Delicatese Literare
Recenzii

Mobilul de Stephen King, Editura Nemira, Colecția Armada – recenzie

Mobilul

(The Cell – 2006)

Stephen King

Editura Nemira

Colectie: Armada

An aparitie: 2020

Editia: a II-a

Nr. pagini: 424

Traducator: Mihai Dan Pavelescu

STEPHEN KING este autorul-fenomen a peste 60 de cărți, devenite bestsellere internaționale. Printre cele mai recente titluri ale sale se numără If It Bleeds, The Institute (Institutul, Nemira, 2020), ElevationThe Outsider (Străinul, Nemira, 2019), Sleeping Beauties, scrisă împreună cu fiul său, Owen King (Frumoasele adormite, Nemira, 2018), și seria Bill Hodges: End of Watch (Mort la datorieNemira, 2018), Finders Keepers (Ce-am găsit al meu să fie, Nemira, 2017) și Mr. Mercedes (Nemira, 2015) – recompensat cu Edgar Award for Best Novel. Romanul său 11/22/63  (J.F.K. 22.11.63, Nemira, 2020) a fost inclus în top 10 cele mai importante cărți ale anului 2011 de publicația New York Times Book Review și a câștigat Los Angeles Times Book Prize la categoria Mystery/Thriller. Cărțile sale cult – seria The Dark Tower (Turnul întunecat, Nemira, 2019), It (Nemira, 2018), Pet Sematary (Cimitirul animalelor, Nemira, 2019) și Doctor Sleep (Nemira, 2019) – au stat la baza unor ecranizări celebre, iar It este astăzi filmul horror cu cel mai mare succes de casă din toate timpurile. Stephen King a primit PEN America Literary Service Award (2018), National Medal of Arts (2014) și National Book Foundation Medal for Distinguished Contribution to American Letters (2003). Trăiește în Bangor, Maine, împreună cu soția lui, scriitoarea Tabitha King.

Pe 1 octombrie, Dumnezeu este în Ceruri, cele mai multe zboruri cu avionul au decolat la timp, iar artistul plastic Clayton Riddell se află la Boston pentru a semna un contract fabulos.

Însă toate astea se schimbă brusc, odată cu fenomenul devastator care va fi cunoscut drept Semnalul. Un mesaj subliminal pe care-l aud toți cei care vorbesc la un moment dat la mobil. Trădată de tehnologie, lumea cade într-un Ev Mediu întunecat, dominat de haos, carnagiu și o hoardă de oameni reduși la instinctele primare.

Un coșmar din care Clay și alți doi supraviețuitori încearcă să găsească o scăpare, pornind către orașul său natal din statul Maine.

În teribila călătorie spre nord, li se arată câteva semne: acolo îi așteaptă fie un paradis, fie o capcană mortală.

„O privire tehnofobă, convingătoare, asupra sfârșitului civilizației, cu observații sociologice care te pun în gardă.“ – Publishers Weekly

„Privi în jur neliniștit. Toate locuințele erau întunecate – alimentarea cu electricitate se oprise deja – și puteau foarte bine să fi fost părăsite, atâta doar că el avea senzația că niște ochi îi urmăreau. Ochii nebunilor? Teldemenților? Se gândi la Femeia Power Suit și la Pixie Albă, la smintitul în pantaloni gri și cravată ferfenițită, la bărbatul în costum de afaceri care smulsese cu dinții urechea câinelui. Se gândi la bărbatul gol, care împungea aerul cu antenele de mașină în timp ce alerga. Nu, urmărire nu era un cuvânt care să facă parte din repertoriul teldemenților. Ei se repezeau, pur și simplu, la tine. Dar dacă în casele acestea – sau cel puțin în unele dintre ele – se ascundeau oameni normali, unde erau teldemenții?“

Dispozitivele „inteligente” permit accesul omului la multe informații valoroase iar în societatea modernă utilizarea lor este înrădăcinată în viața de zi cu zi. Unul dintre aceste dispozitive este telefonul mobil, gadgetul favorit care nu reprezintă doar un accesoriu ci și un obiect indispensabil ce poate deveni, în anumite condiții, un mijloc prin care se poate declanșa haosul! Utilizatorii frenetici și dependenții de tehnologie sunt păgubiți de capacitatea de a-și manifesta emoțiile și trăirile în mod direct, de a comunica față în față și de a se bucura și de viața frumoasă, de dincolo de „online”.

Ce ați spune dacă ar exista „cineva”, să spunem o persoană sau o organizație, care ar practica o formă de terorism tehnologic și s-ar gândi să reseteze creierul uman, ștergând orice urmă de civilizație din memoria oamenilor,  înnebunidu-i cu un impuls transmis prin intermediul unui apel telefonic? Ar fi posibil? Eu cred că într-o lume supratehnologizată, în care mobilul este practic o extincție a corpului, totul este posibil!

Acesta este subiectul explorat de către maestrul Stephen King în „Mobilul„, în care acesta imaginează un scenariu de groază, cu miliarde de creiere șterse complet, cu oameni transformați în creaturi primitive, o imensă  „turmă” cu voință de grup, condusă și supusă unor ordine printr-un program incredibil de calculator. Un roman captivant care îmbină cu inteligență elemente de horror și paranormal într-un univers apocaliptic, asa cum doar „regele” suspansului știe să facă, în care pune reflectorul, în stilul caracteristic, pe un subiect de mare interes și actualitate, dependența de tehnologie, mai precis de telefonia mobilă, dar și pe impactul pe care aceasta îl are asupra oamenilor.

SEMNALUL este cunoscut ca evenimentul declanșat în timpurile noastre, într-o anumita zi, la o anumita oră.  Această zi îl are ca protagonist pe Clayton Riddell(Clay) din Maine, artist plastic, un tânăr bărbat separat de soția lui cu care are un copil și care sosește în Boston pentru a semna un contract care să-l scoată la liman din impasul financiar în care se găsea, reprezentând totodată și startul drumului spre reîntregirea familiei. Clay nu are telefon mobil, un obiect râvnit de mulți oameni indiferent din ce motiv, nu pentru că s-ar opune progresului și științei ci pentru că sufletul lui de artist are alte repere iar mintea este ocupată cu desene și povești.

În această zi fatidică, după ce semnează contractul, este prins, în plină stradă, în mijlocul unui coșmar pe care creierul lui refuză să-l accepte, șocat când constată că toți cei din  jur, care vorbeau la telefonul mobil, se transformă, în câteva clipe, în ființe îngrozitoare, agresive, ucigașe, devin demenți extaziați care ucid, se omoară între ei sau se sinucid. Haosul și teroarea se instalează cu repeziciune, imaginile teribile se deruleaza frenetic ca într-un film de groază și, în câteva ore, civilizația dispare ca și când nu ar fi existat. Aceasta este Apocalipsa instalată prin intermediul unui apel pe telefonul mobil! Și cum primul impuls, când cineva este surprins în mijlocul unei catastrofe, este să pună mâna pe telefon și să-i sune pe cei dragi, vă maginați scenele oribile care se desfășoară odată cu apelul fiecărui utilizator, moment în care primește „SEMNALUL”?

O nebunie ce cuprinde lumea, ca un foc peste care se toarnă benzina, iar din acest moment, viata lui Clay se axează pe două repere: să supraviețuiască și să ajungă acasă pentru a afla ce s-a întâmplat cu familia lui, în special cu băiețelul lui, Johnny, căruia, recent, el și soția sa i-au făcut cadou un telefon mobil!

Lumea arde, lumea a revenit la origini, pământul este populat de creaturi controlate printr-un impuls  telefonic ce șterge din mintea lor orice urmă de logică iar oamenii întregi la minte se luptă să rămână în viață.

Călătoria extraordinar de palpitantă întreprinsă de Clay, alături de câțiva supraviețuitori neatinși de aceasta demență, este un drum lung presărat cu obstacole, frământări, suferință dar și cu victorii, pe parcursul căruia învață să se adapteze căderii în Iad și teroare, să înțeleagă creaturile primitive născute din acest fenomen și să supraviețuiască pentru a-și recupera familia.

Universul  creeat cu inteligență de King impresionează, autorul  reușind, prin stilul absolut inconfundabil, să dea poveștii o strălucire proprie, să trăiești atmosfera, să fii părtaș la suferința și temerile unui om  curajos care nu renunță cu niciun chip la ceea ce iubește și care mai găsește în interiorul lui un sâmbure de speranța ce-i dă puterea de a face CEVA, ORICE este necesar, să răzbeasca într-o lume scăpată de sub control, stăpânită de creaturi înfricoșătoare. Dacă va reuși sau nu și care este prețul cutezanței, vă las pe voi să aflați citind aceasta poveste deosebita marca Stephen King.

Fragment:

„Civilizația a alunecat în al doilea Ev Mediu pe o dara de sânge deloc surprinzătoare, însă cu o viteză pe care n-ar fi putut-o anticipa nici cel mai pesimist futurolog. S-a întâmplat de parcă abia așteptase să revină acolo. Pe 1 octombrie, Dumnezeu era în cerurile lui, indicele bursier arăta 10,140 și majoritatea avioanelor ajungeau la timp (…) După două săptămâni, văzduhul apartinea din nou păsărilor și bursa era o amintire. De Halloween, toate marile orașe ale planetei, de la New York la Moscova, duhneau până în slava cerurilor pustii și lumea asa cum fusese nu mai era decât o amintire.”

Cartea a fost ecranizată. Filmul, cu același titlu, a apărut în 2016, în regia lui Tod Williams. Rolurile principale au fost interpretate de actorii John Cusack, Samuel L. Jackson și Isabelle Fuhrman. Cell este a doua adaptare a scrierilor lui King în care joacă Cusack și Jackson, după filmul 1408 (2007).

Cărțile autorului Stephen King pot fi comandate de pe nemira.roelefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.rodol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți horror

Recenzii și prezentări cărți Stephen King

8 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *