Motanul care voia să salveze cărțile de Sōsuke Natsukawa, Editura Litera, Colectia Folio – recenzie

Motanul care voia să salveze cărțile

(Hon o mamorō to suru neko no hanashi – 2017)

Sōsuke Natsukawa

Editura Litera

Colectia Folio

Traducere din limba japoneză de Iolanda Prodan

Nr. de pagini: 256

An apariție: 2022

SŌSUKE NATSUKAWA este un scriitor și medic japonez din Nagano. Cartea sa de debut, Kamisama no Karute, a fost distinsă cu Shogakukan Fiction Prize și Japan Booksellers’ Award. S-a vândut în peste 1,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată în Japonia. Publicat în 2017, romanul Motanul care voia să salveze cărțile (Hon o mamorō to suru neko no hanashi) a devenit în scurt timp un bestseller național și internațional, apreciat de critici și de public deo potrivă și tradus în 38 de limbi.

Anticariatul Natsuki este o prăvălioară cu cărți la mâna a doua, situată la marginea orașului. Înăuntru, rafturile, pline cu volume minunate, tronează impunătoare, înalte până la tavan. Lui Rintarō Natsuki îi place nespus acest spațiu primitor, creat de bunicul său. Își petrece multe ore aici, citind în voie. Este refugiul perfect pentru un puști retras și pasionat de lectură.

După moartea bunicului său, Rintarō se simte singur și deprimat. Și, din câte se pare, va fi nevoit să închidă anticariatul. Dar apoi se trezește în prăvălie cu un motan vorbitor pe nume Tigruț, care îi cere ajutorul. Motanul are nevoie de un iubitor de cărți care să-l însoțească într-o misiune. Bizarul cuplu va porni în trei aventuri palpitante, menite să salveze cărțile din mâinile oamenilor care le-au sechestrat, le-au maltratat sau le-au trădat. Iar la urmă, rămâne o ultimă misiune de salvare, în care Rintarō va trebui să pornească de unul singur...

Motanul care voia să salveze cărțile este o poveste înduioșătoare despre găsirea curajului, despre compasiunea pe care le-o arătăm celor din jur – și despre puterea nemaipomenită a cărților.

„Excentric și emoționant deopotrivă, Motanul care voia să salveze cărțile ne invită să ne amintim ce bucurie poate fi să te cuibărești în pat cu o carte bună și să savurezi plăcerea tactilă de a întoarce pagină după pagină, captivat de o poveste frumoasă.“ – The Japan Times

„Iubitorii literaturii tradiționale și ai cărților în sine vor găsi confirmări în lecțiile pe care le învață (și le predă) Rintarō, în vreme ce structura poveștii și natura sa fantezistă vor fi pe gustul adolescenților, mai familiarizați cu convențiile jocurilor pe computer… Cărți, pisici, iubiri adolescentine și aventuri: un veritabil magnet pentru o gamă variată de cititori!“ – Kirkus Reviews

„Fermecător… Bildungsromanul antrenant al lui Natsukawa debordează atât de fantezie, cât și de înțelepciune.“ – Shelf Awareness

„Motanul care voia să salveze cărțile”, de Sōsuke Natsukawa este una dintre acele cărți pe care orice pasionat de lectură și de micile feline (de multe ori cele două iubiri merg mână-n mână) ar vrea să o citească, fie numai și pentru titlu. Bineînțeles că și pe mine m-a atras. Pentru a gusta cu adevărat această lectură este necesară atât o deschidere către stilul japonez de scriere, care nu este pe placul tuturor cititorilor vestici, cât și față de mesajul cărții și de mesagerul în sine: un motan frumos, mândru, însă aparent arogant și rece. În realitate majoritatea felinelor demonstrează acest aer de independență detașată, adăugând încă un motiv pentru care să le admirăm și să le iubim.

Romanul poate fi numit un basm pentru toate vârstele, în el fiind folosit din plin realismul magic de sorginte niponă, însă unul mai puțin tradițional și mai adaptat vremurilor noastre. Mesajele romanului sunt, prin excelență, inspirate din realitățile vremurilor noastre.

Rintarō, un adolescent orfan, își pierde bunicul, cel care îl crescuse într-o atmosferă liniștită. Bătrânul avea un anticariat cu multe cărți vechi, clasice, valoroase. Acolo, Rintarō, un elev de liceu retras, se refugiază în lumea cărților. Confuz fiind după moartea bunicului, nu mai dă pe la școală, timp în care e vizitat de doi colegi: Akiba, un coleg mai în vârstă, cel mai popular băiat din școală, bun la învățătură și la sporturi deopotrivă, și Sayo, șefa clasei sale, care îi aduce cu conștiinciozitate temele și lecțiile.

Totuși, cel mai neobișnuit vizitator este un motan superb, cu ochi de jad, care se prezintă drept Tigruț și care are niște misiuni pentru băiat: cărțile se află în primejdie. Cărțile din anticariat? Nu, cărțile în general. Lumea lor.

Băiatul trebuie să viziteze trei adversari redutabili și să îi convingă că maniera în care aceștia procedează face rău lumii livrești. Motanul are o atitudine care îl contrariază pe Rintarō: pe de o parte, îl consideră cam pămpălău, pe de alta, are mare încredere că el e cel ales, singurul care îl poate ajuta să salveze cărțile.

Fiecare înfruntare este descrisă în carte, fiecare poartă cu sine un mesaj, o cheie de interpretare deloc dificilă, întrucât, în stilul simplu și direct nipon, problemele sunt destul de clar puse pe tapet, fără nevoia unei analize profunde a situației. Aceasta însă nu înseamnă că situațiile dezbătute în sine nu ar fi serioase, deoarece chiar sunt, și cu siguranță mulți dintre cititori își vor vedea unele gânduri prinzând viață pe hârtie, gânduri care privesc exact asta – soarta cărților, a lecturii într-o lume din ce în ce mai concentrată pe țeluri, pe performanțe, pe a face cât mai multe într-un timp cât mai scurt.

Mie îmi place să citesc. De cele mai multe ori, termin o carte și iau alta, îmi place să alternez genuri, stiluri, epoci chiar. Înțeleg bine pasiunea pentru citit, întrucât o împărtășesc. Cu toate acestea, de câte ori n-am asistat fiecare dintre noi, în această epocă în care totul e inventariat cu ajutorul tehnologiei, la o adevărată competiție de citit? Unii oameni nu citesc mai deloc, în timp ce alții se întrec în numărul cărților citite. Puțină lume mai are timp pentru a-și reciti favoritele. Au apărut numeroase tehnici de citire rapidă, de a parcurge în mare viteză cărțile. Dacă pentru anumite tipuri de lectură tehnicile acestea își pot dovedi o oarecare utilitate, în cazul beletristicii se pune diferit problema. Care e farmecul de a citi în dungă un roman? Care este sensul? Doar pentru a-l bifa la categoria citite, pe grupurile de cititori sau platformele dedicate evidenței lecturilor?

Un alt subiect adus la înaintare este cel al editurilor, care publică cu predilecție cărțile care se vând, cele care au un succes nebun de piață, de multe ori lăsând în umbră cărți mai valoroase și uitând de reeditarea unor cărți foarte bune. Am fost de curând martorii unui astfel de fenomen, iar el nu arată decât vârful unui aisberg.

Acestea, și altele pe deasupra, fac parte din gama subiectelor pe care le abordează Sōsuke Natsukawa, prin intermediul aventurilor fantastice în lumea cărților ale lui Rintarō, însoțit de Tigruț și de Sayo. Ei trebuie să înfrunte un al patrulea adversar, diferit de cei trei dinainte, și Rintarō să stea față în față cu consecințele propriilor opinii. Vor fi argumentele sale suficiente pentru a schimba ceva, acolo unde contează? Ce va învăța el din aceste experiențe? Aflăm și ce decizie va lua băiatul referitor la soarta anticariatului, legată strâns de a lui. Dincolo de toate, cartea se constituie însă într-o pledoarie pentru cititul în tihnă, fără vreun fel de presiune, redescoperirea clasicilor și a cărților mai grele, dar care, în viziunea autorului, ne aduc ceva nou, ne îmbogățesc sufletește. Reîntoarcerea la plăcerea de a citi nu doar pentru aparențe și succes, dar nici pentru a transforma lectura doar într-o manieră lejeră de a petrece timpul liber. Altfel zis, să le acordăm cărților însemnătatea pe care o merită în viețile noastre, fiindcă fiecare carte bună citită are esența ei vie, transmisă către noi de dincolo de timp și spațiu.

Eu vă invit să descoperiți singuri mesajele din această carte, împreună cu simpaticii protagoniști ai acestui basm modern reușit, după părerea mea.

„ – Și cărțile au suflet, spune dintr-o dată Tigruț.

Frumoșii săi ochi verzi strălucesc în întuneric, reflectând lumina stelelor.

– O carte care stă nemișcată într-un raft nu e decât un teanc de hârtii prinse într-un cotor, între coperți. O carte, oricâtă putere incredibilă ar avea ca să schimbe lumea sau orice poveste nemaipomenită ar prezenta, nu va rămâne decât o bucată de hârtie, dacă nu e niciodată deschisă și citită. Cartea care este îndrăgită și prețuită, în care sunt adăpostite emoțiile și sentimentele oamenilor, acea carte e binecuvântată cu suflet.”

Cartea „Motanul care voia să salveze cărțile”, de Sōsuke Natsukawa poate fi comandată de pe litera.ro, libris.ro, cartepedia.ro, elefant.ro, bookzone.ro, librarie.net,  emag.ro