Lista carti Stephenie Meyer

6

STEPHENIE MEYER 

Stephenie Meyer s-a născut la Hartford, Connecticut în 1973. Este fiica lui Steve și a lui Candy Morgan. Provine dintr-o familie foarte numeroasă: mai are două surori (Emily și Heidi) și trei frați (Jacob, Paul și Seth). Când avea patru ani, familia ei s-a mutat în Phoenix, Arizona.
A urmat cursurile universității Brigham Young din Provo, Utah, unde a obținut doctoratul în literatura engleză. Acolo și-a întâlnit viitorul soț, Christian, cunoscut drept Pancho, din Arizona. Cei doi s-au căsătorit în anul 1994 și au trei copii: Gabe, Seth, și Eli. Majoritatea numelor apar în cele patru cărți scrise de autoare.
Seria ei Twilight (Amurg), bestseller internațional, s-a vândut în 155 de milioane de exemplare în toată lumea. În 2008, a publicat The Host (Gazda), primul ei roman pentru publicul adult, care a debutat pe primul loc în listele de bestselleruri ale publicațiilor New York Times și The Wall Street Journal și a fost ecranizat în 2013.
stepheniemeyer.com
@FickleFishFilms

SERII

1. Amurg – Editura Rao – Twilight – 2005
1.5. Midnight Sun – 2008
1.75. Life and Death: Twilight Reimagined – 2015
2. Lună nouă – Editura Rao – New Moon – 2006
3. Eclipsa – Editura Rao – Eclipse – 2007
3.5. Noua și scurta viață a lui Bree Tanner – Editura Rao – The Short Second Life of Bree Tanner – 2009
4. Zori de zi – Editura Rao – Breaking Dawn – 2008
4.5. The Twilight Saga: The Official Illustrated Guide – 2011

 

1. Gazda – Editura Rao – The Host – 2008
2. The Seeker
3. The Soul

 

ROMANE

About Author

6 comentarii

  1. Autoarea m-a cucerit deja cu seria Amurg și Gazda, mă aștept sa fiu încântată și de Chimista!

  2. Daniela Cusa on

    Seria Twilight mi-a placut la nebunie! The host nu am citit-o, dar in schimb am vazut filmul.

Lasă un răspuns