Delicatese Literare
Prezentari carti

Moștenitoarea de Courtney Milan, Editura Litera, Colecția Iubiri de Poveste

Moștenitoarea

(The Heiress Effect – 2013)

Courtney Milan

Editura Litera

Colecția Iubiri de Poveste

Nr. pagini: 320

Traducerea: Andreea Antal

  1. Războiul ducesei (The Duchess War -2012) – prezentare
  2. Moștenitoarea (The Heiress Effect – 2013)
  3. Conspirația contesei (The Countess Conspiracy – 2013) – prezentare
  4. Scandalul sufragetei (The Suffragette Scandal – 2014)
Courtney Milan (pseudonimul lui Heidi Bond) a absolvit chimia și matematica. Apoi, ca să mai anime lucrurile, a studiat dreptul, pe care l-a absolvit summa cum laude. A avut diverse sarcini administrative și o vreme a lucrat ca profesoară de drept. Fiindcă nu i se permitea să citească romane de dragoste în pauza de prânz, a început să scrie cărți romantice, apoi a devenit scriitoare cu normă întreagă.
A publicat peste 25 de romane. Cărțile lui Courtney Milan au primit recenzii foarte bune în Publishers Weekly și Booklist. Este o scriitoare de bestselleruri New York Times și USA Today și câștigătoare a premiului RITA. Locuiește în Munții Stâncoși, alături de soțul ei, de un câine perfect și de o pisică de pradă.
În prezent trăiește în Rocky Mountains cu soțul ei, un câine adorabil și o pisică agresivă.

Domnișoara Jane Fairfield nu poate face nimic bine. Când este în compania altora, spune întotdeauna ce nu trebuie sau vorbește prea mult. Oricât de scumpe ar fi, rochiile ei nu cadrează deloc cu moda. Nici măcar zestrea ei imensă nu o poate salva de la a fi obiectul batjocurii tuturor.

Și este exact ceea ce își dorește. Ar face orice, chiar și să riște umilința, dacă asta înseamnă că poate rămâne nemăritată și se poate asigura că sora ei nu pățește nimic.

Domnul Oliver Marshall trebuie să facă totul cum dictează înalta societate. El este fiul bastard al unui duce, crescut în condiții umile, și intenționează să dea voce și putere oamenilor de rând. Dacă face un pas greșit, nu va avea niciodată șansa de a realiza ceva. Nu e bine pentru el să vină în ajutorul femeii nepotrivite. Cu siguranță, nu trebuie să se îndrăgostească de ea. Dar există ceva la încântătoarea și curajoasa Jane, căreia nu-i poate rezista… chiar dacă asta ar putea însemna ruinarea amândurora.

„Sărutul pe care domnul Marshall nu i‑l dăduse, persista pe buzele ei la trei zile după ce acesta refuzase să i‑l dea. Acea atingere – care nu se întâmplase – îi înfiora buzele ca un secret înțepător și dulce, iar ea îl simțea impregnându‑i, cu deplinătatea promisiunii lui neîmplinite, fiecare cuvânt care îi ieșea din gură.“
„Oliver îi simțea fiecare respirație urcând și coborând pe pieptul lui. Așa că putea să își dea seama și când ea nu mai respira, când adierea caldă a răsuflării ei înceta, iar corpul ei se încorda la pieptul lui.
Să o vadă iar? Acela era un eufemism. Îl năpădi dorința, fierbinte și impetuoasă. Nu voia doar să o vadă. O voia în patul lui. Ea nu s‑ar fi abținut, nici pe departe. Era inteligentă, curioasă și pasională, iar el bănuia că dacă ar fi avut‑o vreodată sub el… O, Doamne, nu se putea gândi la asta. Nu acum, nu cu ea atât de aproape.“
El nu îi putea schimba trecutul. Refuza să renunțe la viitor. Rămăsese doar prezentul: căldura sărutului ei, acel gust dulce de ceva ce ar fi putut să fie… Și amărăciunea unei iubiri care nu se putea împlini.“

Veți citi întreaga poveste în romanul MOȘTENITOAREA de Courtney Milan, al doilea volum al seriei „Frații tenebrelor“, după RĂZBOIUL DUCESEI. De luni, 8 noiembrie, la chioșcurile din toată țara!

Sursa: Cărți Romantice

Listă cărți apărute în Colecția Iubiri de poveste ordonate după autor și serii

Cărțile apărute la Editura Litera/Alma în colecția Iubiri de poveste pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Iubiri de poveste

Colecția Iubiri de Poveste noiembrie 2021

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *