Leii de pe Fifth Avenue de Fiona Davis, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Leii de pe Fifth Avenue

(The Lions of Fifth Avenue – 2020)

 Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere din limba engleză și note de: Sînziana Dragoş

Data apariției: mai 2022

Număr pagini: 368

Bestseller New York Times  •  Cea mai bună carte a verii 2021 în New York Post  •  Roman ales de Good Morning America pentru Book Club  •  Cea mai bună carte de ficțiune istorică în She Reads  •  În curs de traducere în 15 țări

Fiona Davis s-a născut în Canada și a crescut în New Jersey, Utah și Texas, fiind în prezent stabilită la New York. A absolvit College William and Mary și Facultatea de Jurnalism la Columbia University. După o carieră în actorie, apărând în producții de pe Broadway și în teatre locale, a lucrat ca redactor și scriitor specializat pe subiecte legate de sănătate, fitness, dans și teatru.

Fiona Davis este autor bestselling New York Times, iar romanele sale istorice au ca fundal clădiri reprezentative ale New Yorkului. Primul ei roman, The Dollhouse (2016), a fost Cartea verii în Time Magazine. I-a urmat romanul The Address (2018), Indie National Bestseller. În 2019 publică romanele The Masterpiece și The Chelsea Girls. Acestora le urmează Leii de pe Fifth Avenue (The Lions of Fifth Avenue, 2021; Humanitas Fiction, 2022), bestseller New York Times și cea mai bună carte a verii în New York Post. În 2022 publică romanul The Magnolia Palace. Cărțile Fionei Davis au fost alese pe lista de lecturi „One Book, One Community“, iar articolele sale au apărut în publicații ca The Wall Street Journal și O, the Oprah Magazine. Romanele ei sunt traduse în peste 12 limbi.

Un spațiu emblematic – The New York Public Library, Biblioteca Publică din New York – și o serie de cărți rare furate conturează cadrul și intriga bestsellerului Fionei Davis. Elucidarea misterului va aduce față în față două femei din generații diferite, de la începutul și sfârșitul secolului XX, care se luptă pentru propriile idealuri și care aleg să le urmeze, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească.

În clipa în care Sadie Donovan devine curator pentru Colecția Berg a Bibliotecii Publice din New York, viața ei este în derivă. Ușor excentrica Sadie, divorțată și căutând să se regăsească, abia dacă apucă să se bucure de promovarea primită pe neașteptate, deoarece, unul după altul, exponatele care urmau să se afle în centrul expoziției pregătite de ea încep să dispară. Pentru Sadie, căutarea făptașului se transformă într-o călătorie interioară, a descoperirii de sine, o confruntare cu un trecut plin de secrete – unele ascunse bine în istoria familiei – și o formă de asumare a propriei puteri, sfidând obstacolele pe care le are de înfruntat.

„Personajele și povestea sunt sclipitoare, dar adevăratul personaj al cărții este biblioteca, pe care Fiona Davis o descrie splendid.” – Publishers Weekly

Leii de pe Fifth Avenue  este un roman de ficțiune istorică, cu două protagoniste feminine puternice, ce își duc viața printre cărți. Ce ar putea dori mai mult un cititor, decât o poveste printre și despre cărți. Decorul are aceeași greutate ca și un personaj principal – o bibliotecă fascinantă care ocupă centrul scenei, Biblioteca Publică din New York. Fiona Davis prezintă de obicei locuri și spații iconice din New York în lucrările ei, iar în acest roman în prim plan este Biblioteca Publică din New York. Un decor irezistibil pentru orice cititor pasionat!

O serie de furturi de cărți zguduie emblematica Bibliotecă Publică din New York, făcând două generații de femei să suporte consecințele unor fapte de care nu erau direct răspunzătoare.

Romanul împletește două povești trecut – prezent, legate între ele. Cele două planuri sunt din 1913, respectiv 1993. Două femei povestesc. Poveștile alternează, cea a Laurei Lyons în 1913 și cea a lui Sadie Donovan în 1993. Două protagoniste puternice și independente, de la începutul, respectiv sfârșitul secolului XX, care se luptă pentru propriile idealuri și care aleg să le urmeze, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească. Și care a fost enorm, în cazul Laurei.

Laura Lyons este o scriitoare celebră, eseistă – deși meritele i-au fost recunoscute în mare parte după moartea ei, cum s-a întâmplat multor scriitori, de altfel – iar Sadie este nepoata ei, care lucrează în ”infama” bibliotecă în care trăise la un moment dat Laura și familia ei, ceea ce, din păcate, nu le fusese de bun augur.

În 1913, familia Lyons – Laura, Jack și cei doi copii ai lor – locuiește într-un apartament din Biblioteca Publică din New York, unde Jack lucrează ca superintendent. Laura își iubește soțul și copiii, Pearl și Harry, dar tânjește după mai mult. La suprafață, Laura Lyons nu ar putea cere mai mult de la viață – soțul ei este superintendentul Bibliotecii Publice din New York, permițând familiei lor să locuiască într-un apartament în grandioasa clădire și sunt binecuvântați cu doi copii. Însă, îndrăzneață și pasionată, Laura își dorește mai mult. Este interesată de o carieră în jurnalism și se înscrie la cursurile de jurnalism de la Universitatea Columbia – cu un mare efort material și un mare sacrificiu familial – și se va simți imediat ca peștele în apă, se va integra rapid într-o lume dincolo de casa ei, o lume larg deschisă, care abia așteaptă să fie explorată, cu posibilități nenumărate și incitante. În timp ce Laura urmează această nouă cale, cărți valoroase încep să dispară din bibliotecă, forțându-o să-și evalueze prioritățile în schimbare… și poate pierde totul în acest proces. În timp ce studiile ei o duc prin tot orașul, ea se trezește atrasă de ceea ce descoperă la Clubul Heterodoxie: un grup radical, exclusiv feminin, în care femeile sunt încurajate să-și împărtășească cu voce tare opiniile despre subiecte netradiționale, radicale pentru acea vreme, precum controlul nașterii, votul și alte probleme legate de drepturile femeilor, care duc permanent lupte, într-un fel sau altul, pentru fiecare drept garantat automat bărbaților. Curând, Laura se trezește punând la îndoială rolul ei tradițional de soție și mamă.

Leii de pe Fifth Avenue chiar te face să simți cum ar fi fost să fii fost o femeie care încearcă să scrie în New York-ul anilor 1914.

În 1993, Sadie Donovan este curator la Biblioteca Publică din New York. În timp ce Sadie lucrează la o expoziție viitoare, cărți rare și manuscrise încep să fie furate… A fost interesant să vedem cum s-au legat poveștile și să descoperim misterul din jurul cărților care dispar.

Hotărâtă să-și salveze atât expoziția, cât și cariera, Sadie face echipă cu un expert în securitate privată pentru a descoperi vinovatul. Cu toate acestea, lucrurile devin în mod neașteptat personale atunci când ancheta o conduce pe Sadie la descoperirea unor secrete nedorite despre propria ei moștenire de familie – adevăruri care aruncă o lumină nouă asupra celei mai mari tragedii din istoria bibliotecii.

Aspectele legate de bibliotecă ale poveștii, cum ar fi asamblarea exponatelor, manipularea cărților și manuscriselor rare și tratarea cu sponsorii bibliotecii, au fost captivante. Iar explorarea problemelor legate de drepturile femeilor în planul din 1913, plus povestea intrigantă, sunt tot atâtea atuuri ale cărții. Mi-a plăcut decorul bibliotecii din această carte! Deși mi-au plăcut ambele cronologii, m-a captivat mai mult povestea Laurei, deși recunosc că nu am empatizat în mod deosebit cu ea și nici cu alegerile ei, având în vedere prețul plătit. Însă Biblioteca Publică din New York se simțea atât de grandioasă la începutul anilor 1900.

Dragostea Fionei Davis pentru cărți și cuvinte strălucește cu adevărat în orice moment, la fel ca și dragostea despre New York și istoria sa. Această carte a fost o plăcere de citit, deși a fost dulce-amăruie, chiar tristă pe alocuri. Dar citind-o mă simțeam de parcă sunt chiar acolo, în bibliotecă, iar Biblioteca Publică din New York este un loc de referință, cred că nu e cititor care să nu viseze să-l viziteze și să se relaxeze citind în Sala de Lectură, iar această carte chiar ne poartă în celebra bibliotecă, prin descrieri migăloase și atent documentate.

O carte frumoasă, cu o copertă minunată, o carte plină de detalii fascinante și de informații interesante, pe care o recomand cu drag!

Fragment din carte:

”Laura a urcat grăbită treptele și a intrat în holul cel mare, numit Astor Hall, trecând printre zecile de vizitatori care umblau de colo-colo, auzindu-le vocile reverberate de treptele și de pereții de marmură. Până și suporturile candelabrelor de bronz erau făcute tot din marmură de Carrara adusă din Alpii Apuani. Piatra ținea răcoare în zile toride de septembrie ca aceasta, chiar dacă iarna ți se părea că intri într-un congelator, mai ales seara, când se închidea biblioteca și se dădea focul mai mic. A luat-o la stânga, de-a lungul galeriei sud-nord, trecând pe sub niște medalioane de sticlă groasă, curbată, ce întrerupeau liniile nesfârșite ale tavanului casetat. Pe la mijlocul coridorului a luat-o la dreapta, a mai mers un pic și a luat-o din nou la dreapta, după care a urcat niște trepte înguste ce duceau la apartamentul de la mezanin, unde locuia de doi ani împreună cu familia.

Cele șapte încăperi ale apartamentului formau un unghi drept ce mărginea una din cele două curți interioare ale bibliotecii, pe o latură având dormitoarele și biroul lui Jack, iar pe cealaltă bucătăria, sufrageria și salonul. Spațiul deschis dintre laturile unghiului drept unde dădea scara devenise camera de joacă a copiilor, în care Harry își întindea într-un colț șinele trenulețului și Pearl își așeza căruciorul păpușii chiar sub ușița liftului de cărți. Când s-au mutat acolo, Jack a trebuit să-i muștruluiască aspru ori de câte ori îi prindea că-și băgau capul să vadă ce e în hăul întunecat al liftului, dar curând s-au obișnuit cu toții și s-au familiarizat cu locul. În timp ce le prezenta clădirea, directorul bibliotecii – șeful lui Jack – le explicase felul în care arhitectura clasică a imobilului făcea o trecere treptată de la materialele tari la cele mai puțin dure, începând cu holul de piatră de la intrare și până la panelurile de lemn din încăperile interioare. Laura se străduise și ea să respecte acest principiu, îmblânzind duritatea podelelor de lemn cu un amestec de covoare persane și draperii groase agățate la ferestrele uriașe. Pe polița de deasupra șemineului așezase – înrămat – articolul din ziar despre locuința lor neobișnuită, apărut chiar în anul când se mutaseră acolo.

Intrând în bucătărie, i-a strigat pe copii și sunetul tropăitului lor a făcut-o să zâmbească.

— Lui Harry i-a mai căzut un dinte, s-a repezit Pearl să-i spună, cu ochii sclipindu-i de bucuria că i-a luat-o înainte fratelui ei să anunțe vestea.

Laura crezuse că, dacă aveau să locuiască într-o bibliotecă, vor deveni adevărați șoareci de bibliotecă, dar Pearl nici nu voia să audă de povești decât dacă erau despre fantome sau animale. Harry era cu totul altfel, deși nu-i plăcea să citească singur, prefera să i se citească mai ales din volumul lui ferfenițit ”Cartea cu eroi ai mărilor pentru băieți”.

În timp ce Pearl putea fi destul de înfiptă, Harry era tare dulce, chiar dacă uneori părea să nu sesizeze capriciile firii omenești. (…)

Laura, Jack și copiii lor s-au mutat la bibliotecă chiar înainte de a fi deschisă pentru public. Stejarul uriaș pe care-l vedea Laura de pe fereastra căsuței administratorului de moșie fusese înlocuit cu albul dur al blocurilor de marmură groase de câteva palme. Nici urmă de verdeață nicăieri. La început i-au plăcut panelurile de nuc din salon și bucătăria modernă, ca și de ideea de a locui între zidurile celei mai frumoase clădiri din Manhattan, dar treptat izolarea a doborât-o de tot. Dacă biblioteca s-a ridicat la înălțimea așteptărilor fondatorilor săi, fiind cea mai mare clădire de marmură din lume, terminată în decursul a șaisprezece ani, un exemplu desăvârșit de arhitectură clasică, Laura nu își închipuise cât de izolată avea să fie viața lor în acea fortăreață albă. Nu avea nici un vecin pe care să-l salute făcându-i cu mâna în fiecare dimineață, așa cum avusese în cartierul cu case din piatră roșiatică în care crescuse, și nici nu puteau să facă picnicuri pe malul râului cu alte familii ca la Meadows. În schimb aveau doar un șir nesfârșit de oaspeți necunoscuți care intrau să vadă dacă clădirea era într-adevăr atât de grandioasă și de frumoasă pe cât i se dusese vestea (iar răspunsul era întotdeauna un „da“ categoric), sau doar să se așeze pe un scaun în Sala principală de lectură. Jack umbla țanțoș prin clădire de parcă ar fi fost propriul castel, ceea ce și era în unele privințe. Îi știa toate tainele, toate ungherele. Și tot lăuda copiilor calitățile bibliotecii, astfel că ajunseseră și ei să-i reproducă spusele cu ușurință: mii de vizitatori zilnic, peste o sută patruzeci de kilometri de rafturi adăpostind un milion de volume. Și în miezul acestei clădiri, mica lor familie, ascunsă în spatele unei scări secrete.”

Cartea Leii de pe Fifth Avenue de Fiona Davis  poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

Recenzii și prezentări cărți cu mister