Multumesc pentru amintiri de Cecelia Ahern, Editura All – recenzie

34

Mulțumesc pentru amintiri 

(Thanks for the Memories – 2008)

Cecelia Ahern

Editura All

Traducere: Marinela Iovu

458 pagini

Bestseller international 

Emoţionant şi amuzant, romanul Ceceliei Ahern surprinde povestea de iubire a doi străini aflaţi într-un moment de cumpănă și ne demonstrează că este totuși posibil să cunoști în profunzime pe cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată. „Mulțumesc pentru amintiri” a fost nominalizat la Romantic Novel of the Year 2009. 
Joyce Conway are o căsnicie ratată și a pierdut aproape totul în viață. Dar a supraviețuit accidentului din cauza căruia a ajuns de urgență la spital. În urma unei transfuzii de sânge, în mod absolut inexplicail, Joyce își amintește fețe pe care nu le-a văzut niciodată, străzi din Paris pe care n-au purtat-o pașii până acum. Se simte copleșită de un sentiment de déjà vu, care o face să creadă că trăiește viața altcuiva.
Decizia lui Justin Hitchcock de a dona sânge a fost singurul lucru pe care l-a făcut din inimă de foarte multă vreme. Viața cuiva ar putea depinde de tine chiar în acest moment – acesta este argumentul care l-a convins. În trecut își urmase fosta soție și fiica de la Chicago la Londra, iar acum, singur și tulburat, le predă studenților plictisiți de la un colegiu din Dublin. Dar totul este pe cale de a se schimba când primește un coșuleț cu brioșe și un bilet de mulțumire. Cadourile cu expeditor anonim continuă să sosească, iar Justin e decis să rezolve misterul. Decizia lui va schimba două vieți pntru totdeauna.
„O carte care trebuie citită neapărat! Cititorii sunt conduși într-o călătorie a inimii.” – Complete Woman
„Cecelia Ahern are un talent special de a ajunge la miezul trăirilor umane: durerea sufletească a lui Joyce devine aproape palpabilă, iar Justin tânjește după o fărâmă de sens în viața lui. Scriitoarea a început prin a scrie chick lit, aventurându-se apoi pe teren fantastic. Acest roman reușește să îmbine perfect cele două elemente.” – Library Journal
„Cecelia activează cu mare fler aceleași implicații mistice care au transformat P.S. Te iubesc într-un mare succes.” – Marie Claire
„Întrebarea CUM AR FI DACĂ ce răzbate din paginile acestui roman ne dă șansa să credem în magie.” – Redbook Magazine
Mulțumesc pentru amintiri este o carte dulce-amăruie foarte frumoasă, caldă, emoționantă, plină de sensibilitate și cu un strop de magie. Unele pasaje din carte te răscolesc până la lacrimi, iar la altele râzi în hohote.
La fel ca și celelalte cărți ale Ceceliei Ahern, și Mulțumesc pentru amintiri îți oferă o prețioasă lecție de viață, făcându-te să prețuiești momentele simple și să nu îți pierzi speranța, chiar în cele mai dificile momente, întrucât o rază de soare poate să apară de unde nu te aștepți.
Cartea este scrisă alternativ la persoana întâi, din perspectiva lui Joyce, o tânără irlandeză de treizeci și patru de ani, și la persoana a treia, făcându-se referire la Justin, un american de patruzeci și trei de ani.
Cartea începe cu un prolog foarte emoționant, care te răscolește până la lacrimi.
În viață, suntem prinși într-o goană continuă, ne grăbim mereu, nu ne luăm răgazul să stăm puțin, să ne bucurăm de ceea ce avem deja.
”Ne grăbim, ne grăbim, ne grăbim. Ne grăbim întruna. Nu avem niciodată timp aici, încercând să ajungem dincolo.”
Iar această grabă poate avea uneori consecințe dramatice. Repezindu-se să răspundă la un telefon, ce se va dovedi ulterior că era complet lipsit de importanță, Joyce a alunecat pe scări, lovindu-se puternic și declanșându-i-se o hemoragie ce avea să-i provoace pierderea sarcinii.
Joyce Conway era căsătorită de zece ani și fusese în culmea fericirii când, după șase ani de tratamente, reușise să rămână însărcinată. Încetul cu încetul, căsnicia ei se erodase, soțul ei, Conor, fiind mai mult plecat în străinătate. Desele perioade de absență ale lui făcuseră ca ei să ajungă practic doi străini unul față de celălalt, nemaiavând preocupări comune, nemaifăcându-și confidențe iar iubirea, acel sentiment curat ce-i unise cândva, dispăruse aproape cu totul. Copilul apăruse ca o lumină în viața lui Joyce, redându-i entuziasmul și bucuria de a trăi. Iar acum, dintr-un motiv absolut stupid, pierduse tot ce avea mai prețios, Joyce nemaigăsindu-și nici o motivație de a mai rămâne în viață, copleșită de durerea pierderii.
”Îmi pare rău, scumpete, îmi pare rău că ți-am frânt șansele, șansa mea – a noastră – de a avea o viață împreună. Dar închide ochii și privește în întuneric, așa cum face mama și vom găsi drumul împreună.”
Dar tocmai când Joyce închisese ochii, încercând să se afunde în întunericul deplin, a sosit tatăl ei pe neașteptate, care a fost disperat văzând ce s-a întâmplat.
”- O, Doamne, Joyce, o, Doamne. Mă auzi, iubito? O, Doamne. O, Doamne. O, te rog. Stăpâne bun, nu Joyce a mea, n-o lua pe Joyce. Rezistă, iubito, sunt aici. Tata e aici.”
Joyce era singurul copil al tatălui ei,  care era în vârstă de șaptezeci și cinci de ani și rămăsese văduv de zece ani, în urma morții mamei lui Joyce și, indiferent cât ar fi dorit Joyce să renunțe, și-a dat seama că trebuie să lupte să rămână în viață, de dragul tatălui ei.
”El se agață de copilul lui. Eu știu că l-am pierdut pe al meu; nu-l pot lăsa să și-l piardă și el. Am luat o decizie, dar deja sufăr. Am aterizat acum, pe tărâmul vieții mele. Iar inima încă mai bate.”
În primul capitol al cărții facem cunoștință cu Justin Hitchcock, un strălucit profesor de istoria artei, aflat într-un moment al vieții în care încerca să-și recreeeze un sens. Justin divorțase în urmă cu doi ani de soția lui, după o căsnicie de șaptesprezece ani. După ce fiica lui, Bea, plecase din Chicago la Londra pentru a urma cursurile de balet, Justin o urmase pentru a fi aproape de ea.
Ca lector invitat, Justin preda cursuri la un colegiu din Dublin. Înaintea primei ore de curs, Sarah, o doctoriță pasionată de meserie, venise să-i convingă pe studenți să doneze sânge, explicându-le câte vieți ar fi putut să salveze prin gestul lor. Sarah încearcă să-l convingă pe Justin să doneze și el, dar acesta încearcă să găsească tot felul de motive absurde pentru a se eschiva, având fobie de ace.
Însă, vorbind ulterior cu fiica lui la telefon, aceasta îl mustră subtil, deși se amuză auzindu-l lamentându-se că, dacă tot s-ar hotărî să doneze, ar vrea să nu rămână anonim, ci să primească mici gesturi de recunoștință.
”- Un coșuleț cu brioșe cu scorțișoară în fața ușii tale, cu un bilețel pe care să scrie: ”Mulțumesc că mi-ai salvat viața (…). Oricând vei avea nevoie de ceva, cum ar fi să-ți iau hainele de la spălătorie, să-ți aduc cafeaua și ziarul la ușă dimineața, să-ți pun la dispoziție o mașină cu șofer, să fac rost de cele mai bune locuri la operă…” Și lista ar putea continua.”
”- Ar putea fi ca unul dintre obiceiurile acelea chinezești: știi că cineva ți-a salvat viața și îi ești dator pe viață.”
Totuși, în urma discuției cu fiica lui, Justin se duce să doneze sânge, simțind un sentiment inexplicabil că ceda ceva valoros din el, primul lucru care îi ieșea din inimă de multă vreme.
”Cincisprezece minute mai târziu, Justin privește punga de sânge cu mândrie. Nu ar vrea să o dea unui străin, aproape că ar vrea să o ducă la spital chiar el, să supravegheze salonul și să o dăruiască cuiva la care ține mult, unei persoane deosebite, pentru că e primul lucru care i-a ieșit din inimă, de foarte mult timp.”
Joyce se trezește din anestezie, realizând că încă trăiește, deși nu știa prea bine ce să facă cu viața ei în continuare.
”Prima zi din restul vieții mele, iar eu nu sunt sigură că vreau să fiu aici. Știu că ar trebui să-i mulțumesc cuiva pentru că mi-a salvat viața, dar n-am chef. Mai bine nu s-ar fi deranjat.”
Încercând din răsputeri să o ajute, tatăl ei îi spune să se ducă să se roage la o capelă din apropiere. A fost momentul în care lui Joyce i s-au activat, ca din senin, niște cunoștințe de care habar n-avea că le are.
”- Capela e o clădire rococo, nu rahitică, îl corectez, simțindu-mă ca o profesoară. Este vestită pentru stucaturile elaborate care împodobesc tavanul. Este opera sculptorului francez Barthelemy Cramillion.
– Chiar așa, iubito? Și când s-a întâmplat asta? El își trage scaunul mai aproape de pat. Nimic nu-i place mai mult decât să afle lucruri noi.
– În 1762.”
Joyce continuă să turuie în rafală zeci de amănunte despre arhitectura zonei, uluindu-l complet pe tatăl ei și simțindu-se, la rândul ei, complet derutată de amplele cunoștințe deținute, ce-i veneau cu ușurință în minte.
După ce pleacă din spital, Joyce ajunge la concluzia că nu mai este cazul să se agațe de o himeră, ci a venit momentul în care să ia act de eșecul căsniciei ei. Trist este că, în goana de a face o carieră și a acumula proprietăți materiale, pierzi ceva infinit mai prețios…
”Aveam totul înaintea noastră atunci când Conor era acel Conor pe care îl iubeam, iar eu eram acea de atunci; ne potriveam perfect. Apoi Conor a devenit cel care este acum, iar eu am devenit Joyce pe care el nu o mai iubea. Pe măsură ce casa s-a făcut tot mai frumoasă, relația noastră a devenit tot mai urâtă.”
Devastat la rândul lui de pierderea copilului, Colin nu protestează, astfel că Joyce se mută la tatăl ei, până definitiva vânzarea casei, luându-și în același timp o pauză de la serviciu, pentru a avea liniștea necesară să ia o hotărâre în privința cursului pe care să i-l dea vieții ei.
Joyce redescoperă importanța lucrurilor simple, a clipelor aparent banale, dar care, dacă le analizezi, conțin atât de multe!
“Deci asta faci când totul încetineşte şi minutele care ticăie le simţi mai lungi decât înainte. Nu te grăbeşti. Respiri încet. Deschizi ochii un pic mai mult şi priveşti la toţi şi la toate. Înţelegi totul. Rememorezi poveşti de demult, îţi aminteşti oamenii, timpurile şi ocaziile trecute. Tot ce vezi îţi aminteşte de ceva. Vorbeşti despre lucrurile acelea. Te opreşti şi îţi faci timp să observi acele lucruri şi faci în aşa fel încât lucrurile pe care le observi să conteze. Găseşti răspunsurile pe care nu le-ai ştiut ieri la cuvinte încrucişate. Încetineşti. Nu mai vrei să faci totul acum, în momentul ăsta, în clipa asta. Ţii oamenii în spatele tău pentru că nu-ţi pasă, îi simţi că te calcă pe tocuri, dar menţii pasul. Nu laşi pe nimeni să-ţi dicteze viaţa.”
”Rutina de zi cu zi, lucrurile obișnuite, prozaice sunt motorul care face lucrurile să meargă. Cât de extraordinar poate fi un lucru obișnuit, un instrument pe care îl folosim pentru a merge înainte, un tipar pentru sănătatea mintală.”
În același timp, se produc mai multe coincidențe ciudate, care o tulbură pe Joyce. În mai multe locuri se întâlnește cu un american înalt, bine făcut, cu păr castaniu, ușor albit la tâmple, de care se simte atrasă și conectată inexplicabil.
De asemenea, constată nu numai că are ample cunoștințe de istoria artei și arhitecturii, dar știe la perfecție și italiana, franceza și chiar latina! Mai mult, amintiri inexplicabile cu o fetiță blondă, aflată în diverse stadii de creștere îi invadează visele. Și alte amintiri tulburătoare își fac loc în memoria ei, cu doi băieți, o stropitoare, un bărbat cu tălpile verzi…
Încercând să rezolve misterul, pornind de la mai multe indicii, pleacă împreună cu tatăl ei la Londra.
Urmează mai multe peripeții amuzante, Joyce ajungând și ea la un moment dat să râdă cu lacrimi, uitând pe moment tragedia prin care tocmai trecuse.
”Lacrimi fierbinţi îmi curg pe obrajii care mă dor de la atâta râs şi le apăs cu mâinile ca să le opresc. Înţeleg cât de apropiate sunt fericirea şi tristeţea. Atât de strâns legate, separate de o linie atât de fină care în mijlocul emoţiilor tremură, trecând de linia de demarcaţie în teritoriul opus. Mişcarea e neînsemnată, precum firul subţire a unui păianjen care tremură sub un strop de ploaie.”
La rândul lui, Justin este inexplicabil tulburat de femeia misterioasă cu care se tot întâlnea din întâmplare și simte nevoia imperioasă să o cunoască.
În același timp, este complet bulversat în momentul în care începe să primească niște coșulețe misterioase cu brioșe, cineva îi ia hainele de la curățătorie, apoi îi angajează un șofer personal și îi trimite două bilete la operă. Cine oare aflase de discuția lui cu Bea și în ce mod?
Cum ar fi dacă cineva ar ști totul despre tine, cele mai ascunse gânduri, toate neliniștile, temerile, trăirile și speranțele tale? Ai fi prea vulnerabil și relația ar fi complet compromisă? Sau, din contră, legăturile care s-ar crea ar fi foarte puternice, iar sufletele voastre ar fi conectate pentru totdeauna într-un fel plin de magie? Aflați răspunsul în carte.
Mulțumesc pentru amintiri este o carte extraordinară, de citit și recitit, rămânând sub efectul ei mult timp după ce ai dat ultima pagină, provocându-te să-ți pui întrebări și să reflectezi la propria ta viață.
”Îi trimit un sărut prin aer tatei și mă îndepărtez încet. Simt că mă privește, simt și ochii mamei ațintiți asupra mea, în timp ce merg pe aleea din grădină, scurtând drumul prin iarbă și urmez poteca dorinței pe care am creat-o atunci când eram copil, lângă aleea pietruită din casa în care am crescut.
Doar că, de data asta, nu mai sunt singură.”
Mulțumim Editurii All pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura All.
De asemenea, poate fi comandată de pe librislibrarie.net, elefant

About Author

34 de comentarii

  1. Barbalata Mirela on

    Aceasta este prima carte de aceasta autoare de care am auzit, am citit 🙂 Implicit ca este si prima trecuta pe lista mea. Daca as putea le-as lua pe toate 🙂

  2. Clipa Narcisa Elena on

    Am citit aceasta carte si mi-a placut. E amuzanta pe alocuri, uneori trista, alteori pur si simplu ma enerva, insa cred ca multitudinea de stari prin care am trecut a facut-o atat de frumoasa.

  3. Din nou, cu o impresie „la cald”, tocmai am dat pagina de sfarsit.
    Dragele mele, mie cartea asta mi-a placut la nebunie! Desigur, am mai citit C. Ahern, dar „Multumesc pentru amintiri” e bestiala!
    Tatal lui Joyce e bestial! Am ras pe infundate la absolut toate capitolele in care el a fost prezent. O dulceata de batranel de 75 de ani, pe care autoarea l-a scos foarte, foarte mult(si bine!) in scena.
    Apoi, firul epic m-a fascinat inca de la inceput. O idee noua, binevenita.
    Clar, incepusem sa cred-pe bune- ca nu va fi tocmai un „happy end”, la cum lucrurile se tot intorceau si rasuceau. Mi-a placut „jocul asta de-a soarecele si pisica” care a facut romanul atat de mult incitant. Treaba cu pubela, dementiala!!
    Nu in ultimul rand, de Al si Doris m-am indragostit complet. Un cuplu frumos, bine inchegat si comic.
    Bestiala! Bestiala!

    • Barbalata Mirela on

      Aha, si eu care credeam ca este o carte dramatica. Deci, Fallon sa inteleg ca este si nostima pe deasupra. Merci pentru acest amanunt. Apai, clar cartea asta o sa ma innebuneasca 😉 😛

  4. Balan Daniela on

    am citit cateva carti ale autoarei sunt pline de sensibilitate iar povestile sunt captivante,felicitari pentru recenzia superba <3

  5. Minunata si foarte ispititoare recenzie, m-ai pus pe ace cu ea Tyna!!! Abia astept sa citesc cartea!!! (pe care nu o aveam, dar mi-ai facut tu o surpriza, asa ca multumesc pentru „Multumesc pentru amintiri” 🙂 )

  6. Felicitări pentru recenzie! Abia aștept să descopăr și acest roman al Ceceliei Ahern, m-ai făcut și mai curioasă…

  7. Barbalata Mirela on

    Off, nici pana acum nu am reusit sa iau cartea aceasta. Stiu ca Cecelia Ahern se asemana putin cu Musso de aceea chiar vreau sa ii citesc cartile. Nu stiu de ce dar „Multumesc pentru amintiri” este singura carte care m-a atras de la bun inceput. Si celelalte sunt atractive din ce am citit dar aceasta are ceva special.

Lasă un răspuns