Minunea imperfectă de Andrea de Carlo, Editura RAO – recenzie
Minunea imperfectă
(L’imperfetta meraviglia – 2016)
Andrea de Carlo
Editura RAO
Traducere: Graal Soft
Nr. de pagini: 336
An apariție: 2019
Este toamnă în Provence. Primele zile reci sunt urmate de altele calde, care parcă vor să țină vara în loc. Finalul sezonului este marcat de un ultim eveniment: Bebonkers, o trupă rock populară urmează să susțină un concert în scop umanitar, cu ocazia celui de-al treilea mariaj al vocalistului și liderului, Nick Cruickshank. Pregătirile sunt în toi, totul decurge conform planului, sub privirea circumspectă a viitoarei mirese.
Milena Migliari, o tânără italiancă, locuiește în Fayence, un orășel din regiune și are o gelaterie unde realizează înghețate minunate, făcând din combinarea aromelor ținta și plăcerea vieții ei. A decis demult că nu o atrag bărbații, așa că are o parteneră cu care pare a avea o relație solidă. Fără prea mare convingere, la insistențele partenerei sale, Milena va încerca să aibă un copil, drept care urmează să înceapă un tratament hormonal. Nick, de asemenea, se întreabă când și de ce a început să se destrame povestea lui de dragoste…
Așa se face că, timp de trei zile, care, inițial, păreau să confirme evoluții deja hotărâte, drumul unui star rock englez se încrucișează, intempestiv, cu cel al unei tinere italiene, și ea o artistă în domeniul său. Trei zile incredibile care vor schimba destine.
„Minunea imperfectă” de Andrea De Carlo este o lectură intensă, plină de culoare, fermecătoare, despre alegeri și dorințe, împliniri și eșecuri, autorul trasând cu mare talent, în tușe sigure, profiluri psihologice complexe și reflecții pe care îți dorești să le păstrezi. Romanul sondează profunzimea relațiilor interumane de la nevoia de iubire la devotament și trădare aducând în prim plan dorințe nespuse, frustrare, vinovății și dureri ascunse.
„Viața este prea scurtă ca să o irosești îndeplinind visele altora”
Milena Migliari este o tânără italiancă ce trăiește pe pământ francez, o femeie pasională, visătoare și perfecționistă în tot ceea ce face legat de pasiunea pe care și-a descoperit-o: produce înghețată în laboratorul propriu pe care apoi o vinde în gelateria ei, La Merveille Imparfaite din Fayence. Este fascinată de arome, culori, mirosuri, texturi și ca atare adoră să experimenteze, să amestece, să-și urmeze simțurile și instinctul și să-și surprindă clienții cu diferite tipuri unice de înghețată. Pune suflet în tot acest proces complex de obținere al unicatului, fiind o artista desăvârșită. A venit și s-a stabilit în Franța pentru că partenera ei de viață, Viviane, are afacerea aici, după numeroase eșecuri sentimentale în ceea ce privește legăturile ei amoroase cu bărbații. Nu a prins rădăcini nicăieri pentru că nu a simțit că ar aparține vreunui loc. Este o nomadă, un spirit liber în căutarea acelui loc care să-i dea sentimentul de „acasă”.
Viviane, partenera Milenei, este un personaj ciudat pentru care am sentimente reci. Femeie practică, uneori dură și răutăcioasă, joacă cu adevărat „rolul partenerului de viață” al Milenei. A susținut-o pe aceasta în privința pasiunii ei deși uneori este ironică la adresa perfecțiunii pe care Milena o caută în realizarea sortimentelor de înghețată. Posesivă, ideea unui copil i s-a înfipt în minte presând-o tot mai mult pe Milena pentru a deveni mamă până ce această a cedat deși rolul matern nu-i place, nu-l dorește și nu i se potrivește. Gândul că Viviane o va acapara total prin „firele” maternității, o determină să-și pună multe întrebări în ceea ce privește relația lor care la început a fost mult mai lejeră, mai liberă și neîngrădită de cereri, necondiționată în niciun fel. Viviane este un personaj egoist care aruncă pe umerii Milenei o responsabilitate pentru care nu este pregătită, dar pe care aceasta și-o asumă din iubire pentru Viviane, făcând compromisuri. Gândurile și întrebările i se înghesuie în minte, acestea se transformă încet, încet în iritare, iritarea capătă forma nemulțumirii, a insatisfacției sentimentale iar relația lor ajunge într-un punct instabil.
Nick Cruickshank este liderul faimoasei trupe rock Bebonkers și un personaj cu o viață încâlcită și tensionată, cu două foste soții și cinci copii, actualmente logodit cu Aileen. Are o proprietate în Fayence și un trecut apăsător. Fost copil din Manchester, cu origini irlandeze din partea tatălui, a avut o copilărie și o adolescență lipsite de afecțiune maternă, cu persecuții din partea colegilor de școală, rămânând purtător al acestor tare emoționale. Și-a găsit alinare și „înlocuitoare” de mamă în sora tatălui, mătușa lui, și în unele din femeile care-i administrau casele. I-a lipsit tandrețea, afecțiunea și căldura sufletească inclusiv în relațiile cu fostele soții. Din copilărie căuta disperat acea formă de apropiere care să-l scoată din singurătatea care-i învăluie sufletul. Fire visătoare, lui Nick i-a plăcut mereu să descifreze lumea, riscând mult la viața lui, cu dependențele, cu femeile, în căutarea unei „minuni” care să-l facă să se simtă iubit cu adevărat! Iubita lui, Aileen, încearcă să-l determine să lase trecutul în urmă și să taie toate firele care încă îl ancorează de viața nefericită pe care a avut-o în copilărie. Extrem de tenace, încearcă să schimbe viața lui Nick impunându-și cu fermitate punctul de vedere, făcând presiuni asupra acestuia.
Cu ocazia celei de-a treia căsătorii și pentru a onora un concert de binefacere, Nick vine la proprietatea din Fayence împreună cu logodnica lui, unde spațiul îi este invadat de colegii de trupă, impresari și apropiați, un du-te vino care îl face extrem de anxios. Sentimentul de apăsare vizavi de evenimentul important din viața lui, de insistența logodnicei, de schimbările majore care vor urma în viața lui îl determină pe Nick să se întrebe dacă această căsătorie este ceea ce își dorește cu adevărat, dacă Aileen este cea care poate umple „golul” din sentimentele lui.
O pană de curent și o comandă salvatoare de înghețată îi aduc pe Nick și Milena față în față și în cele trei zile ale weekendului destinul le arată că are alte planuri cu amândoi, oferindu-le șansa împăcării cu sinele și alegerea de a-și trăi propria viață așa cum și-o doresc înainte de a hotărî dacă vor să și-o împartă cu cineva.
Vă invit cu plăcere să lecturați această poveste deosebită, originală, care strălucește!
16 Comments
Carolina
Mulțumesc pentru recomandare. Am și eu cartea și așteptam o părere despre ea. Pare o poveste tare frumoasa. Felicitări!
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Carolina, cu mult drag!❤Pupici❤
Tyna
O recenzie foarte frumoasă și convingătoare! Felicitări! ❤ Pare o carte cu un subiect inedit, dar care te provoacă la propriile reflecții. Mulțumesc mult pentru recomandare ! ❤
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Tyna, cu mare drag!❤Pupici si imbratisari!❤
Geo
O recenzie frumoasa, felicitări! O poveste de viața interesantă! Mulțumesc pentru recomandare.
familiasimionescuyahooro
Multumesc frumos, Geo, cu mult drag!❤Pup
Oli
Minunata recenzie, Carmen, imi place foarte mult ce ai scris despre carte! Felicitari si multumesc pentru tentatie! Si coperta e foarte atractiva
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Oli, cu mare drag!❤Te pup si te imbratisez!❤
Daniela Balan
Foarte frumoasă și tentantă recenzia, felicitări ❤️
familiasimionescuyahooro
Multumesc , Daniela!❤Te imbratisez❤
anasylvi
Ai prezentat foarte fain cartea. Am mai citit alte pareri care nu m-au convins, dar acum cred ca e o carte pe care as citi-o cu placere. Multumesc pentru frumoasa recomadare!
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Ana ,cu mare placere!❤ Te imbratisez cu drag!❤
Doina
Imi place prezentarea ta.
M-a surprins si mi-a trezit interesul pentru o poveste care imi pare oarecum iesita din comun.
familiasimionescuyahooro
Multumesc frumos!❤Este o poveste deosebita! O zi minunata sa aveti!❤
Mirela Barbalata
Oooo, ce frumos, Carmen!
O recomandare minunată, plină de căldură! Recenzia mi-a mers la suflet!
Am trecut cartea pe listă .
P. S. Tare fain titlul!
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Mirela!❤ Te imbratisez!❤