Delicatese Literare
Recenzii

Lumina din noi. Cum să învingi în momente dificile de Michelle Obama, Editura Litera – recenzie

Lumina din noi. Cum să învingi în momente dificile

(The Light We Carry – 2022)

Michelle Obama

Editura: Litera

An apariție: 2022

Traducere: Cosmin Nedelcu

Nr. pagini: 320

MICHELLE OBAMA a fost prima-doamnă a Statelor Unite ale Americii din 2009 până în 2017. Absolventă a Universității Princeton și a Facultății de Drept de la Harvard, doamna Obama și-a început cariera ca avocat la Sidley&Austin, în Chicago, unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Barack Obama. A lucrat la primăria din Chicago, la Universitatea din Chicago și la Centrul Medical al Universității din Chicago. Doamna Obama a înființat filiala din Chicago a organizației Public Allies, care e specializată în instruirea tinerilor dornici să urmeze o carieră în serviciul public. Este autoarea bestsellerului global #1 Povestea mea și a bestsellerului național #1 American Grown. În prezent, soții Obama trăiesc în Washington, DC, cu cele două fiice, Malia și Sasha.

Într-o continuare inspirată a cărții sale de memorii atât de bine primită de critici, bestsellerul #1 Povestea mea, fosta primă-doamnă Michelle Obama împărtășește sfaturi de înțelepciune practică și strategii puternice care vă vor ajuta să rămâneți optimiști și echilibrați în lumea extrem de nesigură în care trăim.

Poate că nu există soluții ideale și nici răspunsuri definitive la marile provocări ale vieții, dar Michelle Obama crede că putem cu toții să stabilim și să ne bazăm pe un set de instrumente care să ne ajute să trecem mai bine prin schimbare și să rămânem stabili pe cursul nostru. În Lumina din noi, ea deschide un dialog direct și onest cu cititorii, abordând întrebările cu care mulți dintre noi ne luptăm: Cum construim relații rezistente și oneste? Cum putem descoperi forța și spiritul de comunitate în mijlocul diferențelor dintre noi? Ce instrumente folosim pentru a aborda sentimentele de îndoială de sine sau de neajutorare? Ce facem când totul începe să ni se pară deja prea mult?

Michelle Obama le oferă cititorilor o serie de povești proaspete și de reflecții pline de miez despre schimbare, provocări și putere, incluzând în acestea convingerea ei că, atunci când aprindem lumina din noi pentru ceilalți, putem lumina bogăția și potențialul lumii din jurul nostru, descoperind adevăruri mai profunde și noi căi spre progres. Inspirându-se din experiențele sale de mamă, fiică, soție, prietenă și primă-doamnă, ne împărtășește obiceiurile și principiile pe care le-a dezvoltat pentru a se adapta cu succes la schimbare și a depăși obstacole din cele mai diverse – înțelepciunea câștigată care a ajutat-o să continue să evolueze. Își detaliază cele mai valoroase obiceiuri, precum cele de a „începe cu blândețe“, de a „merge în profunzime“ și a de a aduna „la masa din bucătărie“ prieteni și mentori de încredere. Cu umorul care o caracterizează, cu onestitate și compasiune, explorează și probleme legate de rasă, gen și vizibilitate, încurajând cititorii să își învingă frica, să găsească forța în comunitate și să trăiască cu curaj.

Când putem să recunoaștem lumina din noi, devenim capabili să o folosim“, scrie Michelle Obama. O combinație deosebită de povești pline de forță și de sfaturi pline de profunzime care vor însufleți conversația, Lumina din noi inspiră cititorii să își examineze viețile, identificându-și sursele de bucurie și creând conexiuni într-o lume mereu în schimbare.

„Am învățat că este în regulă să accept că stima de sine este învăluită în vulnerabilitate și că ceea ce împărtășim ca ființe umane pe acest pământ este impulsul de a lupta pentru ceva mai bun, întotdeauna și orice s‑ar întâmpla. Devenim mai îndrăzneți când strălucim. Dacă îți cunoști lumina, te cunoști pe tine însuți. Îți cunoști povestea într‑un mod sincer. Din propria experiență, acest tip de cunoaștere de sine formează încrederea, care la rândul ei generează o stare de liniște și o abilitate de a păstra imaginea de ansamblu, ceea ce duce în final la capacitatea de a crea conexiuni pline de sens cu ceilalți – iar pentru mine lucrul acesta reprezintă temelia tuturor lucrurilor. O lumină o hrănește pe alta. O familie puternică împărtășește putere altora. O comunitate implicată le poate stimula pe cele din jurul ei. Aceasta este puterea luminii din noi.“ –  Michelle Obama

Lumina din noi. Cum să învingi în momente dificile,  publicată la noi în 2022 sub egida editurii Litera ascunde printre paginile sale imagini din albumul vieții celei care a fost prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, soția celui de-al 44-lea președinte american, Barack Obama; este o continuare a cărții Povestea meaun album de memorii publicat în 2018, ce continuă să se bucure de un mare succes și în prezent.

În anul 2021 am avut șansa să citesc Povestea mea. Adaptată pentru tinerii cititori, descoperind-o pe Michelle Obama – autorul de carte , dar și stilul său de scriere natural, viu și elegant deopotrivă; am avut parte de o lectură simplă, dar profundă, cartea reușind să-mi capteze atenția de la început și până la sfârșit. Astfel, nu este de mirare că am avut emoții, și așteptări – ceea ce rar se întâmplă -, în ceea ce privește ultima apariție literară ce îi poartă semnătura Lumina din noi. Cum să învingi în momente dificile. Din fericire, Michelle Obama – autorul de carte a reușit, și de această dată, să îmi mențină viu interesul de la prima și până la ultima filă. Am simțit pasiunea din spatele cuvintelor, am simțit femeia care își asumă propriile decizii și acțiuni, bune sau mai puțin bune, am simțit femeia de culoare care își spune durerea și nesiguranța trăite și simțite ani în șir fără a-și plânge însă de milă, am simțit omul din spatele unui chip și nume care se deschide în fața cititorilor cu onestitate, fără a da senzația, nici măcar o clipă, că totul este un joc de imagine.

Dincolo de cuvinte surprindem astfel o viață îmbrăcată, pe de o parte, în simplitate, frumusețe și armonie, iar pe de o parte, în dezamăgire, tristețe și frustrare. Cartea poate fi percepută ca o discuție liberă între Michelle și cititori, aceasta lăsând deschisă calea către inima sa, dar și ca o invitație la răbdare și încredere față de noi înșine, la acceptarea propriei vulnerabilități, pentru a ne redescoperi pe sine, pentru a găsi lumina din noi, cea care ne dă forță, curaj și liniște sufletească.

Pornind de la propriile experiențe de viață, unele frumoase, altele îmbrăcate în amărăciune, Michelle oferă recomandări și strategii puternice care ne-ar putea ajuta să ne păstrăm optimismul și încrederea în această lume nesigură și plină de contraste în care trăim;  totodată, ne împărtășește povești de viață pline de înțelepciune care au impresionat-o, sub o formă sau alta, și care i-au rămas întipărite veșnic în suflet și memorie, povești ale unor persoane dragi, precum părinții, bunicii, Barack. Totuși, Michelle recunoaște că, oricât de mult și-ar dori și i-ar plăcea, nu deține vreo formulă magică care să ne ofere soluții și rezolvări pentru numeroasele probleme cu care ne confruntăm sau care ne pot ajuta să depășim orice moment de nesiguranță. Ba, mai mult, ceea ce a fost, și continuă să fie, soluția sau răspunsul potrivit pentru ea, este posibil să nu fie calea potrivită pentru noi ceilalți, pentru că suntem diferiți, iar “inimile noastre sunt prea complicate, trecutul nostru este prea ambiguu.” Michelle este convinsă că “suferințele au devenit fricile noastre” iar “fricile au devenit limitele noastre”, de aceea este important să ne dorim a ieși din zona noastră de confort, să fim toleranți cu noi înșine, să ne acceptăm vulnerabilitatea, aceasta putând fi chiar o pârghie importantă pentru propria dezvoltare. Recomandările sale au în spate propriile slăbiciuni, incertitudini, Michelle deschizându-se în fața cititorului, aratându-și atât vulnerabilitatea, cât și tăria de caracter, puterea de a trece peste sentimentul îndoielii și neputinței. A făcut greșeli, a învățat, a căzut, s-a ridicat, a făcut iar greșeli, a evoluat, dar întotdeauna și-a păstrat demnitatea și a perseverat în a fi un om mai bun. De la tatăl său a învățat că nu trebuie să te agăți de suferință sau de de rușine, pentru că în tine stă puterea de a merge înainte cu demnitate. Astfel, într-o manieră caldă, deschisă și, pe alocuri, plină de umor, Michelle Obama ne vorbește despre succes și eșecuri, despre ură și iubire, despre trecut și prezent, despre viață și moarte.

Lumina din noi. Cum să învingi în momente dificile este cartea care mi-a bucurat sufletul timp de câteva zile, care mi-a adus zâmbet pe buze, tristețe și liniște sufletească. Un album de memorii, de reflecții sincere despre propria viață, de amintiri pline de frumusețe, durere și seninătate deopotrivă , despre oameni dragi, prieteni, colaboratori, profesori, sau pur și simplu străini care și-au lăsat amprenta, într-un fel sau altul, asupra sa, din copilărie și până în prezent; o carte despre supraviețuire, despre om și puterea sa de luptă cu vicisitudinile vieții, cu sine, dar și capacitatea sa de adaptabilitate, dorința și speranța în ziua de mâine. Prin intermediul femeii Michelle Obama, vă invit la meditație, învățare, recunoștință, la căldură sufletească și bunătate, la curaj și asumare.

 „Fiecare vis în adormire se trezește doar când cineva se bucură pentru el. Când un profesor spune: Mă bucur că ai venit la școală. Sau când un coleg spune: Mă bucur că îți exprimi gândurile. Sau când un partener de viață spune: Mă bucur că după atâta vreme ești în continuare lângă mine în zori. Ne putem aminti să dăm aceste mesaje de la bun început, să le scoatem în față. Mă bucur că muncim unul lângă altul. Mă bucur pentru ceea ce ești. Și mă bucur și pentru mine. Aceasta este lumina din noi, lumina pe care suntem capabili s-o împărtășim. „

„Ideea e că incertitudinea este o constantă; vom continua să ne luptăm, să ne confruntăm cu frica, să căutăm o oarecare senzație de control. Și nici măcar nu vom influența vreodată neapărat momentul istoric în care ne aflăm. Lucrurile au tendința să se îmbunătățească sau să se înrăutățească? Pentru cine? Și până la urmă cum măsurăm? Ce s-ar putea numi o zi bună pentru tine ar putea fi una îngrozitoare pentru vecinul tău. O națiune va prospera, în vreme ce alta va suferi. Bucuria și suferința sălășluiesc adesea într-o vecinătate imediată; se întrepătrund. Cei mai mulți dintre noi există în spațiul intermediar, urmându-și cel mai înnăscut impuls uman, și anume să se agațe de speranță. Nu vă lăsați, ne spunem unii altora. Continuați. 

Și acest lucru contează „

„Reacționăm sau răspundem? Cred că merită să reflectăm uneori la asta.”

Recomand!

Cartea Lumina din noi. Cum să învingi în momente dificile de  Michelle Obama poate fi comandată de pe litera.ro

Cărțile apărute la Editura Litera pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

Recenzii cărți Editura Litera

Recenzii și prezentări cărți de nonficțiune

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *