Listă cărți Stephen King
Listă cărți Stephen King
Stephen Edwin King este un scriitor a cărui celebritate a depăşit cu mult graniţele comunităţii de cititori pasionaţi de thrillere, literatură horror, fantasy sau SF, ajungând un adevărat star al culturii de masă. Stephen King este cel mai bine vândut scriitor american de literatura horror. Numărul titlurilor publicate până în prezent este copleșitor, însă genul care i-a adus notorietatea mondială a rămas neschimbat, cu o singură excepţie: cartea sa autobiografică „Despre scris” (Editura Nemira, 2007).
S-a născut în 1947 în Portland, Maine, într-o familie cu probleme. După ce părinţii au divorţat, a fost crescut de mamă şi a locuit multă vreme împreună cu bunicii din partea ei, de care a rămas foarte ataşat. Studiile şi le-a făcut la University of Maine, în Orono, unde a absolvit secţia de literatură engleză. Diploma de licenţă îi dădea şi dreptul de a preda la clase de liceu, ceea ce a şi făcut o vreme, la Hampden Academy din Hampden, Maine. În timpul facultăţii a întâlnit-o pe soţia lui, Tabitha, cu care are trei copii şi trei nepoţi, şi care i-a stat alături în ciuda programului solicitant şi a nenumăratelor schimbări de domiciliu. Înainte să-i apară primul roman, King a trecut printr-o perioadă de privaţiuni, fiind nevoit să accepte slujbe sub calificarea lui. Tot acum a început să aibă probleme serioase cu alcoolul, dependenţă cu care s-a luptat mai bine de zece ani.
A publicat prima povestire, The Glass Floor, în 1967, iar primul roman acceptat de un editor a fost Carrie. Apărut în 1974, Carrie l-a salvat pe Stephen King de viitoare griji băneşti şi i-a dat posibilitatea să trăiască doar din scris. New American Library” a cumparat drepturile editiei de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. A urmat Salem’s Lot, un alt titlu extrem de popular, succedat de o adevărată avalanşă de romane. La un moment dat a semnat chiar cu pseudonim, ca Richard Bachman, o dată pentru că un autor care publica frecvent mai mult de un roman pe an era considerat de mâna a doua, şi apoi pentru a verifica dacă poate avea un succes la fel de mare renunţând la semnătura care-l consacrase.
Celebru, adulat şi bogat (în 2006 venitul anual i-a fost estimat la suma de 40 de milioane de dolari), King a dovedit de-a lungul anilor un interes nedisimulat pentru comunitate şi s-a implicat în mai multe proiecte filantropice. A finanţat construirea unui Centru al artelor şi al muzicii din Massachussets, care poartă numele mamei sale, şi a contribuit la ridicarea unei aripi suplimentare a bibliotecii municipale din Bangor. A făcut nenumărate donaţii şi a acordat burse, iar în 1994 a acoperit cu motocicleta 7000 de kilometri, în Statele Unite, pentru a susţine astfel librăriile independente. Iubeşte rockul şi baseball-ul, iar împreună cu trupa The Rock Bottom Remainders a susţinut numeroase concerte.
Stephen King este în prezent unul dintre cei mai prolifici, mai populari şi mai adulaţi scriitori din întreaga lume, iar cărţile sale, de fiecare dată îndelung aşteptate şi puternic mediatizate, sunt traduse pe întreg mapamondul, multe beneficiind de ecranizări sau adaptări pentru serii de benzi desenate. Este autorul-fenomen a peste 60 de cărți, devenite bestsellere internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără If It Bleeds, The Institute (Institutul, Nemira, 2020), Elevation, The Outsider (Străinul, Nemira, 2019), Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King (Frumoasele adormite, Nemira, 2018), și seria Bill Hodges: End of Watch (Mort la datorie, Nemira, 2018), Finders Keepers (Ce-am găsit al meu să fie, Nemira, 2017) și Mr. Mercedes (Nemira, 2015) – recompensat cu Edgar Award for Best Novel. Romanul său 11/22/63 (J.F.K. 22.11.63, Nemira, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize la categoria Mystery/Thriller. Cărțile sale cult – seria The Dark Tower (Turnul întunecat, Nemira, 2019), It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Nemira, 2019) și Doctor Sleep (Nemira, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.
Serii:
Seria Turnul întunecat/ The Dark Tower :
- 0.5. The Little Sisters of Eluria – 1998
- 1. Pistolarul – Editura Nemira – The Gunslinger – 1982
- 2. Alegerea celor trei – Editura Nemira – The Drawing of the Three – 1987
- 3. Ținuturile pustii – Editura Nemira – The Waste Lands – 1991
- 4. Vrăjitorul și globul de cristal – Editura Nemira – Wizard and Glass – 1997
- 4.5. Vântul prin gaura cheii – Editura Nemira – The Wind Through the Keyhole – 2012
- 5. Lupii din Calla – Editura Nemira – Wolves of the Calla – 2003
- 6. Cântecul lui Susannah – Editura Nemira – Song of Susannah – 2004
- 7. Turnul întunecat – Editura Nemira – The Dark Tower – 2004
The Shining Series:
- Shining – Editura Nemira – The Shining – 1977
- Doctor Sleep – Editura Nemira – Doctor Sleep – 2013
Seria Bill Hodges / Bill Hodges Trilogy :
- Mr. Mercedes – Editura Nemira – Mr. Mercedes – 2014 – recenzie
- Ce-am găsit al meu să fie – Editura Nemira – Finders Keepers – 2015 – recenzie
- Mort la datorie – Editura Nemira – End of Watch – 2016 – recenzie
Seria Holly Gibney/ Holly Gibney Series:
- Străinul – Editura Nemira – The Outsider – 2018 – recenzie
- Un strop de sânge – If It Bleeds – 2020
- Holly – Holly – 2023
The Green Mile Series (publicat inițial sub formă de foileton lunar în șase părți):
- The Two Dead Girls – 1996
- The Mouse on the Mile – 1996
- Coffey’s Hands – 1996
- The Bad Death of Eduard Delacroix – 1996
- Night Journey – 1996
- Culoarul morții – Editura Aquila – Culoarul morții – Editura Nemira – Coffey on the Mile – 1996 – prezentare în articol
The Talisman Series:
- Talismanul – Editura Nemira – The Talisman (în colaborare cu Peter Straub) – 1984
- Casa întunericului – Editura Nemira – Black House (în colaborare cu Peter Straub) – 2001
The Button Box Series:
- Gwendy’s Button Box (în colaborare cu Richard Chizmar) – 2017
- Gwendy’s Magic Feather (în colaborare cu Richard Chizmar) – 2019
- Gwendy’s Final Task (în colaborare cu Richard Chizmar) – 2022
Romane:
- Carrie – Editura Nemira – Carrie – 1974
- Salem′s Lot – Editura Nemira – ‘Salem’s Lot – 1975
- Night Shift (short stories) – 1978
- Apocalipsa – Editura Nemira – The Stand – 1978 – recenzie
- Zona moartă – Editura Aquila – The Dead Zone – 1979
- Focul viu – Editura Nemira – Firestarter – 1980 – prezentare
- Cujo – Editura Nemira – Cujo – 1981
- The Body – 1982
- Creepshow – 1982
- Anotimpuri diferite (Închisoarea îngerilor) – Editura Nemira – Rita Hayworth and Shawshank Redemption (short stories) -1982 – recenzie
- Anotimpuri diferite (Un elev capabil) – Editura Nemira – Apt Pupil – 1982 – recenzie
- Anotimpuri diferite – Editura Nemira – Different Seasons – 1982 – recenzie
- Christine – Editura Nemira – Christine – 1983
- Cimitirul animalelor – Editura Nemira – Pet Sematary – 1983
- Cycle of the Werewolf (ilustrat de Bernie Wrightson) – 1983
- Skeleton Crew (short stories) – 1985
- It – Editura Nemira – It – 1986
- Ochii dragonului – The Eyes of the Dragon – Editura Nemira – 1987
- Misery – Editura Nemira – Misery – 1987 – recenzie
- The Tommyknockers – 1987
- Jumătatea întunecată – The Dark Half – Editura Aquila – 1989
- My Pretty Pony (short stories) – 1989
- La miezul nopții – Editura Trei – Four Past Midnight (povestiri) – 1990
- One Past Midnight: The Langoliers – 1990
- Two Past Midnight: Secret Window, Secret Garden – 1991
- Lucruri prețioase – Editura Viking – Needful Things – 1991
- Jocul lui Gerald – Editura Nemira – Gerald’s Game – 1992 – prezentare
- Dolores Claiborne – Editura Nemira – Dolores Claiborne – 1992
- Nightmares & Dreamscapes (short stories) -1993
- Insomnia – 1994
- Rose Madder – 1995
- Umney’s Last Case – 1996
- Desperation – 1996
- O mână de oase – Editura Aquila – Bag of Bones – 1998
- Storm of the Century – 1999
- The Girl Who Loved Tom Gordon – 1999
- Hearts in Atlantis -1999
- Riding the Bullet – 2000
- Capcana pentru vise – Editura Aquila – Dreamcatcher – 2001
- Dintr-un Buick 8 – Editura Aquila – From a Buick 8 – 2002
- Everything’s Eventual: 14 Dark Tales (povestiri) – 2002
- Harvey’s Dream – 2003
- Colorado Kid – Editura Nemira – The Colorado Kid – 2005
- Mobilul – Editura Nemira – The Cell – 2006 – recenzie
- Povestea lui Lisey – Editura Nemira – Lisey’s Story – 2006
- Duma Key – Editura Nemira – Duma Key – 2008
- Sub Dom – Editura Nemira – Under the Dome – 2009 – Avem ediție nou-nouță, 2022, în 2 volume, la Nemira! – prezentare
- UR (short stories) – 2009
- Blockade Billy – 2010
- Full Dark, No Stars -2010
- J.F.K. 22.11.63 – Editura Nemira – 11/22/63 – 2011
- Mile 81 – 2011
- In the Tall Grass (în colaborare cu Joe Hill) – 2012
- Joyland – 2013
- Revival – 2014
- A Good Marriage – 2014
- The Bazaar of Bad Dreams – 2015
- Frumoasele adormite – Editura Nemira – Sleeping Beauties (scrisă împreună cu fiul său, Owen King) – 2017 – recenzie
- Elevation – 2018
- Institutul – Editura Nemira – The Institute – 2019 – recenzie
- Later – 2021
- Billy Summers – Editura Nemira – Billy Summers – 2021 – prezentare
- Red Screen – 2021
- Un basm – Fairy Tale – 2022 – recenzie
Non ficțiune
- Danse Macabre – 1981
- Despre scris – Editura Nemira – On Writing: A Memoir of the Craft – 2000
Cărți scrise sub pseudonimul Richard Bachman:
- Rage – 1977
- Marșul cel lung – Editura Lucman – The Long Walk – 1979
- Șantier în lucru – Editura Lucman Roadwork – 1981
- Fugarul – Editura Lucman – The Running Man – 1982
- Thinner – 1984
- The Bachman Books (colecție de romane) 1985
- The Regulators – 1997- The Long Walk – 1999
- Blaze – Blaze – Editura Nemira – 2007
Unele din cărțile autorului apărute la noi nu se mai găsesc pe piață, așa că ne-am bucura să se reediteze.
9 Comments
Geo
Waw! Câte cărți are! Mulțumim, Oli. ❤️❤️
Oli
Cu mult drag! ❤
anasylvi
Multumim pentru lista impresionanta!
familiasimionescuyahooro
Mi-nu-nat articol, Oli, felicitări și mulțumesc mult! ❤️Extrem de util, pentru ca mi-am propus sa adun toată colecția lui King, fiind autorul meu de suflet! ❤️De altfel, eu cred ca King are doar cărți bune și foarte bune iar ștacheta pe care a ridicat-o, cu greu poate fi egalata. Nu degeaba este Regele suspansului. Scoate subiecte din piatra seaca! ❤️
Oli
Cu drag, Carmen, mă bucur că îți place, eram sigură că îl vei găsi binevenit, ca un fan King ce esti! ❤
Oli
Cu drag, Ana! Impresionantă operă, într-adevăr! ❤
Oli
Cu drag, Carmen, mă bucur că îți place, eram sigură că îl vei găsi binevenit, ca un fan King ce esti! ❤
Dan
Wolves of Calla a fost tradusa ca Lupii din Calla, iar The wind through keyhole a fost si ea tradusa ca Vantul prin gaura cheii.
The Colorado Kid a fost si ea tradusa in romaneste, tot la Nemira a aparut.
Oli
Mulțumesc, așa este, am actualizat.