Delicatese Literare
Prezentari carti

Magia de Santa Montefiore, Editura Litera/ Lira, Colectia Carti Romantice

Magia

Santa Montefiore

Editura Litera/ Lira

Colecția Cărți Romantice

Titlu original: The French Gardener – 2008

 

Magia e un roman minunat despre căsnicie, pasiune, pierdere, renaștere și puterea tămăduitoare a iubirii!
Miranda și David, un cuplu cu o căsnicie care trece prin momente dificile, se mută din Londra într-un conac de țară renumit odinioară pentru superba lui grădină. Însă realitatea se dovedește diferită de visul bucolic al Mirandei. Curând, nefericirea latentă din familie iese la suprafață, izolându-l pe fiecare în propria singurătate. Amândoi sunt cuprinși de resentimente, iar problemele pe care nu au știut să le rezolve ies la suprafață.
David este preocupat doar de slujba de la Londra și de amanta lui, cei doi copii se ceartă încontinuu, iar fiul ei Gus terorizează atât animalele de la fermă, cât și pe noii lui colegi de școală.
Pe neașteptate însă, un francez enigmatic îi solicită postul de grădinar, promițând să readucă la viață frumusețea grădinii. Cu înțelepciune și blândețe, el începe totodată să vindece durerile trecutului și ale prezentului. Ca prin magie, grădina începe să revină la frumusețea de odinioară, iar Miranda să se îndrăgostească de acest bărbat, deosebit de toți cei pe care i-a cunoscut până atunci.
Dar cine este cu adevărat Jean-Paul? Când Miranda găsește jurnalul Avei Lightly, fosta proprietară a conacului, descoperă nu numai o tulburătoare poveste de dragoste și paralele cu propria viață, dar și secretul pe care Jean-Paul l-a purtat în suflet mai bine de două decenii.
Veți citi întreaga poveste în MAGIA de Santa Montefiore. De vineri, 02.03.2018, la toate punctele de difuzare a presei alături de revista Libertatea pentru Femei!
Sursa: Cărți Romantice
De această autoare, în Colecția Cărți Romantice a mai apărut Casa de la malul mării.

Cărțile apărute la Editura Litera / Lira în colecția Cărți Romantice pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro

 

6 Comments

  • Alexandra

    Superba! O carte care chiar nu te lasa sa o lasi din mana, cu o poveste de dragoste atat de magica si totusi atat de trista. Mi-ar fi placut ca autoarea sa imparta actiunea romanului in 2 volume cu un numar nenumarat de capitole ca sa o am pe Ava Lightly mult mai mult timp langa mine. O femeie superba, un suflet plin de iubire pentru copii si sot, pt ei sacrificandu-si iubirea de un an si sufletul. O iubire de un an … o iubire la care toate femeile viseaza, oricine ar vrea sa aiba un Jean -Paul in viata ei care la inceput pare infumarat si odata ajuns sub comanda unei femei ata de puternica, indrazneata si curajoasa, se schimba atat de mult incat ai vrea ca pt ei 2 sa ai puterea sa le schimbi povestea. Daca cineva ar ecraniza acest roman ar fi un film de Oscar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *