Mare Tranquillitatis de Katja Millay, Editura Epica – recenzie

24

Mare Tranquillitatis (The Sea of Tranquility

Katja Millay

Editura Epica

Traducere: Adrian Deliu

461 pagini

Cartea a fost nominalizata la categoria Cea mai buna carte pentru Young Adult si New Adult a anului 2012, pe Goodreads. Un must-read pentru iubitorii genului Young, New si Mature Adult.
Mare Tranquillitatis este o carte foarte emoționantă, complexa, intensa, copleșitoare prin semnificațiile ei, făcându-ți sufletul să vibreze în fața miracolului celei de-a doua șanse, care poate apărea și după cele mai traumatizante experiențe.
Cartea este scrisă la persoana întâi, alternând capitolele scrise din perspectiva lui Nastya cu cele scrise din perspectiva lui Josh – cele două personaje principale, fiecare dintre ei având o poveste cutremurătoare de viață în trecut.
Nastya Kashnikov, un copil minune al pianului, pentru care făcuse o adevărată pasiune, dedicând ore întregi studiului acestui instrument, avea o viață fericită și împlinită, fiind înconjurată de o familie iubitoare, și prefigurându-se o carieră promițătoare la orizont. Însă totul avea să se năruie într-o clipă, pe când ea avea 15 ani. Într-o zi ce se anunța ca oricare alta, Nastya este atacată din senin de un tânăr furios, pe care nu îl cunoștea de nicăieri, care o lovește cu sălbăticie și îi zdrobește mâna stângă. Te impresionează până la lacrimi momentul în care ea își rememorează accidentul suferit, șocul și neîncrederea în ceea ce i se întâmpla, modul în care încerca să se agațe de un lucru mărunt, un nasture din perlă, sperând ca totul să revină la normal, iar coșmarul să dispară.
“Şi deodată mâna lui mă prinde de braţ atât de strâns, încât mă doare, şi mă întorc, dar nu apuc să spun nimic, din cauza că el mă loveşte în faţă şi mă trezesc trântită la pământ cu faţă în jos, iar el mă tareste undeva. Pe urmă nu mai sunt pe pământ, fiindcă el mă smuceşte de par în sus. Îmi zice că eu sunt de vină. Spune că sunt o curvă rusoaica şi-mi cere să mă ridic în picioare, dar nu înţeleg de ce, pentru că imediat mă dărâma la loc. Am gură plină de sânge şi de ţărână şi nu-mi aduc aminte cum se ţipă. Nu-mi aduc aminte nici măcar cum se respiră. Mă gândesc dacă sunt rusoaica, dar nu cred, şi nu-mi dau seama de ce mă urăşte băiatul asta. M-a tras de par atât de tare, şi de atâtea ori, încât mi-a jupuit o parte din scalp, şi sângele îmi curge peste un ochi, şi acum nu mai pot să văd cu el. Probabil că s-a săturat să mă tot ridice de jos, pentru că mă lasă la pământ şi începe, în schimb, să-mi dea lovituri peste lovituri cu picioarele. Nu ştiu de câte ori, în stomac şi în piept. De vreo două ori între picioare. Am impresia că-mi aud coastele rupându-se. Nu ştiu cât timp mă mai loveşte cu picioarele. Poate la nesfârşit. Acum nu mai simt nimic. Nimic nu mă mai doare măcar. Pot încă să văd cu ochiul stâng.Pe jos, nu-mi dau seama cât de departe, e unul din nasturii mei din perle. Razele soarelui se răsfrâng din el, şi pare să-şi schimbe culorile, şi e atât de frumos, şi eu vreau să-l ţin în mâna. Dacă reuşesc să ajung la el, totul o să fie bine. Cred că băiatul încă mă loveşte cu picioarele, şi eu întind mâna după nasture, dar nu pot să ajung la el. Totul se opreşte, în afară de răsuflarea lui. Îi văd bocancii lângă mâna mea. Pe urmă, nu mai pot să văd nimic, pentru că totul e negru şi nu pot să-mi simt corpul. Ultimul sunet pe care-l aud e cel al oaselor mâinii mele zdrobite, după care nu mai e nimic.”
După atac, Nastya se zbate mult timp la granița dintre viață și moarte. Deși reușește să supraviețuiască, rămâne cu sechele grave, nemaiputând cânta niciodată la pian, în jurul căruia gravitase întreaga ei existență până atunci,  și nici nu va mai putea avea vreodată copii. O perioadă, amintirile îi sunt încețoșate dar, din momentul în care îi revine memoria, refuză să mai vorbească cu oricine. Și-a pierdut spiritul și dorința de viață, nu suportă să-și mai vadă fața, care îi aducea aminte de viața ei de dinainte de accident, astfel că se ascunde în spatele unui machiaj strident, negru și se îmbracă provocator, doar în negru.
Pentru a-i proteja identitatea, părinții o înscriu la un alt liceu aflat într-un alt oraș, urmând să locuiască la o mătușă. La doi ani și jumătate de la accident, Nastya își dorește doar două lucruri – să treacă prin liceu fără să i se cunoască identitatea și să-l găsească pe băiatul care a nenorocit-o și să-l facă să plătească pentru asta.
“Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieţi cu puteri supraomeneşti care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, şi muzică se dezintegrează, şi viaţă e naşpa.
N-am mai rostit o vorba de faţă cu vreo altă persoană de 425 de zile.”

“Îmi detest mâna stânga. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stânga.”
“Moartea chiar nu e atât de rea, după ce-ai trecut prin ea o dată. Iar eu am trecut. Nu-mi mai e frică de moarte acum. Mi-e frică de tot restul.”

Remarcabil este faptul că, deși marcată profund de propria tragedie din trecut, Nastya găsește puterea să se amuze în sinea ei pe seama noilor colegi și profesori, dovedind un simț ascuțit de observație și făcând tot felul de remarci asupra comportamentelor acestora în gând. Dintre toți colegii, cel care o intrigă cel mai tare este Josh, un tânăr singuratic, care pare înconjurat de un adevărat câmp de forţe, întrucât nimeni nu îndrăzneşte să se apropie de el.
Josh avea propria lui poveste extrem de tristă. Mama și sora i-au murit pe când el avea opt ani, apoi la scurt timp a murit tatăl, cancerul i-a răpit și bunica, iar la vârsta de șaptesprezece ani și-a pierdut și bunicul, rămânând singur pe lume. Se închisese în sine, fiind mai tot timpul tăcut și dorind să fie lăsat în pace de toți din jur, care îi fac pe plac, păstrând distanța. Încercând să-și depășească durerea, Josh își găsise un echilibru croind piese de mobilier în timpul liber în garajul lui, dovedind un adevărat talent în acest sens.
Nastya, la rândul ei, pentru a-și refula energiile negative , alerga zilnic pâna la epuizare. Într-o seară, absolut din întâmplare, ajunge la garajul lui, unde are o revelație – cunoștea prea bine acel loc: pe când se zbătea între viață și moarte, imaginea care a făcut-o să se întoarcă și să trăiască în continuare a fost cea a garajului lui Josh, pe care ea nu îl văzuse niciodată până atunci!
Nastya revine din ce în ce mai des la garajul lui Josh, un loc în care se simte tot mai bine alături de acesta. Încetul cu încetul, Nastya începe drumul spre vindecare. În faţă lui Josh începe să renunţe la machiaj, arătându-i o faţă proaspătă şi drăguţă. Mai mult, deși se înțelege cu acesta mai presus de cuvinte, ea nu mai poate și nu mai vrea să țină tăcerea față de el. Începe să vorbească firesc cu el, iar el apreciază darul ei la adevărata valoare. Josh se îndrăgostește din ce în ce mai mult de Nastya.
”Am așteptări de la ea în ceea ce privește viața mea. Și e înfricoșător.”

Josh își deschide sufletul în fața Nastyei, povestindu-i tot trecutul lui trist, și ar vrea să afle și secretele ei, dar își dă seama că nu este încă pregătită să le dezvăluie și nu o presează.
Este înțelegător și protector față de ea. Mai mult, pentru a-i oferi apartenenţa la un loc, îi sculptează un scaun special pentru ea, arătându-i astfel că are un loc bine definit în garajul lui, unde este aşteptată oricând. Vrea să-i ofere şansă să se redescopere, să devină adevărată ea, cea pe care o ascunde lumii. Mi-a plăcut mult cum îi spunea el – Rază de Soare.

La un moment dat însă, realizând că Nastya nu putea privi spre viitor, fantomele trecutului ținând-o în loc și măcinând-o în interior, Josh îi va da un ultimatum, încercând să o forțeze să facă pasul înainte, spre autovindecare, și să ia o decizie cu privire la direcția în care să o ia viața ei.
”- Poate că într-o zi o să te întorci. Poate că n-o să te întorci niciodată, ceea ce ar fi nașpa, dar nu poți să continui așa. Cu vinovăția și disprețul față de tine și toate aiurelile. Eu nu pot să asist la așa ceva. Mă face să te urăsc pentru că te urăști. Și nu vreau să te pierd. Dar aș prefera să te pierd dacă asta înseamnă să fii fericită.”
”Am nevoie să știu că există o cale ca și oamenii ca noi s-ajungă să fie bine. Am nevoie să știu că dacă măcar există un bine, sau poate nu numai un bine, poate chiar un foarte bine, și că e acolo, doar că noi nu l-am găsit încă, trebuie să existe și un final mai fericit decât ăsta de-aici. Trebuie să existe o poveste mai bună. Pentru că o merităm. Tu o meriți.”

”- Te iubesc, Rază de Soare, îi zic, până nu îmi piere curajul. Și mă doare în cot dacă tu vrei sau nu.”
Vorbele lui au zgâlțâit-o pe Nastya, care își dă seama că trebuie să se confrunte cu propriul trecut, pentru a putea privi din nou spre viitor.
Nastya reușește să îşi descoperă agresorul din întâmplare, mergând la o expoziţie de tablouri, unde îl recunoaşte pe tânărul care o mutilase. Confruntându-l, află motivul pentru care acesta o atacase cu bestialitate. Fratele lui se sinucisese din dragoste, din cauza unei colege rusoaice, iar el îi descoperise cadavrul. Înnebunit de durere, îşi pierduse minţile și o confundase pe Nastya cu acea fată. Nu-şi amintea decât frânturi din agresiune. Ulterior, părinţii l-au silit să facă şedinţe de psihoterapie și practica arta ca formă de vindecare. Nastya îşi da seama însă că el nu s-a iertat nici o clipă, văzând atâta remuşcare, suferinţă şi dispreţ de sine în expresia lui, încât o doare sufletul, iar furia îi dispare. Iar  tabloul pictat de el înfăţişează o palmă, palmă ei, deschisă lumii întregi, iar în palmă, drept în mijloc, este nasturele din perlă la care ea nu a ajuns niciodată…
Iertarea agresorului îi eliberează sufletul Nastyei, care reușește să se desprindă din bezna în care se zbătuse mult timp și să înceapă să spere la o șansă la o viață normală.
”Da, te iubesc. Da, vreau ca tu să mă iubești. Da, o să fiu bine. Poate că nu azi, sau mâine, sau săptămâna viitoare. Dar, da, într-o zi, o să mă trezesc, și-o să fiu bine. Da.
Și atunci, el mă sărută. Șovăitor la început, așteptând ceva, dar nu e necesar. Eu l-aș săruta o veșnicie. O să-l sărut o veșnicie. Știu asta la fel de bine ca propriul nume. Palmele lui îmi cuprind fața, cuibărind-o între ele așa cum au făcut-o mereu. Și, odată cu fiecare atingere dintre buzele lui și ale mele, știu ce-mi dă el, și ce-i dau eu, și ce ne va costa pe amândoi.
Și pentru prima dată în viață, nu mă tem.”

Cuplul Nastya-Josh l-am menționat în Top 10 cupluri memorabile din cartile young adult

About Author

24 de comentarii

  1. O recenzie care m- a rascolit….Aceasta este o carte pe care trebuie neaparat sa o citesti si sa o recitesti….

  2. Boghean Daniela on

    Îmi plac foarte mult cărțile care mă emoționează! Îți mulțumesc pentru recomandare, chiar nu auzisem de această carte până acum. O trec în lista, deși nu știu când voi apuca sa o cumpăr. Felicitări!

  3. Superbă recenzie la una din cele mai emoționante cărți pe care le-am citit! Felicitări Tyna și mulțumesc că mi-ai adus aminte de ea! Și eu o recomand cu multă căldură!

  4. Emoționantă? E puțin spus! Absolut super, așa este recenzia ta! De la lacrimi si durere la liniște sufleteasca…cam asta ai reușit sa stârnești cu recenzia. Este clar ca aceasta carte ar trebui sa o trec la priorități!
    Felicitări!

  5. Am auzit despre aceasta carte, fiind YA nu m-a atras foarte tare, insa citind recenzia ta imi dau seama ca trece dincolo de cliseele asociate acestui gen si, pe cale de consecinta, reusesti sa ma tentezi! Se intrevede o lectura deosebita!

  6. Mi-a placut extrem de mult, tot de la voi (inclusa in acel top) am auzit de ea. Superba!

  7. Emotii de la inceput pana la sfarsit! O poveste sfasietoare care te tine cu sufletul la gura! Va multumesc voua pt aceasta mare tentatie!

Lasă un răspuns