Mizerabilii de Victor Hugo – o capodopera a literaturii universale

22

Mizerabilii de Victor Hugo (Les Misérables)

Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885) – poet, dramaturg, romancier francez. A fost pair al Franței, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Mizerabilii și Notre-Dame de Paris. Mizerabilii (Les Misérables) este cel mai celebru roman al lui Victor Hugo – roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil, fiind considerat drept una dintre capodoperele umanității. Mizerabilii este în primul rând un roman social, în care suntem martorii destinului, a neputinţei şi a zbuciumului oamenilor care trăiesc în mizerie, a năpăstuiților sorții, din care unii reuşesc – cu mare greutate – să-şi depăşască condiţia, iar alţii, abrutizaţi, nici măcar nu încearcă.
Este o poveste despre onoare, dragoste si obsesie, care se desfăşoara in Franta, pe fundalul dramatic al secolului XIX-lea.
Romanul urmărește povestea lui Jean Valjean, un băiat sărac condamnat la ani grei de ocnă pentru furtul unei bucăţi de pâine. După ce reuşeşte să evadeze, soarta i-l scoate în cale pe episcopul Myriel Bienvenu,de la care încearcă iniţial să fure. Este prins de jandarmi și adus în fața domnului Bienvenu, care însă îl declară nevinovat, spre uimirea şi enorma recunoştinţă a fostului ocnaş. Aceast gest de generozitate şi bunăvoinţă i-a schimbat întreaga existenţă. Ajuns la Montreuil-sur-Mer, Jean Valjan își ia numele de domnul Madeleine și începe o mică afacere, care prosperă, aducând bunăstarea în întregul ţinut, spre recunoştinţa locuitorilor săi. În ciuda suferinţelor îndurate pe nedrept, Valjean nu s-a lăsat copleşit de ură şi are tăria de a deveni un om cu adevarat bun, ajungând să fie apreciat şi numit primarul oraşului.
Viaţa nu avea să fie însă senină pentru el întrucât va fi în permanenţă hăituit de Javert, un inspector de poliţie care îi bănuia adevărata identitate.
Cea mai impresionantă poveste din carte este cea a lui Cosette, fetiţa unei sărmane nefericite, Fantine, care făcea sacrificii inumane pentru a trimite bani ticăloşilor soți Thenardier cărora le încredinţase fetiţa spre creştere, considerându-i oameni cumsecade. În schimb, aceştia o tratau ca pe o servitoare, iar mititica era în permanenţă flămândă, bătută, ţinută în frig şi mizerie. Din fericire, mama ei nu a ştiut acest lucru, şi a murit împăcată, convinsă că fata ei are o viaţă bună. Pe patul de moarte, l-a rugat pe primarul Madelaine să vegheze asupra fiicei sale.
Valjean, alias Madelaine, e însă prins din nou de neîndurătorul Javert și închis, reuşeşte să scape iar. Spre norocul lui, de această dată gardienii, convinși că s-a înecat, renunță să-l mai caute. Credincios promisiunii pe care o făcuse mamei Cosettei, Jean Valjean se duce la hanul soţilor Thenardier pentru a vedea cum o duce fetiţa, iar ceea ce a văzut l-a revoltat, aşa că ia copila de la aceştia – o cumpără mai bine zis, întrucât i-au cerut bani în schimbul ei – pentru a avea grijă de ea ca de propria-i fiică. Cosette e primită la mănăstirea Petit-Picpus, iar Jean Valjean se angajază la  mănăstire ca ajutor de grădinar.
În a doua parte a cărţii apar personaje noi, care-şi vor încrucişa destinul cu al lui şi al Cosettei – micul Gavroche, simpaticul vagabond parizian (ca o ironie a sorţii, fiul abandonat al lui Thenardier), și Marius, un student la drept cu puternice simpatii republicane, în ciuda concepţiilor bunicului său, adept ferm al regalității. Marius se va îndrăgostit și de Cosette, iar iubirea îi va fi împărtăşită.
Jean Valjean, îşi va lua o nouă identitate,  ca M. Leblanc.
Izbucnește între timp revoluția (insurecția din iunie 1832), descrisă în pagini extrem de bine documentate de către autor, iar Jean Valjean, Marius şi Gavroche se vor găsi de aceeași parte a baricadei. Este o parte a cărţii cutremurătoare, ce relevă o perioadă neagră din istoria Franţei.
În final, lucrurile vor lua o turnură fericită pentru Marius şi Cosette, cu binecuvântarea lui Jean Valjean, al cărui trecut va ieşi la iveală, dar cu atât mai mult va fi admirat de cei care contau mai mult în viaţa lui, Cosette şi Marius.
Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai minunat: să iubeşti! Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e alcătuită decât din puritate. Nu se mai reazimă decât pe ceea ce e mare şi înalt. În ea nu poate încolţi nici un gând nevrednic, cum nu pot creşte urzici pe un gheţar. Sufletul înalt şi senin, neatins de patimi şi emoţii josnice, care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nebuniile, minciunile, urile, vanităţile, mizeriile, locuieşte în albastrul cerului şi nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ.
Citate:
Una din urmările virtuţii e trufia. E între ele o punte făurită de diavol.
Dragostei nu-i ajunge nimic. Dacă are fericirea, vrea raiul. Dacă are raiul, vrea cerul.
Diamantele nu se găsesc decât în văgăunile întunecate ale pământului, iar adevărurile nu se găsesc decât în adâncurile cugetării.
Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.
Dragostea e închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor.
Acolo unde domneşte întunericul, încolţeşte păcatul. Vinovatul nu e cel ce păcătuieşte, ci acela care-l ţine în întuneric.
Există un spectacol mai mare decât întinsul mării: cerul. Există şi un spectacol mai mare decât cerul: sufletul omenesc.
Priveşti o stea pentru că e luminoasă şi pentru că e de nepătruns. Dar lângă tine se află o strălucire mai dulce şi o taină mai mare: femeia.
Gândirea e munca inteligenţei, visarea e voluptatea ei. A înlocui gândirea cu visarea înseamnă a confunda hrana cu otrava.
Toate invaziile istoriei sunt determinate de fuste.
Orice sabie are două tăişuri, cine răneşte cu unul se răneşte cu celălalt.
Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-are avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.
Când dragostea a strâns laolaltă şi a contopit două suflete într-o unitate sfântă şi îngerească, aceste fiinţe au găsit taina vieţii. Nu sunt decât cele două tulpini alea aceluiaşi destin; sunt două aripi ale aceluiaşi suflet. A iubi înseamnă a pluti.
Să îndrăzneşti, acesta e preţul progresului!
Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai minunat: să iubeşti! Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e alcătuită decât din puritate. Nu se mai reazimă decât pe ceea ce e mare şi înalt. În ea nu poate încolţi nici un gând nevrednic, cum nu pot creşte urzici pe un gheţar. Sufletul înalt şi senin, neatins de patimi şi emoţii josnice, care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nebuniile, minciunile, urile, vanităţile, mizeriile, locuieşte în albastrul cerului şi nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ.
A şti este o nevoie vitală, a gândi este o necesitate, adevărul este hrană ca şi pâinea. O minte nehrănită cu ştiinţă şi cu înţelepciune slăbeşte.
Dragostea e sufletul însuşi. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină, ca şi sufletul, şi tot ca el e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit, pe care nimic nu-l poate mărgini şi nimic nu-l poate atinge. Îl simţi arzând până în măduva oaselor şi-l vezi strălucind până în adâncurile cerului.
Nu poţi împeidica drumul gândurilor, întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numeşte remuşcare. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului.
Voi, cei care suferiţi pentru că iubiţi, iubiţi încă şi mai mult. A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea.
Pentru a şti să taci îţi trebuie un mare talent.
Faptul că te-ai urcat nu te împiedică să cazi.
Chiar şi cea mai întunecata noapte se sfârşeşte şi soarele răsare din nou.
Viitorul e încă şi mai mult al inimilor decât al minţii. Dragostea e singurul lucru care poate umple eternitatea. Infinitului îi trebuie ceea ce nu se isprăveşte niciodată.
Fericit e chiar în mijlocul spaimelor cel căruia Dumnezeu i-a dat un suflet vrednic de dragoste şi de nefericire. Cel care n-a văzut lumea şi inima oamenilor sub această îndoită lumină n-a văzut nimic adevărat şi nu ştie nimic. Sufletul care iubeşte şi care suferă trăieşte o stare sublimă.
Soarele s-ar stinge dacă n-ar mai iubi nimeni.
Fii fericit, rămâi în înaltul cerului, fii îngerul unui înger, rămâi în lumină, mulţumindu-te cu atât, şi nu te îngrijora de felul în care un biet osândit se apucă să-şi sfâşie pieptul şi să-şi facă datoria; ai în faţa dumitale un mizerabil, domnule!
Întotdeauna este mai multă suferinţă în clasele de jos decât este umanitate în cele de sus.
Idealul trebuie să fie respirabil, satisfăcător şi hrănitor pentru sufletul omului.
Trândăvia este o mamă care are un fiu, furtişagul, şi o fiica, foamea.
Dumnezeu nu poate dărui fericirii celor care se iubesc decât o durată fără capăt. După o viaţă de dragoste, o eternitate, da, e o întregire. Dar nici lui Dumnezeu nu-i e cu putinţă să facă ceva mai mare decât fericirea desăvârşită pe care o dă sufletului iubirea. Dumnezeu e împlinirea în cer. Dragostea e împlinirea oamenilor.
Pentru mulţime izbânda este aproape totuna cu superioritatea. Falsa asemănare a succesului cu meritul îi înşală pe oameni. Succesul se confundă cu superioritatea.
Cea dintâi dovadă a milei la un preot e sărăcia.
Moartea îşi răscumpără uneori cruzimea printr-un fel de măreţie cumplită. Pe rug sau într-un naufragiu poţi fi mare; în mijlocul flăcărilor, ca şi în mijlocul valurilor, semeţia e cu putinţă; te înalţi pierind în ele.

Am inclus cartea în Top 10 cărţi care m-au captivat în adolescenţă.

Cartea a cunoscut mai multe ecranizări, de succes, dar preferata mea rămâne cea din 1958, cu Jean Gabin.

mizerabilii 1

O ecranizare de excepţie este cea din 2012, cu Hugh Jackman, Russel Crowe şi Anne Hathaway

les_miserables_ver11

About Author

22 de comentarii

  1. Superbă carte! Am primit-o ca premiu la sfarsitul clasei a 8 a, de la diriginte care era si profesor de istorie!Felicitări pentru recenzie !

  2. O carte extraordinară ce mi-a marcat copilăria!Țin minte faza cu papusa,m-a făcut să fiu bucuroasă pt orice jucărie pe care o aveam.

  3. Una din cele mai complexe si frumoase carti pe care le-am citit! Toata cartea e superba, dar povestea lui Cosette m-a impresionat profund in copilarie.
    Foarte frumoasa prezentare! Sunt carti care sunt „obligatoriu” de citit, cel putin o data, iar „Mizerabilii” cu siguranta face parte din aceasta categorie!

Lasă un răspuns