Lansarea romanului Un apartament la Paris de Guillaume Musso
Povestea lansării neconvenționale a romanului Un apartament la Paris, de Guillaume Musso
Editura ALL a lansat, într-un stil neconvențional, versiunea în limba română a romanului semnat de Guillaume Musso, „Un apartament la Paris”.
În cadrul intim și boem al atelierului pictorului Bogdan Ene, Tatiana Ernuțeanu, PR Specialist și jurnalistă, alături de Gabriela Preda, specialistă în comunicare la Editura ALL, și de pictorul însuși, a prezentat romanul Un apartament la Paris, de Guillaume Musso, reconstituind prin detalii și elemente de suspans atmosfera acestui thriller tulburător. Jurnaliștii, bloggerii și artiștii invitați au făcut cunoștință cu stilul și lucrările gazdei noastre, pretextul perfect pentru a pătrunde în viața misterioasă a pictorului celebru din cartea lui Musso.
Am avut cu toții inedita ocazie de a-l privi pe Bogdan Ene în timp ce transpune pe o pânză albă viziunea unui Paris nostalgic, cât se poate de personal. În continuare, pictura a fost desăvârșită de participanții la eveniment, care au răspuns provocării de a se exprima cu ajutorul culorilor sau pensulelor profesionale. Printre ei s-a aflat și unul dintre pacienții Spitalului de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu”, artist specializat în pictură decorativă, care își semnează lucrările cu pseudonimul Gily. Editura ALL donează spitalului această lucrare colectivă, împreună cu o selecție de cărți, prin intermediul Asociației „Sfânta Sofia și Sfântul Ioan Rusul”, pentru sala de activități a instituției medicale. Prin acest gest simbolic, ne dorim să subliniem faptul că literatura în particular și arta în general au valoare terapeutică și merită folosite în acest sens. Lecturile palpitante și picturile ne reîmprospătează gândurile și ne alimentează cu energie pozitivă.
Un apartament la Paris, de Guillaume Musso
Ne aflăm în fața unui nou thriller irezistibil marca Musso, pe care pur și simplu nu îl poți lăsa din mână. Până aici, nicio surpriză. În rest, tot ceea ce ține de acest roman este 100% surprinzător.
Dintr-o eroare informatică, Madeline și Gaspard au închiriat același apartament în Paris. Acest spațiu, care i-a aparținut celebrului pictor Sean Lorenz și i-a servit drept atelier, se dovedește a fi de-a dreptul seducător. Devastat de asasinarea fiului său, Lorenz murise cu un an în urmă, la numai 49 de ani. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm.
Pentru Madeline și pentru Gaspard, această descindere în intimitatea pictorului se va transforma într-o experiență ciudată și răvășitoare. S-au trezit parcă într-o altă dimensiune, un spațiu familiar și în același timp marcat de o serie de necunoscute. Fascinați de povestea lui Sean Lorenz, cei doi află că pictorul a lăsat în urma lui trei tablouri încă nedescoperite. Atunci decid să își unească forțele pentru a le găsi. Dar tragica anchetă care va scoate la iveală secretul lui Lorenz le va schimba viețile pentru totdeauna. Fiecare dintre ei va fi pus în situația de a-și înfrunta proprii demoni pe parcursul acestei aventuri contracronometru.
Guillaume Musso este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Romanele lui au fost publicate în peste 30 de țări și s-au vândut în peste 5 de milioane de exemplare.
„Un autor care nu face compromisuri, inteligent ca o vulpe, Guillaume Musso rămâne cel mai uluitor romancier francez contemporan.” – Le Parisien
„Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire
„Un thriller romantic, plin de emoții și de aventuri, de sentimente și de răsturnări de situație.“ – Le Soir Magazine
Sursa: Editura ALL
One Comment
danapetraru
Foarte interesant articolul…