Mica sirenă și căluțul de mare, de Jana Frey, Stefanie Dahle, Editura Univers Enciclopedic
Mica sirenă și căluțul de mare
Text: Jana Frey
Ilustrații: Stefanie Dahle
Editura Univers Enciclopedic
Traducere: Cristina Muică
Redactare: Irina Ruxandra Popa
Nr. de pagini: 32
Vârsta: 4-7 ani
An apariție: 2018
Mare agitaţie în regatul subacvatic...
Matilda, mica sirenă, vrea să devină dansatoare pe sârmă. Sau îmblânzitoare de rechini. Sau mai bine acrobată? În orice caz, vestită în întreaga lume! Aşa cum este tatăl ei, regele regatului subacvatic, şi mama ei, regina. Matilda are şi ea parte de propriile-i aventuri, cum ar fi de exemplu să salveze un căluţ-de-mare, însă mama şi tata nu au timp pentru asta. Sunt mult prea ocupaţi să cârmuiască regatul! Oare ce este de făcut? Mica sirenă are o idee grozavă...
Mica sirenă și căluțul de mare de Jana Frey, Stefanie Dahle este o încântătoare carte pentru copii, cu ilustrații foarte frumoase și sugestive, dar care transmite și un mesaj important părinților. Indiferent cât de ocupați ați fi, trebuie să vă găsiți timp să petreceți împreună cu copiii, să-i ascultați și să vă jucați cu ei. Pentru că o bonă, indiferent cât de bine intenționată ar fi, nu poate suplini lipsa unui părinte și nici nu poate să-i înțeleagă pe deplin nevoile acestuia.
Matilda, prințesa sirenă, prințesa-sirenă, duce o viață fericită în regatul subacvatic, alături de părinții ei, cele trei surioare, Maia, Mira și Mimi, bunul ei prieten Millvanili și Balonaș, peștele coral pe care l-a îmblânzit.
Creativă, plină de energie și mereu dornică de aventuri, Matilda inventează mereu noi jocuri pentru a-și petrece timpul, visând la viitoarea ei carieră, dar care se schimbă întruna: ba vrea să devină dansatoare pe sârmă, ba îmblânzitoare de rechini, ba acrobată, oricum ceva care să o facă vestită în întreaga lume, aşa cum este tatăl ei, regele regatului subacvatic, şi mama ei, regina.
Din păcate, Madame Melisande, dădaca marină, îi strică adesea buna dispoziție, punându-i tot felul de opreliști. De aceea, Matilda a și poreclit-o în sinea ei Doamna Nu-i voie.
Când Millvanili a anunțat-o că un mic căluț de mare este prins într-o plasă subacvatică, Matilda s-a grăbit să-i vină în ajutor și, după ce l-a eliberat, l-a denumit Simsalabim și a decis să-l adopte să să-l aducă în grădina ei subacvativă.
Dar, vai! Madame Melisande s-a opus categoric inițiativei Matildei și a încercat să-l alunge pe Simsalabim cu mătura ei din alge. Disperată, Matilda a alergat într-un suflet la părinții ei pentru a le cere ajutorul, însă aceștia, mult prea ocupați cu treburile regatului, nu au avut răbdare să o asculte, spunându-i să se adreseze lui Madame Melisande pentru orice problemă ar avea. Dar tocmai Madame Melisande era problema ei!
Situațiile disperate cer măsuri disperate, iar Matilda a pus rapid la punct o întreagă strategie pentru a le atrage atenția părinților.
Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte deznodământul acestei povești minunate și înduioșătoare, pe care o recomand cu drag!
Cartea Mica sirenă și căluțul de mare de Jana Frey, Stefanie Dahle poate fi comandată pe cartepedia.ro
Recenzii și prezentări cărți pentru copii
Recenzii și prezentări cărți Editura Univers Enciclopedic
4 Comments
Oli
Minunata recenzie si recomandare, fermecatoare poveste!❤
Tyna
Mulțumesc! ❤
familiasimionescuyahooro
Fermecatoare recenzie și recomandare! Felicitări, mulțumesc mult! ❤️
Tyna
Mulțumesc! Cu multă plăcere!