Mort la datorie de Stephen King, Seria Bill Hodges, Editura Nemira – recenzie

Mort la datorie

(End of Watch – 2016)

Stephen King

Editura Nemira

Colectie: Suspans

An aparitie: 2018

Nr. pagini: 440

Traducător: Ruxandra Toma

A treia și ultima carte din seria Bill Hodges:

1. Mr. Mercedes – 2014 – recenzie 

2. Ce-am găsit al meu să fie – Finders Keepers – 2015 – recenzie 

3. Mort la datorie – End of Watch – 2016

Brady Hartsfield e în stare vegetativă de mulți ani. Să-și revină complet pare improbabil. Dar, dincolo de starea lui, autorul atentatului cu Mercedes în care au murit opt persoane este de fapt foarte prezent. Mai mult, a perseverat și și-a dezvoltat puteri noi, ucigătoare, care pot face dezastru fără ca el să părăsească patul de spital. Acum e gata de un alt atac și hotărât să se răzbune pe oricine îi stă în drum. Printre alții, în drum stă și Bill Hodges, polițistul pe care îl șțiți din Mr. Mercedes și Ce am găsit al meu să fie.

O carte clasică de Stephen King. Personaje sinistre, dar realiste, care ți se bagă pe sub piele și rămân acolo, o poveste palpitantă, cu răsturnări de situație la o viteză amețitoare, proză încântătoare, toate dovedesc încă o dată că unul dintre cei mai talentați povestitori din America este și unul dintre cei mai buni scriitori. – Associated Press

Un thriller atât de întunecat, dar care nu lasă deoparte iubirea, pierderea și, poate, mântuirea. – The Cleveland Plain Dealer

„Mort la datorie” – ultimul volum al seriei Bill Hodges, de Stephen King, este un mistery cu elemente de paranormal, o poveste scrisă într-o manieră în care doar acest mare autor știe să o facă: suspans dozat în mod inteligent, intrigă bine construită, un stil de scriere precis, stranietate suficientă cât să taie răsuflarea, personaje complexe și captivante și finaluri demne de un scriitor de mare clasă.
Stephen King este de neegalat, din punctul meu de vedere, datorită capacității extraordinare de a stârni curiozitatea, emoțiile de tot felul și trăirile cititorului, este un foarte bun cunoscător al diferitelor tipologii umane, pătrunde în ungherele cele mai întunecate ale minții omenești, taxează prostia, lenea, cruditatea, lăcomia, poveștile scrise de el fiind deosebite, tulburătoare, de o frumusețe stranie. Da, este numărul unu în clasamentul meu, al celor mai buni scriitori, iar creativitatea lui e sclipitoare.
Dar, să vă spun câteva cuvinte despre intriga complexă a acestui volum, care se desfășoară în felul următor: în urmă cu aproape șapte ani, într-o dimineață rece și cețoasă, în fața Complexului Municipal dintr-un mic orășel american, se află sute de șomeri ce s-au trezit cu noaptea în cap pentru a prinde un loc la Târgul de locuri de muncă ce se desfășoară anual. Un dement psihopat întră în viteză în mulțimea de oameni, conducând un bolid Mercedes-Benz folosit drept armă și omoară pe loc opt persoane, lăsând în urmă lui mulți alți oameni desfigurați, în stare critică, cu grave traumatisme.

Pe criminal îl cunoaștem încă din startul volumului unu (Mr.Mercedes) și el se numește Brady Hartsfield, alias Ucigașul cu Mercedes, un tip înfiorător de dezaxat, un tânăr sociopat, abuzat în toate modurile posibile încă din copilărie, care nu este prins de poliție decât după ce îl șicanează pe detectivul pensionar Bill Hodges, ale cărui gânduri alunecaseră pe panta depresiei. Ucigașul însă habar nu are pe cine trezește din hibernare! Ajutat de doi tineri deosebiți, Jerome Robinson – un adolescent de culoare, foarte inteligent, priceput la computere, și Holly Gibney – o tânăra femeie cu chip de copil, curioasă, analitică, dar cu ticuri și anxietăți din cele mai stranii, detectivul pensionar Hodges reușește să dejoace planurile criminale puse la cale de diabolicul ucigaș – personaj care primește o bătaie sora cu moartea, ce îi produce multiple traumatisme cranio-cerebrale care îl bagă în comă profundă pentru o perioada lungă de timp și îl transformă într-o legumă.

Din acest moment Bill Hodges face o adevărată fixație pentru Ucigașul cu Mercedes, îl vizitează periodic la spital, fiind informat permanent despre evoluția acestuia de câteva persoane de încredere din echipa medicală ce-l îngrijea. Și cum Hodges devenise dependent de adrenalina dată de meseria de polițist, în loc să stea și să se bucure liniștit de pensie, înființează agenția „Ce-am găsit al meu să fie” ocupându-se împreună cu partenera lui, Holly Gibney, cu localizarea și prinderea fugarilor.

Holly este un personaj fascinant, cu multiple tulburări de personalitate, o femeie pe care o intimidează oamenii dar o persoană extrem de eficientă și o adevărată magiciană a computerelor. Se atașează emoțional de Hodges, îl consideră prieten și tată, îi poartă de grijă, iar detectivul îi răspunde pe măsură, iubind-o că pe propria fiică.

Timpul trece, Brady Hartsfield – Ucigașul cu Mercedes se trezește din comă, dar pentru toată lumea este clar că acesta nu poate da socoteală pentru crimele lui, deși se petrec evenimente ciudate, paranormale, când prin preajma lui se găsesc anumite persoane pe care nu le agrează, lucruri pe care poate să le facă cu puterea minții pentru că fizic, arată ca un schelet după atâta timp în care a stat imobilizat în comă profundă. Se pare că din patul de spital, nenorocitul a căpătat puteri de neînțeles și neimaginat! Cine știe ce circuite s-au ars și noi legături s-au realizat în creierul lui după bătaia primită, cine știe ce reacții adverse are medicamentul experimental cu care îl injectează, fără știrea personalului medical, medicul neurolog curant, un arogant cu orgoliul umflat cât contul bancar, un tip ce râvnește la glorie făcând experiențe pe cei ca Brady.

În momentul în care are loc o crimă urmată de o sinucidere în care sunt implicate o supraviețuitoare a masacrului înfăptuit de Ucigașul cu Mercedesul și mama acesteia, în scenă întră detectivul pensionar Hodges și partenera lui, Holly, care sunt sunați de către fostul coleg din poliție al lui Hodges, acesta știind obsesia lui Bill pentru cazul de la Complexul Municipal cât și nevoia de încheiere, de final, pentru acea anchetă.

Atât Bill Hodges cât și Holly, doi oameni riguroși, analitici, observă lucruri pe care polițiștii nu sunt în stare să le vadă, cum ar fi „Z”-ul scris cu markerul în perimetrul unde s-a a avut loc sinuciderea sau tableta Zappit-model vechi, de calitate îndoielnică, ce conține un joc cu efecte hipnotice. Aceste firave indicii constituie punctul de pornire al investigațiilor pe care Bill și Holly le vor efectua pentru a desluși misterele ce stau în spatele acestui caz neobișnuit, iar ceea ce descoperă cei doi este de-a dreptul incredibil!

Ar crede cineva că nenorocitul de Ucigaș cu Mercedes, cu creierul făcut terci, îi păcălește pe toți de o bună perioadă de timp și, din salonul de spital, manipulează gândurile, intră în contact cu mintea oamenilor și „vede” prin ochii lor? Ar crede cineva că prin telepatie, monstrul ucigaș, semicatatonic, pune stăpânire pe cele mai adânci frici ale oamenilor scoțându-le la iveală pentru ca apoi prin hipnoza făcută cu ajutorul unui joc de pe o amărâtă de tabletă cu jocuri să le trimită mesaje subliminale?

Sună absurd, nu-i așa? Dar, poate, nu atât de nebunesc dacă un detectiv și partenera lui ciudată cred cu tărie că nu trebuie să întorci niciodată spatele lucrurilor evidente, chiar dacă ele duc într-o direcție pe care nu vrei să mergi.

Dacă v-am trezit curiozitatea cu aceste impresii, vă invit să citiți acest volum și acesta serie mistery de excepție, o poveste originală, scrisă cu multă imaginație, prin care Stephen King aduce în fața cititorului o lume nebună și ciudată, dar fascinantă și captivantă.

„Deși închis în rezerva 217 și într-un trup care nu mai funcționează, Brady a avut la dispoziție luni multe în care să-și facă planurile, să revizuiască aceste planuri și să revizuiască revizuirile. A făcut greșeli pe parcurs (de exemplu, acum îi pare rău că l-a folosit pe Z-Boy ca să-i trimită lui Hodges mesajul ăla pe site-ul Umbrela albastră și regretă că n-a mai așteptat înainte să o atace pe Barbara Robinson), însă nu s-a dat bătut și uite-l aici, foarte aproape de succes.”

„În cei zece ani trecuți de la absolvirea liceului și până la momentul din Sala Mingo, când a fost schilodit pe viață, fascinația lui Brady față de suicid – inclusiv față de al lui, pe care îl consideră parte a unui gest măreț și istoric – nu s-a stins. Și în pofida tuturor piedicilor, această sămânță s-a dezvoltat și s-a transformat în floare. El va fi Jim Jones al secolului douăzeci și unu.”