Mai fierbinte ca focul de Jennifer L. Armentrout, Editura Litera – fragment în avanpremieră

Mai fierbinte ca focul (White Hot Kiss – 2014)

Jennifer L. Armentrout

Editura Litera

An aparitie: 2019

Nr. pagini: 464

Traducerea: Ana Dragomirescu

• Seria Apocalipsa elementelor (The Dark Elements)

0.5 Bitter Sweet Love – 2013

1. Mai fierbinte ca focul – Editura Litera – White Hot Kiss – 2014

2. Mai rece ca gheața – Editura Litera –Stone Cold Touch – 2014 – prezentare

3. Every Last Breath – 2014

Bestseller internațional publicat în peste 25 de țări • Peste 1 milion de exemplare vândute

Layla, în vârstă de 17 ani, și-ar dori să fie o fată că oricare alta – să meargă la liceu și să-și dea întâlnire cu Zayne cel superb, de care e îndrăgostită de când se știe. Pe jumătate demon, pe jumătate gargui, Layla poate însă ucide printr-un singur sărut pe oricine are un suflet, inclusiv pe Zayne, iar asta înseamnă să ascundă față de cei dragi latura ei demonică. Mai mult, abilitățile unice pe care le are, o picătură din sângele său și o carte misterioasă sunt elementele-cheie care ar ajuta demonii să iasă la suprafață și să provoace sfârșitul Iumii.

Palpitantă, inteligent construită, ușor de parcurs, această carte ar trebui să treacă în zbor prin mâinile tuturor amatorilor de paranormal. – Booklist

Un ritm bine dozat și condimentat cu detalii misterioase ce le permit lui Romeo și Julietei să leșine unul în brațele celuilalt, iar apocalipsei zombi să-și urmeze cursul. – Publishers Weekly

Firul narativ se intretese în egală măsură din suspans și romantism. – Kirkus Reviews

Personajele sunt complexe, intrigă e bine gândită, iar surprizele, intorsaturile și complicațiile merg drept la țintă. – San Francisco Book Review

Fragment în avanpremieră:

„Nu putea fi acolo.

Dar era, şi eu nu reuşeam să-mi iau ochii de la el. Brusc îmi doream să am talent la desen, căci mă furnicau degetele să-i trasez contururile feţei, să încerc să-i surprind cu precizie curbura buzei de jos, care era mai plină decât cea de sus. Un şir de idei nu tocmai folositor.

Demonul mi-a zâmbit.

– Ai fugit aşa de repede, încât n-am apucat să ţi-l dau.

Inima mi s-a oprit în loc. Nu putea fi adevărat. Demonii de Nivel Superior nu înapoiau telefoane pierdute şi, al Naibii de sigur, nu mergeau la şcoală. Probabil că aveam halucinaţii.

– Spiriduş secretos ce eşti! mi-a şoptit Stacey la ureche. De-asta n-ai venit aseară să învăţăm împreună?

Privirea lui avea un efect hipnotic, paralizant. Sau pur şi simplu eram eu proastă. O simţeam pe Stacey mai-mai să explodeze lângă mine.

Demonul s-a aplecat, aşezându-şi palmele pe banca mea, și mirosea a ceva dulce, cu aromă de mosc.

– Toată noaptea m-am gândit la tine.

Prietena mea a scos un icnet ca şi cum s-ar fi sufocat. Uşa clasei s-a dat de perete, iar doamna Cleo a intrat cu braţele ei dolofane încărcate de hârtii.

– În regulă, fiecare la locul lui.

Încă zâmbind, demonul s-a îndreptat de spate şi s-a întors. S-a aşezat în banca aflată drept în faţa noastră. N-a trecut nici măcar o secundă până să-şi lase scaunul pe cele două picioare din spate, rămânând să se legene acolo, complet relaxat.

– Ce puşca mea, Layla? a spus Stacey şi mi-a înşfăcat braţul. Unde l-ai agăţat aseară, între Big Mac şi cartofii prăjiţi? Şi eu de ce n-am primit o porţie?

Degetele prietenei mele au continuat să-mi intre în carne, dar eu eram absolut uluită. Doamna Cleo strângea la piept teancul de foi pentru test ca pe un bebeluş nou-născut.

– E momentul să faceţi linişte. Toată lumea cu faţa la… O, avem un elev nou!

[…]

Uşa toaletei s-a deschis cu un scârţâit. M-am răsucit, însă nu era nimeni acolo. (…)

Dintr-odată, băiatul-demon stătea faţă în faţă cu mine. Şi-a strâns mâna peste a mea şi a închis telefonul cu un pocnet. Am scos un ţipăt de spaimă. El şi-a ţuguiat buzele.

– Acum pe cine suni?

Pulsul mi se accelerase ameţitor.

– Cum… cum ai reuşit?

– Ce să reuşesc? Să ies din clasă aşa uşor? S-a aplecat spre mine, ca şi cum ar fi fost pe cale să-mi împărtăşească un secret. Pot fi foarte convingător. E un dar al meu.

Ştiam că demonii de Nivel Superior aveau forţa de a convinge. Unii puteau doar să-i şoptească două sau trei cuvinte cuiva, pentru ca omul să facă orice voia demonul. Dar şi asta era împotriva regulilor  ‒ liberul arbitru şi toate cele.

– Nu-mi pasă cum ai ieşit din clasă! Erai Naibii invizibil!

– Ştiu. Destul de mişto, hm? Mi-a smuls telefonul din mâini. Nu i-a trebuit mult, de vreme ce-mi simţeam degetele fleşcăite. S-a uitat prin baie, arcuindu-şi sprâncenele negre. E doar unul dintre numeroasele mele talente. Aruncând-mi o privire peste umăr, mi-a făcut cu ochiul. Şi chiar am numeroase talente.

Am început să înaintez pas cu pas pe lângă chiuvetă, către uşă.

– Şi chiar nu mă interesează numeroasele tale talente.

– Nu te mişca! Fixându-mă în continuare cu privirea, a deschis cu vârful bocancului negru una dintre cabinele de toaletă. Noi doi trebuie să vorbim. Iar uşa aia n-o să se deschidă pentru nimeni altcineva în afară de mine.

– Stai! Ce faci? Nu…

Mobilul meu a zburat prin aer, aterizând în closet. Demonul s-a întors cu faţa spre mine şi a ridicat din umeri.

– Scuze. Speram că telefonul o să fie un steag alb al prieteniei, dar nu te pot lăsa să le suni pe creaturile alea ale tale.

– E telefonul meu, nenoro…

– Nu mai e telefonul tău, a rânjit el jucăuş. Acum le aparţine lucrătorilor de la canalizare.

Am dat înapoi, reuşind să mă încolţesc singură între chiuvetă şi peretele din ciment cenuşiu, acolo unde cineva scrijelise o inimă sub o ferestruică.

– Nu te apropia de mine!

– Sau ce? Mai ţii minte până unde ai ajuns bătându-te cu Vânătorul de aseară? Cu mine n-o să ajungi nici măcar până acolo.

Am deschis gura ca să… nu ştiu… ca să urlu, dar demonul a ţâşnit în faţă, pentru a-şi încleşta mâna peste buzele mele. Acţionând din instinct, mi-am înfipt pumnii strânşi în stomacul lui. Folosindu-şi mâna liberă, el mi-a înhăţat încheietura şi s-a lipit de mine, prinzându-mi celălalt braţ între abdomenul meu moale şi al lui, care era mult, mult mai tare. Am încercat să mă zbat ca să scap, dar mă imobilizase cu totul.

– N-o să-ţi fac niciun rău.

Răsuflarea lui îmi zbârlea părul de pe ceafă.

– Vreau doar să vorbim.

L-am muşcat de mână. A scos un şuierat slab şi mi-a cuprins gâtul cu o mână. Şi-a înfipt degetele în el, forţându-mi capul să se lase pe spate.

– Muşcăturile pot fi foarte distractive, dar numai când sunt adecvate. Şi asta n-a fost adecvată.

M-am luptat să-mi eliberez un braţ şi l-am apucat pe al lui.

– Dacă nu-mi dai drumul, o să-ţi fac ceva mai rău decât o muşcătură.

Demonul a clipit, apoi a izbucnit în râs.

– M-ar putea interesa să văd de ce altceva eşti în stare. Plăcere. Durere. Cam acelaşi lucru, dar acum n-avem timp pentru asta.

Am inspirat adânc, încercând să-mi potolesc inima care bătea cu putere. Privirea mi s-a îndreptat ca o săgeată către uşă. Începeam să realizez în ce situație mă aflam. Cu o seară înainte scăpasem de Vânător şi de acel demon, și iată-mă acum gata să mor în baia liceului meu. Viaţa era al Naibii de crudă.

Nu aveam unde să mă duc. Orice mişcare pe care aş fi făcut-o ne-ar fi adus mai aproape unul de altul şi deja eram mult prea apropiaţi. Cuvintele mi s-au rostogolit afară din gură:

– Te rog…

– Bine. Bine. Spre surprinderea mea, vocea lui a coborât, a devenit liniştitoare, iar strânsoarea i-a slăbit. Te-am speriat. Poate c-ar fi trebuit să aleg o cale mai plăcută de a-mi face apariţia, dar fața pe care ai făcut-o a fost de nepreţuit. Dacă ai şti cum mă cheamă, te-ai simţi mai în largul tău?

– Nu prea.

El a zâmbit cu înfumurare.

– Poţi să-mi spui Roth.

Nu. Faptul că-i aflasem numele nu mă făcea să mă simt mai bine.

– Iar eu o să-ţi zic Layla. Şi-a mişcat capul și câteva bucle de păr negru i-au căzut peste frunte. Ştiu de ce ești în stare. Aşa că să lăsăm prostiile, Layla. Tu ştii ce sunt eu şi eu ştiu ce eşti tu.

– Ai greşit persoana. Mi-am înfipt unghiile în braţul lui. Ar fi trebuit să-l doară, însă nici măcar nu l-a deranjat.

Oftând, Roth şi-a ridicat ochii spre tavan.

– Eşti pe jumătate demon, Layla. Poţi să vezi suflete. De-asta erai aseară pe alee.

Am deschis gura să mint iar, dar ce rost avea? Trăgând adânc aer în piept, m-am chinuit să păstrez un ton neutru.

– Ce vrei?

El şi-a lăsat capul într-o parte.

– Chiar în clipa asta? Vreau să înţeleg cum de i-ai lăsat pe Gardieni să-ţi spele creierul astfel încât să-i vânezi pe ai tăi. Cum de poţi să lucrezi pentru ei.

– Nu mi-au spălat creierul! M-am împins în abdomenul lui. Nu s-a urnit. Şi, uau, nici abdomenul lui nu era flasc. Era ridicol de puternic şi de zvelt. Iar eu îl cam pipăiam. Mi-am retras mâinile cu o tresărire. Nu semăn deloc cu tine. Eu sunt un Gardian…

– Eşti pe jumătate Gardian şi pe jumătate demon. Ce faci tu e… e un sacrilegiu, a declarat el cu un aer dezgustat.

Am pufnit, în bătaie de joc.

– Cine spune asta, un demon? Îmi vine să râd.

– Şi tu ce crezi că eşti? Simplul fapt că alegi să-ţi ignori sângele demonic nu schimbă cu nimic cine ești, de fapt. S-a aplecat atât de tare spre mine, încât nasul lui l-a atins în treacăt pe al meu, în vreme ce palma lui îmi cuprindea bărbia, silindu-mă să păstrez contactul vizual.  Nu te-ai întrebat niciodată de ce Gardienii nu te-au omorât? O parte din tine e demon. Atunci de ce te-au păstrat? Oare fiindcă abilitatea ta de a vedea sufletele e valoroasă pentru ei? Sau din alt motiv?

Am mijit ochii, pe măsură ce furia lua locul fricii.

– Ei nu se folosesc de mine. Sunt familia mea!

– Familie! A fost rândul lui să pufnească. E evident că nu te poţi metamorfoza, altfel ai fi făcut-o aseară.

Roşeaţa îmi ardea obrajii. Dumnezeule, până şi un demon ştia că eram defectă.

– Sângele de Gardian pe care-l ai în tine, atât cât o fi, nu-i la fel de puternic ca latura demonică. Noi suntem familia ta, neamul tău.

Auzul acelor vorbe dădea glas versiunii mele personale cu privire la iad. I-am dat mâna la o parte.

– Nu.

– Zău? Cred că minţi. Poţi să mai faci şi altceva în afară de a vedea suflete, nu-i aşa? Ultima care putea? mi-a şoptit, prinzându-mi iar bărbia cu vârfurile degetelor lui subţiri. Putea să facă mult mai mult. Hai să zicem doar că o apucau nişte pofte de neegalat.

Am început să tremur.

– Despre cine vorbeşti?

Roth a zâmbit precum o mâţă care, după ce a mâncat toți canarii dintr-o încăpere, a trecut la papagali.

– Ştiu ce-aveai de gând înainte să intri pe aleea aia.

Podeaua parcă-mi fugea de sub picioare.

– Nu-mi dau seama la ce te referi.

– Nu? Mă ţineam după tine.

– A, deci eşti demon şi obsedat? am înghiţit eu în sec. Pentru că n-ai să reușești să mă sperii sau ceva de genul ăsta.

El a râs încet.

– Dacă încercai să-mi distragi atenția, să știi că la demoni nu funcţionează.

– Atunci cred că va trebui să încerc iar cu muşcatul.

Ceva s-a aprins în ochii lui aurii, luminându-i.

– Vrei să încerci? S-a aplecat din nou, atingându-mi uşor cu buzele curbura obrazului. Dă-mi voie să-ţi sugerez niște locuri mai sensibile. Am un cercel…

– Termină! Mi-am smucit capul într-o parte. Acum pot să adaug „pervers“, pe lângă „obsedat“ şi „demon“.

– N-am nicio obiecţie la adresa titulaturilor. S-a retras puţin, în vreme ce a zâmbit în colțul gurii. Voiai sufletul bărbatului ăluia – cel pe care l-ai văzut în stradă? Aş fi dispus să pun pariu pe un întreg cerc al infernului că numai asta vrei, că uneori numai la asta te gândeşti.

Într-adevăr, asta îmi doream. Câteodată tremuram numai gândindu-mă cum ar fi fost să simt un suflet alunecându-mi pe gât în jos, dar dacă mai și vorbeam despre asta, era mai rău. Până şi în clipa aia, când nu se afla niciun suflet prin preajmă, simţeam atracţia, nevoia de a ceda îndemnului. Ca un drogat care tânjeşte după o doză. Muşchii mi s-au crispat în semn de avertizare. M-am împins în pieptul demonului.

– Nu. Nu vreau aşa ceva.

– Cea dinaintea ta nu şi-a negat niciodată pornirile. Atunci glasul lui şi-a recăpătat acea nuanţă blândă, aţâţătoare. Tu ştii ceva despre ea, despre moştenirea ta, Layla? m-a întrebat, după care braţul i-a alunecat în jurul taliei mele, potrivindu-mi trupul lângă al lui. Ai idee cine eşti?

– Dar tu ai auzit de spaţiul intim? m-am răstit eu.

– Nu. Demonul a zâmbit cu înfumurare, apoi ochii parcă i-au devenit incandescenţi. Dar ştiu că, de fapt, nu te deranjează că ți-am încălcat spaţiul intim.

– Încearcă în continuare să te convingi că ai dreptate. Am tras aer în piept, forţându-mă să-i susțin privirea. Faptul că sunt aşa aproape de tine mă face să vreau să-mi jupoi câteva straturi de piele.

Roth a râs uşor. Şi-a lăsat capul în jos şi, brusc, buzele noastre au ajuns la câţiva centimetri distanţă. Dacă ar fi avut un suflet, ar fi intrat pe un teritoriu periculos.

– Nu trebuie să conving pe nimeni. Sunt demon.

– Îhm! am exclamat eu, cu ochii aţintiţi acum asupra gurii lui.

– Atunci ştii că demonii pot să adulmece emoţiile umane.

Chiar puteau. Totuşi, eu ratasem respectiva abilitate. Dar eram capabilă să simt mirosul de mâncare arsă de la un kilometru şi jumătate distanţă, dacă folosea la ceva.

Colţurile buzelor lui s-au ridicat mai sus.

– Frica are un miros amărui, înţepător. Îl simt la tine. Furia aduce cu un ardei iute, e picantă şi ustură. Şi pe ea o simt. Roth a făcut o pauză şi, cumva, s-a apropiat mai mult. Atât de mult, încât, atunci când a reînceput să vorbească, buzele lui le-au atins pentru o clipă pe ale mele. A, da… apoi mai e atracţia. Dulce, pătrunzătoare şi greoaie. E mirosul meu preferat. Şi ghici ce?

M-am chinuit să dau înapoi şi să mă lipesc de perete.

– Nu îl simţi la mine, amice.

Demonul a recuperat distanţa cu foarte puţin efort.

– Asta-i partea amuzantă a negării. Reprezintă o armă foarte proastă. Poţi să spui cât vrei că nu eşti atrasă de mine, şi poate că tu nici nu-ţi dai seama încă, dar eu ştiu că altfel stau lucrurile.

Mi-a căzut falca.

– Atunci trebuie să-ţi duci nasul demonic la control, pentru că e stricat rău.

Roth s-a lăsat pe spate, lovindu-mi uşor vârful nasului cu un deget lung.

– Până acum nu m-a înșelat niciodată.

În cele din urmă totuși s-a îndepărtat. Cu toate că rânjetul trufaş i-a rămas întipărit pe faţă, de parcă buzele ar fi fost anume create pentru el, următoarele cuvinte au fost rostite pe un ton grav.

– Trebuie să încetezi cu însemnatul.

– Ce? Ţi-am însemnat prea mulţi prieteni?

[…]

Pe chipul lui uimitor s-a furişat o urmă de plictiseală.

– Aş putea să-ţi dau un motiv bun. Vânătorul de aseară pe tine te căuta.”

Titlul este disponibil cu precomandă, în cadrul campaniei desfășurate de Editura Litera

Disponibilă pentru livrare din 3 iulie 2019.

Sursa: Editura Litera

Cărțile autoarei Jennifer L. Armentrout pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, librex.ro, emag.ro, dol.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți Jennifer L. Armentrout