Delicatese Literare
Tag/Leapșa

Leapșa literară amuzantă

 Leapșa literară amuzantă

Porția de citit și Prefață de carte au creat o leapșă literară tare amuzantă – pe care am preluat-o și noi – și o poate prelua oricine și la care poate fi provocat oricine, cu rugămintea de a prelua și imaginea ei, de mai sus. Am aprecia și câte un tag spre paginile noastre ca să vedem până unde ajunge leapșa noastră și să ne distrăm alături de voi

1. Preferați să citiți serii sau romane singure/singuratice/fără soț? =)))

Oli: Nu am o preferință în această privință. Îmi plac poveștile frumoase, iar beneficiul seriilor este că rămânem mai mult timp în compania personajelor preferate.
Tyna: Ambele, cu un plus pentru serii.

2. Miros de carte proaspăt scoasă din tipar sau veche, pierdută prin bibliotecă și redescoperită?

Oli: Ambele! Prefer mirosul de carte, în sensul că prefer cărțile tipărite…
Tyna: Fiecare are farmecul ei. Mă simt atașată de cărțile vechi, care îmi evocă amintiri de odinioară, când le-am citit prima dată, dar îmi place să descopăr și cărți noi, emoții noi, povești încă neștiute…

3. O poză inedită cu o carte. Dacă apari și tu in ea, e și mai bine.

Amintiri frumoase de la Gaudeamus 2016…

 

Gaudeamus Craiova 2016

4. Esti zgârcit sau dai și cărți cadou? Hai, că știm că dai. :)) Care a fost ultima carte dăruită?

Tyna & Oli: Oferim cu plăcere cărți cadou. Ultima carte dăruită a fost ”Masca inocenței”, dată ca premiu la concurs pe pagina noastră, Delicatese Literare. Următoarea tranșă de daruri va fi oferită în martie, comentatorilor premiați de pe site-ul nostru.

5. Câte cărți ai în bibliotecă? Nu uita de cutiile din pod, de sub pat, de teancurile de pe noptieră. Știm că numărul e mereu în schimbare, dar așa, aproximativ, să vedem dacă ne ofticăm sau nu. :)))

Oli: Nu am făcut un inventar, însă punând la socoteala atât biblioteca proprie, cât și cea ”moștenită” de la părinți, și chiar bunici, depășesc cu siguranță 3000 de volume, dar repet, nu am o cifră exactă…
Tyna: Pe la aceeași cifră ca și Oli mă situez și eu.

6. Cât timp îți petreci pe grupurile de lectură? Stim deja că prea mult, dar totuși ne poți povesti. :))

Tyna & Oli: Petrecem destul de mult timp pe grupurile de lectură, mai ales pe grupul propriu, Delicatese Literare, care, spre bucuria noastră, a crescut mult în ultimul timp. Ne face plăcere să interacționăm cu prieteni virtuali de care ne leagă pasiunea comună pentru lectură.

7. În ce moment din zi reușești să citești cel mai mult? Nu se pun paginile alea furate din mers sau de la birou, când nu te vede șeful.

Tyna & Oli: Seara târziu și în week-end…

8. Ai legat prietenii cu alți oameni pasionați de lectură? Știm, toate personajele alea uimitoare îți sunt prieteni, dar totuși…

Tyna & Oli: Da, am legat multe prietenii frumoase prin intermediul cărților, am cunoscut persoane de care ne simțim foarte apropiate, deși ne-am cunoscut inițial virtual, apoi ne-am întâlnit și față în față la evenimente literare, sau vorbim în mesaje private sau la telefon.

9. Știm, filmele îți iau din timpul de citit….Dar totuși, ce serial e musai, musai de văzut?

Oli: Nu prea mai am timp de privit la televizor, așa că în privința asta nu sunt la curent cu noutățile…
Tyna: ”Tânărul papă” cu Jude Law, difuzat de HBO.

10. Ai un autor preferat? Câte cărți de-ale lui ai în bibliotecă? Hai, că am glumit! Nu te punem să numeri. Totuși… ai multe?

Oli: Nu am un singur autor preferat, dar atunci când îmi place un autor, cu siguranță am toate cărțile lui în bibliotecă, sau pe majoritatea. ”Recordul” cred că îl deține Nora Roberts: am zeci de cărți ale ei. E adevărat că e o autoare extrem de prolifică, și are foarte multe cărți traduse la noi…
Tyna: Am mai mulți autori preferați, cărora le-am vânat toate cărțile până am reușit să mi le procur. Întrucât prefer genul romantic, le amintesc pe Linda Howard, Lisa Kleypas, Nora Roberts, Sandra Brown, Amanda Quick, Julia Quinn, Mary Balogh, Mary Jo Putney, iar dintre autoarele descoperite de curând le menționez pe Jill Shalvis și Susan Elizabeth Philips, cărora sper să li se traducă toate cărțile. Îmi plac foarte mult și alte genuri și țin să-i menționez pe Dan Brown, James Clavel, Marc Levy, Guillaume Musso, Cecelia Ahern. Dintre autorii clasici, Jane Austen rămâne autoarea mea de suflet.

11. Care e ultimul personaj de care te-ai îndrăgostit? Și nu spune că nu te-ai îndrăgostit niciodată de un personaj, că nu te credem. Hai, că rămâne secretul nostru!

Oli: O să vă spun la rândul meu un secret: sunt cam ”nestatornică”, mă îndrăgostesc de toți tipii din cărțile romance preferate…
Tyna: Alex din Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Philips.

12. Ultima carte romantică citită….Hai,lasă… nu te mai rușina! Scoate-o de sub pernă și zi-ne și nouă!

Oli: Având în vedere că genul romance e preferatul meu (alături de fantasy) nu e deloc greu de răspuns la întrebarea asta. Ultima carte romantică citită e ”Amor la Paris”.
Tyna: ”Noroc în dragoste” de Jill Shalvis

Și 13, ca să nu fie 12… Perfecți sau defecți? Nu voi, personajele preferate. 😀

Oli: Perfecți în imperfecțiunea lor…
Tyna: Perfecțiunea e plictisitoare și personal nu cred că există, așa că…
Provocăm mai departe blogurile The Cemetery of Books, Books are my drug, Din dragoste pentru cărți. De asemenea, oricine poate prelua leapșa.
Așteptăm cu drag răspunsurile.

Vă invităm să citiți și celelalte tag-uri de pe site:

Cărțile de la A la Z – tag

MID-YEAR BREAK FREAK OUT TAG 2017

Tag de Dragobete

Cartea asta sau cartea cealălaltă? – leapșa

Leapșa printre cărți

Leapșa Tardis

Tag: Cina literară

 

30 Comments

  • Cornelia

    Scriu doar raspunsurile :
    1) prefer fără soț, pentru ca am soț acasă , dar citesc si serii doar ca nu am răbdare până apare celalalt volum
    2)Ambele, important e conținutul si sa fie în stare bună.
    3)revin
    4)Asa si asa cred. Îmi place sa dăruiesc, dar distanța nu mi-a prea permis până acum.
    5)Între 450-550. Aveam 450 la ultimul recensămînt facut în octombrie 2016
    6)Între 1 -2 ore pe zi
    7)Seara
    8)Da! Am cunoscut cateva persoane care îmi sunt foarte dragi si mi-ar plăcea sa le cunosc si în realitate.
    9)Nu prea ma uit la seriale, dar am unul pe care il urmăresc câteodată :”Cititorii de oase”
    10)Nu doar unul. O parte din ei sunt: Theo Anghel, Eric-Emmanul Shmitt, Svetlana Aliksievici, Mary Balogh si lista poate continua.
    11)Nu îmi vine în minte acum, o sa îl mentionez pe ultimul pe care l-am apreciat : Subhash din Ultima carte citită.
    12)Nu va spun ca mi-e rușine ☺. Cerere în căsătorie de Mary Balogh
    13) „Defecti ” cu toate ca nu prea îmi place cum sună, cred ca prefer „imperfecti” sau „umani”.

    • Oli

      Nici eu n-as fi reușit fără sa am un „punct” de pornire destul de consistent…
      Am norocul sa provin dintr-o familie de profesori (mama si amândoi socrii), așa ca au investit înaintea mea destul de mult în cărți, de care eu beneficiez acum…

  • Barbalata Mierla

    Frumoasa leapsa. Postez doar raspunsurile :
    1. citesc si serii desi nu excelez la acest capitol; ma atrage mai mult fara sot …ei nu fara sotul meu sa ne intelegem
    2. Ambele;
    3. Nu am
    4. Nu sunt zgarcita , ofer cadou; ultima carte daruita a fost „Felinare stinse”
    5. Nu le-am numarat niciopdata dar nu foarte multe; daca le socotesc si pe cele de la parinti de acasa probabil in acest moment in jur de 200
    6. Depinde; uneori citesc 15 minute, alteori citesc 3-4 ore, alteori niu citesc
    7. De regula seara; doar in weekend ciutesc in cursul zilei
    8 Da, am legat cateva prietenii virtuale si mi-as dori sa le intalnesc si in realitate; singura persoana cu care m-am intalnit este scumpa de Geo
    9. Imi place sa ma uit la seriale: NCIS Ancheta Militara preferatul, CSI New York, Suits, Bones, Jurnalul vampirilor
    10.Nu am un autor preferat
    11. Nu ma indragostesc pentru mine nu ar mai avea nici un farmec; fiecare personaj trebuie sa ramana acolo unde este in carte, in suflet, in inima. Am avut insa o afinitate si aceea a fost pentru cei trei H din Triplu H vol 1 (deci nu sunt zgarcita am mai spus-o si imi place variatia )
    12. Noroc in dragoste de Jill Shalvis
    13. Imperfecti; nu suport persoanele perfecte

    • Oli

      Multumim Mirela! Imi plac raspunsurile tale si imi pare bine ca ai raspuns la aceasta leapsa. Prin intermediul lor ne cunoastem mai bine, putin cate putin – preferinte, ganduri, pareri, mici amanunte care ne individualizeaza…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *