Lumina unui nou început de Agnès Martin-Lugand, Editura Trei – recenzie

21

Lumina unui nou început 

(A la lumière du petit matin – 2018)

Agnès Martin-Lugand

Editura Trei

Traducere: Claudiu Constantinescu

Nr.pagini: 352

An apariție: 2018

După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Astfel, romanul său a cunoscut un succes uriaș, fiind tradus în mai multe limbi. Drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de o casă de producție de la Hollywood.
Agnès Martin-Lugand se numără printre primii zece cei mai bine vânduți autori francezi.
Cărțile ei s-au vândut în Franța și în lume în peste 2 milioane de exemplare și au fost traduse în 32 de limbi.
La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Viața e ușoară, nu-ți face griji, Îmi pare rău, sunt așteptată…, Fericirea îmi scapă printre degete și Încă aud muzica noastră în gând.
Putem fi fericiți când ne mințim pe noi înșine?
La aproape 40 de ani, Hortense trăiește la Paris, are o școală de dans și iubește un bărbat căsătorit.
Se amăgește că este fericită până într-o zi, când o accidentare o forțează să se retragă în Provence, pentru odihnă.
Va profita de acest răgaz pentru a-și face ordine în viață și pentru a-și revitaliza pasiunea?
Un roman impresionant despre alegerile care ne pun în situații paradoxale și despre puterea vindecătoare a introspecției.
În al șaselea ei roman, Agnès Martin-Lugand face portretul unei femei talentate care, în urma unei întâmplări nefericite, ajunge să-și reconsidere viața și să iubească din nou. Lumina unui nou început e o invitație călduroasă la descoperirea de sine și la o viață împlinită.” – Lire

“Scrisul lui Agnès Martin-Lugand e o forță descătușată.” – Le Parisien
“Talentul de povestitoare al lui Agnès Martin Lugand este incontestabil cunoaște în profunzime alfabetul complicat al iubirii.” – Le Figaro
Lumina unui nou început de Agnès Martin-Lugand este o carte a căutării de sine, un drum deloc ușor, presărat cu multe frământări.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Hortense, o profesoară de dans în vârstă de treizeci și nouă de ani, aflată într-un moment de cumpănă al vieții.
Hortense fusese pasionată de dans încă de mic copil. Părinții ei, care aveau ceva posibilități materiale, deținând și un conac într-o zonă rurală deosebit de pitorească, o ajutaseră să-și cultive pasiunea, amenajându-i o elegantă sală de dans într-o dependință a casei.
Anii tinereții trecuseră ca un fum, Hortense dedicându-se pasiunii sale și ducându-și la perfecțiune arta dansului, performând pe scene celebre din mai multe capitale. După ce devenise evident, datorită vârstei, că nu mai putea continua același stil de viață, Auguste, profesorul ei de dans, care dorea să se retragă din activitate, îi oferise marea șansă de a-i prelua școala lui de dans împreună cu alți doi dansatori, Sandro și Bertille, de aceeași vârstă cu ea.
Bertille era căsătorită cu Stephane, proprietarul unui restaurant și aveau împreună două fetițe gemene. Bertille era cea mai cerebrală dintre cei trei, fiind mereu preocupată de latura financiară. Sandro era pasional și un adevărat crai, schimbându-și în permanență iubitele.
Viața lui Hortense o luase la vale în urmă cu patru ani, când părinții ei, care se iubiseră nespus, se sinuciseseră simultan, după ce aflaseră că mama ei avea o boală degenerativă incurabilă, pierzându-și mințile încetul cu încetul, tatăl ei neconcepând să-și continue viața fără ea. Hortense avusese un adevărat șoc, care o marcase profund, în străfundurile minții reproșându-și cumva că nu recunoscuse semnele pentru a putea preîntâmpina tragicul deznodământ. După un an, Hortense era doar o umbră a celei care fusese cândva, forțându-se să meargă înainte, dar fără a-și putea regăsi pasiunea ce o însuflețea înainte.
În acel moment intrase în viața ei Aymeric, un bărbat foarte carismatic. Întâlnirea lor păruse să stea sub semnul destinului, Aymeric găsind pe stradă portofelul cu acte al lui Hortense și căutând-o să i-l înapoieze. Încă de la prima vedere, între cei doi fusese un adevărat ”coup de foudre”, ca și cum un fulger îi lovise pe amândoi simultan, electrizându-i și împingându-i unul în brațele celuilalt.
În mod normal, principiile morale ale lui Hortense i-ar fi interzis categoric să aibă o relație cu un bărbat însurat, care pe deasupra mai avea și doi copii, însă, când venea vorba de Aymeric, voința lui Hortense era ca și paralizată, fiindu-i imposibil să-i reziste. Hortense avusese o singură palidă încercare de a se despărți de Aymeric, însă când acesta o căutase și insistase să se împace, Hortense cedase imediat, surprinzându-se singură că avea o senzație de ușurare că el nu-i respectase decizia.
După trei ani, relația dintre ei intrase într-o rutină. Se întâlneau de două ori pe săptămână, marți și joi, luau masa la același restaurant, după care veneau în apartamentul lui Hortense, unde făceau dragoste cu pasiune, pentru ca mai apoi Aymeric să se curețe de orice urmă a legăturii lor fizice, plecând acasă la familia lui. În restul timpului, Hortense nu avea voie să-l caute sau să-i transmită mesaje, aflându-se în postura pasivă de doar a aștepta mesajele lui.
Faptul că Hortense se mulțumea doar cu rămășițele pe care Aymeric era dispus să i le ofere nu putea rămâne fără urmări.
Deși Hortense se mințea că este fericită, semnele depresiei se pot observa cu ușurință – tristețea, lipsa puterii de decizie, incapacitatea de a-și face planuri pe termen lung.
O măcina în permanență veșnica pendulare morală între dorința de a nu-i distruge familia lui, întrucât nu suporta gândul de a le provoca nefericirea soției și copiilor lui, și speranța firavă ca el să o aleagă totuși pe ea….
Mult prea îndrăgostită de Aymeric, disperată să nu îl piardă, Hortense se dedubla de fiecare dată în prezența lui, arătându-i mereu o față veselă și străduindu-se din răsputeri să fie o prezență agreabilă pentru el, nereproșându-i niciodată nimic, ce să mai – amanta perfectă!
Ca orice depresiv, Hortense avea nevoie de ajutor, dar refuza să îl accepte, deși striga în tăcere după el. Când Berille și-a exprimat, mai întâi voalat, apoi direct pe față, dezaprobarea față de relația clandestină și, mai ales, față de atitudinea lui Aymeric, Hortense i-a luat apărarea, respingând ideea că acesta ar fi avut un comportament incorect.
Evident că, deși Hortense părea să nu conștientizeze în acel moment acel lucru, relația era toxică și nu avea cum să conducă la un final fericit, indiferent de circumstanțe.
N-am putut să nu mă întreb la un moment dat cum ar fi procedat Hortense dacă Aymeric și-ar fi părăsit cu adevărat familia pentru ea. Nu cred că ar fi avut tăria să se opună, dar ar fi fost apoi nefericită, mult prea copleșită de remușcări…
Din fericire, câteodată soarta alege uneori în locul nostru, iar ceea ce poate părea un mare ghinion la un moment dat se poate transforma într-o șansă miraculoasă pentru viitor…
Un accident stupid i-a provocat lui Hortense o entorsă serioasă, care a trimis-o ”pe tușă” pentru cel puțin două luni, timp în care nu avea nevoie să facă eforturi fizice, trebuia să poarte o atelă o perioadă, după care era necesar să facă un tratament de recuperare la kinetoterapie.
Exact când Hortense avea cel mai mult nevoie de un sprijin moral, fiind îngrozită de gândul că exista posibilitatea să nu mai poată dansa niciodată, Aymeric a făcut un pas în spate, făcând-o să se simtă cumva și vinovată că stricase relația lor perfectă din cauza neglijenței ei!
Sâmburele îndoielii, care era de fapt plantat acolo de mult timp, stând mult timp în stare latentă, a început să încolțească din ce în ce în mintea lui Hortense, care a realizat că, pentru a putea decide în ce direcție dorește să o ia viața ei, trebuie să pună distanță între ea și Aymeric.
”Refuzasem să văd că timpul trecea, că timpul zbura, că timpul îmi scăpa printre degete, și uite în ce situație ajunsesem!”
Astfel, Hortence s-a reîntors în Provence, locul ei de baștină, unde a fost așteptată cu multă dragoste și căldură de Cathie, prietena ei din copilărie și de Mathieu, soțul acesteia, alături de care Hortense a început să simtă că începe să renască, încetul cu încetul…
”Credeam că trebuie să aștept să dansez din nou ca să mă regăsesc. Ei bine, nu. De când mă accidentasem, numai asta făceam, mă regăseam.”
La sugestia lui Mathieu, Hortense a redeschis conacul, transformându-l în casă de oaspeți, veniturile suplimentare obținute permițându-i să-l renoveze și să-l aducă la strălucirea de altădată.
Dependența de Aymeric funcționa însă precum o dependență de droguri, iar Hortense nu se putea elibera dintr-odată, având nevoie de mici doze periodice de Aymeric – mesaje, convorbiri telefonice sau întâlniri pe fugă, pentru a nu intra în sevraj. Totuși, pe măsura trecerii timpului, dozele necesare erau tot mai mici…
Mi-a plăcut această comparație dintre dependența de o relație toxică și dependența de substanțe interzise. Din ambele nu poți scăpa prea ușor sau dintr-odată.
Din nou, destinul i-a dat o mână de ajutor lui Hortense.
În zonă a apărut Elias, un bărbat foarte bun și muncitor, însă cu ochi triști și încercănați, care trădau multă suferință.
Povestea lui este una impresionantă, dar vă las plăcerea să o descoperiți singuri în carte.
Mi-a plăcut foarte mult povestea de dragoste dintre Hortense și Elias, două suflete rănite care se vindecă reciproc, ajutându-se să se redescopere și să-și regăsească speranța și pasiunea.
Cum se va termina povestea cu Aymeric? Va mai putea Hortense să danseze? Vor avea parte Hortense și Elias de un viitor împreună?
Veți afla răspunsurile în carte.
Vă recomand această carte sensibilă și emoționantă despre alegeri și consecințe, incertitudine și speranță, puterea vindecătoare a iubirii și curajul de a-ți lua soarta în propriile mâini.
”Lacrimile mi se amestecau cu râsul pentru că eram profund fericită, dansam în fața naturii, a soarelui, a copacilor bătuți de mistral, în căldura înăbușitoare de acolo, de-acasă. Nu mai eram chinuită de spaime, spaima de a pierde, spaima de a nu fi iubită. În ultimele săptămâni, îmi demontasem viața bucată cu bucată. Acum începeam să reclădesc. Să-mi clădesc viitorul.”

Cărțile autoarei Agnès Martin-Lugand pot fi comandate din librăriile online edituratrei.roelefant.rolibris.rolibrex.rocartepedia.ro, librarie.net, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Agnès Martin-Lugand

About Author

21 de comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    M-ai făcut curioasă cu această carte. Nu am citit nimic de această autoare, din păcate! Foarte sensibilă şi emoționantă recenzia, Tyna!
    Felicitări!

    • Oana - Crâmpeie de suflet on

      Abia aștept să ajung și eu la acest roman. Felicitări pentru recenzia tentantă!

      • Ce poveste interesantă, iar recenzia e minunată, felicitări Tyna și mulțumesc pentru recomandare. Nu am citit încă nici o carte de Agnes Martin Lugand, deși mi-am propus, cred că voi începe cu aceasta, e irezistibilă recenzia.

  2. N-am citit nimic de aceasta autoare pana acum, ar am senzatia ca aceasta mi-ar placea mai mult decat celelalte despre care am mai citit. Multumesc pentru recomandare!

  3. Mi-ai stârnit curiozitatea cu aceasta recenzie frumoasa, Tyna! Felicitări!
    Mă bucur ca am cartea, deși nu am reușit sa o citesc încă.
    Pare o poveste intensa din punct de vedere emoțional.

  4. Mirela Nenciu on

    Foarte frumoasă recenzia ! Mi-au plăcut toate cărțile autoarei și abia aștept să descopăr și această poveste! Felicitări, Tyna!

  5. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O recenzie minunata Tyna! Am citit primele doua carti ale ei si de abia astept sa o citesc si pe aceasta!

  6. danapetraru on

    Nu am citit nimic de această autoare, nu stiu de ce nu m-au tentat cărțile ei…recenzia însă ,mă tentează să ii dau o șansă…

  7. Mirela Barbălată on

    „Lumina unui nou început ” m-a prins de la început până la sfârşit . Mi-a plăcut povestea, mi-au plăcut personajele, principale şi secundare. Mi-a plăcut eroina, o femeie de 40 de ani, vârsta mea – bine, eu sunt mai bătrână , dar sufleteşte tânără şi neliniştită – , care nu reuşeşte să îşi găseasca calea, face compromisuri cu propria fericire, care va învăța că viața are farmecul ei dar trebuie să lupți, să îți accepți durerea, decăderea pentru ca apoi să renaşti.

    Deşi subiectul este trist iar personajul – Hortense – cu uşurinţă poate fi judecat datorită statutului de „amantă ” – , autoarea a reuşit să creeze o poveste frumoasă, realistă. Şi-a creionat personajele minunat, cu calități dar şi defecte, fără stilizări.

    Mi-a plăcut de Hortense, o femeie ce şi -a asumat greşelile, trecutul, fără a-şi găsi scuze. Nu îşi învinovățeşte iubitul, dar nici nu îi mai găseşte scuze. El mereu a fost el însuşi. Ea a purtat o mască. Acum, tot ce îşi doreşte este fericire. Pentru ea, pentru Aymeric, pentru prietenii ei, pentru elevii ei.

    Închide o uşă – cea a suferinţei, a trecutului dureros dar şi frumos – şi deschide alta – cea a renaşterii, a unui viitor incert dar la fel de frumos şi – de ce nu? – surprinzător.

    O poveste sensibilă, ce stârneşte un amalgam de emoții, un mesaj subtil transmis, o lecție de viață.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: