pip.” –PopSugar

La un pas de moarte de Holly Jackson ne oferă o strălucită încheiere a seriei ”Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți”.

Atmosfera este mult mai întunecată, suspansul îți taie răsuflarea, iar răsturnările spectaculoase de situație te lasă pur și simplu cu gura căscată.

La începutul acțiunii o regăsim pe Pip mai tulburată ca oricând. Fata dulce, inocentă și plină de entuziasm de la începutul primului volum din serie a dispărut cu desăvârșire, întrucât experiențele traumatizante trăite i-au arătat partea urâtă a umanității. Persoane pe care le cunoștea și în care avea încredere s-au dovedit cu totul altfel, săvârșind fapte reprobabile și mințind-o  în față fără să li se clintească un mușchi pe față. Iar partea cea mai rea era faptul că binele și răul se amestecaseră între ele, iar ea simțea nevoia să revină într-o zonă sigură, în care albul era alb, iar negrul era negru.

Cuvintele ucigașului de la sfârșitul volumului al doilea, Fată cuminte, răzbunare cruntă, cum că ei erau la fel, o bântuiau în permanență întrucât, în adâncul conștiinței, simțea că acesta avea oarecum dreptate. Dacă frățiorul ei ar fi fost ucis, și ea l-ar fi căutat oricât pe vinovat și l-ar fi pedepsit.

Dincolo de dilemele morale, Pip se confrunta și cu un pericol în crescendo. Emailurile anonime de amenințare se îndesiseră, un mesaj revenind cu insistență: „Cine o să te caute când tu vei fi cea dispărută?”. Iar ceea ce făcea ca totul să capete aspecte de-a dreptul dramatice era faptul că poliția nu credea că există vreo amenințare reală, astfel că Pip se vede nevoită, încă o dată, să înceapă o investigație pe cont propriu.

Făcând mai multe săpături, Pip realizează cu stupoare că evenimentele din prezent s-ar putea să aibă legătură cu un ucigaș în serie care acționase în urmă cu șase ani. Deși un suspect fusese arestat atunci și declarat vinovat, Pip descoperă că mai multe aspecte nu se ”legau” între ele. Mergând mai departe și punând cap la cap niște indicii, Pip ajunge la o ipoteză înfricoșătoare: adevăratul ucigaș în serie era încă în libertate, fiind o persoană pe care ea o cunoștea mult prea bine! Mai mult, în lumina noilor descoperiri, și primele două cazuri soluționate de ea capătă noi valențe, multe dintre acțiunile aparent inexplicabile ale lui Andie Bell, prima victimă a cărei dispariție o anchetase Pip, având acum logică.

De la jumătatea cărții, acțiunea capătă aspecte halucinante. Evenimentele se derulează într-un ritm trepidant, viața lui Pip atârnă de un fir de păr, ca mai apoi să lupte pentru a-și proteja atât propria libertate, cât mai ales a celor dragi care i-au venit în ajutor, în special Ravi.

Autoarea Holly Jackson repune pe tapet o temă interesantă. Dacă justiția eșuează în a face dreptate și a-i proteja pe cei nevinovați, cât de departe ai fi dispus să mergi pentru a te apăra și a-i pedepsi pe adevărații vinovați, monștri cu chip de om?

Vă invit să descoperiți singuri în carte deznodământul acestei trilogii deosebit de captivante, pe care o recomand cu drag tuturor iubitorilor de thrillere și de mister!

Fragment din carte:

Ochi morți, parcă așa li se spunea, nu? Lipsiți de viață, sticloși, pustiiți.  Ochii  morți  îi  erau  acum  tovarăși,  urmând‑o  pretu‑tindeni,  la  orice  pas.  Se  ascundeau  într‑un  ungher  al  minții  și  o  însoțeau  în  vis.  Ochii  lui  morți,  chiar  în  clipa  în  care  își  dăduse duhul. Îi vedea ori de câte ori arunca o privire fugitivă, dar și în cele mai adânci umbre, și uneori chiar și în oglindă, purtându‑i chipul.

Pip îi vedea chiar acum, holbându‑se la ea și sfredelind‑o. Ochii  morți  ai  unui  porumbel  fără  suflare,  lățit  pe  aleea  din  față. Sticloși și lipsiți de viață, cu excepția propriei oglindiri în aceștia când a îngenuncheat și a întins mâna. Nu ca să‑l atingă, ci doar ca să se apropie suficient.

—  Ești gata de plecare, buclucașo? s‑a auzit vocea tatălui în spatele ei.

Pip  a  tresărit  când  tata  a  închis  ușa  din  față  cu  un  trosnet  puternic,  în  ale  cărui  ecouri  se  ascundea  sunetul  unei  arme  descărcându‑se. Celălalt tovarăș al lui Pip.

—  D‑da! a spus ea, îndreptându‑se de spate și dregându‑și glasul.

Respiră, pur și simplu, respiră!

— Uite! a zis și a arătat cu degetul, deși nu era nevoie. Un porumbel mort.

Tata s‑a aplecat ca să se uite, iar pielea întunecată i s‑a adu‑nat în pliuri în jurul ochilor mijiți, în vreme ce costumul impecabil croit, din trei piese, i s‑a încrețit în dreptul genunchilor.

Apoi a făcut o față pe care Pip o știa prea bine; urma să spună ceva plin de duh și ridicol, cum ar fi…

— Plăcintă de porumbel la cină? a întrebat el.

Mda,  punct  ochit!  Acum,  aproape  fiecare  propoziție  era  o  glumă, ca și când zilele astea s‑ar fi străduit mult mai mult să o facă să zâmbească. Pip s‑a înduplecat și i‑a oferit un zâmbet.

—  Doar  dacă  e  cu  piure  de  șobolan  la  garnitură,  a  zis  în  glumă, renunțând în sfârșit să mai contemple privirea goală a porumbelului  și  ridicându‑și  rucsacul  de  culoarea  bronzului  pe un umăr.

—  Ha!  a  exclamat  el  și  a  bătut‑o  ușurel  pe  spate,  radiind.  Fiica mea cea morbidă!

Când și‑a dat seama ce spusese și de toate celelalte înțelesuri care se învolburau în doar câteva cuvinte, tata s‑a mai schim‑bat  o  dată  la  față.  Pip  nu  putea  scăpa  de  moarte  nici  măcar  în această dimineață târzie și luminoasă de august, în care își petrecea timpul împreună cu tatăl ei. Din câte se părea, doar pentru asta trăia acum.

Tata a alungat stânjeneala, o chestie trecătoare în cazul lui, și i‑a făcut semn cu capul spre mașină.

— Haide! Nu poți să întârzii la întâlnirea asta!

— Da! a încuviințat Pip, deschizând portiera și așezându‑se pe scaunul ei, neștiind ce să mai spună, căci mintea îi rămăsese la porumbel.

A  revenit  însă  în  prezent  când  au  intrat  în  parcarea  gării  Little  Kilton.  Era  aglomerată,  iar  razele  soarelui  se  reflectau  din rândurile ordonate de mașini ale navetiștilor.

4 Comments

Spune-ți părerea!