Legenda Dansatorului de Iris Johansen, Editura Orizonturi – recenzie

Legenda Dansatorului

(The Wind Dancer – 1991)

Iris Johansen

Editura Orizonturi

Traducere: Nicoleta Ștefănescu Popești Inotești

Nr.pagini: 448

• Seria Dansatorul Vântului (Wind Dancer)

 1. Legenda Dansatorului – The Wind Dancer – 1991

2. Pe urmele Dansatorului – Storm Winds – 1991 – recenzie

3. Fascinația Dansatorului – Reap the Wind – 1997 – recenzie

4. Final Target – 2001

Iris Johansen rescrie povestea de iubire a Cenușăresei într-o serie de romane de aventură și suspans: Dansatorul Vântului.

Acțiunea primului dintre aceste volume, Legenda Dansatorului se desfășoară în Florența perioadei Renașterii, în lumea hoților, asasinilor și prostituatelor, pentru că mai apoi să se plaseze în societatea strălucitoare a celor bogați și puternici.

Dispariția unei statuete dotată cu puteri miraculoase, a cărei forță de atracție este comparabilă cu celebrul cântec al sirenei, declanșează o adevărată campanie pentru recuperarea ei, ce se transformă într-o aventură presărată cu cele mai neașteptate evenimente...

Un roman fascinant, plin de surprize, a cărui acțiune, cu siguranță, va stărui multă vreme în memoria cititorilor.

Pornind de la o statuetă imaginară, de o valoare inestimabilă, autoarea Iris Johansen a scris o serie foarte captivantă, acțiunea fiecărui volum petrecându-se într-o altă perioadă istorică, autoarea dovedind o foarte bună documentare pentru fiecare dintre acestea. Astfel, urmărind traseul statuetei, vom porni din Italia din perioada Renașterii, poposind apoi în Franța din timpul Revoluției franceze, pentru ca în al treilea volum să ajungem în lumea afacerilor și politicii de nivel înalt din zilele noastre. 

Primul volum din serie, Legenda Dansatorului, pe care l-am găsit pe stoc pe Libris, este o carte foarte bine scrisă, cu mult mister, aventuri, pericole, trădări, conspirații și o pasionantă poveste de dragoste, toate petrecute pe fundalul unei perioade fascinante din istorie, Renașterea.

Renașterea a fost o perioadă plină de contradicții, a catifelelor dar și a armurilor, a parfumurilor dar și a otrăvurilor, a sfinților dar și a păcătoșilor, a lui Michelangelo dar și a lui Machiavelli. Lumea sclavilor, hoților, asasinilor și prostituatelor coexista cu o lume strălucitoare, a celor bogați și puternici. În timp ce unii oameni se zbăteau într-o sărăcie lucie, alții se scăldau în averi de nedescris. Ciuma făcea însă ravagii în rândul tuturor, fără a ține cont de clasa socială din care făceau parte, iar asasinatele erau la ordinea zilei. A fost o perioadă în care lumea ce renăștea încet se mula pe tiparul nevoilor bărbaților și femeilor îndeajuns de puternici încât să o cucerească și să o păstreze.

Galeria personajelor, atât cele principale cât și secundare, este impresionantă, fiecare având propriile pasiuni, motivații și temperamente unice. Comportamentul acestora este perfect credibil în contextul acelor vremuri. Întocmai ca la o tapiserie la care multe fire se împletesc, autoarea a țesut mai multe destine în poveste într-un mod convingător.

Acțiunea cărții începe în anul 1503 la Florența.

Lion Andreas, personajul principal al cărții, este un bărbat remarcabil, aspru, pasional, masiv și puternic, călit în numeroasele războaie pe care le purtase. Fiind fiul cel mare al unei vechi familii, simțul responsabilității îi fusese inoculat încă de când era mic copil. Lion ajunsese condotier și stăpânea orașul Mandara.  

În momentul în care o statuetă unică, de o valoare incomensurabilă, Dansatorul Vântului, îi este furată, Lion este dispus să facă orice pentru a o recupera.

Dansatorul Vântului fusese dăruită familiei Andreas încă de la căderea Troiei. Conform legendei, statueta Dansatorul Vântului, ce reprezenta un Pegas înaripat, de o frumusețe excepțională, era dotată cu puteri miraculoase, spunându-se că putea aduce orice victorie celui care o avea în posesie. 

Aflând de valorea ei excepțională, Damari, dușmanul lui Lion, furase statueta, cu scopul de a-l tenta pe Cesare Borgia. Tatăl lui Cesare era Papa Alexandru, ale cărui defecte – lăcomia, avariția, brutalitatea și cruzimea sunt binecunoscute în istorie. Cesare se preocupa mereu să îi trimită comori tatălui sau, iar în schimbul acestora Papa îl proteja pe fiul său perfid și îi dădea acces la banii papali pentru a-și putea duce campaniile. În schimbul furnizării Dansatorului Vântului, Damari își dorea să obțină titlul de duce de la Papă.

Aflând că Damari ascunsese statueta în casa lui din Florența, Lion a plecat acolo împreună cu bunul lui prieten, Lorenzo Vasaro. Lorenzo era un fost asasin ros de remușcări, ce fusese salvat de Lion în timpul războiului și îi era complet devotat acestuia. Plin de înțelepciune și un fin observator al realității, Lorenzo era mâna dreaptă a lui Lion, ajutându-l adesea prin sfaturile și acțiunile sale.

Ajunși la Florența, cei doi apelează la Giulia, patroana unui bordel, pentru a-i ajuta să găsească un hoț ”cinstit”, devotat trup și suflet, capabil de a îndeplini misiunea de recuperare a statuetei, fără a-i trage pe sfoară. Giulia îl trimite pe Lion la Caprino, conducătorul mai multe afaceri cu hoți și prostituate pe străzile Florenței.

În schimbul unei mari sume de bani, Caprino i-o recomandă lui Lion pe Sanchia, o tânără de șaisprezece ani. Sanchia era sclavă de la vârsta de trei ani, aparținându-i lui Giovanni, proprietarul unei imprimerii. Principala sarcină a Sanchiei era să copieze diverse pergamente. Sanchia avea o memorie excepțională și nu uita niciodată vreun document pe care îl copia. Viața dură pe care fusese nevoită să o ducă o determinase, încă de mic copil, să se descurce cu toate armele pe care le avea la îndemână.

Foarte bună la suflet, Sanchia adoptase trei copii pe care îi adunase de pe străzile Florenței – Elizabet, de paisprezece ani, Bartolomeo, de zece ani, și Piero, de șase ani. Reușise să îl convingă pe Giovanni să îi accepte, zicându-i că vor lucra cu toții pentru el și nu îl va costa nimic în plus, întrucât mâncarea ei o va împărți cu aceştia. Pentru a putea obține resursele financiare necesare supraviețuirii ei și a celor trei copii, Sanchia acceptase să fure pentru Caprino, revenindu-i o treime din fiecare pradă. Cinstită din fire, Sanchia avea des coșmaruri noaptea, în care visa că i se tăiau mâinile, pedeapsa pentru hoție în vremea aceea. Pentru a se asigura că nu va fi folosită și ca prostituată, Sanchia își freca părul cu un ulei urat mirositor, făcut din pește stricat și usturoi.

Lion o cumpără ca sclavă de la Giovanni, plătindu-i acestuia o sumă uriașă. Aflând ce dorea de la ea, Sanchia negociază cu multă hotărâre cu Lion, promițându-i că va face tot ce va dori el, cu condiția să-i asigure pe cei trei copii. Atfel, Lion trebuia să plătească o sumă pentru Bartolomeo pentru ca acesta să poată intra ucenic la o imprimerie, lui Elizabet trebuia să-i facă o zestre suficientă pentru a o mărita, iar pentru Piero trebuia să aloce o altă sumă necesară pentru a putea fi acceptat de familia în care Elizabet se va mărita. Impresionat de bunătatea, curajul și înflăcărarea Sanchiei, Lion acceptă.

După ce este adusă în casa Giuliei, spălată și îmbrăcată cu haine curate, Sanchia se transformă radical, iar Lion este uluit când o vede. Fermecat de tânăra proaspătă și frumoasă din fața lui, Lion realizează că nu o mai dorește doar pentru talentele ei de hoață, ci intenționează să și-o facă amantă. Deși Sanchia îi era profund recunoscătoare pentru tot ce făcuse pentru cei trei copii și era dispusă să facă orice pentru el, iar ca sclavă era obligată să se supună poruncilor stăpânului ei, Lion dorea ca ea să-și accepte noul statut de bunăvoie, astfel încât o seduce și are grijă să îi provoace și ei aceeași plăcere ca și lui. Faptul că Sanchia fusese fecioară îi accentuează sentimentul de posesivitate, spunându-i acesteia că îi aparține lui și numai lui și nici un alt bărbat nu va mai avea dreptul să o atingă. Îi promite solemn că nu va avea decât un singur furt de făcut, în timpul căruia nu i se va întâmpla nimic rău. După aceea, urma să o instaleze ca amantă într-una din casele lui din Pisa.

Sanchia era complet vrăjită și devotată trup și suflet lui Lion, dorind să îl mulțumească cu orice risc. Astfel, deși scapă ca prin urechile acului de a fi violată de unul din paznici după ce furase cheia de la încăperea unde se află statueta, Sanchia insistă să îi însoțească pe Lion și pe fratele acestuia Marco pentru a-i ajuta să fure statueta. Încăperea în care se afla statueta era situată la capătul unui labirint întortocheat, iar Sanchia, cu memoria ei excepțională, memorase harta labirintului și putea să îi conducă cu ușurință. 

Din păcate, după ce au luat statueta, cei trei au fost surprinși de Damari, care fusese alertat de trădătorul Caprino. Sadic din fire, Damari avea o plăcere perversă în a vâna  oamenii astfel că le propune celor trei să încerce să scape prin labirint, în timp ce el și oamenii lui îi hăituiesc. Bazându-se încă o dată pe memoria fenomenală a Sanchiei, cei trei ajung într-un loc de unde puteau evada, săpând o ieșire. Pentru a le oferi mai mult timp la dispoziție, Sanchia îi atrage pe urmăritori în altă parte în labirint. Lion și Marco reușesc să iasă, în schimb Sanchia este capturată. Lion, copleșit de durere și vinovăție, dorea să intre la loc pentru a o salva, dar Marco și Lorenzo, venit în ajutor, îl conving că nu avea nicio șansă singur contra oamenilor lui Damari. Singura soluție pentru a o salva era să meargă la Pisa după întăriri și să revină după aceea. Drumul dus-întors a durat trei zile, timp în care Sanchia a fost schingiuită de un torționar, care i-a zdrobit toate degetele de la mâna stânga spunându-i într-una cu sadism că, la sfârșitul torturii, îi va tăia și mâinile, vechiul ei coșmar ei dintotdeauna. În timpul torturilor la care a fost supusă, Sanchia se gândea obsesiv că, deși Lion îi promisese că nu va păți nimic, după ce își recuperase prețioasa lui statuetă, pe ea o abandonase.

Deși, după ce este eliberată, Lion aduce un medic care îi reface degetele de la mână, Sanchia nu mai este dispusă să redevină sclava supusă care fusese. 

Dintr-o persoană care își accepta soarta cu resemnare, Sanchia se transformă într-o femeie hotărâtă și puternică, decisă să își ia destinul în propriile mâini. Întrucât Lion nu își respectase promisiunea făcută de a o proteja în timpul furtului, Sanchia se considera eliberată de orice obligație ar mai fi avut-o față de el, spunându-i că dacă nu o va elibera, va face tot posibilul să fugă. Însă sentimentele lui Lion pentru Sanchia crescuseră în intensitate, ajungând aproape de obsesie. Neputând admite gândul de a o pierde, renunță la planul de a o duce la Pisa, luând-o cu el la Mandara, orașul pe care îl stăpânea.

Ajunsă acolo, Sanchia descoperă cu stupoare că Lion era însurat cu Bianca, o femeie frumoasă ca un înger, bună și inocența. fapt care îi întărește convingerea de a fugi. În curând însă, află care era secretul căsniciei lui Lion. După cum se obișnuia în acele vremuri, căsătoria lui Lion cu Bianca fusese hotărâtă încă de când aceștia erau copii. Nunta avusese loc pe când Lion avea șaisprezece ani, iar Bianca paisprezece ani. Întrucât Bianca nu se maturizase deloc, în ciuda trecerii anilor, rămânând inocentă ca un copil, Lion nu-și consumase niciodată căsnicia. Marco, fratele lui Lion, un pictor cu suflet de poet, era profund îndrăgostit de Bianca, care îi împărtășea sentimentele. Deși Lion încuraja relația celor doi din tot sufletul, fiind dispus să recunoască oricând un copil al celor doi ca fiind al lui, cei doi continuau să se iubească platonic, fără nicio speranța că ceva s-ar fi putut schimba. M-au impresionat cuvintele lui Marco, care conștientiza pe deplin situația în care se găsea: “deși știu că vara nu va veni niciodată, nu oricărui bărbat îi este dat să trăiască într-o primăvară eternă”. 

Caterina, mama lui Lion, era decisă însă să obțină un moștenitor pentru Mandara, sperând ca Lion și Bianca să ajungă totuși împreună. În momentul când o vede pe Sanchia, recunoaște imediat primejdia pentru planurile ei. 

În schimb, Lorenzo considera că Sanchia era persoană potrivită pentru Lion, cea care trebuia să-i poarte acestuia copiii, astfel încât, deși era îndrăgostit în secret de Caterina, își face propriile urzeli în sensul dorit de el. 

Deși Lion ar fi putut să o forțeze pe Sanchia să îi cedeze, el dorea că ea să vină de bunăvoie la el. Astfel, deși o instalează într-una din casele lui, unde și tatăl lui își ținuse amantele, în timpul vizitelor lui, nu încearcă să o seducă, ci încearcă să creeze o legătură sufletească cu ea. Îi povestește viața lui, cum a fost obligat de tatăl lui să participe la război de când era copil. Cum mai târziu, sătul de moarte și de distrugere, se hotărâse să își schimbe viață și se apucase de construcția de nave la Pisa.

Mai mult, știind cât de mult ținuse Sanchia la Piero, se duce la Florența și îl aduce pe acesta, pentru a-i ține companie acesteia. Eforturile lui Lion nu rămân fără rezultat, Sanchia  realizând că era profund îndrăgostită de el și incapabilă să-i mai reziste, cedând în fața seducției lui. Momentele de pasiune dintre ei sunt deosebit de senzuale și explozive.

O conspirație perfidă și malefică avea însă să zdruncine din temelii viețile tuturor.

Piero dispare, fiind găsit de Lion, care îl căuta cu înfrigurare, abia după șapte zile, legat fedeleș într-o căruță, flămând și murdar.

În același timp, Damari dăduse foc la toate corăbiile lui Lion din Pisa. Pentru a rezolva situația, Lion și Lorenzo sunt nevoiți să plece la Pisa. Disperat ca în lipsa lui Sanchia să nu fugă, Lion îi cere acesteia să îi promită că îl va aștepta. Realizând cât de mult înseamna acest lucru pentru liniștea lui Lion, Sanchia îi promite.

În scurt timp, tragedia a lovit Mandara. Piero fusese infectat cu ciumă, și toți cei care intraseră în contact cu el erau în pericol să se îmbolnăvească. Imaginile descrise sunt cutremurătoare. Epidemia se întindea cu repeziciune și tot mai mulți locuitori își pierdeau viața. Cei încă neafectați de boală părăseau orașul, iar bolnavii se baricadaseră în casă. 

Sanchia rămăsese printre ultimii supraviețuitori când a apărut Damari, care i-a spus cu o satisfacție perversă că acesta fusese planul lui genial încă de la început. El îl răpise pe Piero și îl dusese într-o zona infectată cu ciumă, știind că Lion îl va căuta și aduce înapoi, îmbolnăvindu-i astfel pe toți. După ce a luat caseta cu Dansatorul Vântului, Damari a dat foc la casă și a plecat, spunându-i Sanchiei că, întrucât nu mai are mult de trăit, o va lăsa în viață pentru a se chinui cât mai mult.

Între timp, Lion realizase că fusese atras într-o capcană și se întorsese într-un suflet la Mandara. Găsise însă un oraș părăsit, distrus de foc și presărat cu cadavre. Sanchia era încă în viață, dar într-o stare deplorabilă, îmbrăcată într-o rochie ruptă și murdară, mergând târâindu-și picioarele, cu o privire fixă, iar părul îi atârna răvășit, acoperit de grăsime și de funingine. Înnebunit de durere, Lion află ce s-a întâmplat și o îngrijește el însuși pe Sanchia. După o săptămâna de inconștiență, în care a delirat întruna, Sanchia își revine.

Cumplita faptă a lui Damari, în complicitate cu cei doi Borgia, nu putea rămâne nepedepsită. Lion și Sanchia au plecat la Florența, pentru a se răzbuna pe Damari, iar Lorenzo s-a îndreptat spre Roma, pentru a recupera statueta, ce ajunsese între timp în posesia Papei Alexandru, și pentru a se răzbuna pe acesta și pe fiul lui, Cesare Borgia.

Vă las să descoperiți în carte modul ingenios în care s-a înfăptuit fiecare răzbunare în parte.

Lion a fost încântat în momentul în care Lorenzo i-a adus Dansatorul Vântului, până când a observat durerea de pe fața Sanchiei, devenită între timp soția lui. Sanchiei statueta îi evoca torturile la care a fost supusă, oamenii secerați de ciumă, lăcomia dincolo de limite, trădarea și cruzimea.

Deși statueta era în posesia familiei lui de generații întregi, fiind un adevărat simbol al acesteia, Lion nu a ezitat nicio secundă în a se despărți de ea, făcându-i-o cadou lui Lorenzo, întrucât își iubea soția mai presus de orice posesiune materială și ar fi făcut orice pentru a o face fericită.

“E alegerea mea, Sanchia. Mi-ar face plăcere dacă ai simți pentru Dansatorul Vântului ceea ce simt eu, dar nu poți. Și nu vreau să îl ai tot timpul în apropiere și să îți amintească de toate suferințele prin care ai trecut. Mi-ai spus odată că ceea ce simt pentru ține nu se compară cu ceea ce simt pentru Dansatorul Vântului. Poate că atunci aveai dreptate, dar acum ai greși dacă ai spune aceasta.”

Legenda spunea că Dansatorul Vântului se va întoarce mereu la familia Andreas. Vom vedea în volumele viitoare cât adevăr ascundea această legendă.

”Există o legendă care spune că Dansatorul Vântului se va întoarce întotdeauna la familia mea. Întoarcerea lui de acum nu ar fi dorința mea.”

Epilogul cărții deschide spectaculos calea pentru următoarea carte din serie.

Lorenzo nu reușise să-l omoare decât pe papă, Cesare Borgia reușind să scape în urma otrăvirii. Întors la Mandara, unde avea grijă de o podgorie, Lorenzo primea mereu vești despre diverse tragedii care i se tot întâmplau lui Cesare Borgia. După fiecare dintre ele, sosea un mesager cu o misivă în care era scrisă o singură întrebare: “Destul?”, la care Lorenzo răspundea invariabil “Nu e destul”.

În cele din urmă, pe când Cesare Borgia comanda o garnizoană la Viena, este atacat și omorât, a doua zi fiind găsit cadavrul dezbrăcat al acestuia, crestat și înțepat în douăzeci și trei de răni hidoase, sângerânde.

Este de remarcat ingeniozitatea autoarei, care a împletit magistral ficțiunea cu întâmplările reale petrecute atunci, făcând-o cu atât mai credibilă.

Noua misivă primită de Lorenzo conținea de data aceasta textul: “Devin nerăbdător. Ce altceva ai mai putea dori? Destul?”, la care acesta a răspuns concis : “Destul”.

Cu surprindere, descoperim că cel care a dus la îndeplinire planul de răzbunare al lui Lorenzo era chiar Ludovic, regele Franței, atras la rândul lui de puterea legendară a statuetei.

“Da, Majestatea Voastră. Cred că Franța este acum locul potrivit pentru Dansatorul Vântului.

O rază de soare trecu prin ferestrele înalte și înconjura Dansatorul Vântului cu o aura de radiantă, oferind ochilor de smarald o strălucire aparte și buzelor lui Pegasus o tandră atingere.

Și, pentru un moment foarte scurt, Dansatorul Vântului păru să zâmbească.“

Vă invit să citiți și următoarea carte din serie, Pe urmele Dansatorului, a cărei acțiune se petrece în timpul frământatei Revoluții franceze, o carte foarte spectaculoasă și captivantă!

O serie de excepție, pe care o recomand cu mult drag!

Cartea Legenda Dansatorului de Iris Johansen poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii Editura Orizonturi