Mama mea, Moscova de Hamid Ismailov, Editura Pandora M – recenzie

7

Mama mea, Moscova (The Underground

Hamid Ismailov

Editura Pandora M

Traducere: Ionela Chirilă

Nr.pagini: 320

O elegie luminoasă pentru Moscova din perioada Uniunii Sovietice. – The Guardian
Sunt fiul subteranului Moscovei, rezultatul prea multor nopți petrecute în oraş.” Aşa începe povestea lui Kiril, poreclit Mbobo, naratorul precoce, în vârstă de 12 ani.
Născut dintr-o mamă siberiană şi un atlet african venit în 1980 la Jocurile Olimpice de la Moscova, Mbobo trebuie să înfrunte toate dificultățile legate de faptul de a fi un băiețel de culoare, fără tată, în anii tulburi de dinaintea prăbuşirii Uniunii Sovietice.
Cu ecouri din Omul invizibil al lui Ralph Ellison şi Însemnări din subterană al lui Dostoievski, romanul lui Ismailov abordează direct problema rasismului şi relația dintre individ şi societate într-un context cu totul modern.
În timp ce aduce un omagiu marilor scriitori clasici ruşi – Dostoievski, Turgheniev, Gorki, Nabokov şi Puşkin –, Ismailov se dovedeşte a fi un maestru al unui nou mod de a scrie literatură, care surprinde magistral realitatea sordidă şi diversitatea Rusiei de azi.
Plecând de la somptuoasele stații de metrou din Moscova, Hamid Ismailov construieşte un soi de memorii ficționalizate, inspirate de anumite episoade din propria-i viață supusă capriciilor istoriei. – The Guardian
Cu o forță stilistică ce o egalează pe a lui Salman Rushdie, Hamid Ismailov arată înfăptuirile groteşti ale istoriei pe pământ. – Literary Review
Ismailov se înscrie în lunga tradiție a romancierilor satirici ruşi, de la Gogol, la Bulgakov şi Platonov.  -The Independent
Mama mea, Moscova nu îți oferă o lectură ușoară. Este o carte deosebit de complexă, cu multe înțelesuri profunde, scrisă în genul realismului magic, acel gen ficţional modern în care evenimentele fantastice şi fabuloase sunt incluse într-o naraţiune, menţinând tonul credibil al prezentării obiective a realităţii.
Astfel, în roman sunt incluse în același plan elemente aparent contradictorii de tip realist și de tip fantastic, iar evenimentele și personajele neobișnuite sunt prezentate ca fiind o parte firească și absolut plauzibilă a realității cotidiene, perspectivă de natură să mențină tonul credibil al relatării.
O altă trăsătură a realismului magic este dimensiunea politică a acestuia, mai precis folosirea instrumentelor dramaturgice de tip supranatural pentru a realiza o critică a sistemelor politice abuzive.
Ideea cărții Mama mea, Moscova este foarte originală, fiind scrisă la persoana întâi din perspectiva conștiinței unui băiat botezat cu un nume tipic rusesc, Kirill, poreclit Mbobo, dar care a murit la vârsta de doisprezece ani. Este povestea unui băiat negru care a copilărit în Uniunea Sovietică în momentul descompunerii sale.
Tatăl său fusese un atlet african care participase la Jocurile Olimpice din Moscova. Mama sa, numită Moscova după oraș, venise dintr-un mic oraș siberian.
Deși Mbobo este mort, el continuă să bântuie subteranul Moscovei, exact cum obișnuia să facă atunci când trăia, fiind fascinat de măreția artistică a stațiilor de metrou. Mbobo își spune povestea vieții pe măsură ce corpul său se descompune, iar viermii încep să-l devoreze.
”Mama a murit când aveam opt ani, iar eu am murit patru ani mai târziu. Și cam asta e tot ce pot spune despre viața mea moscovită. Restul nu sunt decât amintiri mucegăite, înflorite târziu în mintea mea.”
Fiecare capitol este intitulat sub numele de stație de metrou și declanșat de o anumită reflecție sau asociere. Capitolele cărții sunt organizate aproximativ în ordine cronologică, dar, pe măsură ce își relatează amintirile, mintea lui Mbobo se învârte înainte și înapoi în timp, pe măsură ce revine la câte o întâmplare anume.
Deși corpul lui se degradează, conștiința lui Mbobo nu este sufocata de moarte și continuă să existe în subteran, în rețeaua de tuneluri aflată sub Moscova, descrierile stațiilor individuale fiind împletite perfect în evenimentele vieții lui Mbobo.
Însoțindu-l pe Mbobo de-a lungul orașului de la stație la stație de metrou, aflăm detalii despre scurta viață a băiețelului, despre oamenii importanți din viața lui – mama sa, amanții acesteia, Gleb și Nazar și mulți alții, despre evenimentele istorice care i-au afectat, în fundal apărând Gorbaciov și Elțin, figuri politice proeminente ale perioadei respective.
Cu toată descendența lui africano-hakasa, Mbobo era personificarea tipică a literaturii ruseșți, porecla lui fiind Pușkin. Există însă referiri în carte și la Gorky, Dostoievski, Tolstoi și mulți alți giganți ai literaturii rusești.
Romanul este ca un puzzle deosebit de complex, unde piesele pot juca mai multe roluri, provocându-te la maxim pentru a le descoperi toate înțelesurile.
Fragment din roman:
„STAȚIA CERTANOVSKAIA. LINIA SERPUKOVSKO-TIMIRIAZEVSKAIA
Cu toată descendența mea africano-hakasa, eram, din păcate, personificarea tipică a literaturii ruseșți. Și asta nu pentru că unchiul Gleb mă poreclise „micul Pușkin”; sau pentru că îmi ziceau Pușkin la grădiniță; sau pentru că citeam pe ascuns încă din leagăn, toate cărțile mamei mele, de la Război și pace la Furtuna; cu siguranță nu pentru că viață mă transforma în vreun „organ perfect”. Ci pentru că… ei bine, dracu’ să mă ia, dar n-o să zic de ce! La urmă urmei, probabil că deja va gândiți de ceva vreme că toate chestiile astea sunt fantasmagoriile mele; până la urmă, cum se poate că un băiețel de trei sau poate patru ani să fie capabil de toate astea? Da, bine, e posibil că un copil să povestească totul — dar să le simtă pe toate, darămite să și le mai și amintească pe toate…
Dar vă spun că eu — un băiețel de patru, cinci sau șase anișori — am fost acela care a trecut prin toate astea, de la început până la sfârșit și le-am simțit pe toate exact așa cum vi le povestesc acum. Poate că acum, că am depășit în moarte anii vieții — sau, mai degrabă, acum, la vârsta veșnică — este mai ușor pentru mine să folosesc figuri de stil sau vreun cuvânt mai deocheat sau mai spiritual care, pe vremea aceea, n-avea cum să-mi fi intrat în căpățână. Dar relatarea mea amestecată își are rădăcinile în copilăria mea. Cât despre sentimente, va rog să nu va îndoiți de buna mea credință. Poate că nu-mi exprim sentimentele cu claritate — ci doar le conturez, în tușe vagi, le menționez doar sau fac aluzie la ele — câteodată până și mie povestea mea îmi pare imposibil de nămoloasp, de schematică.
Dacă aș fi încă viu acum, mă gândesc uneori, prin vidul craniului meu, aș avea în jur de douăzeci și șase sau douăzeci și opt de ani, vârsta genialității, așa că nu am nimic de care să-mi fie rușine, nu există nimic să nu pot să exprim sau să explic.
Dar va povesteam despre stația Certanovskaia, una din rarele stații suburbane care nu erau construite după chipul și asemănarea colonadelor în T sau nu făceau paradă de grecescul pi. Nu, stația această e unică, nu ceva făcut pe bandă rulantă; este cochetă, specială. Aș numi-o stația Crăiasa Zăpezilor, un loc în care, dacă i-aș cunoaște mai bine, i-aș pune pe Kai și Gerda. Priviți doar la răceala nobilă a pardoselii de gheață, la îmbrățișarea cristalină a stâlpilor, la lămpile care atârnau că niște stalactite — și toate astea zi de vară înăbușitoare!
Dar de cum pășiți afară, vă întrebați ce s-a întâmplat cu senzația aceea. Va găsiți deodată într-o suburbie moscovită tipică; ar putea fi la fel de bine Teplii Stan sau Altufievo, Iugo-Zapadnaia, Iasenevo sau Beliaevo.
Am fost dus acolo de două dintre prietenele mamei care ar presupunea că ar fi trebuit să aibă grijă de mine cât timp unchiul Nazar era de serviciu la Academie. Însoțit de cei doi, ca negrul acela pe care îl văzusem la coadă la votcă încadrat de două rusoaice, mă simțeam de parcă aș fi fost pe tărâmul reginei Zăpezilor, atât de curat și de ordonat era apartamentul lor de la etajul al șaptesprezecelea și atât de splendidă panorama paradiziacelor suburbii ale Moscovei de la fereastra și balconul lor.
Am visat dintotdeauna să privesc apusul de pe acoperișul vreunei clădiri și, ca și cum mi-ar fi știut dorințele, m-au condus, pur și simplu, chiar înainte de apus, pe acoperiș. Vântul ne flutura prin păr și apusul era atât de frumos și de trist că nu putea fi pus în cuvinte și a durat mult, mult de tot, atât cât era posibil într-o seară de iunie, fără niciun nor pe cer. M-am gândit la mama; la urmă urmei, și ea era pe acest pământ, sub același soare…”

Cartea Mama mea, Moscova de Hamid Ismailov a fost oferită pentru recenzie de  Editura Pandora M

Cărțile autorului Hamid Ismailov pot fi comandate pe libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Pandora M

About Author

7 comentarii

Spune-ți părerea!