Listă cărți Kimberly Brubaker Bradley
Kimberly Brubaker Bradley este o scriitoare americană născută în Fort Wayne, Indiana, în 1967. A studiat la Smith College din Northampton, Massachussetts, de unde a absolvit obţinând o diplomă în chimie. Un timp a lucrat ca redactor colaborator pentru diverse reviste şi apoi ca redactor cu jumătate de normă. În aceeaşi perioadă lucra ca cercetător în chimie şi scria noaptea sau dimineaţa foarte devreme. În cele din urmă, odată cu naşterea primului său copil, în 1994, a renunțat la postul de cercetător şi s-a concentrat pe cariera literară. Romanele ei istorice au fost foarte bine primite: Războiul care mi-a salvat viaţa a fost laureat cu Newbery Honor şi a câştigat premiul Schneider Family Book, premiul Josette Frank şi premiul Odyssey; Jefferson’s Sons (Fiii lui Jefferson) a fost înscrisă pe lista de cărţi notabile ale Asociației Americane a Bibliotecilor; Ruthie’s Gift (Darul lui Ruthie) a fost în topul revistei Publishers Weekly; iar For Freedom (Pentru libertate) s-a numărat printre recomandările celor de la IRA Teachers’ Choice şi pe lista celor mai bune cărţi ale anului întocmită de Bank Street College. Doamna Bradley şi soțul ei au doi copii mari şi locuiesc într-o fermă de cai de cincizeci şi două de pogoane din Bristol, Tennessee.
SERII
Seria Războiul care mi-a salvat viața – recenzie serie
1. Războiul care mi-a salvat viața – Editura Arthur – The War That Saved My Life – 2015 – recenzie
2. Războiul care m-a învățat să trăiesc – Editura Arthur – The War I Finally Won – 2017 – recenzie
ROMANE
- Cuvinte luptătoare – Editura Arthur – Fighting Words – 2020 – recenzie
- Jefferson’s Sons – 2011
- Leap of Faith – 2007
- The Lacemaker and the Princess – 2007
- The Perfect Pony – 2007
- Ballerino Nate – 2006
- Forces Make Things Move – 2005
- The President’s Daughter – 2004
- Favorite Things – 2003
- For Freedom: The Story of a French Spy – 2002
- Energy Makes Things Happen – 2002
- Halfway to the Sky – 2002
- POP!: A Book About Bubbles – 2001
- Weaver’s Daughter – 2000
- One-of-a-Kind Mallie – 1999
- Ruthie’s Gift – 1998