Mâine poate am să rămân de Lorenzo Marone, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

În „Mâine poate am să rămân” descoperim același Napoli luminos și imprevizibil, vibrant și înșelător, ca fundal pentru povestea ce are să se desfășoare în paginile cărții. Autorul alege de această dată drept protagonistă o tânără cu numele oximoronic Luce di Notte, o fată din Cartierele Spaniole provenind dintr-o familie modestă, destrămată, care a avut dorința de a deveni avocat și și-a luat licența.

Aflată în al patrulea deceniu de viață, Luce este pragmatică, intensă, curajoasă. Trăiește singură într-un mic apartament, cu câinele Alleria, după ce „infamul”, fostul ei prieten, a hotărât să vadă lumea și a plecat într-o călătorie în Thailanda. Deși suferă, Luce nu e genul care să stea și să-și plângă de milă. În copilărie, tatăl său a plecat într-o bună zi și nu s-a mai întors, lăsând-o pe mama lui Luce, pe ea și pe fratele Antonio să se descurce cum au putut.

Luce, ca personaj-narator, acordă o amplă descriere relațiilor din familia di Notte. Sfâșiată mereu între dragostea și admirația pe care le are pentru tată, un om vesel și fermecător, deși nu unul pe care să te poți baza și sentimentele amestecate purtate mamei, o femeie practică, puțin bigotă, fără prea mult farmec, dar cu valori morale pe care i le-a transmis fiicei, Luce crește cu aplomb, mângâiată numai de dragostea bunicii materne, Giuseppina. Însă și acolo relațiile sunt încurcate, întrucât bunica și mama să nu își mai vorbesc de la plecarea domnului di Notte, care a fost descoperit doi ani mai târziu, ucis pe o străduță din America de Sud.

Cum spuneam, Luce trăiește în apartamentul său din Cartiere, nu departe de mama sa, croitoreasă, cu care se întâlnește des. Vecinul de palier, don Vittorio, este un bătrân în căruciorul cu rotile, cu care tânăra s-a împrietenit și a ajuns la un acord – să servească prânzul împreună din mâncarea făcută de mama lui Luce, în schimb el îl va găzdui pe Alleria cât timp Luce e la serviciu. Un pui de rândunică salvat își va găsi și el locul în această conviețuire, primind frumosul nume Primăvara.

Luce a reușit să se angajeze la biroul unui avocat uns cu toate alifiile, Arminio Geronimo. Resemnată cumva cu viața pe care o duce, nu își închipuie că un nou caz îi va schimba coordonatele. Geronimo o pune să o spioneze pe o tânără mamă, Carmen Bonavita, soția unui client care vrea să îi ia fiul, pe Kevin, un puști adorabil. Carmen este o femeie frumoasă, puțin vulgară și needucată, ca majoritatea celor care au crescut pe stradă în Cartierele Spaniole. Își iubește enorm fiul, pe Kevin, un băiat foarte inteligent și mult mai educat decât părinții săi. Soțul ei însă este un camorrist, iar când Luce află acest lucru, ia o decizie importantă, pentru că ajunge să îl îndrăgească mult pe micuțul Kevin, ba chiar și pe mama acestuia, așa cum e ea.

Autorul reușește să împletească foarte armonios planurile acestui roman, construind personaje reprezentative pentru spațiul respectiv, plasându-le în cadrul autentic și țesând fire epice puternice, care să le lege și să le aducă împreună. Scenele redate de el cu un firesc impresionant poartă cititorul și mai adânc în povestire, fascinat de personalitatea lui Luce di Notte și dornic de a afla atât explicația fugii domnului di Notte, cât și ce le rezervă destinul eroilor acestei cărți, fie ei din familia lui Luce, colegii de la biroul lui Geronimo, vecinii și anturajul său.

E remarcabil modul în care Lorenzo Marone redă lumea orașului Napoli, în special pe cea din Cartierele Spaniole, într-un mod plin de emoție, de viață și de intensitate, fără a cădea în zona victimizării, a stereotipurilor sau a idealizării. El pur și simplu aduce împreună elementele – cadrul, personajele, acțiunea – și le dă un impuls, astfel încât ele se animă și pornesc, umplând scrierea de culoare locală, de umanitate, naturalețe și puțin mister.

Luce di Notte – un personaj în care m-am regăsit destul de mult, care m-a ajutat să readuc la suprafață părți ale vechiului eu, părți bune care cumva s-au mai tocit cu timpul. Personajele lui Lorenzo Marone au o calitate deosebită – umanitatea lor – fără a fi mai mari decât viața, „larger than life”, cum se zice. Ele învață unele de la altele, iar cititorul poate învăța de la toate: curajul lui Luce, reziliența doamnei di Notte, înțelepciunea lui don Vittorio, spiritul deschis al tânărului Kevin, sinceritatea dezarmantă a lui Carmen Bonavita.

Cumva, prezența animalelor de companie umanizează și mai mult acest tablou.

„Mâine poate am să rămân” este, până la urmă, o carte despre oameni obișnuiți, despre destin și alegeri, scrisă cu multă empatie și inteligență emoțională, unde autorul reușește remarcabil de bine să portretizeze o protagonistă mai mult decât credibilă, îndrăznind să o facă personaj-narator, să își exprime gânduri și trăiri prin intermediul ei.

„Mâine poate am să rămân” este povestea multora dintre noi, aflați adeseori sub acțiunea multor forțe, sub imperiul multor emoții, însă nu trebuie să scăpăm din vedere lucrurile cu adevărat importante, fiindcă pe aceste lucruri se construiește cu adevărat ceva temeinic, ceva real.

Coperta luminoasă ne duce cu gândul la cerul din Napoli, brăzdat de rândunele asemenea Primaverei, cărora nu le trebuie decât un mic impuls pentru a face ceea ce stă în natura lor – să zboare. Uneori și omului îi este suficient tot un mic impuls – un gest, un zâmbet, o întâlnire providențială – pentru a îndrăzni să fie el însuși, cu adevărat.

„Mâine poate am să rămân”, un roman pe care nu îl recomand unei categorii anume, ci tuturor celor care doresc să aibă mintea și inima deschise, pentru a nu rata ocazia de a se cunoaște mai bine.

„Viața e o continuă schimbare de obiceiuri, prietenii, feluri în care acționezi și gândești, idealuri, iubiri, credință chiar, și totuși când te trezești pe neașteptate în fața unei vechi obișnuințe, doar atunci înțelegi cât de mult ți-a lipsit, cât te-a marcat fără să îți dai seama. Nu spun că trebuie să rămâi legat de ea pentru totdeauna, și pentru că după mult timp se poate transforma într-o povară greu de dus, spun doar că fața de masă așezată cu grijă, farfuria cu paste și cartofi m-au făcut să înțeleg că va fi întotdeauna un loc pentru mine pe lume, până când cineva îmi va lăsa o farfurie cu mâncare pe masă.”

Cartea Mâine poate am să rămân de Lorenzo Marone poate fi comandată de pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, emag.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro