Delicatese Literare
DIVERSE

Mihail Sebastian – carieră și destin

Mihail Sebastian, pe numele său real Iosif Hechter, s-a născut născut pe 18 octombrie 1907 la Brăila, într-o famile de evrei. A scris romane, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și o cronică muzicală. Mihail Sebastian a studiat dreptul și filozofia la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec.
Mihail Sebastian la Paris:

Mihail-Sebastian-la-Paris

A lucrat ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant.
Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Jocul de-a vacanța este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu.
Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut un jurnal, care a fost tipărit în 1996 şi a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice.

Mihail_Sebastian_-_cimitirul_Filantropia

Moare lovit de un camion în 1945, la Bucuresti, la doar 38 de ani. Mormântul său se află în Cimitirul Filantropia din Bucuresti.
A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, Femei.
A publicat mai multe romane, Orașul cu salcâmi (1935) (roman al adolescenței), Accidentul (1940) (roman de dragoste), influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi. Manuscrisul inițial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.
În anul 1934 publică un alt roman, De două mii de ani, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței antisemite semnată de profesorul Nae Ionescu ( care afirma, radical, că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei). La scurt timp va publica și Cum am devenit huligan, în care adună articolele apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale. Procedeul foarte modern îl reia pe cel folosit de romancierul André Gide în romanul Falsificatorii de bani (Les Faux Monnayeurs).

mihail-sebastian-domeniul-public-carti

După moartea sa prematură, el rămâne în atenția publicului mai ales ca autor de teatru – Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța, Ultima oră. Piesa Insula a rămas neîncheiată.

jurnal

În 1996 (anul publicării Jurnalului său din perioada 1935-1944), reintră în atenţia publicului.
Cartea aceasta merită să stea pe acelaşi raft cu Jurnalul Annei Frank şi să-şi găsească la fel de mulţi cititori.“ (Philip Roth)
O capodoperă plină de umanitate.“ (Paul Bailey, Times Literary Supplement)
O carte sclipitoare şi obsedantă.“ (BBC History)
Cutremurător, iscoditor şi tăios, Jurnalul lui Sebastian este mai mult decât o scriere esenţială pe tema războiului şi a Holocaustului: e un câştig pentru patrimoniul întregii omeniri.“ (Literary Review)
Originalul Jurnalului său a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim, frații săi aflându-se doar în posesia unor copii fotografice. Harry From, regizor evreu din Romania care a trăit în SUA, a creat Fundația „Mihail Sebastian”. După mulți ani de insistență, a obținut cele 9 caiete de la familia lui Sebastian ( respectiv dna Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, Beno) și a încheiat un contract între familie si Editura Humanitas. Leon Volovici, istoric și critic literar israelian originar din România, a prefațat ediția publicată la Editura Humanitas, cartea fiind un document de mare valoare istorică care documentează între altele, antisemitismul societății românești în anii războiului (care a dus la masacrarea a circa 100.000 evrei cetățeni ai României). Între timp, Jurnalul a fost publicat și în Franța, SUA, Olanda, Cehia și de curând și în Germania. Opera sa este cu acest prilej (re)descoperită atât în țară cât și în străinătate.
În Germania Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt  (Îngrozit, dar nu disperat/ Jurnal) în 2005. Pentru acest Jurnal, foarte recent, la 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte „Geschwister Scholl” pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Asociația germană a librarilor. Premiul de 10.000 de euro a intrat în posesia celor două nepoate de frate ale scriitorului.
Volumul a fost distins cu premiul “Cartea Anului 2009″, acordat de Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare (ARIEL) în 27 ianuarie 2010.
Piesele sale Steaua fără numeUltima oră și Jocul de-a vacanța au fost ecranizate, prima dintre ele transformându-se într-o coproducție româno-franceză (Mona, l’étoile sans nom [Mona, steaua fără nume]- 1967), în care rolul principal feminin a fost interpretat de Marina Vlady.

steaua-fara-nume-Marina-Vlady

Sursa informatii: Wikipedia

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți clasice

15 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *