Mumii și piramide. Infojurnal de Mary Pope Osborne, Will Osborne – Editura Paralela 45

4

Mumii și piramide. Infojurnal

(Mummies and Pyramids – 2001)

Mary Pope Osborne, Will Osborne

Editura Paralela 45

Traducator: Mihaela Pogonici

Ilustrator: Sal Murdocca

Nr. de pagini: 128

An apariție: 2019

Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.
Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.
După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.
De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.
Află totul despre Egiptul antic
După aventura din Secretul piramidei, Jack şi Annie au avut multe întrebări: Cum a luat naștere civilizația Egiptului antic? Cum trăiau egiptenii în Antichitate? Care era religia lor? Cum construiau piramidele? Au răsfoit enciclopedii, au vizitat muzee, apoi au creat pentru tine acest INFOJURNAL special, plin de ilustraţii şi explicaţii.
Eşti gata pentru un salt de 5 000 de ani în trecut? Jack şi Annie le oferă celor care îi însoțesc șansa de a deveni experți în această perioadă istorică fascinantă!

Seria Portalul Magic este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.
Mumii și piramide însoțește volumul 3 din seria Portalul magic: „Secretul piramidei”. Într-un stil prietenos, folosind cuvinte simple și ușor de înțeles, autorii Mary Pope Osborne și Will Osborne oferă copiilor mai multe informații prețioase despre Egiptul antic, grupate pe capitole:
1. Egiptul antic
2. Viața cotidiană
3. Religia egipteană
4. Mumiile
5. Funeraliile egiptene
6. Epoca piramidelor
7. Jefuitorii de morminte
8. Cele mai celebre mumii
9. Cadoul mumiilor și al piramidelor
Aș vrea să remarc și ilustrațiile deosebit de sugestive care însoțesc textul.

Copiii vor fi cu siguranță fascinați citind acest ghid, îmbogățindu-și cunoștințele într-un mod deosebit de plăcut despre viața oamenilor din acea epocă, cartea având darul de a înflăcăra imaginația micilor cititori și de a-i provoca să descopere și alte lucruri noi pe diverse teme.
”Mumiile și piramidele din Egipt ne-au oferit un dar extraordinar: cunoașterea.
Hieroglifele, picturile și comorile găsite în morminte ne-au învățat cum trăiau egiptenii în Antichitate, cum munceau și cum se distrau.
Datorită acestor cunoștințe, trecutul reînvie pentru noi.
Vechii egipteni credeau că pot fi nemuritori. Și, într-un anumit sens, chiar sunt.”

Cartea Mumii și piramide de Mary Pope Osborne poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

Recenzii și prezentări cărți din seria Portalul magic

About Author

4 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Minunata recomandare atat pentru cei mici cat si pentru cei mari! Felicitari, Tyna! Multumesc frumos!❤

Spune-ți părerea!