Lumina din întuneric – vol.1 din seria Focul topitorului de Lynn Austin, Editura Casa Cărții – recenzie

10

Lumina din întuneric

(Candle in the Darkness – 2002)

Lynn Austin

Editura Casa Cărții

Traducere: Lavinia Cernau

Nr. de pagini: 480

An apariție: 2009

1. Lumina din întuneric – Editura Casa Cărții – Candle in the Darkness – 2002
2. Stâlpul de foc – Editura Casa Cărții – Fire by Night – 2003 – recenzie
3. O lumină pe cărarea mea – Editura Casa Cărții – A Light to My Path – 2004
Pentru cartea Lumina din întuneric autoarea a primit premiul Christy pentru literatură.

Lumina din întuneric este prima carte din seria Focul topitorului

„O povestire fascinantă scrisă de o scriitoare înzestrată.” – Beverly Lewis

Prinsă într-o naţiune cu totul dezagreabilă.Supărată pe cei care îi subjugă pe alţii.

Încurajată de pasiunea de a face o diferenţă.

Împărţită între ceea ce iubeşte şi adevărul pe care nu-l poate nega.

Aceasta este povestea lui Caroline Fletcher.

După ce am citit cărțile autoarei: Perechea potrivită, Pârâul fermecat, Tărâmuri ascunse și Tot ce ea își dorește, pot spune că Lynn Austin a devenit una din autoarele mele preferate. Dând o căutare pe Libris.ro, mi-a atras atenția sinopsisul cărții Lumina din întuneric – prima carte din seria Focul topitorului -, și nu am putut rezista ispitei de a o citi.

Lumina din întuneric este o carte deosebit de profundă, intensă și emoționantă despre iubire, credință, ură, toleranță, prejudecăți, curaj, speranță, iertare și izbăvire. Acțiunea cărții se petrece în America în timpul Războiului de secesiune, autoarea dovedind o foarte bună documentare asupra acelei perioade. Galeria personajelor este una deosebit de impresionantă, întâlnim caractere complexe, ale căror principii au fost puternic influențate de mediul din care proveneau.

Caroline Fletcher, fiica unei familii bogate ce deținea sclavi în Richmond, Virginia, a fost crescută într-o cultură care credea că sclavia este rânduită de Dumnezeu și acceptabilă din punct de vedere biblic. Însă, în anul 1850, pe când Caroline avea doar doisprezece ani, un incident avea să-i zdruncine din temelii întreaga viață, deschizându-i pentru prima dată ochii asupra nedreptăților flagrante ce se petreceau în jurul ei.

Atunci, tatăl ei l-a vândut pe Grady, fiul doicei ei, Tessie, în vârstă de doar nouă ani, fără a se lăsa înduplecat de strigătele disperate ale băiatului și de urletele îndurerate ale mamei sale. În ochii lui Caroline, Tessie nu era o sclavă, ci era prietena pe care se putuse baza dintotdeauna, iar pe Grady îl considera ca pe un frate. Faptul că cei doi nu avuseseră de ales decât să se supună despărțirii brutale la care fuseseră forțați, iar ea nu-i putuse ajuta în niciun fel, avea să o bântuie multă vreme pe Caroline, influențându-i multe dintre deciziile pe care avea să le ia ulterior.

Ce este cu atât mai tulburător este faptul că, în jurul lui Caroline, niciun alb nu părea să sesizeze dramele sclavilor, autoarea surprinzând foarte bine aspectul că, într-o societate bazată pe reguli nedrepte, încetățenite de generații întregi, este foarte ușor să-ți ignori vocea conștiinței doar pornind de la considerentul că toată lumea gândește la fel.

Pe când Caroline avea cincisprezece ani a fost în vizită la unchiul său, care deținea peste cincizeci de sclavi. Caroline a fost extrem de tulburată văzând condițiile precare în care locuiau aceștia și de faptul că, în momentul în care mai mulți copii ai unei familii s-au îmbolnăvit, bunica acestora a refuzat să se roage pentru viața lor, nedorind ca aceștia să ajungă să pătimească aceleași chinuri prin care trecuse ea. Caroline a suferit cumplit când acei copii au murit, însă nimeni din familie nu părea să-i înțeleagă sensibilitatea, nici măcar vărul ei Jonathan, cu doar un an mai mare decât ea, un tânăr fermecător, cu care se înțelegea perfect, mai puțin în privința sclavilor.

După moartea mamei sale, Caroline a fost trimisă în Nord, la mătușa ei din partea mamei, împrietenindu-se rapid cu cele două verișoare, Julia și Rosalie, precum și cu vărul acestora, Robert Hoffman. Deși era evident că Robert se îndrăgostise nebunește de ea, Caroline nu-i putea împărtăși sentimentele, simțind pentru el doar o caldă prietenie.

Caroline a petrecut în Nord doi ani, timp în care a aderat la mişcarea aboliţionistă, realizând totodată că nu era suficient doar să constate nedreptățile, ci trebuia să se implice activ în eliminarea lor, ajutându-i pe sclavi să își câștige libertatea.

”- Îmi dau seama că sunteți foarte implicată în această cauză, domnișoară Fletcher.

Vorbele lui mă loviră ca o palmă peste față. Deodată, mi-am dat seama ce lipsea în retorica aboliționiștilor și în multe din inimile lor.

– Reverendule Greene, am spus cu o voce tremurată, negrii nu sunt o cauză. Sunt oameni!”

O remarcă din timpul unei discuții, precum că mulți dintre copiii sclavelor erau de fapt ai stăpânilor, a bulversat-o cumplit pe Caroline, care a realizat abia acum cât de mult semăna Grady cu ea și cu tatăl ei. Să-și fi vândut tatăl ei propriul copil? Mintea lui Caroline refuza să accepte acest lucru.

Întoarsă acasă, Caroline l-a cunoscut pe Charles St. John, un bărbat foarte chipeș și impunător. Primele lor întâlniri au fost pline de scântei, principiile lor ciocnindu-se violent, sfârșind în polemici aprinse. Cu toate acestea, în ciuda diferențelor lor flagrante de opinii, cei doi se simțeau irezistibil atrași unul de celălalt. Charles a fost impresionat de dorința ei de a-i ajuta pe cei slabi, admirând-o totodată pentru tăria cu care își apăra convingerile.

Astfel, Charles şi Caroline se logodesc. Nunta a fost însă amânată, întrucât a izbucnit Războiul Civil. Tatăl lui Caroline şi Charles s-au înrolat, luptând pentru Confederaţie. În ciuda speranțelor inițiale ale confederaților, care credeau că victoria va fi tranșată rapid, războiul s-a prelungit pe patru ani, cu pierderi masive de ambele părți, foamete, durere și disperare în majoritatea familiilor.

Deși Caroline s-a implicat cu trup și suflet în îngrijirea soldaților răniți veniți de pe front, în adâncul sufletului dorea ca Nordul să câștige, întrucât numai așa sclavia ar fi fost desființată.

Implicarea ei a depășit granițele afective în momentul în care Robert, căzut prizonier și încarcerat în închisoarea din Richmond în condiții inumane, îi cere ajutorul. Mai întâi, Caroline îl ajută să evadeze ca mai apoi, tot la solicitarea lui Robert, ajunge să se implice în acțiuni de spionaj extrem de periculoase în urma cărora, dacă ar fi fost prinsă, risca să fie executată sau deportată.

Prin acțiunile ei, Caroline se simte sfâșiată în două. Pe de o parte, simte că ceea ce face este corect, întrucât numai așa sclavii ei dragi și-ar fi putut căpăta libertatea, dar, pe de altă parte, ajutând unioniștii își punea în pericol tatăl şi logodnicul. Și oare ar ierta-o vreodată Charles dacă ar afla despre acțiunile ei?

Caroline este un personaj feminin memorabil, căreia nu ai cum să nu îi admiri bunătatea, curajul și tăria sufletească.

Un alt personaj care m-a impresionat foarte mult este Eli, negrul uriaș de peste doi metri, de o forță considerabilă, însă de o bunătate imensă și o mare înțelepciune. Credința lui în Dumnezeu a rămas neclintită indiferent cât de mult l-a încercat viața, ajutând-o mereu pe Caroline cu o vorbă de duh sau un sfat în momentele ei de cumpănă.

”- Nu, coniță… nu, zise el, clătinând din cap. Dumnezeu nu procedează așa. Nu puteți să vă târguiți și să vă tocmiți cu El ca și cum ar fi un neguțător din piață. L-a lăsat pe conașu’ Charles în viață pentru că are un scop cu el în viață, nu pentru că I-ați dat ceva în schimb. Chiar vreți un astfel de Dumnezeu? Un Dumnezeu pe care puteți să-L controlați și căruia să-I dați ordine – cine Îi dă lui Dumnezeu mai mult, obține ce vrea? Ăsta-i felu-n care vreți să stăpânească lumea?”

Josiah, fiul lui Eli și soțul lui Tessie, moștenise forța incredibilă a tatălui, dar nu și blândețea și seninătatea acestuia. Multă vreme a trăit cu multă amărăciune și ură în inimă, însă a înțeles la timp că libertatea nu înseamnă doar să te scuturi de lanțurile sclaviei, ci trebuie să-ți descarci și sufletul de povara sentimentelor negative.

Discuția pe care Josiah o poartă cu Charles la final este foarte profundă, o adevărată pledoarie pentru iertare și iubire, ajutându-l pe Charles să vadă lumina din întuneric și scutindu-l astfel de o viață plină de nefericire la care se supunea singur.

”- Libertatea mi-am câștigat-o cu mult timp înainte să vină yankeii, zise Josiah încet. Am fost liber din clipa-n care v-am ridicat de la pământ și am hotărât s-o iert pe conița Caroline și pe tatăl ei. Odată ce iertați, puteți și dumneavoastră să trăiți ca un om liber. Poate că atunci, Dumnezeu o să-nceapă să vă înapoieze toate lucrurile pe care le-ați lepădat.”

O carte cu multe mesaje importante și lecții de viață, pe care eu o recomand cu mult drag!

Cartea Lumina din întuneric de Lynn Austin poate fi comandată pe libris.ro

Listă cărți Lynn Austin

Recenzii și prezentări cărți Lynn Austin

Recenzii și prezentări cărți Literatură creștină

 

About Author

10 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Minunata recenzie, plina de emotie.❤O poveste tulburatoare. Felicitari, multumesc pentru foarte frumoasa recomandare, Tyna! ❤

  2. Mirela Barbălată on

    O recenzie minunată, plină de căldură și sensibilitate! Felicitări, Tyna! Se simte că ti-a plăcut!
    Sunt sigură că este o carte pe gustul meu și o să-mi placă . Mulțumesc pentru frumoasa recomandare!

  3. Minunată recenzie și poveste, felicitări! ❤ Si eu am remarcat seria asta și îmi doresc să o citesc, iar recenzia ta m-a făcut și mai curioasă în privința ei! ❤

  4. O carte frumoasa despre idealuri si principii care infloresc in sufletul unei tinere sincere, din pura convingere, nu influente politice. Caroline pare a fi intr-adevar o lumanare in intuneric. Multumesc pentru recomandarea plina de caldura!

Spune-ți părerea!