Delicatese Literare
Recenzii

Micuța balerină de Corina Cîndea – recenzie

Micuța balerină

Corina Cîndea

Nr. pagini: 310

Micuța balerină este o superbă poveste de dragoste, caldă și emoționantă. Corina este o romantică incurabilă și acest lucru se simte din plin în romanele sale. Ca și în romanele Triplu H, și în Micuța balerină autoarea abordează cu mult talent genul young adult, dovedind o fină înțelegere a psihologiei tinerilor aflați la acea vârstă, o perioadă a neliniștilor și incertitudinilor, dar și a entuziasmului, energiei creative și a speranței! O perioadă la care îți face plăcere să te întorci, chiar dacă numai prin intermediul unei cărți…

Personajele principale ale cărții sunt Jay, un tânăr de douăzeci și doi de ani, cu un corp atletic, înalt de un metru nouăzeci, o stea în devenire a fotbalului american, și Rya, de șaptesprezece ani, o balerină foarte talentată, gingașă și sensibilă.

Lumile lor păreau complet paralele, a lui – masculină și plină de forță, a ei – o lume frumoasă  și delicată.  Era improbabil ca destinele lor să se intersecteze, dar soarta e uneori pusă pe șotii, din fericire.

Cartea este scrisă la persoana întâi, fie din perspectiva lui Jay, fie a Ryei, existând și câteva capitole din perspectiva lui Shane, un alt dansator, îndrăgostit la rândul lui de Rya, iar prologul și epilogul cărții sunt scrise la persoana a treia.

În prologul cărții asistăm la un meci al echipei de fotbal american Dallas Cowboys, a cărei vedetă incontestabilă era Jay Hamilton care, deși aflat la primul său meci cu această echipă, reușește să marcheze punctul decisiv, aducându-le victoria, în uralele întregului stadion.

”Își dă jos casca, lăsând la iveală un păr întunecat și răvășit. Un zâmbet minunat, ușor ironic, îi luminează fața tânără arătându-i fericirea, în timp ce ochii verzi îi strălucesc încântați, fiind scoși în evidență de cele două linii întunecate aflate pe pomeții bine definiți.”

52c531a15f8c8-image

”Jay privește atent în jurul lui, la colegii de echipă și, mai ales, la stadionul care îi aclamă numele. Asta a fost ce a visat și și-a dorit din prima clipă în care a pus mâna pe minge. Are doar douăzeci și doi de ani și a muncit extrem de mult ca să ajungă aici, dar a meritat fiecare clipă. ”Am reușit!” își spune mulțumit și se îndreaptă încet spre vestiare.”

După meci urma petrecerea de sărbătorire a echipei, cu multe fete și băutură, dar antrenorul Gibbs îl surprinde pe Jay cu o rugăminte neobișnuită. În euforia victoriei, băuse câteva pahare de bere, uitând că trebuie să-și ia fiul de la un spectacol de balet la liceu. Jay este uimit că fiul nu a îmbrățișat meseria tatălui, dar replica acestuia denotă multă înțelepciune. Deși sperase ca măcar unul dintre copii să-i calce pe urme, înțelesese că aceștia aveau fiecare personalitatea și aptitudinile lui și îi încurajase să-și urmeze fiecare calea ce i se potrivea, așa cum ar trebui să facă orice părinte.

”- Cum se face că fiul dumneavoastră e dansator?

– Da, și eu m-am necăjit la început! Oftează Gibbs. Credeam că măcar el va face fotbal, dar a ales dansul. Însă e foarte bun la ceea ce face și foarte apreciat! Adaugă imediat. Și tot ce îmi doresc este să fie fericit! Vrea să danseze, să danseze! Băiatul cel mare, Brad, care e de vârsta ta, a încercat măcar să joace, dar nu are talent, așa că a ales dreptul.”

Ajunși la liceu, Jay, împins de un impuls irezistibil, îl însoțește în sala de spectacol. Ceea ce vede pe scenă îi tare răsuflarea. O balerină îmbrăcată în tutu, ce pare înconjurată de o aură proprie, execută cu multă grație mișcările de dans, vrând parcă să demonstreze că baletul se poate dansa pe orice muzică, chiar și pe o melodie ritmată. După ce dispare brusc, spre neașteptata dezamăgire a lui Jay, reapare îmbrăcată într-o fustă până la genunchi și pantofi sport.

”Jay înghite în sec când fata de dezlănțuie în mișcări lascive, apoi ritmate, în timp ce fusta care nu e decât o grămadă de fâșii prinse în talie, îi lasă picioarele goale la vedere. Cu un gest senzual, își desface cocul prins în vârful capului, lăsând să-i cadă părul blond, cu onduleuri largi, până la talie. Dansează mai bine decât orice fată de pe scenă, atrăgând ropote de aplauze în duelul de dans pe care-l începe.”

ballet-blonde

Jay e de-a dreptul vrăjit de ea. Iar când antrenorul îi face cunoștință cu ea, află că o cheamă Rya și este partenera de dans a lui Taylor, fiul lui Gibbs. Din nou, împins de un impuls neașteptat, Jay insistă ca Taylor și Rya să-l însoțească la petrecere.

Ajunși acolo, Jay se simte responsabil pentru siguranța ei și, remarcându-i inocența, îi dă un sfat prețios, demn de urmat și pe viitor.

”- Să nu bei nimic din ce nu e la doză și pe care s-o desfaci chiar tu!

– De ce? mă întreabă nevinovată.

– Ca să nu te trezești drogată, în patul unui nenorocit, regretând! îi explic și nu-mi pot abține un zâmbet când văd ce față face atunci când îmi înțelege cuvintele.”

Din păcate, captivat de o roșcată cu care spera să sărbătorească și altfel după petrecere, Jay o scapă din ochi pe Rya, remarcându-i prea târziu absența. Înnebunit de grijă, o caută prin toate dormitoarele, găsind-o în final într-o cameră, panicată și îngrozită, îngrămădită într-un colț de Stevens, unul dintre prietenii lui Jay, mort de beat. Acesta crezuse că Rya era una dintre fetele aflate la petrecere, care erau gata oricând de o tăvăleală bună, și nu remarcase rezistența ei. Furios și îngrozit de ce era să se întâmple, Jay îl azvârle afară pe Stevens și se întoarce să o liniștească pe Rya, copleșit de vinovăție că nu avusese grijă de ea. Pleacă împreună și, cedând  rugăminții ei de a nu o lăsa singură, o duce la el acasă. Deși foarte atras de ea, Jay dorea să țină distanța, întrucât ea era minoră, deși nu mai avea mult până să împlinească optsprezece ani. Un țipăt disperat al ei în somn îl aduce în camera ei și, pentru a o liniști, acceptă să rămână să doarmă cu ea, deși știa că va fi un chin pentru el să stea lângă ea și să nu o atingă. Dimineața însă, toate bunele lui intenții se duc pe apa sâmbetei. Încă nedezmeticit bine după somn, o mângâie cu pasiune iar ea îi răspunde pe măsură, reușind să atingă amândoi extazul, deși Jay a reușit instinctiv să se abțină și nu a mers chiar până la capăt. Când aburii pasiunii s-au risipit, Jay s-a trezit brusc, îngrozit de ce a putut să facă.

”Îmi sprijin fruntea de a ei până ce respirațiile ne revin la normal și abia apoi realizez că am trecut din vis în realitate și ce tocmai s-a întâmplat, Și cu cine.

O, Doamne!

Rya!

Ce am făcut?!”

Oripilat de lipsa lui de control, Jay a încercat cu disperare să repună distanța între ei, considerând că o relație între ei, în acel moment, nu poate decât să îi facă rău Ryei, astfel că, adoptând o atitudine impersonală, a condus-o acasă. Din păcate, Rya a interpretat greșit purtarea lui. Departe de a regreta ce s-a întâmplat, era rănită de comportarea lui după aceea, realizând că el fusese confuz și crezând că el era dezamăgit că nu fusese altineva în locul ei.

Tatonările dintre ei din perioada următoare sunt absolut delicioase și, inevitabil, ajung în cele din urmă iubiți, asumându-și relația cu toate riscurile ce decurgeau din aceasta, fiind atrași unul de altul ca un magnet.

”Dar când îmi zice iubito mă topesc. Fiindcă nu îl zice de dragul de a-l spune. Întotdeauna pare să creadă că sunt iubita lui. Spus de Jay, nu sună doar ca un alint, ci e ca și cum mi-ar spune că mă iubește de fiecare dată. Așa îl simt.”

Jay dovedește, în ciuda fizicului lui impresionant, o sensibilitate și o tandrețe ieșită din comun. Cadoul care i-l face la un moment dat, un pandantiv în formă de lacrimă, te cucerește prin semnificația pe care el i-o atribuie.

”- O lacrimă! șoptește uimită.

– Da, o lacrimă. Mi-ar plăcea să-l porți tot timpul și, de câte ori vei vrea să plângi, indiferent din ce motiv, să te gândești că lacrimile tale sunt ceva prețios și nu trebuie vărsate. Pentru nimeni și nimic. Nici pentru mine! În special nu pentru mine! Ultimul lucru pe care mi-l doresc pe lumea asta este ca tu să plângi! Nu există nimic mai frumos decât zâmbetul și râsul tău!”

Din păcate, după mult soare luminos, nori amenințători se adună deasupra relației lor. Înnebunit de gelozie, posesiv până la extrem, Jay reacționează complet deplasat în momentul în care află că ea a primit o bursă de pregătire la un curs de dans pentru un an de zile. Neputând accepta gândul ca ea să stea departe de el atâta timp, Jay izbucnește, interzicându-i să plece.

Rya ripostează la rândul ei, rănită de reacția lui, care în loc să se bucure pentru ea, pentru încununarea eforturilor ei de ani de zile, încerca să o facă să renunțe la visul ei. Până la urmă, cine ar putea să spună care vis e mai important? Ambii munciseră enorm până atunci, însuflețiți de un ideal, iar Jay nici nu concepea măcar ideea să renunțe la al lui, iar Rya reușește să demonstreze din plin acest lucru, provocându-l.

”- Știi ceva? Dacă nu poți rezista departe de mine atâta timp, renunță la fotbal și hai cu mine!

– Cum să renunț la fotbal?! se încruntă când îmi aude propunerea.

– A, tu nu poți renunța la ceea ce îți place și pentru care ai muncit atât de mult, dar eu, da? De ce aș renunța? Și eu am muncit la fel de mult ca și tine ca să ajung aici! Să renunț ca să… ce? Să fiu păpușa ta? Să te poți ”juca” cu mine când vrei tu? Asta sunt eu pentru tine? Micuța balerină a lui Jay?”

Despărțirea lor e dureroasă, iar Rya suferă enorm.

”Mi-ai spus să nu plâng niciodată… Și nu am plâns… Până te-am cunoscut pe tine!”

Mi-a plăcut mult discuția dintre Rya și mama ei, care a demonstrat că, dincolo de relația părinte-copil, cele două erau bune prietene. Mama ei, dovedind multă înțelegere și înțelepciune, nu a încercat să-i impună nimic, doar i-a deschis mai bine ochii, făcând-o să înțeleagă că, în spatele geloziei și posesivității lui Jay, se ascundea multă dragoste pentru ea. Nu mulți bărbați tineri, bogați și celebri, cu lumea la picioare, ar fi petrecut atâtea ore în compania persoanei iubite așa cum făcuse el, neglijându-și prietenii. Dar, a subliniat mama ei, hotărârea îi aparținea ei, părinții ei sprijinind-o însă în orice ar fi decis. Oricine și-ar dori astfel de părinți!

Rya, dovedind multă ambiție și tărie de caracter, în ciuda vârstei fragede pe care o avea, a precizat că nu va accepta o relație cu el, atâta timp cât el nu va înțelege să-i respecte pasiunea pentru dans, un punct esențial al vieții ei.

”- Nu știu! recunosc. De trei săptămâni mă gândesc doar la asta și nu m-am hotărât! În primul rând, vreau să dansez. Nu o să renunț la bursă nici pentru el, nici pentru nimeni! Dacă nu poate accepta că dansul face parte din viața mea și va face parte întotdeauna, atunci el nu are ce căuta în ea.”

ballet-dance-favim-com-1925815

Din fericire, Jay era, la rândul lui, chinuit de remușcări și dornic să facă orice pentru o nouă șansă la o relație împreună cu ea.

”- O să încerc să mă schimb, să fiu bărbatul care vrei tu să fiu! Numai să mai îmi dai o șansă!”

Rya a punctat foarte bine, explicându-i că nu dorea să îl schimbe, iubindu-l așa cum era, dar compromisurile se fac împreună, fiecare trebuind să cedeze câte ceva de la el pentru ca relația lor să aibă o șansă reală să funcționeze.

”- Nu vreau să te schimbi, Jay! Nu vreau pe altul! De tine m-am îndrăgostit și vreau să rămâi la fel! Ceva mai puțin gelos și posesiv, dar să rămâi tot tu! Însă vreau să îmi respecți pasiunea și dragostea pentru dans așa cum și eu am acceptat că fotbalul face parte din tine. Să discutăm înainte să hotărâm ceva și să o facem împreună! Să facem amândoi compromisuri, nu doar unul dintre noi! Să lupți pentru relația asta ca să meargă, așa cum o fac și eu. Să nu îmi ceri mai mult decât poți oferi tu însuți! Dacă ești pregătit să faci toate astea, atunci îți mai acord o șansă!”

Drumul nu va fi însă lin, pe cei doi așteptându-i multe încercări și obstacole. Iar când Jay a reușit în sfârșit să demonstreze că și-a depășit gelozia și posesivitatea, a venit rândul Ryei să se lase copleșită de o situație. Găsindu-l pe Jay într-o postură aparent compromițătoare alături de o tânără, a refuzat să-i asculte explicațiile, despărțindu-se încă o dată…

La sfârșit, simțim și noi că am parcurs un drum lung alături de cei doi eroi ai cărții, împărtășindu-le frământările, înțelegându-le incertitudinile și asistând la maturizarea lor.

Fiecare a trebuit să învețe, pe propria piele, că încrederea este esențială într-o relație, să accepte adevărata artă a compromisului, înțelegând că familia este mai presus de o glorie efemeră și că nici un succes nu are, până la urmă, importanță, dacă nu îl împărtășești cu persoana iubită.

Epilogul este foarte romantic și optimist, convingându-ne de trăinicia relației lor peste timp, reușind să te lase cu o stare de bine mult timp după ce ai terminat de citit cartea.

”Ochii verzi și zâmbetul șăgalnic îi dau mereu aceeași stare de imponderabilitate, de amețeală și de fluturi în stomac, la fel ca prima dată când a privit-o. După atâta timp, încă se pierde și se înroșește de câte ori privirea lui îi urmărește trupul, strălucind flămândă.”

”Să o privească pe Rya i-a devenit o a doua natură și nu se va sătura niciodată. Aura luminoasă ce apărea în jurul Ryei atunci când dansa acum e permanentă, dovedind că e fericită și se simte împlinită și făcându-l mândru că o poate menține așa. Fericirea ei a fost și va rămâne întotdeauna prioritatea sa.”

Nu pot să închei fără să pomenesc că Jay și Rya apar în vreo căteva situații și în Triplu H 2, la care am râs în hohote.

Într-un dintre scene,  Hailey, Aria și Dakota execută dansul victoriei când Jay Hamilton înscrie pentru Dallas Cowboys.

”- Promite-mi că repeți mișcările astea și diseară în pat! îi șoptesc chinuit la ureche atunci când nu mai rezist și o trag din nou în poala mea.

– Dacă vor câștiga Cowboys, promit că o să îți arăt și câteva pe care nu le-ai mai văzut! îmi răspunde ea cu ochii plini de promisiuni și făcându-mă să gem din nou.

Fir-ar al naibii de meci! Iar Jay Hamilton acela ar face bine să dea tot ce e mai bun în el și să câștige finala dacă nu vrea să îi rup picioarele!”

În a doua scenă, delicios de amuzantă, Nadine, prietena lui Michael, avea un spectacol în Dallas și îi invitase pe toți. În mașină, Aria și Hailey șușoteau surescitate că o să-l cunoască pe ”el”, făcându-i geloși pe Hunter și Cameron. Confuzia se risipește repede, Aria lămurindu-l pe Hunter că Nadine, știind că ele erau fane înfocate ale lui Jay, aranjase să le facă cunoștință, întrucât soția lui, Rya, făcuse coregrafia spectacolului. Reacția băieților te face să râzi în hohote. Deși lămurit, Hunter era departe de a se fi liniștit, observând că și Cameron reacționa la fel.

”- Tu nu o să cunoști pe nimeni! îl aud șoptindu-i speriat lui Hailey. Nu vreau să leșini din nou, mai ales pentru un tip! Alt tip! Altul decât mine! Nu vreau să mai leșini deloc!”

Nici Hudson nu reacționa prea bine, interzicându-i prietenei lui Dakota (care era studentă la medicină), să se apropie de el.

”- Nu te las să te apropii de ăla nici dacă ai stetoscopul la gât și un bisturiu în mână, iar viața lui depinde de tine!”

Nici Matt nu se lăsa mai prejos, protejând-o ca un uliu pe Rachel, prietena lui însărcinată, la fel ca și Hailey în acel moment.

Însă nici o rugăminte de-a lor și nici o amenințare nu le-a putut clinti pe fete din hotărârea de a-l cunoaște pe marele Jay Hamilton, care și-a făcut apariția urmărit de șapte priviri crâncene ale băieților și șapte priviri extaziate ale fetelor, afișând un zâmbet fermecător ce i-a făcut pe băieți să mârâie la propriu.

”- Sunteți de acord să faceți o poză cu noi? spune timidă Rachel după ce au făcut cunoștință și este atât de roșie în obraji că mă tentează pe mine să îi fac vânt ca să se răcorească.

– Bineînțeles! răspunde Jay după o scurtă ezitare în care își privește soția, lucru care mă face să îl privesc mai atent.

– Tu nu faci poză! îl aud pe Cameron bombănind și o trage imediat pe Hailey lângă el, încercuind-o bine cu brațele.

– De ce? exclamă aceasta uluită.

– Fiindcă lumina blitz-ului îi poate dăuna copilului! mormăie el, încercând să pară cât mai serios.

– Exact! Și eu am… citit același lucru! spune și Matt și o trage și el pe Rachel de lângă bărbatul care acum se chinuie să ascundă că e la un pas de râs.

– Nu pot să cred!

Exclamația ne face să ne întoarcem privirile spre o micuță blondă. Bănuiesc că ea este Rya și un zâmbet îmi scapă fără să vreau când o văd aproape rupându-și gâtul în timp ce privește la soțul ei, iar el o soarbe din priviri.

– Mai există și alți nebuni ca tine! spune uluită, apoi se întoarce spre noi. Și nu unul, ci… șapte!

Fără să vrem, izbucnim cu toții în râs. Dacă Hamilton este la fel de posesiv ca și noi, și este dacă mă iau după felul în care privirea nu i se dezlipește de nevastă, atunci nu mai există nici un pericol, așa că acceptăm ca fetele să facă poze cu el în timp ce noi, băieții, facem cu micuța blondă, doar să le facem în ciudă.”

O excelentă conexiune între cele două romane, pe care am savurat-o cu multă plăcere!

Am menționat cartea în Top 10 cupluri romantice contemporane care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit

Cartea Micuța balerină poate fi comandată pe site-ul www.editurahathor.com. Tot de acolo puteţi comanda şi celelalte cărţi ale autoarei Corina Cîndea.

 carti-gaudeamus-edit

Recenzii cărți Corina Cîndea

Recenzii și prezentări cărți autori români

54 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *