Mai puternic, mai iute, mai frumos de Arwen Elys Dayton, Editura RAO – recenzie

12

Mai puternic, mai iute, mai frumos

(Stronger, Faster and More Beautiful – 2018)

Arwen Elys Dayton

Editura RAO

An apariție: 2019
Nr. pagini: 336
Traducător: Maria Adam

Un roman frapant, care îl poartă pe cititor într-o călătorie captivantă, deopotrivă feerică și terifiantă, prin trecutul, prezentul și un posibil viitor al umanității. Omenirea explorează diferite metode de a atinge forma fizică desăvârșită și puterea absolută, această misiune ajungând să o mistuie până la autodistrugere. Este un roman despre noi și despre ce va veni după noi, despre vânarea perfecțiunii, autoarea reușind să ne prezinte nu numai partea înălțătoare, nobilă și fermecătoare a acestui demers, ci și fața nimicitoare și hidoasă a acestei aspirații.
„Cea mai potrivită descriere a genialei colecții de povestiri semnate de Dayton ar fi aceea de zonă crepusculară a științei.” – Publisher’S Weekly
”Ideile provocatoare sunt evocate cu multă căldură, ceea ce le conferă credibilitate.” – The Financial Times UK
„Cu cât vom reuși să trăim tot mai mult fără boli, să ne schimbăm corpul și să schimbăm ceea ce ne reprezintă ca oameni, în ce măsură aceste capacități vor altera perspectiva noastră asupra celorlalți și a lumii? Cum va fi să crești, să te îndrăgostești și sa-ți treacă, să alegi în ce sa crezi când însăși esența a ceea ce ești „tu” s-ar putea schimba?
Nu am răspunsuri. Tot ce am sunt șase tineri, protagoniștii acestui volum, ale căror povești m-am străduit din răsputeri să le evoc cum se cuvine. Sper că am reușit.” – nota autoarei
O distopie superbă, o poveste SF care prezintă o anumită variantă a viitorului în momente diferite în timp pornind de la ideea progreselor înregistrate în domeniul medicinei, al chirurgiei plastice, al ingineriei genetice, al stăpânirii procedeelor precum criogenia. Cartea propune un scenariu despre cum ar influența dezvoltarea „exacerbată” a acestora evoluția omenirii. Cât de mult e prea mult, unde tragem linie și dacă putem să spunem stop înainte de a fi prea târziu? Prea târziu pentru ceea ce ne definește ca oameni…
Mai puternic, mai iute, mai frumos ne oferă teme de gândire pe marginea unui subiect puternic, de impact, și trage în același timp un semnal de alarmă asupra implicațiilor de ordin moral, etic și social al ”supra-dezvoltării” tehnologiei din anumite domenii asupra umanității însăși.
Povestea e în crescendo, practic avem șase povești situate în momente diferite în timp începând din prezent și din ce în ce mai departe în viitor, ca mărgelele pe ață  – pe „ața” timpului. Cunoaștem pe rând șase personaje, protagoniste al câte unui episod reprezentativ pentru pasul următor al acțiunii, făcând trecerea spre povestea următoare, care în final vor conduce la ceea ce se întâmplă în ultima poveste, cea mai intensă si mai neobișnuită și preferata mea din carte, deși absolut toate mi-au plăcut, fiecare a avut ceva semnificativ de transmis. Am remarcat și apreciat coperta minunată și foarte inspirată a cărții. 
Pentru un impact emoțional ridicat al poveștilor, acestea ne sunt transmise la persoana întâi prin prisma personajului principal, fiind conectați la trăirile, sentimentele și emoțiile acestuia.
Punctul comun al poveștilor este un personaj pe care îl întâlnim sau la care se face referire în toate: pastorul Tad Tadd. Cumva previzibil faptul ca acest element comun e legat de religie, care are puterea de a manipula prin credință masele intr-o direcție sau alta. De-a lungul timpului, biserica, religia în general a avut o mare influență asupra istoriei și nu-i de mirare că va avea și în viitor în viziunea autoarei cărții.
Fiecare poveste începe cu un citat sugestiv. Citatele respective sunt redate „jurnalistic”, ca fiind extrase din declarații ale oamenilor de știință ale vremii respective, referitoare la impactul progresului tehnologiei asupra ființei umane.
În cele ce urmează voi trece pe scurt în revistă – respectând structura cărții – cele șase povești. Unele sunt mai scurte, altele mai lungi, împărțite pe capitole. Ar fi fost util un „Cuprins” cu titlurile acestora.
„Am ajuns intr-un punct al istoriei omenirii în care pur și simplu nu trebuie să acceptăm ceea ce ne-a dat natura.” (2009)
Peste câțiva ani…
În prima poveste, Perechea potrivită, îi cunoaștem pe Evan și Julia, doi gemeni semiidentici, care, ajunși la vârsta de 16 ani nu mai pot „funcționa” normal, organele lor nu se mai dezvoltă cum trebuie. Singura șansă pe care o au, pe care o are unul din ei mai bine zis, este să i se transplanteze organele celuilalt, care, împreună cu ale lui, să formeze organe funcționale. Însă implicațiile morale și etice sunt devastatoare pentru toți cei implicați. Iar pastorul Tadd are un discurs acid, împotriva acestei intervenții „nefirești”.
„Vă invit să priviți dincolo de capacitățile actuale de reconstrucție a țesuturilor și oaselor. Acestea vor deveni în curând banale. În scurt timp vom putea crea elemente structurale noi, forme care nu apar în moș natural în corpul uman – forme pe care nici nu ni le-am imaginat încă.” (2029)
Peste câțiva ani…
Cea de-a doua poveste, Sf. Ludmilla, o are în prim plan pe Milla, o adolescentă pe care un accident de mașină a transformat-o într-un fel de cyborg. A fost singura cale de a-i salva viața. După o lungă perioadă de spitalizare revine la școală, fără a spune colegilor ei că nu mai era sută la sută umană. Acest lucru va ieși la iveală într-un mod foarte dureros pentru ea, fiind supusă unei umilințe greu de îndurat din partea unei persoane la care ținea. Prejudecățile, lipsa de empatie și spiritul ”de turmă” vor atârna greu în balanță. Dar se va răzbuna… 
„Sigur că putem să ieșim la cafea, i-am zis, dar să nu crezi că o să mă culc cu un robot.”
Pastorul Tad Tadd e pe fază și de această dată și se declară împotriva reconstrucției corpului omenesc în scopul salvării vieții cu prețul transformării într-un „robot”. Oricum, discursul lui e toxic, căci în spatele preceptelor religioase „varsă ură din el.”
2041
Să facem încă un salt înainte
… Și să aflăm povestea pastorului Tad Tadd – Povestea de dragoste a pastorului Tad Tadd -, care, în urma unei tragedii personale, pus în fața unor alegeri de viață și de moarte va dovedi dualitatea convingerilor sale religioase și va schimba „tabăra” și discursul în înteresul personal. Vom avea ocazia să-l descoperim pe ”noul” pastor Tadd, cel ”reformat”, căruia i se va opune propria fiică, Elsie, ce nu se poate desprinde de ideile cu care a crescut. Iar fiecare din cei doi va avea proprii adepți…
2077
A patra poveste a păstrat titlul original, Eight Wadded („Opt prin apă” s-ar traduce) și chiar în adâncul apei se petrece. Îl cunoaștem pe Alexis, băiatul himeră în vârstă de 11 ani cu un IQ impresionant care gândea în metafore, având o tulburare de spectru autist. Locuia de peste un an alături de șapte delfini într-o „cușcă” din ocean, supraveghind lamantinii din pădurea de varec, ce erau folosiți ca ferme vii de organe. Organe pentru oameni… 
Aruncăm o privire asupra felului în care se divide lumea după cum acceptă sau nu noile scimbări. Rusia e pentru crearea de cyborgi nerecunoscuți ca ființe umane și împotriva modificării genetice, SUA e pentru modificarea genetică, iar Europa e neutră.  Oamenii modificați ajungeau să arate de fapt ca niște mutanți și, în vreme ce o parte din omenire e clar împotriva acestor transformări, o altă parte le consideră firești, un semn al evoluției.
”Tinerețea este cu totul experimentală” – Robert Louis Stevenson
Acum suntem cu siguranță în viitor 
Cea de a cincea poveste, California, – extraordinar de frumoasă și aceasta, ca și cea de-a șasea, despre care v-am spus că e preferata mea – îi are în prim plan pe Jake și Kostya, doi sclavi mutanți din minele de platină din spațiu, de pe asteroizi (da, omenirea ajunsese să exploateze, folosind cyborgi, platina atât de necesară tehnologiilor avansate, de pe ateroizi), care reușesc să scape și, după o evadare dramatică, ajung pe Pământ, într-un oraș rusesc din Siberia, Udachny. Jack era american și provenea din alt timp, fiind criogenat la vremea respectivă cu acordul părinților săi, venit din California în Estonia, acolo unde se practica criogenia, pentru a fi înghețat până se va găsi o soluție pentru boala de care suferea, conștient că asta se va petrece mult în viitor. Numai că, atunci când a fost dezghețat, nu i-a fost redată sănătatea ca om, ci a fost transformat într-un cyborg și transporat pe centura de asteroizi, la capătul unui drum care dura nouă luni.
Nouă luni până la centura de asteroizi. Intervalul unei sarcini umane. Când au ajuns, s-au născut în noua lor lume, pentru care noile corpuri erau perfect adaptate.
Noua lume era astfel:
Fragmente de piatră spartă care străbăteau spațiul întunecat. Unele mari, cât niște țări. Altele mici, ca pietrișul. Unele se agățau de altele, aproape în concordanță, , în timp ce orbitau în jurul soarelul îndepărtat, arătând ca un șir de frați gata să se stingă. Aceste lumi fragmentate existau la extreme, strălucirea luminii nefiltrate a soarelui, pe de o parte, bezna de smoală a spațiului glacial, pe de alta.
Locuitorii erau sclavii metalici din mină, cu fețele netede și frumoase și brațele în plus, mișcându-se pe suprafețele neregulate, scoțând platina închisă în roca înghețată.
Însă amintirile îi rămăseseră vii, iar ideea de familie, de apartenență, era cea care îl motiva să nu se dea bătut, în ciuda situației în care se afla. Lipsa oricărei identități era insuportabilă.
Zări fata când se opri pe trotuar la capătul străzii. O fericire nebună îl cuprinse pe Jake. Stradă. Trotuar. Cum de puteau fi încă acolo asemenea lucruri demodate, comune? Cum de era lumea atât de banală când Jake însuși devenise altceva?
Silit de împrejurări, Jake o urmărește  pe Iulia Boykov (așa se numea fata) și intră cu forța în locuința ei, în speranța că o va determina într-un fel sau altul să îi ajute.
Fata stătea în dreptul ușii deschise a bucătăriei minuscule. Părul ei era foarte blond la vârfuri, dar foarte negru la rădăcină. Șefii din mină se rădeau pe cap, așa că Jake uitase cum era părul lung. Era așa de ciudat, să-ți crească fire de proteină din cap, într-un șuvoi nesfîrșit! Oamenii erau atât de animalici!
Jake își scoase hanoracul și apoi, în timp ce Iulia Boykov îl privea uluită, își scoase pantalonii și cămașa. Despuiat, dezvăluia asexualitatea totală a corpului său. Picioarele mărite, cu încrengătura indestructibilă a oaselor, se uneau în carapacea netedă a coastelor cristalizate/metalice a părții superioare a corpului, protejând o rețea de țesuturi din spatele ei. Nu se vedea nimic între picioarele lui. Încă mai existau funcții de eliminare în zona aceea, dar despre sex nici nu mai putea fi vorba.
Ceea ce a determinat-o să fie de acord să-i ajute a fost curiozitatea, faptul că Jake i-a spus că e american. America și Rusia erau dușmani de prea multă vreme ca să mai țină minte ceva despre oamenii de acolo. Nici un fel de informație despre America nu mai răzbătea până la ei, și reciproc, de când avusese loc ”Războiul Genomului. Un fel de război filosific. Ce este în regulă să facă oamenii și ce nu.”
Jake și Kostya își propuseseră să meargă cu trenul, fără să fie detectați, până la granița cu Canada, pentru a putea ajunge ”acasă”, în California. Noțiunea de ”acasă” încă avea sens pentru Jake, dar nu și pentru rusul Kostya, pe care propriul tată îl predase autorităților pentru a fi transformat în sclav, atunci când se dovedise a fi gay, fapt peste care tatăl său nu a putut trece, ba, mai mult, a considerat că merită pedepsit.
Ajunși la gară, Jake era să se dea de gol. Venind din alt timp, nu mai văzuse trenuri ca acelea.
”Nu te mai holba, sclav blestemat! își spuse Jake. De parcă n-ai mai fi văzut niciodată trenuri. Poartă-te normal.”
Dar chiar nu mai văzuse trenuri ca acesta. Sigur, Jake fusese de două ori pe o navă spațială. Călătorise prin lumea soarelui orbitor și pe cea a umbrelor tenebroase din minele de pe asteroizi, zburând prin vidul cosmic cu patruzeci de km pe secundă. Dar altceva nu mai văzuse de când fusese reanimat.
Cum decurge călătoria cu trenul și ce șanse au să ajungă cu bine ”acasă”, când totul le e împotrivă, rămâne de aflat…
”Visez? A înnebunit lumea sau am înnebunit eu? – H.G. Wells
Ne-au lăsat mult în urmă
În cea de-a șasea poveste, Curiozități, ne aflăm în viitorul foarte îndepărtat și îi cunoaștem pe Luck și Starlock, o adolescentă albă și un tânăr mulatru, ce trăiau alături de alte câteva sute asemenea lor, oameni de rase diferite, pure, ce erau numiți proto-ființe, într-o rezervație din Munții Stâncoși. Cei ce se numeau ”oameni” erau santinelele care păzeau proto-ființele, erau ființe ”evoluate”, cu aripi, un fel de mutanți, am zice noi, dar considerați ”perfecți”, mai puternici, mai iuți, mai frumoși.
Santinelele – ”oamenii”, noua rasă dominantă – arătau cam așa: semănau cu proto-ființele (oameni ca noi, considerați în acel timp din viitor specie inferioară), dar aveau aripi magnifice și pielea, părul și culoarea ochilor erau superbe, viu colorate în toate culorile și lucioase.
Povestea asta îmi place foarte mult pentru că mi se pare cea cu impactul emoțional cel mai ridicat, având parte și de o poveste de dragoste interzisă. De ce interzisă? Luck și Starlock erau cei mai buni prieteni, crescuseră împreună, dar ca adolescenți fuseseră despărțiți, fiindu-le interzisă orice atingere. Erau îndrăgostiți, dar asta nu conta, căci nu aveau voie să se împerecheze decât cei din cadrul aceleiași rase, iar o albă și un mulatru cu siguranță nu erau ”compatibili”. Iar santinelele erau foarte vigilente. Dacă se năștea un copil de rasă ”mixtă” acesta era scos din rezervație și nimeni nu știa unde era dus.
Proto-ființelor li se permitea să citească și să se instruiască în anumite domenii, dar până la un punct.
Dar toate cărțile și toată tehnologia din școala și biblioteca Rezervației se opreau la Perioada Calculatoarelor, în momentul Marii Schimbări, cum îl numeau oamenii, când proto-ființele lăsaseră loc noii specii dominante.
Începutul poveștii e marcat de un accident inexplicabil: două santinele care ”survolau” rezervația par că se destramă în aer și cad la pământ aproape de granița rezervației, ce era împrejmuită cu garduri înalte, electrice. Luck și Starlock îi văd căzând și pornesc într-acolo, să vadă ce s-a întâmplat. Erau îngrijorați, dar în același timp entuziasmați de ideea că au ocazia ”legală” să petreacă timp unul în compania celuilalt.
Căderea din cer a celor două santinele – urmată de alte accidente asemănătoare – a declanșat un tăvălug de evenimente, descoperiri și revelații în privința ”oamenilor” și proto-ființelor, care fuseseră manipulate la greu.
Având pentru prima dată ocazia să descopere ce se afla în afara gardurilor electrice, Luck se simțea ca Alice în Țara Minunilor, numai că această țară a minunilor arăta și mirosea groaznic.
Luck știuse că existau milioane de oameni, dar numărul acela fusese nesemnificativ pentru ea înainte de acest moment. Vedea mai multe ființe vii decât i se întâmplase creodată în viața ei. Numai că… nu mai erau vii.
Cum era și ce se întâmplase în lumea din afara rezervației, cine erau naturaliștii, care era de fapt realitatea, și în ce se transformase omenirea, care erau noile crezuri și valori, dar și ce se întâmplă cu Luck și Starlock și dacă au vreo șansă la o viață ”normală”, vă invit să aflați citind această carte uluitoare.
În clipa aceea, Luck a înțeles ceva nou. Existau orori și exista moarte, existau răul, aroganța și speranța. Și exista iubire. Lucrurile rele se adunau, dar la fel și cele bune, iar cele bune, conștientiza ea, erau mai importante decât cele rele. Puteai trece peste cele rele, dacă voiai. Fiecare lucru bun pe care-l trăise Luck, fiecare lucru bun pe care-l învățase, se așeza peste toate celelalte și se adăuga la modul în care se simțea pe deplin acum, pentru prima dată:
Umană.

Cartea Mai puternic, mai iute, mai frumos de Arwen Elys Dayton poate fi comandată de pe raobooks.com, libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

About Author

12 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Interesantă cartea! Recenzia este intensă, profundă și tentantă . Felicitări!
    Nu știu dacă voi citi cartea pentru că nu e genul meu, dar nici nu o resping .

  2. Waw! Ce povești interesante! Îmi place mult modul cum le-ai prezentat pe fiecare, precum și citatele alese. Vreau să o citesc și eu! Mulțumesc pentru recomandare! ❤

  3. Cu siguranță subiectul acestor povesti este mai mult decât atrăgător. Îmi stârnești curiozitatea cu recenzia ta. Foarte frumoasa! Se observa cât de mult ți-a plăcut cartea.

    • Ana, cu siguranta iti vor placea! E geniala autoarea, are o imaginatie extraordinara. Mi-a placut foarte mult cartea cu totul, si fiecare poveste sau povestire in parte, de aceea am si zis cateva cuvinte despre fiecare. A fost mai mult decat m-am asteptat citind siniosisul. Multumesc pentru apreciere!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: