M-am hotărât să devin prost de Martin Page, Editura Humanitas Fiction, Colectia Raftul Denisei – recenzie

Martin Page

Editura Humanitas Fiction

Colectia Raftul Denisei

An apariție: 2015

Număr de pagini: 168

Titlu original: Comment je suis devenu stupide – 2000

Traducere din franceză de: Adriana Gliga

Născut la 7 februarie 1975, scriitorul francez Martin Page reuşeşte performanţa de a se impune ca romancier de enorm succes încă de la prima carte, publicată în 2001: Comment je suis devenu stupide (M-am hotărât să devin prost, Humanitas, 2004). Avea 25 de ani când şi-a scris romanul, exact ca eroul său stânjenitor de inteligent. Şi-a întrerupt studiile universitare (antropologie) şi a mai scris, de atunci, patru cărţi: Une parfaite journee parfaite, La Libellule de ses huit ans (Libelula, Humanitas, 2005), On s’habitue aux fins du monde şi Peut-être une histoire d’amour (O poveste de dragoste, poate, Humanitas, 2009). Biografia pe care i-o dezvăluie revistele şi internetul este una nonconformistă. Ceea ce spune Page despre viaţa lui sunt amănunte care altora li se par frivole, dar care se înlănţuie, până la urmă, mai semnificativ decât o banală cronologie: are 1,80 m, îi place să bea ceai, îşi adoră prietenii, e pasionat de film, de teatrul elisabethan, de muzică şi, fireşte, de literatură. Îi plac bicicletele olandeze şi zăpada de Crăciun. A călătorit, graţie companiei Eurolines şi „câtorva miracole“ în vreo zece ţări, inclusiv U.R.S.S., în 1989. Scriitorii preferaţi sunt Shakespeare, Wilde, Waugh, Saki, McCullers, Calvino, Dickens, Dahl, Austen, Dick, Chandler, Parker, Dostoievski, Jerome, Poe, dar în primul său roman cel mai sus stă totuşi un francez, Flaubert. Martin Page este una dintre bucuriile literare ale acestui început de secol. Biografia şi bibliografia lui sunt în curs de formare şi mai pot oferi multe surprize.

Tradus în peste treizeci de țări, romanul M-am hotărât să devin prost s-a vândut până în prezent în peste o jumătate de milion de exemplare și a fost încununat cu prestigiosul Euregio-Schüler-Literaturpreis.
A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din M-am hotărât să devin prost un roman-cult.

„În cazul romanului M-am hotărât să devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. În Ecclesiastul există o frază foarte frumoasă, care sună așa: «…cel ce își înmulțește știința își sporește suferința», cu alte cuvinte, cu cât studiezi mai mult, cu atât devii mai inteligent, și deci mai nefericit. Poate că mă simțeam foarte aproape de acest gând.“  – Martin Page

„M-am hotărât să devin prost e una dintre acele cărți a căror lectură durează o veșnicie, pentru că, deși ești nerăbdător să afli ce va mai inventa autorul, nu vrei să se termine. Și durează mult și fiindcă trebuie să te oprești să-ți ștergi lacrimile de râs.“  – World Literature Today

”O combinație armonioasă, dar în același timp surprinzătoare de optimism și nihilism.“ – La Vie Magazine

„Această carte satirică e opera unui scriitor stăpân pe mijloacele sale. Un adevărat succes literar.“ – Le Monde

Mulți tineri inteligenți ajung la un moment dat să considere drept o sursă a nefericirii și a imposibilității de a se alinia la „standardele” societății tocmai această inteligență, capacitatea de a gândi altfel, de a fi diferit, văzută ca un soi de barieră între posesorul respectivei inteligențe și societate, per ansamblu.
Aceasta este tema speculată de Martin Page în romanul „M-am hotărât să devin prost”.

Eroul cărții este un tânăr de 25 de ani pe nume Antoine. Născut dintr-un tată birman și o mama bretonă, Antoine locuiește la Paris, într-o garsonieră a cărei chirie abia și-o permite, din veniturile sale mici și adeseori instabile.
Studiile sale eclectice nu îl ajută să aibă o slujbă stabilă și un venit constant.

„Avea puțini prieteni, căci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multă toleranță și înțelegere. Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îl excludeau din grupurile care se formează pe baza dezgusturilor. Nu avea încredere în anatomia dușmănoasă a mulțimilor, iar curiozitatea și pasiunea lui, care ignorau frontierele și clanurile, făceau din el un apatrid în propria lui țară. Într-o lume în care opinia publică este îngrădită în răspunsul la sondaje între da, nu și fără opinie, Antoine nu voia să bifeze nicio rubrică. A fi pentru sau împotrivă era pentru el o insuportabilă limitare a unor întrebări complexe.”

Prietenii săi sunt la fel de neobișnuiți ca el. În ciuda prieteniei deosebite care îi leagă, Antoine se simte rătăcit, debusolat, o ciudățenie într-o lume în care nu se poate adapta. Ajunge la concluzia că principalul impediment în calea integrării sale este chiar inteligența.

„Pe cei pe care îi interesează prea multe lucruri îi interesează chiar și subiecte care nu-i interesau a priori – pentru că vor să înțeleagă motivele lipsei lor de interes –, plătesc un preț printr-o anumită singurătate. Pentru a scăpa de această ostracizare, este necesar să te dotezi cu o inteligență care are un rol, care servește o știință sau o cauză, o meserie; pur și simplu o inteligență care servește la ceva. Presupusa mea inteligență, prea independentă, nu servește la nimic, adică nu poate fi recuperată pentru a fi folosită de către universitate, o întreprindere, un jurnal sau un cabinet de avocatură. […] Mă simt ca o locomotivă, o locomotivă veche care se năpustește pe șine și care nu se va putea opri niciodată, căci carburantul care îi dă puterea vertiginoasă, cărbunele ei, este lumea.”

Soluția este așadar logică – trebuie să procedeze de o așa manieră încât să își anestezieze inteligența. Alcoolismul, ba chiar sinuciderea sunt opțiuni pe care le ia în considerare, dar nu are stofă pentru ele. Trimis de prietenii îngrijorați la medic, primește un tratament care i-ar putea fi de folos. Antoine este gata să-și sacrifice felul de a fi pentru a ajunge în rândul lumii, ceea ce arată imaturitatea lui și lipsa de experiență, implicit și de înțelepciune. Inteligența lipsită de înțelepciune se poate dovedi o combinație periculoasă.

Autorul compune o satiră la adresa societății de consum și a câtorva dintre uzanțele sale: socializarea lipsită de miez, televiziunea, fast-food-ul, matrimonialele, banii câștigați și pierduți ușor. Pune accentul pe alinierea la niște standarde care se dovedesc superficiale, lipsite de substanță.
Antoine se aruncă în vârtejul acesta social care riscă să îl consume, să îl lipsească de orice profunzime, creativitate și originalitate.

Se mai poate salva Antoine din acest bâlci al deșertăciunilor în mijlocul căruia singur s-a avântat, în căutarea unui sentiment de apartenență și a liniștii sufletești, deziderate ale omului modern? Calea pe care a ales-o nu este cea potrivită, dar el trebuie să o parcurgă până să dobândească înțelegerea.

Umor din registrul ironiei, câteva elemente suprarealiste, introspecții legate de statutul omului contemporan și în ce măsură i se mai aplică titulatura de „sapiens”, „Am hotărât să devin prost” este de fapt povestea unei maturizări, o lectură interesantă pentru cei tentați să renunțe la ceea ce îi diferențiază pentru a intra „în rândul lumii”.

„Evident că intelectualii nu sunt singurii pe care îi privește inteligența. În general, când cineva începe prin a spune: «Nu că aș vrea să fiu demagog, dar…», este tocmai ca să fie demagogic. Prin urmare, nu prea știu cum să spun ce anume ar putea fi interpretat drept condescendență. Sunt convins că inteligența este o virtute împărtășită de ansamblul populației, fără distincție socială: există același procent de oameni inteligenți printre profesorii de istorie și pescarii bretoni, printre scriitori și dactilografe… Asta știu din experiența mea, din frecventarea unor brain-builders, unor gânditori, profesori, intelectuali simpli și, totodată, a unor oameni normali, inteligenți fără certificat de inteligență, fără aura instituțională. Nu pot spune altceva. Este cu atât mai contestabil, cu cât un studiu științific este imposibil. Să consideri că cineva este inteligent, cu judecată, nu depinde de diplomă; nu există test de IQ pentru a dezvălui ceea ce am putea numi bunul simț.”

Cartea M-am hotărât să devin prost de Martin Page poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei