Mila 2.0 de Debra Driza, Editura Nemira – recenzie

39

Mila 2.0

Debra Driza

Editura Nemira
Nemira Young Adult
Nr. pagini: 395
Traducător: Dorina Tătăran

 

Cartea face parte din Seria Mila 2.0: Origins; The Fire; Mila 2.0 (Mila 2.0); Renegade (Trădarea);  Redemption.
Debra Driza este memru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii Young Adult. În vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit că ar fi incitant să-și ”tortureze” personajele, și așa a luat naștere ideea acestei serii. În prezent locuiește în California, împreună cu soțul, cei doi copii și îndrăgitul membru necuvântător al familiei, un câine din rasa rhodesian ridgeback. ”Mila 2.0” este primul ei roman, și e un roman de debut extraordinar!
Poveste de dragoste intre adolescenti si superthriller de spionaj, Mila 2.0 pune o multime de intrebari despre umanitate, razboi si inteligenta artificiala, insa cea care m-a tinut cu sufletul la gura pana la ultima pagina a fost eroina, care ma trimite cu gandul la suspansul de tip James Bond.“ (Marissa Meyer)
Citind despre subiectul cărții, m-am așteptat să-mi placă, iar așteptările mi-au fost răsplătite. E o carte extrem de captivantă și bine scrisă, cu o acțiune frumos conturată și cu o eroină atît de credibilă, încât m-am simțit conectată la ea, am ”simțit” trăirile, emoțiile, furia și neputința ei, am suferit alături de ea și am savurat efectiv această poveste incredibilă.
Cartea este scrisă la persoana întâi, din perspectiva lui Mila, o adolescentă de 16 ani, ca oricare alta – până la un punct – dar acel punct face o diferență ca de la cer la pământ!
Închipuiți-vă că vă treziți într-o dimineață într-un oraș străin  – Clearwater – înscrisă la un liceu unde colegii vă fac să vă simțiți în plus, și că nu vă aduceți aminte nimic, cu excepția ultimelor cinci zile, cele cu mutarea în ”noua viață”. Singurele repere sunt povestirile mamei și suferința cumplită pe care o simțiți datorită morții tatălui într-un incediu devastator, cu nici o lună în urmă, tragedie care a cauzat ștergerea tuturor amintirilor.  Au rămas doar câteva periferice flashuri de memorie, complet insuficiente pentru a putea ”funcționa” normal.  În această stare facem cunoștință cu eroina noastră, Mila.
Era nou sosită împreună cu mama ei în Clearwater, unde locuiau la o fermă, având în vedere că mama ei era medic veterinar. Asta era foarte bine, deoarece Mila avea  o legătură  specială cu caii, pe care îi îndrăgea foarte mult. Cel mai bine se simțea când călărea, liberă și despovărată de griji.
O însoțim la școală, unde încearcă din răsputeri să se adapteze, în ciuda felului răutăcios în care este întâmpinată, fiind considerată o ciudată din cauza atitudinii ei rezervate și a faptului că purta cămașa tatălui ei, singurul lucru care îi aducea aminte de acesta și o alina.
Mama m-a asigurat că o să-mi revină toate amintirile. La un moment dat. Dar tata nu va reveni. Niciodată. Mi-am înfipt unghiile în frâul de piele și am tras aer în piept. Totul se transformase în scrum odată cu fosta noastră casă. Totul, cu excepția unei cămăși amărâte.”
Își făcuse o singură prietenă,  Kaylee, care pare o tipă de treabă și de care se atașează, sincer. Avea o mare nevoie de afectivitate, întrucât mama ei era foarte rezervată în acest sens, chiar dându-i impresia de multe ori că o respingea, și, în plus, nu dorea să-i răspundă la o mulțime de întrebări legate de fosta lor viață, iar Mila nu înțelegea și suferea din această cauză.
” -De ce nu îmi răspunzi?  Am șoptit, în clipa în care cunoscuta greutate a respingerii mi s-a așezat pe umeri. Te rog. Și pentru mine e greu. (…) Mi-am strâns degetele, să-mi reprim strigătul. Memoria mea defectă ștersese vreun lucru oribil pe care îl făcusem, asta să fi fost? De aceea mama nu putea să învie nici măcar un pic din fosta noastră relație?  De ce îmi pierdusem, cumva, ambii părinți, cu toate că doar unu arsese în incendiu?  La adăpostul părului, mi-am apăsat o mână tremurândă pe obraz, așteptându-mă oarecum să dau de ceva respingător. Dar pielea mea părea normală. Ușor lucioasă, de la aerul umed, dar caldă și netedă. Nimic care să poată alunga o mamă.
– De ce nu mă mai iubești? Am șoptit ca pentru mine.”
Sunt emoționante frământările acestei debusolate adolescente, cu atât mai mult cu cât nimic din ceea ce credea  nu era mai departe de adevăr…
Din starea ei de tristețe profundă o scoate apariția unui nou coleg, Hunter, care nu o lasă indiferentă. Necazul e că și Kaylee, singura ei prietenă, se simte atrasă de el, iar faptul că Hunter se arată interesat de Mila va pune capăt – într-un mod foarte urât prieteniei lor, Kaylee arătându-și o altă față, complet diferită de cea de până atunci.
Momentul de cotitură în relația lor, ca și în viața Milei, după cum vom vedea, a fost un banal drum cu camioneta lui Kaylee.  Întâlnindu-l pe Hunter pe drum, Kaylee o ”exilează” pe Mila în spatele camionetei, pentru ca Hunter să stea lângă ea. Viteza, și o curbă luată prea strâns  au făcut ca Mila să ”zboare” din camionetă,  într-o cădere care ar fi fost fatală oricui altcuiva.
Hunter a ajuns primul lângă mine. (…)
– Te-ai lovit undeva?
– Nu, nu cred, am zis, deși nu avea logică, dar nu aveam de gând să mă plâng. Dar îmi simt brațul stâng cam ciudat. (…)
Hunter mi-a luat încheietura și a ridicat materialul sfâșiat care fusese mâneca mea. Cum eram cu fața la el, am văzut când expresia lui s-a schimbat din îngrijorare în șoc, am văzut cum a făcut ochii mari…
M-am întors să văd mai bine ce anume îl transformase pe Hunter într-o statuie de gheață, cu gura căscată, tocmai atunci când a ajuns și Kaylee lângă noi  (…)
Toți trei ne holbam la brațul meu. Și ne holbam. Și ne holbam. De parcă nici unuia nu ne venea să credem ce vedeam. Brațul meu nu sângera deloc. Pe pielea mea era o rană mare, deschisă, dar nu era sânge. Nu era sânge, pentru că, în loc de sânge, o peliculă subțire roșie se rupsese și lăsa să se scurgă din rană un soi de lichid scârbos alb –lăptos. Și nu era doar atât. În interiorul rănii, în interiorul meu, era un tub transparent, cu o gaură zimțată, în formă de clemă. Și înăuntrul lui? Ceva ce semăna cu niște fire. Fire mici argintii, răsucite ca spiralele duble despre care învățam la biologie.”
Reacția lui Hunter e de acceptare, a lui Kaylee de respingere, iar Mila… e oripilată, nedumerită, șocată de-a dreptul. Aleargă îngrozită acasă, la mama ei, cu speranța că există o explicație plauzibilă pentru ceea ce tocmai văzuse cu ochii ei, sperând că totul va reveni la normal și va fi bine. Nimic mai departe de adevăr…
Realitatea care i se dezvăluie e dincolo de orice închipuire.  Ea nu era om! Mama pe care o cunoștea și iubea nu era mama ei, ci doar creatoarea ei. Nu era medic veterinar, ci un strălucit om de știință care lucrase pentru armată, într-un laborator ultrasecret, unde o crease pe Mila 2.0 – Mobile Intel Lifelike Android, un experiment militar legat de inteligența artificială. De ce 2.0?! Era a doua variantă a acestui prototip. Veți descoperi ce s-a întâmplat cu primul… Doamne, Mila nu poate concepe ceea ce aude cu urechile ei.
M-am holbat în gol, în timp ce cuvintele îmi pătrundeau în creier. Mobile Intel Lifelike Android. Android. Numele meu nu era o prescurtare a combinației dintre Mia și Lana, era un acronim. Și însemna…? Imposibil. Era imposibil. Era ridicol, incredibil. Cel mai stupid lucru pe care îl auzisem vreodată.”
Ea era un ”proiect”, un ”experiment”, un blestemat de robot?!!! Reacția Milei e atât de autentică și de credibilă, încât aproape te întrebi cum ai reacționa tu într-o asemenea situație, să afli din senin că nu ești om, ci doar un android programat să simuleze emoțiile umane.  Problema e că Mila nu ”simula” nimic, ea trăia la intensitate maximă fiecare emoție, iar această ”umanizare” a sa a fost cea care a determinat-o pe Nicole Laurent, ”mama” ei, să o răpească pur și simplu din laborator pentru a o scuti de a avea soarta unui robot, încercând, cu niște riscuri enorme pe care și le-a  asumat, după cum veți vedea, să îi dea o șansă de a trăi ca o adolescentă normală.
–  De aceea te-am furat din laboratoarele armatei. Am lucrat zi de zi cu tine, Mila (…) Eu știu că nu ești doar o armă…ești prea umană pentru asta. Așa că , da, te-am furat…să te protejez. Meriți mai mult decât îți poate oferi armata.
Furată. Eram un obiect furat.”
Aruncată în această nouă realitate căreia trebuie să-i facă față, singurul care o ține pe linia de plutire este Hunter, faptul că acesta se arată în continuare interesat de ea (i-a dat o explicație cum că ar avea un braț robotizat, în urma unui accident, iar el nu i-a pus la îndoială spusele). Mi-a plăcut foarte mult acest personaj sensibil și generos. Și care arăta trăznet, pe deasupra!
Cu toate acestea, nimic nu mai este ca înainte, iar lucrurile merg din rău în mai rău. Erau vânate, și nu doar de armată! Sunt descoperite, iar atacatorii încearcă să o răpească pe Mila, și doar pregătirea corespunzătoare a lui Nicole și faptul că a avut prevederea de a o ”activa” pe Mila le scapă de aceștia. Mila, cea nou ”activată” e foarte speriată de ceea ce i se întâmplă, acceptând foarte greu că ea e un calculator, o mașină! Avea chiar cititor de carduri încorporat, o putere nebănuită, vedere de noapte, și alte asemenea funcții…
Pentru a li se pierde din nou urma, sunt nevoite să fugă din țară, deghizate și cu acte false, dar…vai! Sunt prinse la aeroport, după o serie de întâmplări dramatice și sunt aduse la laboratorul ultrasecret unde începuse totul.
Aici facem cunoștință cu celălalt creator al Milei, generalul Holland, un personaj pe care l-am urât din prima clipă! Acesta intenționa s-o anihileze pe Mila 2.0, catalogând-o drept un experiment nereușit și primejdios. Facem cunoștință de asemenea cu Lucas Webb, un tânăr care era desemnat drept supraveghetorul testelor. Mi-a plăcut și m-a convins acest personaj, în care va avea un aliat, după cum veți vedea. Milei i se mai acordă șansa de a trece o serie de teste, iar în caz că nu reușea, era eliminată, iar pe deasupra , era sacrificată și Nicol. Sub această amenințare, Mila e foarte motivată să facă față, deși la vederea oponentei ei e bulversată cu totul. Aceasta era Mila 3.0, o clonă a ei, dar lipsită de sentimente, un android perfect, un experiment reușit, spre deosebire de ea…
Tensiunea atinge cote maxime în timpul înfruntărilor dintre cele două, iar această parte a cărții m-a dus cu gândul la luptele din ”Jocurile foamei”.
Nu vă dezvălui mai multe, vă invit să descoperiți singuri ce se întâmplă în continuare, care va fi deznodământul luptei, și dacă Mila va avea vreo șansă reală la viața de dinafara laboratorului.
Mi-a plăcut ideea cărții, umanitatea și umanizarea Milei în raport cu lipsa de umanitate a generalului Holland, un om de o cruzime rară. Mi-au plăcut personajele, Mila în principal, mi-a plăcut interacțiunea acesteia cu cea pe care o știa drept mamă și de care nu se va dezice până la sfârșit. ”Mila 2.0” e o carte cu un subiect incitant, cu o acțiune intensă, cu sentimente foarte sensibil redate, o carte din care nu lipsește stropul de romantism pe care eu îl apreciez atât de mult.
M-am oprit chiar înaintea lui, când, brusc, mi-am dat seama ce făceam și că toată lumea se uita la noi și, Dumnezeule, probabil că el se aștepta o strângere de mână, iar eu eram gata să-l dărâm. Dar apoi și-a deschis brațele și am zburat în ele. Mă rog, cu grijă. Să îl dărâm pe băiatul viselor mele cu forța a trei fundași , probabil că nu era cea mai bună metodă pentru a face impresie bună.
– Ai reușit, am șoptit la gâtul lui, inspirând parfumul familiar.
Deodată, neliniștea mea de mai devreme, cu privire la dispariția aspectelor mele umane, mi s-a părut mai stupidă ca niciodată. M-a strâns tare.
– Încă îmi mai datorezi o întâlnire, mai ții minte?

 

About Author

39 de comentarii

  1. O recenzie superbă! Ai transmis foarte multă emoție!

    Se vede cât de mult ți-a plăcut cartea, pe care, în urma recenziei tale, abia aștept să o citesc și eu.

    • Imi pare bine ca ti-a placut recenzia Dana, cartea e super!!! Peste asteptari, si de-o sensibilitate extraordinara!

  2. Si uite așa mai trecem o tentatie pe lista cartilor pe care vreau sa le citesc!
    Felicitari, ella! O recenzie ispititoare! Cele scrise de tine sunt mai mult decat tentante!
    Ma bucur ca am cartea!

  3. alynutza04 on

    Felicitari Oli pentru recenzie. Cartea mi-a placut si mie destul de mult. Ce m-a dezgustat? Comportarea asa zisei prietene – Kaylee. Ce m-a facut sa plang? Ceea ce s-a intamplat cu cea care se considera mama ei. Pe care dintre baieti il plac? Hunter 🙂 Cat despre Mila, pot spune ca am admirat-o. Asa da personaj !

    • Multumesc Alina! Si pe mine m-a dezamagit foarte mult Kaylee, tot asteptam sa-si ”revina”, sa fie prietena pe care o credea Mila! Si pe mine m-a convins Hunter, un tip de nota 10! Iar de mama ei, ce pot sa spun, o mama adevarata, dar ce m-a impresionat mult a fost faptul ca Mila a fost o fiica adevarata! Fara cuvinte…

  4. Cornelia on

    Felicitări pentru recenzie! Nu este genul meu, dar m-ai facut putin curioasă. Cine stie poate in viitor o voi citi.

    • Multumesc Cornelia! Sa stii ca pana sa citesc prima carte fantasy (acum vreo trei ani), si eu spuneam ca nu e genul meu, dar am avut o reala surpriza abordand acest gen care a devenit unul din preferatele mele!

    • Multumesc Claudia, asa mi s-a parut si cartea, frumoasa, emotionanta si foarte sensibila!

    • Ooo, lectura placuta Dana! Le citesti pe rand acum, ca sa faci…
      Iti astept apoi parerea! 🙂

  5. Barbalata Mirela on

    Frumoasa recenzie Oli 🙂 . Nu am citit pana acum acest gen dar dupa recenzia asta „imi voi calca pe inima ” si o voi face. Prea frumos vorbiti de carte. Subiectul este aparte sau altfel dar inedit. Probabil lumea asta in care traim, inconjurati de „urat” , ne face sa simtim si/sau sa traim astfel de carti.
    Multumesc 🙂

    • Multumesc Mirela, ma bucur ca te-am tentat cu aceasta cartea, chiar sunt curioasa ce impresie iti va lasa cartea, mai ales ca n-ai abordat genul asta pana acum…

  6. Ce bine ca asta seara mi am facut niste achizitii noi de la „noaptea cartilor , humanitas” 🙂 . Si ce bine ca am lasat scepticismul deoparte si am pus mana si pe aceasta carte pentru ca n am fost 100% sigura daca sa o iau sau nu. Dar , daca voua v a placut, atunci cu siguranta e una buna. Revin cu impresii, oricum.

Lasă un răspuns