Mergi unde te poartă inima de Susanna Tamaro, Editura Litera, Colectia Buzz Books – recenzie

18

Mergi unde te poartă inima  

(Va’ dove ti porta il cuore – 1994)

Susanna Tamaro

Editura Litera

Colecția Buzz Books

An apariție: 2017

Nr.pagini: 208

Susanna Tamaro este o romancieră din Italia, care are experiență în regie de film și documentare științifică. Scrierile sale au primit numeroase premii, iar romanul său, „Mergi unde te poartă inima”, se bucură de o mare popularitate în rândul cititorilor.
Olga a ajuns la vârsta bilanțului. Bolnavă, simte nevoia să-și povestească viața, să-și treacă în revistă tinerețea, căsnicia nefericită și împrejurările care au condus la moartea precoce a fiicei sale Ilaria.
Astfel începe lunga confesiune adresată nepoatei sale. Iar în actul de a scrie, în mărturisirea ei calmă, dar în același timp intensă și emoționantă, Olga regăsește sensul propriei existențe și al propriei identități.
Cartea mea spune povestea unor femei: pentru că nefericirea coboară, de obicei, pe linie feminină, ca o anomalie genetică, ea se transmite de la mamă la fiică și devine mai intensă.”
Susanna Tamaro
„Un text de ales suflu poetic, în care semnele vieții sunt bine deslușite, în echilibru cu vocația frumosului și a purității. Fiecare pagină are o rațiune spirituală lăuntrică, muzicalitate și o discreție unică.”
Carlo Bo
Cea mai bine vândută carte italiană a secolului XX
Roman vândut în 16 milioane de exemplare

Mergi unde te poartă inima de Susanna Tamaro este o carte foarte emoționantă, pe care o citești cu sufletul. Paginile cărții ne oferă, fiecare în parte, mici perle de înțelepciune, pe care trebuie să le culegi cu atenție. De aceea, cartea trebuie citită pe îndelete, cu atenție, pentru a-i înțelege toate sensurile, pline de profunzime. Am rezonat cu foarte multe pasaje din carte, iar la sfârșitul lecturii m-am simțit îmbogățită sufletește.
Cartea este scrisă sub forma unei scrisori pe care Olga, o femeie ajunsă la vârsta de optzeci și doi de ani, o adresează nepoatei ei, în vârstă de șaisprezece ani, plecată la studii în America.
Ideea scrisorii i-a venit Olgăi după un atac cerebral, venit pe neașteptate. Salvarea i-a venit de la vecina care a văzut-o prăbușită în grădină. Având revelația că sfârșitul i se apropia cu pași repezi, Olga a luat decizia de a i se confesa nepoatei, povestindu-i întreaga viață așa cum a fost, cu bune și cu rele, cu momente de bucurie dar și cu episoade de depresie, întrucât ”morții apasă nu atât prin absență, cât prin ceea ce – între ei și noi – nu a fost spus.”
Scopul scrisorii este de a o ajuta pe nepoată să-și înțeleagă mai bine rădicinile, să tragă învățăminte din greșelile înaintașelor ei și, astfel, să-și poată găsi calea potrivită de urmat în viață, cu atât mai mult cu cât, în familia lor,  ”nefericirea coboară, de obicei, pe linie feminină, ca o anomalie genetică, ea se transmite de la mamă la fiică și devine mai intensă.”
Luați adesea de val, nu sesizăm oportunitățile pe care soarta ni le scoate în cale, nici alternativele pe care le avem. Sunt momente cheie în viață când, aflați la o răspântie de drumuri, facem o alegere pripită, influențând astfel radical nu numai viața noastră, ci și a multor alte persoane.
”La răscrucile de pe drumul tău întâlnești celelalte vieți, să le cunoști sau să nu le cunoști, să le trăiești până la capăt sau să le lași să se piardă depinde numai de alegerea pe care o faci într-o clipă. Chiar dacă nu o știi, viața ta și a celor apropiați se joacă adesea așa, când tu alegi să te abați sau să mergi drept înainte.”
Cuvintele Olgăi sunt pornite din inimă, pline de sinceritate, reflectând întreaga încărcătură emoțională adunată în opt decenii de viață. Pe măsură ce Olga își deapănă amintirile, reușim să vedem un tablou clar al vieții ei, o viață în care a băut din plin din cupa amărăciunii, având doar scurte perioade de fericire, care s-au risipit ca un fum. Chiar dacă uneori pare detașată de evenimentele tragice pe care le relatează, ea însăși ne explică această stare. Când durerea este mult prea mare, cuvintele sunt prea sărace pentru a o cuprinde…
Nefericirea Olgăi a început încă din copilărie. Mama ei se măritase din interes, renunțând la o carieră artistică. Propriile frustrări le revărsase asupra fiicei, sufocând-o cu o educație strictă și reguli rigide. După cum remarca Olga cu amărăciune, aparențele contau cel mai mult. Nu conta dacă nutrea gânduri de sinucidere, atâta timp cât păstra o ținută corectă la masă… Ce trist!
Copilăria Olgăi a oscilat în permanență între dorința de emancipare și nevoia de a fi pe placul celor din jur. O influență negativa a avut-o și școala de maici unde a fost înscrisă, religia fiind folosită doar ca un mijloc de amenințări permanente și pedepsire.
În spirit de revoltă față de toate constrângerile la care fusese supusă, Olga adoptase o cu totul altă manieră de educație față de fiica ei, Ilaria, lăsându-i acesteia o libertate absolută și neîngrădind-o în niciun fel. Metoda adoptată, prin negare absolută față de propria ei educație, s-a dovedit însă o greșeală. Copiii simt slăbiciunea adulților și o speculează, acționând însă de multe ori contra propriilor lor interese, neavând experiența și înțelepciunea de a lua cele mai bune decizii.
”Pentru ca să nu-i impun un model mamei tale, cum mi-a fost impus mie, i-am dat întotdeauna libertatea de a alege, voiam să se simtă aprobată în toate acțiunile sale, nu făceam decât să-i repet: ”Suntem două persoane diferite și trebuie să ne respectăm așa cum suntem”.
Dar există e eroare în toate acestea, o gravă eroare. Și știi care era? Lipsa mea de identitate. Chiar dacă de-acum eram adultă, nu eram sigură de nimic. Nu izbuteam să mă iubesc, să mă stimez. Datorită sensibilității subtile și oportuniste ce îi caracterizează pe copii, mama ta a sesizat-o aproape imediat: a simțit că eram slabă, fragilă, ușor de înfrânt.”
Fără o îndrumare corespunzătoare, crescând liberă și fără opreliști, Ilaria nu a luat cele mai bune hotărâri în viață. Mai mult, lipsa de respect și considerație față de mama ei au făcut-o să-i respingă acesteia în mod constant sfaturile.
Existase un singur moment în care platoșa de rezistență a Ilariei se fisurase, aceasta fiind pe punctul de a-și deschide sufletul în fața mamei ei. Din păcate, o întrerupere inoportună spulberase momentul, iar Olga, din lașitate, din comoditate sau dintr-un fals sentiment de pudoare, ratase șansa de a realiza o conexiune cu fiica ei, regretând apoi toată viața indecizia ei…
”Însă, îndărătul măștii de libertate, deseori se ascunde nepăsarea, dorința de a nu fi implicat. Granița este foarte subțire, a o trece sau nu este o chestiune de o clipă, de o decizie care se ia sau nu. Îți dai seama de importanța ei numai când clipa a trecut.”
Multe aspecte îngrijorătoare din viața Ilariei, Olga le remarcase mult prea târziu, iar moartea tragică a acesteia într-un accident de mașină o lăsase pustiită sufletește, fără posibilitatea de a mai putea îndrepta ceva…
Nepoata ei, fiica Ilariei, îi dăduse însă un nou sens vieții ei, Olga dedicându-se cu totul creșterii acesteia. O bună bucată de timp, cele două petrecuseră o perioadă idilică împreună. O bunică este mai indulgentă decât o mamă, iar nepoata era o sursă zilnică de bucurie pentru bunică.
Însă, atunci când nepoata (căreia, ca un amănunt, nu i se pomenește numele în carte) ajunsese la adolescență, mici fisuri începuseră să apară. O parte din tensiune fusese generată de faptul că nu se știa cine era tatăl nepoatei. Ilaria se întorsese însărcinată dintr-o excursie făcută în Turcia, refuzând să dezvăluie numele tatălui. În acea perioadă, Ilaria făcea parte dintr-un grup de feministe care promova ideea că o femeie era stăpână pe propriul trup și singura în măsură să decidă când să aibă un copil, bărbatul nefiind decât un mijloc pentru obținerea scopului propus.
În copilărie, Olga inventase o întreagă poveste pentru a o încânta pe fetiță, spunându-i că era fiica unui prinț turc, a cărui familie îl obligase să renunțe la ea. Ajunsă la adolescență, nepoata descoperise întreaga minciună și, simțindu-se trădată, se răzbunase pe bunică.
Încetul cu încetul, între cele două se căscase o prăpastie, nepoata nemaisuportând lacrimile bunicii, iar bunica nemaiînțelegând duritatea nepoatei. Plecarea acesteia la studii în America venise ca o consecință firească a acelei stări de fapt.
Deși, la despărțire, nepoata refuzase să se uite înapoi, plecând fără o îmbrățișare sau sărut, bunica era conștientă că aceasta își ascundea, de fapt, frustrarea și nefericirea în spatele unei platoșe.
”Lacrimile care nu curg se depun pe inimă și, cu timpul, o înlănțuie și o paralizează, precum calcarul înlănțuiește și paralizează angrenajele mașinii de spălat rufe.”
Se părea că nefericirea curgea implacabil de la o generație la alta pe linie feminină, fiecare dintre ele mai adăugând ceva la ea și amplificând-o…
Pentru a ajunge la rădăcină, la ceea ce avusese o influență covârșitoare asupra destinelor celor trei femei, Olga s-a întors în timp, în perioada de dinaintea nașterii Ilariei. Dornică să plece din casa părintească și sedusă de promisiunea unei vieți mai bune, Olga se căsătorise cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Căsătoria se dovedise a fi o mare dezamăgire, timpul curgând banal, fără bucurii.
Ceea ce avea să-i zdruncine viața din temelii a fost decizia de a urma o cură cu ape termale, în dorința de a rămâne însărcinată. Acolo a cunoscut însă un medic, o persoană minunată, de care s-a îndrăgostit nebunește. Deși și medicul era căsătorit, la rândul lui, aceasta nu i-a împiedicat să se implice amândoi într-o aventură pasională, nebunească, al cărei rod a fost Ilaria.
Moartea tragică a amantului într-un tragic accident de mașină (stranie coincidență ca atât tatăl cât și fiica să o sfârșească în același mod) a aruncat-o pe Olga într-o depresie profundă, exact în perioada din copilărie în care fiica ei ar fi avut cea mai mare nevoie de ea… Din păcate, în momentul în care și-a găsit resursele pentru a merge mai departe, era prea târziu pentru a mai putea repara relația distrusă cu Ilaria.
Cu sinceritate și durere, Olga își recunoaște greșelile dar îi atrage atenția nepoatei că, înainte de a judeca o persoană, trebuie să te pui măcar câteva clipe în locul ei.
”Înainte de a judeca o persoană, mergi trei faze ale lunii în mocasinii săi”. (…) Văzute dinafară, multe vieți par greșite, iraționale, nebune. Pentru că dacă judeci din exterior, e ușor să te înșeli asupra persoanelor, a raporturilor dintre ele. Numai dinăuntru, numai mergând trei faze ale lunii cu mocasinii lor, poți să înțelegi motivațiile, sentimentele care determină o persoană să acționeze într-un fel, și nu într-altul. Înțelegerea se naște din umilință, nu din orgoliul cunoașterii.”
Vă recomand această carte profundă, scrisă din inimă, iar sfatul dat la final de Olga nepoatei sale ar trebui să-l urmăm cu toții…
”Și atunci când, după aceea, în fața ta se vor deschide atâtea drumuri și nu vei mai ști pe care să te duci, nu o apuca pe unul din întâmplare. Așază-te și așteaptă. Respiră adânc, cu încredere, ca în ziua în care ai venit pe lume. Și, fără a te lăsa distrasă de nimic, așteaptă. Și mai așteaptă încă. Stai nemișcată în tăcere și ascultă-ți inima! Iar când ea o să-ți vorbească, ridică-te și mergi unde te poartă ea.”

Cartea a fost ecranizată în anul 1996, în regia lui Cristina Comencini, cu Virna Lisi, Margherita Buy și Galateea Ranzi în rolurile principale.

Cartea Mergi unde te poartă inima de Susanna Tamaro a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera, cu autograful de neprețuit al autoarei

Cărțile autoarei Susanna Tamaro pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

About Author

18 comentarii

  1. Minunată recenzie și plină de sensibilitate, după cum se vede că e și cartea. Felicitări Tyna și mulțumesc de recomandare!

Spune-ți părerea!