Motanul s-a sinucis de Gabriel Bota, Editura Herg Benet – recenzie

18

Motanul s-a sinucis

Gabriel Bota

Editura Herg Benet

Colecția Radical din 5

Nr. de pagini: 184

An apariție: 2019

Motanul nostru era cel mai fericit dintre motani. Se juca fără oprire cu tot ce găsea prin casă, dar cel mai mult îi plăcea să se joace cu aerul. Când l-am găsit în parcare, ramolit și plin de noroi, tu l-ai luat repede în brațe și l-ai adus în casă. Nu avea mai mult de două săptămâni și zâmbea fericit printre mustățile lui subțiri. I-ai făcut culcuș între pernele din pat și astfel, în fiecare seară, adormeam ascultându-l cum ne toarce în urechi. Eram atât de fericiți, încât nici nu știam că suntem. A fost primul nostru copil. Când ne-au vizitat prietenii, au fost și ei uimiți de puterea motanului. Fiindcă motanul nostru avea o putere care, în timp, nu i s-a mai părut nimănui ciudată. Când îl luai în brațe, începea să toarcă, iar din acel moment începeai să fii fericit fără să știi că ești. Și încet-încet, ne-am trezit în decursul a câteva luni că, în fiecare seară, casa noastră devenea neîncăpătoare. Mai întâi, prietenii noștri le-au spus prietenilor lor despre puterea motanului, apoi rudele și vecinii, până și vânzătoarea de la chioșcul de ziare ne-au bătut la ușă.
„Știți, eu nu vreau să știu că sunt fericită, vreau doar să fiu“, ne-a spus doamna Crina în timp ce ținea motanul în brațe.
Și ușa noastră s-a tot deschis și pe ea intrau în fiecare zi diferiți oameni, funcționari publici, avocați, vânzătoare din piață, balerine, doctori, șoferi de tir, actori, muncitori de pe șantier, care nu voiau altceva decât să ne țină câteva minute motanul în brațe.
Motanul s-a sinucis.” Tocmai am terminat de citit ultimul cuvânt al acestui roman cu totul ieșit din tipare. Spun acest lucru deoarece romanul este compus din exact 26 de povestiri, legate între ele și nu tocmai, ca un buchet de baloane multicolore sau ca un șirag cu foarte multe mărgele, exotice și diferite între ele, cu care poți, eventual, să hipnotizezi pe cineva. Cartea are în sine această capacitate hipnotică, de a te trage în abisuri onirice, care adeseori în lumea visului sunt totuna cu înălțimile, unde susul și josul se rostogolesc ca o roată a norocului, iar noi, oamenii odată cu ea, când jos, când sus, când gonind nebunește pe laterale.
Sunt momente în care deschizi o carte și citești, fără să știi la ce să te aștepți. Nu ai idee despre ce se va vorbi în carte, cam care ar fi genul, în ce categorie se încadrează – e ceva ce mie mi se întâmplă rar, fiindcă de regulă îmi aleg lecturile cu multă grijă, citind un sinopsis, ceva impresii pe ici, pe colo, de la lume adunate și cu cât mai puține spoilere, pe cât se poate. Așa am deschis această carte, ca și cum ar fi fost multe pagini albe între coperțile ei care, pe măsură ce citeam, se umpleau ca prin magie de litere și alcătuiau un întreg univers, format din cadre după cadre care se succedă într-o sarabandă de realitate și vis, de concretețe și experiențe psihedelice de-a dreptul. Tumultul vine la pachet cu liniștea, nemișcarea cu intensitatea.
Existența este uneori dureroasă, dar este o durere voluptuoasă, îmbinată cu momente de grație, fericire, revelație, momente efemere ca bulele de săpun. Poate aici este drama, în incapacitatea de a reține aceste momente, în durerea de a le vedea cum dispar, fără a ști când va sosi următorul și cât va dura. Am descoperit o proză extrem de lirică, experiența narativă a unui poet care a hotărât cumva să o desprindă din vers și să îi dea o altă formă, o altă substanță.
Cartea atinge subiecte dintre cele mai diverse, care populează mintea omenească și o împing pe acest drum al introspecției, al căutării unor răspunsuri, revelații poate, un drum care se ramifică, cu căi care se separă și se unesc din nou, cu multe contraste de la un pas la altul, un joc, un dans universal, acum teribil de serios și apoi jucăuș, acum cu dor de disoluție și apoi o tornadă de senzații intense. Visul, singurătatea, destinul, condiția umană, fericirea, cotidianul, regăsirea de sine, iubirea. Tot ce căutăm noi, ca oameni, ce prindem la un moment dat cu inima, mintea, simțurile, captivați și captivanți, în mjlocul spectacolului sau privind de la margine, uneori poate simultan, în mod paradoxal.
Gabriel Bota are un fel de a surprinde. Pornești în călătoria aceasta literară ca într-un circuit-surpriză, unde nu prea ai nevoie de bagaj. Ajungi în Oslo, Praga sau Londra. Descoperi referințe culturale diverse, literare, muzicale. Simți atmosfera, e de fapt sinestezie. Vezi, auzi, miroși, atingi, guști. Nici arta culinară nu lipsește, nici erotismul rafinat. Totul dă o impresie de eleganță. După fiecare punct și de la capăt, te trezești într-o altă poveste, ca în acele vise în care treci dintr-un loc în altul, fără ca măcar să apuci să te dezmeticești. Îți face imaginația să vibreze odată cu simțurile, un soi de încercare de a lua cumva universul, a-l condensa în două zaruri și a le rostogoli în spațiul infinit, lăsând în urmă clipe încărcate de felurite emoții și senzații.
E un vârtej, e intens. Potrivit pentru cei cu o natură boemă sigur este, dar fiecare îl va înțelege în felul său propriu. Nu trebuie să fii un mare filosof să îți placă această carte, eu, una, nu sunt o devoratoare de filosofie, am citit doar sporadic, ocazional câte ceva. Fiecare om are un spirit artistic, iar lectura cărții îl revitalizează.
Din punctul meu de vedere, nu este o carte care se povestește și se analizează cuvânt cu cuvânt, detaliu cu detaliu, așa da, așa nu, așa poate. Este o experiență care trebuie trăită, citită adică. Bucățele de artă care alcătuiesc o tapiserie, un soi de hologramă. Se compune, se desface, se reașază. Depinde mult de imaginația fiecăruia, de construcția lui, de moment, de stare, de o mie și unu de lucruri. Nu e nevoie de substanțe interzise pentru a explora o explozie a stărilor, doar de o carte micuță, cu o copertă în tonuri calde și reci. Cine sunt eroii cărții, de fapt? Visătorii. În orice om trăiește un creator, un artist chiar. Trebuie doar lăsat să iasă la lumină.
„Deasupra, elefanții înoată printre nori, sunt și câteva foci verzi și un urs crud cu față de arlechin. Nimeni nu e surprins de jocul lor. Nimeni nu e aici. La noapte voi crește în propria mea palmă o gaură neagră a viselor.
Deschid ochii. Mâinile ating pereții velini ai cărții. Încep să citesc Iubire de Hanne Ørstavik. Încet, cartea curge în mine și eu curg în carte. Ne împreunăm ca doi îndrăgostiți sub lumina aurorei boreale. Ne simțim și ne atingem delicat. Ne povestim dintr-o dramă a vieții din care nu se poate scăpa.
„Ai patine?”, mă întreabă Vibeke.
„Am suflet!” îi răspund eu.
„Taci, dar înăuntrul tău lași lucrurile să vorbească!”, mai adaugă Vibeke.
„Nu voi pleca, oamenii uită că trebuie să aștepte”, și imediat tresar.
E noapte. Aici e cea mai minunată neliniște din lume.”
„S-a gândit că toate zidurile din lume sunt de fapt transparente și, dacă vrei cu adevărat să devii invizibil, trebuie să te ascunzi după un zid transparent. Ochii oamenilor văd ceea ce nu este evident, ochii oamenilor pun întrebări ce le umbresc privirea. Doar Vântul-dulce poate trece de orice zid. Și-a amintit de povestea pe care i-o citeau părinții ei, pe vremea când erau împreună. Vântul-dulce se naște sub copitele celor 12 cai care pornesc spre pământ la miezul nopții. Caii străbat granița dintre lumi și aduc cu ei visele de care uită oamenii. Vântul-dulce împrăștie visele prin fiecare suflet și de acolo se naște speranța. Când se face dimineață, Vântul-dulce se întoarce în cealaltă lume, iar oamenii se trezesc cu speranța în suflet.”

Cartea Motanul s-a sinucis de Gabriel Bota poate fi comandată pe hergbenet.roelefant.ro, libris.rolibrariadelfin.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

 

About Author

18 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Felicitari, Ana, foarte frumoasa recenzia! ❤O carte interesanta! Multumesc pentru recomandare!❤

  2. Îți așteptăm cu mare interes părerea. Am mai citit o părere despre carte, dar care nu m-a convins în totalitate. Tu m-ai convins, este musai sa citesc și eu aceasta carte. Felicitări!

    • Este acel gen de carte care iti place sau nu. Nu cred ca este vreo cale de mijloc, te prinde sau nu te prinde. Ma bucur ca te-am convins sa o citesti!

  3. Mirela Barbalata on

    O recenzie incitanta cu atat mai mult cu cat povestea pare iesita din tipare .Oricum, m-ai facut tare curioasa!
    Multumesc pentru recomandare!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: