Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard C. Morais, Editura Humanitas Fiction – recenzie

20

Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard C. Morais – recenzie

Madame Mallory și micul bucătar indian 

(The Hundred-Foot Journey – 2008)

Richard C. Morais

Editura Humanitas Fiction

Traducere: Ioana Vîlcu

Nr.pagini: 288 pagini

Crescut în atmosfera îmbibată de arome exotice a restaurantului familial din Mumbai, aparţinând bunicului său, Hassan Haji porneşte, după moartea mamei lui, împreună cu restul familiei, într-o călătorie prin lume, stabilindu-se în cele din urmă într-un orăşel din Alpii Francezi, Lumière. Aici îşi vor deschide un restaurant cu specific indian, peste drum de exclusivistul relais al lui Madame Mallory, Le Saule Pleureur. Dar, la scurt timp după ce Madame Mallory declanşează un adevărat război gastronomic, în care îşi antrenează vecinii, Hassan îşi descoperă pasiunea pentru haute cuisine europeană, devenind, printr-un complex de împrejurări nu tocmai plăcut, discipolul celebrei chef. Treptat, trecând prin mai multe aventuri şi cunoscând în sfârşit şi dragostea adevărată, Hassan va deveni un chef parizian foarte apreciat. O poveste despre puterea destinului, despre pasiune şi talent, alertă, amuzantă şi sensibilă, plină de culoarea şi miresmele bucătăriei indiene şi de rafinamentul gastronomiei franţuzeşti.
A citi Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard C. Morais este ca și cum ai participa la un festin, îmbătându-te de gusturi și senzații.
Bucătarii pasionați sunt orgolioși, temperamentali și își apără cu tenacitate secretul creațiilor lor. Sunt dedicați satisfacerii gusturilor clienților lor, iar laudele acestora îi ung pe suflet. În același timp, concurența îi face nervoși și agresivi, dornici să obțină exclusivitatea într-o anumită zonă.
Toată această competiție este benefică pentru gurmanzi, întrucât sunt create noi și noi preparate, tot mai sofisticate, cu o multitudine de texturi și arome.
”Dragul meu, un gurmand este un gentleman care are talentul și tăria de caracter să continue să mănânce chiar și atunci când nu îi este foame.”
Vă recomand să nu citiți această carte pe stomacul gol. Felurile de mâncare minuțios descrise, de la cele mai simple la cele mai sofisticate, mirodeniile exotice, sosurile aromate, varietățile de pește, crustacee, vânat și alte tipuri de carne combinate în tot felul de variante sofisticate, îți induc o adevărată beție a simțurilor, făcându-te să salivezi de poftă.
”Chef Verdun era faimos pentru porumbelul la gril umplut cu momițe, ficat de rață și praz; pentru iepurele gătit în vin de Porto în vezica unui vițel; și poate cel mai faimos fel de mâncare al lui – poularde Alexandre Dumas, o găină simplă, umplută decadent cu trufe negre.”
”Măiestria lui chef Mafitte transformase până și clasicele picioare de broască – însăși mâncarea arhetipală a bucătăriei franțuzești de la țară –, încât deveniseră de nerecunoscut: dezosase și „caramelizase” picioarele în suc de smochine și vermut sec, iar apoi le servise alături de o „bombă” de mămăligă umplută cu foie gras și rodie.”
A nu se înțelege însă că este o carte doar despre bucătărie. Acțiunea cărții este mult mai complexă, surprinzând mai multe povești de viață, împletite între ele prin jocul fascinant al destinului.
Este o carte despre ambiția de a reuși și încrederea în propriile forțe, care te ajută să învingi teama de necunoscut, dar şi despre pasiune, rivalitate, greșeli și succese, precum și despre dorinţa sau puterea de a te schimba, de a deveni mai bun.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Hassan Haji, fiind împărțită în patru părți, fiecare dintre ele surprinzând o perioadă din viața acestuia, punând accentul pe întâmplările care și-au pus amprenta asupra maturizării și formării lui ca om: Mombai, Londra, Lumière și Paris.
În prima parte – Mombai, Hassan își deapănă amintirile lui din copilărie. Pentru a ne face să înțelegem că pasiunea lui pentru bucătărie avea rădăcini foarte adânci, Hassan a făcut o scurtă trecere în revistă a familiei lui, prilej cu care am aflat și despre multe informații despre India, specifice vremurilor de atunci.
Bapaji, bunicul lui, un musulman sărac, venise din satul lui în Mombai (Bombay pe atunci) în anii ’30 și, plin de ambiție, începuse o mică afacere de livrare a pachetelor de mâncare pentru funcționari, având paisprezece curieri care lucrau pentru el, cu picioarele învelite în lungi –  fusta indianului sărac -, în timp ce trăgeau cărucioarele pe străzile aglomerate, ajungând să livreze peste o mie de pachete pe zi. După ce reușise să adune un mic cheag, își chemase la el soția, Ammi, cu care era însurat, conform obiceiurilor, de la paisprezece ani.
”Bunicul i-a spus ceva pe un ton răstit și au plecat, soția fidelă de la sat mergând respectuos cu câțiva pași în urma bărbatului ei din Bombay.”
În timpul războiului, cei doi soți și-au diversificat afacerea, adăugând la afacerea cu cutiile de prânz niște tarabe pe biciclete, standuri mobile cu gustări.
Vindeau dulciuri cu nuci și miere, ceai cu lapte, dar mai ales bhelpari – un cornet de ziar umplut cu un amestec de orez expandat, chutney, cartofi, ceapă, roșii, mentă și coriandru, condimentat din belșug.
Delicios – credeți-mă pe cuvânt!”
Afacerea a avut un real succes, astfel că cei doi soți au curățat un lot de pământ abandonat din capătul străzii Napean Sea Road pe care au înjghebat un restaurant.
Ammi a  dovedit un real talent în a-i descoase pe soldați despre mâncărurile lor preferate de acasă și a le adapta apoi la specificul locului.
”Făcea, de exemplu, un fel de budincă indiană cu pâine și unt, pudrată cu nucșoară proaspătă, care s-a bucurat de mare succes în rândul soldaților britanici; a observat că americanii preferau sos de alune cu chutney de mango împăturit într-o bucată de naan.” 
Restaurantul a avut un succes fulminant, cei doi soți reușind să adune în scurt timp o mică avere. Speculând o oportunitate oferită de guvern, care a scos la licitație terenurile din Bombay având nevoie de bani pentru operațiunile de război, bunicul a cumpărat în anul 1942 fâșia de pământ de la poalele dealului Malabar, pe care se stabiliseră ilegal până atunci.
Abia apoi cei doi au fost binecuvântați cu copii, tatăl lui Hassan – Abbas, născându-se în noaptea faimoasei explozii de muniție de la docurile din Bombay, fundalul ideal pentru venirea acestuia pe lume, după cum o va demonstra cu prisosință temperamentul lui vulcanic.
Abbas Haji este un personaj extrem de pitoresc, deciziile lui intempestive schimbând de mai multe ori radical destinul familiei lui.
Abbas a crescut într-o Indie foarte diferită de cea pe care o știa tatăl său, rămas analfabet. Abbas a reușit să intre la Institutul de Alimentație Publică și, întrucât obiceiurile tribale erau perimate, s-a căsătorit cu Tahira, o studentă de la Contabilitate, elegantă dar și foarte practică.
Cei doi au avut împreună șase copii și au modernizat restaurantul bunicului, transformându-l în Bollywood Nights, un restaurant cu 365 de locuri, construind ulterior, în aceeași curte, și un restaurant chinezesc cu 568 de locuri. 
Dintre toți nepoții, Hassan a fost cel care a moștenit atât talentul cât și incredibila plăcere a lui Ammi de a găti. 
Ammi era o femeie remarcabilă, și datorită ei am ajuns cel ce sunt azi. Nu există o mâncare mai bună decât karimeen-ul ei: îl condimenta cu masala dulce cu chili, îl înfășura într-o frunză de baban și îl cocea pe o tawa, cu un strop de ulei de cocos. Ei bine, pentru mine asta reprezintă culmea culturii și civilizației indiene, ambele bogate și rafinate, și tot ce am gătit până acum are ca punct de referință mâncarea preferată a bunicii mele.”
O influență puternică asupra lui Hassan a avut-o și mama lui, mereu organizată și foarte eficientă, dar în același timp rafinată, având o slăbiciune secretă pentru eșarfe. Din când în când, mama îl lua pe Hassan în incursiunile ei secrete la cumpărături, destul de nevinovate, de altfel. Pentru ea își cumpăra o eșarfă sau două, o pereche de pantaloni sau un sari mai scump, iar pentru Hassan o carte de colorat sau o bandă desenată. Invariabil, excursia se termina cu o masă la un restaurant scump, Hassan descoperind uluit feluri de mâncare de care nu avusese habar până atunci.
”Nu știam de unde să încep cu meniul acela țeapăn – conținea mâncăruri exotice, precum bouillabaise și coq au vin – și m-am uitat cuprins de panică la mama. Dar ea mi-a zâmbit cu bunăvoință și mi-a spus:
– Niciodată să nu-ți fie frică să încerci ceva nou, Hassan. Foarte important. E savoarea vieții.”
Din păcate, fâșia pe care se aflau era exact la granița dintre două lumi extrem de diferite: pe de o parte lumea sărăcăcioasă a mahalalelor, cu duhoarea ei înțepătoare de foc de cărbune și gunoi în putrefacție, unde copiii și adulții își făceau nevoile în stradă, iar pe de altă parte lumea strălucitoare a celor îmbogățiți peste noapte din afaceri cu software sau cu fier vechi, exportatori de țesături pashmina și fabricanți de umbrele, care locuiau în blocuri albe, luxoase, cu mai multe etaje, numite Miramar și Palm Beach.
Familia Haji era suspendată cumva între cele două lumi – fiind considerați inferiori de cei ultra bogați și urâți de cei săraci.
În timp ce bunicul lui Hassan angajase mulți lucrători din mahalale pe când avea afacerea cu pachetele, tată lui Hassan refuzase să le ofere de lucru, considerând că aceștia, jegoși și necizelați, i-ar fi stricat imaginea restaurantului. Bunăvoința lui față de aceștia consta doar în a le oferi mâncare de pomană pe ușa din dos.
Prima dată când Hassan a realizat dimensiunea urii acestora față de familia lor a fost pe când avea paisprezece ani. Tatăl lui a venit nervos acasă cu câteva afișe care-i înfățișau ca fiind principala cauză a sărăciei și suferinței oamenilor, Abbas fiind reprezentat ca un grăsan uriaș care bea un bol de sânge de vacă. Când bunicul lui Hassan a murit, s-a dus și ultima fărâmă de respect pe care cei din mahala o mai aveau față de familia Haji. Gloata dezlănțuită i-a atacat cu furie, dând foc restaurantului.
Tatăl și copiii au reușit să se salveze, dar mama lui Hassan a pierit în incendiu. Tatăl lui Hassan, înnebunit de durere și furie, a luat decizia de a pleca definitiv din țara ce-i omorâse soția…
”- Tashira, mă jur pe mormântul tău, o să scot copiii din țara asta blestemată care te-a omorât.”
Întrucât prețul pământului crescuse exponențial, ajungând la cifre astronomice, Abbas a câștigat o avere imensă din vânzarea celor 160 de ari pe care-i dețineau, prilej pentru Hassan de a reflecta plin de amărăciune la ironia sorții.
”De pe o zi pe alta mama dispăruse pentru totdeauna, iar noi devenisem milionari.
Viața e amuzantă, nu?”
Din Mombai întreaga familie a plecat către Londra, întrucât acolo locuia unchiul lui Hassan, fratele mamei. Prima experiență din aeroport avea să fie cumva definitorie pentru perioada pe care familia avea să o petreacă acolo. Primul sandvici mâncat a fost lipsit de gust, ud și alb, iar următorii doi ani petrecuți în Anglia au fost reci, sterili și lipsiți de creativitate.
”Noi – cei șase copii cu vârste cuprinse între cinci și nouăsprezece ani; bunica mea văduvă; mătușa și soțul ei, unchiul Mayur – am stat ore întregi în aeroportul Heathrow pe niște scaune de plastic puternic luminate în timp ce tata urla și își flutura extrasele de cont în fața funcționarului uscățiv de la emigrări de care depindea soarta noastră. Și pe acele scaune am simțit pentru prima dată gustul Angliei: un sandvici rece și umed cu ou și salată, împachetat într-un triunghi de plastic. De pâine îmi aduc cel mai bine aminte, de cum mi se topea pe limbă. Niciodată până atunci nu mâncasem ceva atât de lipsit de gust, ud și alb.”
Cu toate acestea, perioada petrecută în Anglia a fost necesară tuturor pentru a-și reveni din șocul suferit și a găsi calea pe care să o urmeze în continuare.
Abbas a încercat imediat să pornească o nouă afacere cu sosuri, însă în momentul în care a verificat ”concurența”, a fost strivit de dimensiunile acesteia, constatând că, trăind în universul lor limitat, nu realizaseră că lumea era extrem de mare, iar cultura lor culinară reprezenta doar o mică bucățică insignifiantă…
”(…) am trecut prin raionul de vinuri și am ajuns la condimente. Iar acolo, mâna ridicată a tatălui, cu un ultim licăr de speranță, a căzut brusc la vederea a mai multor alte astfel de mărci cosmopolite: cimbru franțuzesc, maghiran italienesc, fructe de ienupăr olandeze, frunze de dafin egiptene, muștar negru englezesc și chiar – ultima lovitură – arpagic nemțesc.
Tata a dat drumul aerului din plămâni. Iar acel sunet mi-a frânt inima.
Îngrămădite într-un colț, aproape ascunse în spatele pachetelor cu alge de mare japoneze și ghimber roz, se aflau cele câteva contribuții culinare din India. Câteva sticle de Curry Club. Câteva pungulițe cu chapati. Întreaga lume a tatălui meu era redusă la aproape nimic.”
La Londra, Hassan a simțit fiorii primei iubiri dar, tot atunci, și-a dat seama că moartea mamei lui îl lăsase imatur emoțional, incapabil să se atașeze prea profund de cineva. Hormonii lui buclucași au fost cei care au grăbit, de altfel, și plecarea din Londra, după ce  mătușa lui l-a găsit sărutându-se pasional cu vara lui primară.
Următoarea parte din roman, Lumière, este cea mai savuroasă din tot romanul.
După ce au hoinărit prin Europa fără o țintă precisă, cu tot calabalâcul după ei, destinul i-a purtat la Lumière, un sat foarte pitoresc din Alpii francezi. Găsind acolo o locație perfectă, un imobil care era de închiriat, Abbas a decretat că venise momentul să-și deschidă acolo noul lor restaurant – Maison Mumbai.
Vizavi de ei se afla o pensiune extrem de rafinată, La Saule Pleurer, cotată cu două stele Michelin, deținută de Gertrude Mallory, o distinsă doamnă în vârstă de șaizeci și cinci de ani.
Madame Mallory a fost imediat deranjată de ceata de indieni zgomotoși de peste drum și, sesizând intenția acestora de a deschide un restaurant, a încercat să înăbușe pericolul în fașă, cerându-i primarului să-i retragă autorizația de funcționare. Își subestimase însă adversarul. Mult prea bine învățat cu obiceiul de a da mită din India, Abbas avusese grijă să-l atragă de partea lui pe primar, angajându-l pe fratele acestuia ca avocat pentru o sumă exorbitantă.
Madame Mallory nu s-a neliniștit prea tare, convinsă fiind că restaurantul indienilor se va dovedi un fiasco total încă de la deschidere, rezervându-și și o masă pentru a asista personal la prăbușirea lor. A avut însă un adevărat șoc după ce a gustat din preparatele pregătite de Hassan, remarcând un talent brut ce aștepta doar să fie șlefuit. Panicată, Madame Mallory a trecut din nou la atac, interzicându-le clienților ei să frecventeze restaurantul de peste drum, fapt ce a declanșat un nou contraatac din partea lui Abbas.
Ceea ce începuse cu câteva mici șicane reciproce la început s-a transformat în curând într-un război în toată regula, cei doi adversari aruncând în luptă toate armele de care dispuneau. Tensiunea a atins cote maxime și, în timpul unei certe violente dintre cei doi, Hassan a căzut la mijloc, dezechilibrându-se și căzând în foc. A reușit să scape cu viață datorită eforturilor medicilor, care i-au făcut mai multe grefe de piele.
Dramaticul incident a trezit-o la realitate pe Madame Mallory, care a realizat că, orbită de ambiții mărunte, rătăcise drumul în viață, uitând care erau adevăratele valori și principii morale.
”- Iar în adâncul acelor ochi strălucitori își vede bilanțul vieții, o listă nesfârșită de credite și datorii, de succese și de eșecuri, mici acte de bunătate și adevărate acte de cruzime. Și lacrimile încep să-i curgă, în cele din urmă, când își ferește privirea, ca să nu vadă lista până la capăt, căci deja știe, fără să se mai uite, că există un dezechilibru îngrozitor: creditele s-au terminat acum mult timp, însă datoriile cauzate de orgoliu și egoism continuă la nesfârșit.”
Bulversată de revelația avută, Madame Mallory a fost decisă să echilibreze balanța cu fapte bune, astfel că și-a concentrat întreaga energie în vederea scopului de a-l transforma pe Hassan într-un adevărat chef bucătar, chiar dacă pentru aceasta a trebuit să se umilească în fața lui Abbas pentru a-l face pe acesta să accepte.
Perioada petrecută sub mentoratul lui Madame Mallory nu a fost deloc ușoară pentru Hassan. La început, aceasta l-a pus să facă numai munci fizice extenuante, trecând câteva luni bune până să-l pună să gătească. De altfel, Madame Mallory era exigentă cu toți angajații ei, pretinzându-le perfecțiunea în bucătărie.
În aceeași perioadă, Hassan și-a găsit o nouă iubire, începând să se întâlnească în secret cu Margaret, sous chef –ul lui Madame Mallory.

După trei ani, Hassan a simțit că era momentul să meargă mai departe, ambiția lui făcându-l să țintească tot mai sus. Departe de a încerca să-l oprească, Madame Mallory l-a încurajat pe Hassan, acesta fiind convins că, în următorii ani, Madame Mallory i-a netezit drumul de mai multe ori.
În a patra parte a cărții, acțiunea se mută la Paris, o adevărată capitală mondială a gastronomiei.
Deși concurența era extrem de puternică, Hassan a reușit, cu multă ambiție și tenacitate, să-și deschidă un restaurant select, La Chien Mechant, care va reuși, după multe eforturi și sacrificii, să ajungă la mult râvnitele trei stele Michelin. Pentru aceasta însă, Hassan și-a sacrificat viața personală, dedicându-și tot timpul și energia creării de noi rețete și asigurându-se că restaurantul funcționa impecabil.
Dificultățile erau numeroase și complexe, începând de la noile tendințe în gastronomie, precum bucătăria moleculară care făcea ravagii, continuând cu dreptul muncii tot mai restrictiv, fapt speculat de anumiți salariați care ajunseseră să muncească tot mai încet pentru a fi plătiți dublu în orele suplimentare și ajungând la o luptă continuă pentru a obține un minim profit fără a mai majora prețul preparatelor, pe care tot mai puțini clienți și-l mai puteau permite.
A fost nevoie de moartea unui prieten pentru ca Hassan să realizeze că se învârtea într-un cerc vicios, iar soluția era să se întoarcă la bucuriile simple ale vieții, inclusiv în bucătărie.
”Mâine o luăm de la început. De acum înainte o să servim doar mânăruri simple la Le Chien Mechant; mâncăruri gătite numai cu cele mai frumoase și mai proaspete ingrediente, care vorbesc de la sine.”
Povestea, emoționantă și sensibilă, amuzantă dar și tristă pe alocuri, reușește să te convingă de puterea destinului și a speranței, dar și de importanța familiei și a prieteniilor adevărate.
Mi-a plăcut și urarea autorului de la sfârșitul cărții.
”Și ție, dragă cititorule, vreau să-ți mulțumesc pentru că ai cumpărat și ai savurat această carte și vreau să-ți urez numai bine. Fie ca atunci când treci prin momente dificile să găsești totuși răgazul pentru o masă fortifiantă alături de prietenii adevărați și de familia ta iubitoare.”
Cartea a ajuns rapid un bestseller internaţional, tradus în peste 30 de ţări și ecranizat într-un film de mare succes, având titlul Război în bucătărie (2014), cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal şi Charlotte Le Bon, în regia lui Lasse Hallström, printre producători numărându-se Steven Spielberg şi Oprah Winfrey.
După ce am terminat de citit cartea, am căutat și filmul și l-am văzut. Deși sunt multe diferențe între film și carte, mi-au plăcut foarte mult ambele. În film, accentul se pune pe perioada petrecută în micul sătuc din Alpi și pe interacțiunea cu Madame Mallory, schimbând destinul personajelor față de carte, inclusiv numele acestora (numai Hassan și Madame Mallory au rămas nemodificate). Partea romantică este mult mai bine evidențiată în film, pe lângă povestea de iubire dintre Hassan și Marguerite delectându-ne și cu o idilă neașteptată dintre domnul Kadam (tatăl lui Hassan) și Madame Mallory. Filmul te încântă prin imaginile sugestive, dialogurile spumoase, muzica indiană ritmată, umorul și personajele pitorești, pe când cartea câștigă prin multitudinea informațiilor oferite despre India și tradițiile ei, mai buna motivare a acțiunilor personajelor, descrierea amănunțită a felurilor sofisticate de mâncare și considerații pertinente asupra gastronomiei franceze și dificultăților întâmpinate în acest domeniu.
Eu vă recomand atât cartea cât și filmul, ambele au o intrigă deosebit de interesantă și savuroasă,  completându-se excelent reciproc!

Mulțumim Diverta pentru cartea oferită pentru recenzie!

Cartea Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard C. Morais poate fi comandată de pe dol.ro

Recenzii Editura Humanitas

About Author

20 de comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    O recenzie delicioasă! Nu am citit cartea dar recenzia am citit-o pe stomacul gol si deja îmi este foame

  2. O adevarata istorie ne prezintă cartea!
    Îmi place foarte mult recenzia. Este emoționantă si delicioasa, are miez – ca sa spun așa! Mulțumesc pentru recomandare. Chiar pare interesantă!

  3. Waww, o recenzie savuroasă! Felicitări Tyna și mulțumesc de recomandare, vreau și eu sa citesc cartea, și sa văd și filmul! Îmi place foarte mult genul ăsta de cărți, iar recenzia ta e o ispită irezistibilă!

  4. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Noroc ca am vazut filmul, stiam la ce sa ma astept! Totusi, recenzia ta superba ma face sa citesc si cartea! Felicitari Tyna, o recenzie de milioane.

Spune-ți părerea!