Delicatese Literare
Calatorii

Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița

Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița

Aflată într-o minivacanță în zonă, nu puteam rata prilejul să vizitez Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița – cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa, găzduit de Parcul Triaj din Reșița, județul Caraș-Severin.
Muzeul a fost înființat în anul 1972, la aniversarea unui secol de fabricare a locomotivelor cu abur la Reșița, fiind amenajat prin eforturile inginerului Mircea Popa, director al Uzinelor reșițene pe atunci.
Sunt expuse 16 locomotive din diverse epoci de construcție, dintre care 14 sunt produse la Reșița.
Panoul informativ de la intrarea în muzeu:

panou_muz_loc1

Cel mai important exponat al muzeului este locomotiva „Resicza”, prima din cele trei locomotive cu aburi construite în spaţiul sud-est european, la Reşiţa, între anii 1872-1873. Este expusă pe un piedestal chiar la intrarea în muzeu, suferind puține modificări de-a lungul vremii. Aceste prime trei locomotive au fost reproduse după un prototip construit la Viena în anul 1871 şi numit „Szekul”, întrucât era destinat liniei Reşiţa-Secu (Secul). A fost recuperată în anul 1961 de la Câmpia Turzii, unde fusese garată pe o linie de manevră. Proiectată de John Haswell, piesa este o locomotivă tender (lungime 4.48 m, greutatea în serviciu de 11,5 tone) cu două roți cuplate, care se poate înscrie în curbe cu raza de maxim 45 m, are o forță de tracțiune de 1125 kg și 45 CP la viteza de 11 km/h.

20160820_141435

20160820_141409

Un alt exponat deosebit este Locomotiva 230.516, fabricată în 1936, clasată în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural. Aceasta a oprit în spatele Muzeului de Locomotive cu Abur din municipiu, tractând o garnitură nu mai puțin valoroasă din punct de vedere istoric — Trenul Regal. Locomotiva a fost comandată, de către Regele Ferdinand, societății Ernesto Breda, din Milano, cu specificația ca vagoanele sale să-i poată oferi tot confortul pe parcursul călătoriilor sale oficiale. Garnitura a fost finalizată după moartea Regelui, dar în vagoanele sale au călătorit, de-a lungul timpului, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar și demnitari străini, precum Gerald Ford, Henry Kissinger, Leonid Brejnev, Erich Honecker și Todor Jivkov. (Sursa: Agerpress)

20160820_140448

În total la Reșița au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, până în anul 1964, când s-a trecut la producerea de locomotive Diesel și mai apoi electrice.
Cu două excepții, piesele concentrează istoria de aproape un secol a acestei componente a industriei reșițene.

20160820_141302

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Călătorii

 

25 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *