Lacrimi de îngeri de Ioana Dumitrăchescu, Editura Celestium – recenzie

Lacrimi de îngeri 

Ioana Dumitrăchescu

Editura Celestium

Anul apariției: 2018

Nr.de pagini: 252

Crezi că te poți îndrăgosti nebunește de o persoană pe care nu o cunoști câtuși de puțin?Un simplu vis o aruncă pe Alexandra în prea frumoasele brațe ale dragostei. O leagănă pe acordurile sale magice, o mângâie, o mistuie. Îi oferă iubire pură, ce o consumă și reface inima rănită de cel pe care cândva îl iubea. Alexandra se luptă cu propriile trăiri, întrebări, vise și speranțe. Trăiește o dramă, o iubire, o aventură plină de peripeții pe care doar citind le poți descoperi.

 Romanul „Lacrimi de îngeri” este romanul ce îți va frânge și reîntregi inima.

    Lacrimi de îngeri – o carte cu o copertă superbă pe care am așteptat cu mare nerăbdare să o citesc. Mărturisesc faptul că este prima carte a autoarei pe care am citit-o și trebuie să recunosc că am avut mari așteptări de la ea.

      Povestea pare să înceapă simplu. Ea, Alexandra, o tânără „al cărei zâmbet te încânta până la cer și înapoi” și el, Florin, un băiat cu ,,tenul cafeniu, ars de soare ce mirosea a flori de iasomie, a parfum tineresc, a melancolie și tristețe. Apropierea celor doi făcu o gaură în centrul Universului lor.”

      Nimic neobișnuit până aici. Numai că, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere. Această primă întâlnire are loc în visul Alexandrei, concretizându-se în realitate abia a doua zi în parcul Magnoliei, din oraşul Oradea.

     Apare în scenă și prietenul cel mai bun al Alexandrei, Cristi, un personaj care are darul de a tulbura apele din jurul său.

       Iubirea celor doi începe năvalnic așa cum începe orice iubire dintre doi tineri dornici să trăiască acest sentiment.

        „Iluzia este adevărata realitate. Nu ai cum să fugi de ea. Și în plus, ce iluzie este această mare iubire? Nu vezi? Ne știm de câteva minute și deja ne iubim.”

    Dar cum în orice grădină a Edenului apare și șarpele, acesta este întruchipat de Cora, o profesoară de engleză cu care Florin, elev în clasa a XII-a, a avut în trecut o aventură tumultoasă.

          „Orice om este dator să iubească măcar o dată cu adevărat, cât timp este în viață. Și mai este dator să fie sincer în sentimente și trăiri, atât cât dragostea-i permite.”

        Pentru a-și demonstra iubirea unuia pentru celălalt, Alexandra îi propune lui Florin să își scrie reciproc câte o scrisoare de dragoste, juriul urmând să fie colegii de clasă ai acestuia. Spre supărarea ei, câștigă scrisoarea lui Florin, considerată a fi cea mai frumoasă.

          „Poate au mai fost fete pe care le-am plăcut, poate am mai sărutat și altele, însă tu ești cea care mi-a pus o bombă la inimă și de câte ori te văd face bum-bum și izbucnește în flăcări. Tu ești cea care mi-a dat bătăi de cap și întrebari fără răspuns.”

       Cei doi îndrăgostiți profită de faptul că Florin a câștigat la o tombolă două bilete la mare și decid să plece și să se bucure de o minivacanță. Surpriza apare în tren, întruchipată de Cristi, hotărît și el să plece tot la mare pentru a uita sentimentele pe care i le purta Alexandrei și care nu erau tocmai platonice.

            „Când sufletul îți plânge, lasă-l sa se descarce. Așa vei reuși să te minți singur că nu există în lume lacrimi, decât bucurie. Dar ce fericire e aceea fără tine în lumea asta?”

        La mare au loc câteva întâmplări care te bulversează, (dar nu vă spun care sunt acestea), totul culminând cu dispariția lui Cristi. Singura care îi simte lipsa este Alexandra, care nu ezită să apeleze la poliție pentru a elucida misterul dispariției acestuia.

           „Ajunse acasă și îl sună pe Florin, anunțându-l legat de poliție. El era destul de trist. Nu înțelegea de ce iubita lui se încăpățâna atât de tare să meargă pe ideea că a dispărut. Însă ea mereu stăruia în ideea că a pățit ceva, deoarece l-a visat mort. Si nu e bine când visezi asta. Florin era fără chef de viață.”

        Din acest moment încep să apară elementele de paranormal, Alexandra luând legătura cu Cristi în vis, ceea ce o determină să caute ajutorul unei prietene, Dorina,ce se afla internată într-un spital de psihiatrie.

       Nestatornicia sentimentelor Alexandrei care oscilează continuu între Florin și Cristi devine ușor obositoare. La întrebarea Dorinei dacă aceasta îl mai iubește pe Cristi ea îi răspunde: „Nu, nu îl iubesc. Dar este cel mai bun prieten al meu. Este ca un frate pentru mine.” În aceeași discuție se contrazice singură: „Degeaba îl iubesc eu. Mereu l-am iubit, Dorina. Mereu. De când l-am cunoscut. De când am dat ochi în ochi prima dată.”

         Lucrurile se precipită, autoarea te transpune într-un adevărat carusel al emoțiilor. Totul devine un joc al oglinzilor paralele, cititorul fiind pus în postura de a aștepta cu sufletul la gură să afle ce se mai întâmplă.

            „Orice dezamăgire pornește dintr-o percepție a minții. Eu, de câte ori te-am văzut pe tine, așa cum ești și te-am acceptat așa cum nu ești? Gândurile mi-s departe, inima îmi bate, dar tot săracă rămâne, cât timp tu ești în ea dar totuși nu ești.”

        Cine este cu adevărat Florin, Cristi, Alex, care este rolul lui Ștefan, vă las să aflați citind această carte care îmbină elementele unui roman de dragoste cu paranormalul, romanul polițist și de ce nu, cu un jurnal personal.

         Spuneam la începutul acestei recenzii că am avut așteptări mari de la această carte. Trebuie să spun că acestea nu prea mi-au fost împlinite.

        Stilul autoarei, uneori prea „prețios”, prea „căutat”, pentru mine a devenit obositor. Însă ceea ce m-a deranjat au fost greșelile gramaticale pe care le-am întâlnit în carte.

        Aceasta este strict părerea mea și sunt convinsă că vor fi numeroși cititori care își vor găsi momente de liniște și introspecție citind această poveste.

Mulţumim Editura Celestium pentru cartea Lacrimi de îngeri de Ioana Dumitrăchescu, oferită pentru recenzie.

Cartea poate fi comandată de pe edituracelestium.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români