Măritată până luni – seria Căsătorii neașteptate de Catherine Bybee, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice

0

Măritată până luni (Married by Monday – 2012)

Catherine Bybee

Editura Litera / Lira

Colecția Cărți Romantice

Volumul al doilea al seriei „Căsătorii neașteptate“: 

Cu înfățișarea lui de star de la Hollywood, Carter Billings ar putea avea orice femeie dorește. Și totuși, odată ce și-a anunțat candidatura pentru postul de guvernator al statului California, trebuie să se așeze la casa lui și să-și creeze o imagine de familist. Eliza, femeia pe care o adoră în secret, reprezintă un amestec minunat de pasiune și istețime ce poate satisfice așteptările lui de la o soție, dar, din păcate, nu este interesată să devină doamna Billings. Ba chiar abia suportă să stea în aceeași încăpere cu el, iar interacțiunea dintre ei dă mereu naștere la scântei.
Pentru Eliza Havens, este mult mai ușor să-l îndepărteze pe Carter decât să dea frâu liber dorinței. Deși își câștigă traiul dintr-o afacere ce implică să le găsească oamenilor perechea, propria căsătorie nu este ceva ce ea să ia în calcul, căci secretele pe care le ascunde sunt prea periculoase pentru a-și permite să se apropie de cineva. Când trecutul începe să îi amenințe viitorul, Elizei nu îi rămâne decât să accepte soluția lui Carter. Dar poate o căsătorie de conveniență să se dovedească o iubire pentru o viață?
Citate:
„El era mai încrezător decât un motan pe aleile întunecate din Brooklyn, fermecând pe oricine întâlnea cu un singur zâmbet şi emanând sex-appeal precum siropul ce se scurge de pe un teanc de clătite.”
„– Te-am grăbit data trecută. Nu vreau să repet acea greşeală.
Eliza îşi smulse privirea de la buzele lui şi prinse obrăznicia ce îi dansa în adâncul ochilor.
– Să mă săruţi a fost o greşeală?
– Să te sărut a fost ca şi cum aş fi gustat raiul. Să te grăbesc în acel sărut, asta a fost greşeala. Nu te voi mai grăbi.”
„Undeva bine ascuns în sinea ei, Eliza visase să ducă o viaţă în care limuzina să fie la ordinea zilei. Acel vis al copilăriei venea la pachet cu un prinţ frumos care avea grijă de ea, satisfăcându-i fiecare capriciu. Acum, era acolo, căci stătea, fără îndoială, lângă cel mai frumos bărbat pe care îl întâlnise, purtându-i inelul, despre care tot nu ştia cât fusese de scump, şi numindu-se soţia lui.
O scânteie de fericire se aprinse în inima sa şi i se răspândi în suflet.”
Vom putea citi întreaga poveste în romanul MĂRITATĂ PÂNĂ LUNI de Catherine Bybee, volumul al doilea al seriei „Căsătorii neașteptate“ – apariție vineri, 28.06.2019, la chioșcuri alături de revista Libertatea pentru Femei.
Sursa: Cărți Romantice

Cărțile apărute la Editura Litera / Lira în colecția Cărți Romantice pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rolibrarie.netcartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Cărți Romantice

Colecția Cărți Romantice iunie 2019

Colecția Cărți Romantice iulie 2019

About Author

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: