Mireasa prințului de William Goldman, Editura Arthur – recenzie

16

Mireasa prințului

(The Princess Bride – 1973)

William Goldman

Editura Arthur

Colecția Excalibur

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Nr. pagini: 460

An apariție: 2014

Wiliiam Goldman s-a născut în 12 august 1931, într-o familie de evrei din Chicago, a urmat cursurile colegiului Oberlin, iar în 1952 s-a înrolat în armată, unde a ocupat funcţia de copist la Pentagon până în anul 1954, câns şi-a încheiat stagiul militar. În 1956 a terminat cursurile Universităţii Columbia, fiind licenţiat în litere.
William Goldman scrie cărţi şi scenarii de film de mai bine de treizeci de ani. A debutat ca scriitor în 1950, pentru ca apoi să devină scenarist. Este câştigătorul a două premii Oscar, primul pentru filmul Butch Cassidy şi Sundance Kid şi al doilea pentru Toţi oamenii preşedintelui.
Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt thriller-ul Marathon Man şi romanul satiric Mireasa Prinţului.

O poveste despre dragostea adevărată, aventuri, piraţi, prinţese, uriaşi, vraci şi tot felul de creaturi fioroase – Mireasa Prinţului este un basm clasic într-o interpretare modernă.
În timp ce în statele Florin şi Guilder războiul este pe cale sa izbucnească, Prinţesa Buttercup se luptă cu deznădejdea pierderii iubitului său, este răpită de către un mercenar şi acoliţii acestuia, din mâinile cărora o salvează un pirat, iar mai apoi este obligată să se mărite cu Prinţul Humperdinck. Pe parcursul acestei aventuri care te ţine cu sufletul la gură, îi va întâlni pe Vizzini, machiavelicul criminal care ar face orice pentru o pungă de galbeni, pe Fezzik, uriaşul prietenos, pe Inigo, spadasinul a cărui sabie este însetată de răzbunare şi pe Contele Rugen, păpuşarul diabolic care trage toate aţele.

Mireasa prințului de William Goldman este o comedie romantică fantastică, ce ne oferă o spectaculoasă incursiune în lumea fermecată a poveștilor. Cu un stil absolut original, presărat din plin cu umor, sarcasm și peripeții fascinante, autorul a creat un basm pentru oameni mari, care reușește să-ți înflăcăreze spiritul și să-ți stârnească dorul de aventură întocmai ca în copilărie și adolescență, dar te și aduce cu picioarele pe pământ prin mici pasaje pline de tâlc, care scot în evidență tipologii umane și îți reamintesc că lumea e adesea nedreaptă…
Despre ce este vorba în carte? O aflăm chiar de la autor, în capitolul introductiv.
”- Scrimă. Lupte corp la corp. Tortură. Otravă. Dragoste adevărată. Ură. Răzbunare. Uriaşi. Vânători. Oameni răi. Oameni buni. Femei frumoase. Şerpi. Păianjeni. Animale de toate soiurile, care mai de care mai diferite. Durere. Moarte. Oameni curajoşi. Laşi. Cei mai puternici bărbaţi. Urmăriri. Evadări. Minciuni. Adevăruri. Pasiuni. Miracole.”
Cu un talent incontestabil, autorul a reușit practic să creeze două povești, împletite magistral într-una singură: povestea în sine și povestea cărții.
Astfel, în ambele prefațe și în capitolul introductiv, autorul s-a introdus în poveste ca personaj, pretinzând că povestea ”Mireasa prințului” a fost de fapt scrisă, cu mult timp în urmă, de un anume S. Morgenstern, iar el doar a făcut o versiune prescurtată, păstrând doar ”părțile captivante”. Billy (diminutivul autorului) a aflat despre această carte pe când avea doar zece ani, fiindu-i citită de tatăl lui pe când era bolnav de pneumonie și se plictisea cumplit, neputând ieși din casă. Acea întâmplare i-a schimbat practic destinul, stârnindu-i dorința de lectură iar, ulterior, alegerea carierei.
”Pur şi simplu am fost captivat de poveste. Pentru prima oară în viaţa mea am devenit interesat, la modul serios, de o carte. Eu, fanaticul iubitor de sporturi, monstruos de îndrăgostit de jocuri, singurul copil de zece ani din Illinois care ura alfabetul, abia aşteptam să aflu ce-o să se-ntâmple în continuare.”
Nu numai asupra lui cartea ”Mireasa prințului” a avut un efect magic, reușind să influențeze, peste timp, atât viața fiului autorului, Jason, cât și a nepotului lui, Willy, alături de care a întreprins o călătorie fascinantă în Florin – legendarul ținut în care se petrece acțiunea cărții. Autorul reușește să prezinte atât de credibil aceste întâmplări, amestecând atât de bine ficțiunea cu realitatea, încât aproape că te convinge că acel tărâm fantastic chiar există și în zilele noastre și începi să-l cauți pe hartă 🙂
Deși descoperi că povestea cărții este pură ficțiune (ținutul Florin și S. Morgenstern nu există, iar autorul nu a avut niciodată un fiu Jason și un nepot Willy), povestea secundară are un farmec aparte și sporește atractivitatea poveștii principale. În plus, recunosc că m-am amuzat copios la pasajele la care autorul l-a introdus în poveste și pe Stephen King, chipurile aflat în competiție cu William Goldman pentru obținerea drepturilor de a adapta povestea ”Bebelușul lui Buttercup” – povestea originală fiind scrisă, bineînțeles, de același autor S. Morgenstern. 🙂 Dialogurile imaginare dintre cei doi mari romancieri sunt delicios de amuzante 😀
”- Filmul mi-a plăcut cu adevărat. (…)
Ceva era pur și simplu groaznic. Nu pomenise de roman, doar de film. Dar, Dumnezeule, trebuia să-i placă, eram pur și simplu paranoic.
– Aș vrea să-mi fi trezit și romanul același sentiment, a continuat, și am văzut că îl durea când rostea cuvintele.
Cel mai popular povestitor al secolului îți zice că tu, ca povestitor, ești o mizerie. Mi-ar fi plăcut să anunț că am făcut față situației dând dovadă de maturitate. Dar, vai, iată ce am spus, ca un nemernic în toată puterea cuvântului:
– Da? Ei, cei cărora le-a plăcut sunt o grămadă, mulțumesc foarte mult.”
”- De aceea vreau să fac eu Bebelușul lui Buttercup, a zis el. Ca de data asta să iasă totul așa cum trebuie.
Nu mai aveam nicio șansă. M-am ridicat, i-am mulțumit pentru timpul pe care mi-l acordase și, devastat, am pornit spre ieșire.
– Îmi pare sincer rău, a zis.
Am reușit să zâmbesc. În clipa aceea, nu era, pentru mine, cel mai simplu lucru din lume, dar King îmi plăcea, nu voiam să-i ofer tocmai lui spectacolul unei prăbușiri nervoase.”
Revenind la povestea de bază, aceasta are toate ingredientele specifice unui basm tradițional, însă ceea ce diferențiează povestea de față este modul absolut original de îmbinare a acestora.
Avem astfel o prințesă – Buttercup, care, întocmai ca Cenușăreasa, fusese cândva doar o fată simplă, fiind fiica unui lăptar, un cavaler neînfricat – Wesley, ce fusese cândva doar un simplu argat, un prinț odios – Humperdinck, mare vânător și lipsit de scrupule, un uriaș ”sfarmă-piatră” – Fezzik, un spadasin neîntrecut – Inigo, un criminal periculos și perfid – Vizzini și ”omul cel rău” – contele Rugen, cel care urzește din umbră planurile diabolice.
Ca în orice poveste, este prezentă, bineînțeles, și dragostea adevărată – Buttercup și Westley fiind suflete pereche. Dar cum Westley era doar un simplu argat, nu îi putea oferi alesei inimii lui ceea ce aceasta merita, astfel că a decis să plece în America să facă avere. Dar, vai! În scurt timp după ce a plecat, a sosit cumplita știre că Westley a fost capturat și omorât de îngrozitorul pirat Roberts. Cu inima zdrobită, Buttercup a jurat să nu mai îndrăgostească de nimeni, niciodată.
„Când intrase în camera ei, fusese o fată incredibil de încântătoare. Femeia care ieşise era o idee mai slabă, mult mai înţeleaptă, cu un ocean de tristeţe în plus în suflet.
 ”Dar nu trebuie să mă mai îndrăgostesc şi altădată.”
Şi n-o mai făcu. Niciodată.”
Între timp, regele fiind pe moarte, prințul Humperdinck era nevoit să se însoare, pentru a-și asigura pe viitor un moștenitor. După ce alianța dorită cu Guilder este înăbușită în fașă, prințul Humperdinck descoperind la petrecerea de logodnă că prințesa Noreena era complet cheală, contele Rugen a venit cu soluția miraculoasă, prezentându-i-o prințului Humperdinck pe frumoasa ținutului – Buttercup.
Propunerea pe care i-o face prințul este imposibil de refuzat, dar nu pentru că ar fi din cale afară de romantică, ci din contră, Buttercup având de ales fie a muri în chinuri cumplite, fie a ajunge cea mai bogată și puternică femeie din ținut, dragostea fiind complet exclusă din ecuație.
”- Dragoste? Se miră Prinţul Humperdinck. Cine-a pomenit de dragoste? Nu eu, crede-mă. Uite cum stau lucrurile: trebuie să existe, în permanenţă, un moştenitor de parte bărbătească al tronului din Florin. Eu sunt acum moştenitorul. După ce moare tata, n-o să mai fie niciun moştenitor, ci doar un rege. Adică tot eu. Când se va întâmpla, o să mă-nsor şi-o să fac copii, până când o s-apară un fiu. Aşa că poţi fie să te măriţi cu mine şi să fii cea mai bogată şi cea mai puternică femeie de pe o rază de o mie de kilometri, să-mparţi curcani de Crăciun şi să-mi oferi un fiu, fie să mori în chinuri cumplite, în viitorul apropiat. Hotărăşte-te.
-N-o să vă iubesc niciodată.
– N-aş vrea dragostea ta nici dacă mi-ai oferi-o.
– Atunci să ne căsătorim, fireşte.”
După trei ani de pregătire intensă la școala de prințese, data nunții se apropia cu repeziciune. Ceea ce Buttercup nu știa însă era faptul că ea era doar un pion în planurile machiavelice ale prințului, care intenționa să o sacrifice pentru a avea pretextul de a începe un război cu ținutul Guilder.
Astfel, Humperdinck a tocmit o echipă de mercenari (formată din machiavelicul italian Vizzini, uriașul turc Fezzik, redutabilul spadasin spaniol Inigo) pentru a o răpi pe Buttercup și a o duce și ucide pe aceasta la granița cu ținutul Guilder, pentru a crea impresia că fusese victima unei răzbunări. Pe urmele acestora a pornit ”Omul cel negru”, un bărbat misterios ce era interesat, din propriile motive, de Buttercup.

Urmează întâmplări incredibil de spectaculoase, pe care le citești cu sufletul la gură. După ce escaladează cu greu Stâncile nebune – niște stânci verticale înalte de câțiva zeci de metri, dovedind abilități excepționale ce ar face invidios și pe cel mai celebru alpinist, Omul cel negru reușește să-l învingă pe Inigo într-o luptă spectaculoasă cu sabia, apoi pe Fezzik într-o trântă corp la corp, iar în final pe Vizzini într-o înfruntare a inteligențelor.
După cum era ușor de bănuit, un astfel de erou excepțional nu putea fi decât Westley, care reușise între timp să-i ia locul îngrozitorului pirat Roberts și se antrenase asiduu pentru a-și putea reclama iubita.
Revederea lor este redată în stilul plin de umor al autorului, cu care ne-am obișnuit deja. Fără a-l recunoaște, Buttercup crede că Westley este tot un răpitor și îl împinge într-o râpă, după care, dându-și seama de greșeală, coboară repede după el. Dialogurile dintre ei sunt foarte spumoase și te fac să pufnești în râs.
”- Dă-mi voie să-ţi spun că şi urcuşul ăla mi-a luat ceva timp. Şi că, după acel neînsemnat efort, am intrat într-o încurcătură, cu un tip care ştia câte ceva despre lupta cu sabia. După care am petrecut câteva clipe fericite luându-mă la trântă cu un uriaş. După care am fost nevoit să-ntrec în viclenie un sicilian, aducându-i moartea, când o greşeală ar fi însemnat o tăietură de cuţit pe gâtul tău. După care am alergat vreo două ore, storcându-mi plămânii de aer. După care am fost împins în josul unei râpe de şaizeci de metri plină de pietroaie. Sunt obosit, Buttercup. Ştii ce-nseamnă asta? Am tras din greu toată noaptea, iată ce-ncerc să te fac să-nţelegi.
– Nu sunt proastă, să ştii.
– Nu te mai lăuda.
– Nu mai fi necioplit.”

Aventurile lor erau însă departe de a se fi terminat. După ce Westley și Buttercup străbat Mlaștina de foc, populată de tot felul de creaturi periculoase, din care nimeni nu reușise până atunci să scape cu viață, cei doi sunt capturați de prințul Humperdinck, care îi promite lui Buttercup că îl va lăsa pe Westley să plece dacă ea va accepta să fie soția lui.
Previzibil, deși Buttercup acceptă, Humperdinck nu avea nicio intenție de a-i cruța viața lui Westley, aruncându-l pe acesta în Grădina Zoologică a Morții și punându-l pe contele Rugen să inventeze tot felul de torturi pentru a-l omorî în chinuri. După multe suferințe îndurate, Westley este omorât. De-a binelea! În momentul acela, mult prea supărată, mi-a venit să abandonez cartea. Cum să moară tocmai eroul principal? Noroc că mi-am adus aminte că eram într-un basm, unde miracolele sunt perfect posibile 🙂
Intuiția nu m-a înșelat! Fezzik și Inigo, urmărindu-și propriile interese, au devenit ad-hoc prietenii lui Westley, înfruntând mari pericole pentru a scoate trupul acestuia din tunelul în care zăcea și a-l duce la renumitul vraci Max, pentru a cumpăra de la acesta un miracol. Dar Max era deprimat de mai mult timp pentru că fusese înlăturat de la curte și nu intenționa să se implice în vreun fel. Noroc cu soția lui, vrăjitoarea Valerie, care aflând că scopul învierii lui Westley era pentru o dragoste adevărată, a pus piciorul în prag, provocându-și soțul să-și reverse din nou magia.

Vă las să descoperiți singuri în carte care va fi deznodământul acestei fascinante povești de ”iubire adevărată” dintre Westley și Buttercup. Deosebit de interesante sunt și poveștile secundare, ale lui Inigo și Fezzik, fiecare având un substrat foarte profund.
Cartea are și un epilog captivant – primul capitol din cartea ”Bebelușul lui Buttercup”. Spre regretul meu, acea carte nu a fost scrisă (nici măcar de către Stephen King! 😀), deși autorul a reușit să ne suscite interesul, lăsând multe fire în aer. Nu avem decât să ne punem imaginația la încercare și să scriem noi în gând continuarea poveștii. 🙂

Mireasa prințului (The Princess Bride) are cotația 4.26 pe Goodreads din peste 719000 de ratinguri și ocupă locuri fruntașe pe mai multe liste întocmite de Goodreads: 4 pe lista Best Humorous Books, 4 pe lista The Best Fairytales and Retellings, 12 pe lista Best Love Stories, 39 pe lista Best Books Ever, 17 pe lista The Best Epic Fantasy (fiction), 59 pe lista Best Young Adult Books, 116 pe lista Books That Everyone Should Read At Least Once, etc.
Cartea a fost ecranizată în anul 1987 sub titlul File de poveste (titlu original: The Princess Bride) în regia lui Rob Reiner. Pentru a păstra stilul narativ al romanului, povestea este prezentată în film ca o carte care este citită de un bunic nepotului său care este bolnav. Băiețelul nu este însă foarte fericit că trebuie să-și abandoneze jocurile pe calculator, dar dispoziția să se va schimba în scurt timp, căci vocea molcomă a bunicului îl va transporta într-un regat situat în afară timpului. Ajuns în ultimul ținut legendar imaginar, micuțul băiețel este contemporan cu eroi de poveste, uriași și prințese, șoricei de dimensiuni uriașe, pirați fără scrupule și multe alte ființe care nu există nici măcar în jocurile pe calculator de ultima generație. În rolurile principale joacă actorii Cary Elwes (Westley), Robin Wright (Buttercup), Mandy Patinkin (Inigo Montoya), Andre the Giant (Fezzik), Chris Sarandon (prințul Humperdinck), Christopher Guest (contele Rugen).  Filmul este pe locul 50 al listei canalului Bravo cu „100 cele mai amuzante filme”, pe locul 88 în lista Institutului American de Film (AFI) a celor mai bune 100 de filme romantice (AFI’s 100 Years…100 Passions) și pe locul 46 în lista Channel 4 a celor mai bune 50 de filme de comedie.

Mireasa prințului de William Goldman a fost oferită pentru recenzie de targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Recenzii și prezentări cărți cu umor

Recenzii și prezentări cărți clasice

About Author

16 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Eeeee, ce faină e!!!! M-ai tentat cu cartea aceasta . Vreau să o citesc . Mulțumesc pentru recomandare!

  2. Carolina Bianca on

    Și uite cum m-ai ispitit la prima ora a dimineții! Superba recenzia! Felicitări! ❤️❤️❤️

  3. Superba si irezistibila recenzie, vreau sa citesc si eu cartea asta, multumesc pentru recomandare, nu stiam de ea! Si filmul vreau sa-l vad!

  4. Ce de povesti interesante in aceasta carte! Imi plac romanele care au la baza povesti, iar aceasta suna chiar foarte bine. As citi! Multumesc pentru recenzia minunata!

  5. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Minunata recenzie Tyna! M-ai tentat sa citesc cartea si sa vad si filmul!

  6. O recenzie tare frumoasă, felicitări! ❤️❤️ Nu am auzit de carte pana acum dar îmi place foarte mult cum ai prezentat-o. Mă cam tentează si pe mine!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: