Delicatese Literare
Prezentari carti

Moll Flanders de Daniel Defoe, Editura Orizonturi

Moll Flanders

Daniel Defoe

Editura Orizonturi

Publicată la trei ani după ROBINSON CRUSOE (1719), care l-a făcut celebru pe autorul Daniel Defoe, cartea MOLL FLANDERS s-a constituit ca unul din precursorii importanţi ai romanului modern.
Născută în închisoarea Newgate şi abandonată când avea şase luni, Moll Flanders se va convinge că singura persoană pe care se poate bizui e ea însăşi. Arivistă convinsă, tăinuitoare şi supravieţuitoare, Moll îşi va folosi talentele extraordinare pentru a scăpa de sărăcie.
Duce o viaţă agitată din care nu lipsesc călătoriile cu ţigani, cinci căsătorii, incest, prostituţie şi aureola de cea mai de succes hoaţă din Londra. Capturată, ea va scăpa de pedeapsa cu moartea şi încurajată de un pastor va ajunge să se căiască pentru toate păcatele vieţii sale.
Romanul a fost primit extrem de favorabil de către cititori, fiind tipărit în trei ediţii în primul an şi în câte o ediţie în următorii 60 de ani. Apoi, până în 1896 a făcut obiectul unei cenzuri subtile: a fost omisă de la publicare. Astăzi, cartea se bucură de aprecierea întregii sale valori literare.
Sursa: Editura Orizonturi
Cartea a beneficiat de o frumoasa ecranizare cu Robin Wright, Morgan Freeman în rolurile principale. „Moll Flanders” nu străluceşte doar prin interpretarea actorilor sau prin reproducerea excepţională a epocii, ci este şi un film care vorbeşte foarte deschis despre condiţia umană.

 

6 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *